Trei coroane întunecate

                  de Kendare Blake

Editura Corint / Leda Edge 2017
Număr de pagini: 368
Titlul original: Three Dark Crowns
Traducere de Roxana Olteanu
Achiziționabilă pe portokal.ro

  Lansat internaţional cu pecetea Young Adult, romanul Trei Coroane Întunecate este YA la fel cum episoadele de anime japoneze sunt desene animate. Adică, poţi identifica aceeaşi tehnică de creaţie – poveşti cu adolescenţi care trec prin încercări şi aventuri pe parcursul cărora se încheagă relaţii romantice, dar desfăşurate într-o atmosfera mai dramatică, uneori de-a dreptul sumbră, unde personajele pot fi dezmembrate sau căsăpite brusc şi şocant cu cruzime de film horror. Jur, nu știam că scriitoarea americană e adoptată din Asia, atunci când mi-a venit prima oară comparaţia. Chiar nu o să trântesc prejudecăţi rasiale afirmând că sadismul oriental se simte, există fantasy-uri mult mai dure. Însă puţine dintre ele sunt Young Adult. Să-i zicem o conştientizare asiatică la nivel global, înaintea celei americane sau europene, că adolescenţii de azi suportă mai multe decât ar crede adulţii, până să fie cu adevărat bulversaţi emoţional.

  Imaginaţi-vă o insula înconjurată de ceţuri, Fennbirn, nu departe de continent, dar total diferită cultural de restul lumii. A cărei religie se bazează pe puteri paranormale, care pentru cei din afară par vrăjitorii. La fiecare schimbare de generaţie domnitoare, Regina zămislește câte o serie de tripleţi de sex feminin. Odată cu apariţia lor, rolul ei politic se încheie şi se poate retrage cu regele consort în locaţii neclar precizate, oricum dispărând din ochii foştilor săi supuşi, probabil pe continent. Din momentul naşterii, cele trei reginuțe devin posibile moştenitoare ale atribuţiilor monarhice, dar până la maturizarea lor Regenţa este exercitată de Consiliul Negru format proporţional din susţinătorii fostei Regine şi alţi reprezentaţi ai clanurilor. Tradiţia cere ca numai una dintre fete să fie desemnată Regină Încoronată, în urma unei confruntări letale ce are loc între cele trei surioare. În pregătirea acesteia, după ce până la 6 ani cresc împreună, gemenele sunt despărţite şi timp de un deceniu, fiecare dintre ele e antrenată de către clanul ale cărui însuşiri specializate le reprezintă. Marile familii sunt interesate de victoria favoritelor lor pentru a îşi îmbunătăţi poziţia în Consiliul Negru.

  Katharine este o toxică. Poate crea otrăvuri noi extrem de periculoase şi ar trebui să fie imună la ele, dar această parte protectivă a talentului său este aproape inexistentă. Astfel instrucţia devine pentru ea un chin continuu, o imunizare forţată prin ingerarea zilnică de veninuri în cantităţi tot mai mari. Sediul central al clanului ei este Conacul Greavesdrake şi principalele antrenoare ajung să-i fie Natalia şi Genevieve, din familia Arron.

  Arsinoe, aflată în custodia familiei Milone la Wolf Spring, ar trebui să ajungă o foarte bună naturalistă, adică să poată influenţa comportamentul animalelor şi dezvoltarea plantelor. Dar, spre deosebire de prietena sa Jules care e un talent nativ fauno-floral, ei nu-i iese aproape nimic şi nici măcar nu are un familiar – adică un animal legat spiritual de ea pe care să îl coordoneze telepatic – cum au mai toţi naturaliştii. Alături de Jules, mama acesteia Madrigal – ce încearcă să amplifice aptitudinile regale prin magie joasă – adică accesibilă oricui, dar şi un băiat, Joseph, recent întors din exil, îi sunt cei mai apropiaţi prieteni şi susţinători.

 Mirabella este singura dintre surori care stăpânește toată gama capacităţilor paranormale proprii în plenitudinea ei. E o elementală şi este capabilă să influenţeze elementele naturii: apa, aerul, focul, putând stârni furtuni sau manipula flăcările prin puterea minţii. Încredințată inițial Casei Westwood, din calcul politico-religios ajunge să fie sprijinită pe faţă chiar de Preotesele Templului din Rolanth, care ar trebui teoretic să fie arbitre. Conducătoarea lor este venerabila Mare Preoteasă Luca, dar cele mai apopiate simpatizante îi sunt Bree şi Elizabeth.

  Când tripletele împlinesc 16 ani, începe Festivalul de Beltane şi moștenitoarele sunt reunite în cadrul unei sărbători populare unde fiecare, pe rând, sunt invitate să îşi demonstreze înzestrările într-un show cu public aparținând tuturor clanurilor. Din clipa în care Festivalul se încheie, cu binecuvântarea Zeiţei, începe oficial Anul Ascensiunii, o perioadă în care cele trei surori vor încerca să se asasineze una pe cealaltă, folosindu-şi pentru lichidarea fizică toate capacitățile de care dispun.

  O lume complicată, însă bine construită raţional şi cu premise extrem de interesante, parcă pregătind un torent de acţiune şi interacţiuni psihologice puternice. Faptul că se narează la persoana a treia şi se sare de la o regină la alta, nu îţi dă timp să te ataşezi prea tare de niciuna dintre eroinele principale, ba mai mult, unele reacţii ale lor care te dezamăgesc, te determina să îţi îndrepţi simpatia spre mai demnele de a fi admirate personaje secundare, cum este leala Jules cu adorabilul ei animal, puma Camden. Când ajungi, după un timp, să ştii mai multe despre fiecare dintre fete şi cei ce le manipulează din jurul lor, începi să îţi doreşti doar să poată renunţa fiecare la amăgirile şi răutăţile care le-au fost inoculate şi să se revolte însăşi împotriva sistemului social şi religios al Insulei.

  Nu ne sunt exlicate nici până la final chiar toate stratificările organizatorice şi misterele comunităţii insulare. În afară de clanurile principale, aflăm din scurte referiri că ar exista şi altele. De asemenea, rămâne un dubiu dacă ex-reginele şi consorţii lor chiar au plecat undeva lăsându-și copiii sau doar au fost făcuţi să dispară defintiv, dată fiind brutalitatea acestei lumi tradiţionale, unde în numele religiei se putea recurge la orice violenţă. De ce vin tot mai puţini vizitatori străini continentali şi de ce influenţa lor culturală este atât de slabă, chiar dacă dintre ei sunt aleşi soţii reginelor? Există multe detalii de wordbuilding pe care le simţi mai profunde şi ai vrea să le clarifici. Probabil asta se va întâmplă în volumule doi şi trei ale seriei, pentru că, logic cumva, stând sub simbolul numărului trei, romanul face parte dintr-o trilogie.

  Se dezvoltă poveşti de dragoste între fiecare dintre posibilele moştenitoare monarhice şi băieţi din anturajul lor. Unele mai caste şi mai amicale, altele mai pasionale şi mai înşelătoare. În această privință romanul chiar este Young Adult total, toate deliciile genului respectiv de literatură adolescentină care combină aventura cu romantismul apar în unele din cele mai satisfăcătoare combinaţii. Iar intrigile de Palat, de Curte ori de Conac sunt palpitant dozate şi măsluite în aşa fel încât să le înţelegi şi să le urmăreşti cu îngrijorare, dar să nu le cuprinzi, încă, toate ramificaţiile. Ce scârţâie un pic, sunt manifestările celor implicaţi în momentele de acţiune pură. Persoanjele îşi pierd naturalețea, sar de colo-colo, se salvează unele pe altele caraghios ca într-o operetă absurdă sau se împrăştie la prima răbufnire de furtună asemeni unor cârduri de gâște sau a unor găini speriate. Dar asta nu e ceva specific unei anumite autoare, am încercat să îmi amintesc măcar vreo scriitoare care să nu se piardă la scenele de confruntări fizice şi să nu îşi ridiculizeze protagoniştii. Nu am reuşit. Nici măcar la păruielile ne-verbale dintre femei, pe care le descrie perfect orice scriitor bărbat, ce să mai zicem de mari manevre militare, de armate întregi ciocnindu-se sau de izbucniri de barseker-i intrați în transa confruntării, ce nu ies din luptă decât cu urechile duşmanului în dinţi. Chiar atunci când vor să şocheze afectându-şi fizic personajele, cum în acest volum se întâmplă de câteva ori, autoarele femei rar (nu zic deloc pentru că poate doar nu îmi vin acum nume muiereşti belicoase în minte şi o să mi le reamintească cineva prin vreun comentariu), foarte rar reuşesc să descrie o izbire mutilatoare, în mod realistic. Probabilele motive pentru care se întâmplă asta, nu fac decât să complimenteze regnul feminin.

 Totuşi, în Trei coroane întunecate nu vei întâlini deloc reţinerile morale şi educative în faţa violenţei, din alte romane pentru adolescenți şi tineri. La furie, pentru a-şi apăra prietenii, din gelozie, eroinele romanului erup vulcanic în represalii cumplite, chiar dacă mai toate sunt puse în aplicare cu stângăcie sau deocamdată se constituie doar în promisiuni pentru volumul următor.

  Kendare Blake îşi construieşte cu migală şi răbdare universul, ca şi cum ar ţese o tapiserie în care nu poţi să zăreşti imaginea clară şi farmecul poveştii urzite, decât când e aproape gata. Tensiunea se acumulează gradat, cu fiecare fir explicativ însăilat şi devine insuportabilă spre final, când explodează intens, traumatic şi revelator.

  Dacă v-a plăcut partea despre familiari şi legătura spiritualizată dintre om şi animalul său de companie – o găsiți în forma originală şi mult mai activ exploatată (conştientă de asemănare, Blake a uzitat-o frugal)  în trilogia Materiile întunecate a lui Pullman. În caz că doriţi o serie foarte asemănătoare, încercaţi trilogiile Jumătatea Rea (Half Life) şi Grisha – echivalență garantată şi la satisfacţiile mari şi la cele mai puţin mari. Pentru ceva dintr-un univers similar, apărut tot la Leda Edge, dar desfăşurându-se la superlativ dintr-un capăt într-altul, înşfăcaţi Blestemul câştigătorului.

Trei coroane întunecate, dar și celelalte romane amintite în recenzie, pot fi comandate pe site-ul librăriei on-line portokal, la un preţ excelent.