Cei mai buni tineri autori de
Science Fiction

 

  De fiecare data cand se fac liste cu cei mai buni scriitori de literatura SF, primele locuri le ocupa clasicii, pana la urma pe buna dreptate, fiindca nu degeaba sunt monstri sacri: H.G. Wells, Isaac Asimov, Frank Herbert, Arthur C. Clark, Philip K. Dick, Robert Heinlein, Stanislaw Lem, Frederick Pohl, Arkadi si Boris Strugatki, Ursula K Le Guin, Orson Scott Card, George R.R. Martin… si inainte sa iti dai seama ca nu e niciun tinerel printre ei, s-a facut enumerarea prea lunga ca sa mai arate a top si nu indraznesti sa scoti vreun Etern din ea, ca sa strecori in loc vreun mai proaspat debutant.

De aceea m-am gandit sa alcatuiesc o lista separata cu cei mai buni autori de science fiction din generatiile ceva mai noi, tradusi in limba romana. Criteriile topului o sa fie ca la 11 metri: bifare a cartilor lor care mi s-au parut exceptionale, cate un X ca de ratare pentru cele care nu sunt de zece absolut. Cam complicat, dar o sa incerc sa pastrez o logica oarecare. De exemplu, un autor debutant cu o singura carte perfecta, o sa fie peste un scriitor ce are una la fel de buna, dar si una mai putin buna, insa nu o sa il poata depasi pe unul care are doua bune si una mai palida.

Astfel, clasamentul ar arata asa:

  1. Peter F. Hamilton – scriitor imens care creeaza universuri extraordinar de complexe, in principal in genul space-opera, dar din multitudinea lumilor care compun fiecare univers, se intampla ca unele sa aiba ramaneri tehnologice in urma si atunci, in paralel cu numeroasele concepte futuriste, se strecoara si excelente secvente de fantasy medieval foarte bun. Galeria lui de personaje e mai mereu suprapopulata, dar pana la urma destinele tuturor se incruciseaza intr-un punct culminat.

Trilogia Zorii nopții

Disfuncția realității – 10

Alchimistul neutronic – 10

Zeul adormit – 10

Saga Commonwealth

Steaua Pandorei – 10

Steaua Pandorei: Judas Unchained – 10

Trilogia golului

Golul visator – 10

Golul temporal – 10

Golul evolutiv – 10

  1. Alastair Reynolds – tot scene de space-opera gigantice si pline de imaginatie. Lumi care par decupate din viitor si prezentate pe sectiune in vivisectii ce urmaresc povesti complicate din colonii spatiale.

Prefectul – 10

Orasul Abisului – 10

Acestea sunt doua romane senzationale care se petrec in universul seriei Spatiul Revelatiei, cu multi ani inainte de trilogia care tocmai a inceput sa fie publicata la Nemira si pe care de abia astept sa o savurez.

Din acelasi univers, au mai fost traduse tot la Nemira si doua nuvele stranse intr-un volum: Câinii de diamant. Zile de turcoaz. Nu ma indoiesc ca se pastreaza la aceeasi valoare, trebuie sa le citesc neaparat si pe ele. Din tot ce am descoperit eu pana acum, seria asta este singura care reuseste sa se ridice la acelasi nivel de sofisticare cu cele ale lui Hamilton.

Amintirea albastra a pamantului  – 9

Primul volum din trilogia Copiii lui Poseidon este si el un roman bun, dar faptul ca e situat prea aproape de vremurile noastre si se petrece numai in sistemul solar, omenirea nereusind sa faca inca saltul mai departe in spatiu, il vaduveste de vraja unei veritabile space opera si il contamineaza cu disfunctionalitatile prezentului (de exemplu, nu poti sa nu remarci ca majoritatea personajelor principale, chiar fiind corect politic africani, se comporta ca niste albi, fara nicio particularitate culturala locala in afara iubirii lor pentru elefanti)

  1. Vernor Vinge – un scriitor cu o fantezie debordanta, inventeaza nu numai tehnologii spatiale, ci intregi legi noi ale universlui. Dar pana la urma tot in intrigile psihologice reuseste sa puna atractia cea mai vibranta.

Seria Zonele Gânditoare

Adâncurile cerului – 10

Foc in adanc – 10

Copiii cerului – la care am niscaiva emotii, pentru ca volumul pare sa se concentreze mai mult pe rasele extraterestre, decat pe oameni, si mi-e sa nu se piarda principala calitate amintita mai sus. Dar premiile Locus si Prometheus, pe care le-a luat, ma linistesc.

Vreau sa termin seria cat mai repede, insa inainte de Copiii cerului, cred totusi ca am sa le recitesc pe celelalte doua, asa mult mi-a placut atmosfera lor.

La Capătul curcubeuluiun roman de sine-statator incununat si el cu Premiul Hugo – viitorul apropiat, 2025, realitate virtuala, entitate tehno-malefica – maxim 7

  1. John Scalzi – cu saga lui militarista Razboiul Batranilor, declarat inspirata de Infanteria Stelara a lui Heinlein, dar structurata mult mai rational si mai placut, facandu-te sa urmaresti toate confruntarile inter-specii cu sufletul la gura.

Războiul bătrânilor – 10

Brigăzile-Fantomă  – 10

Ultima colonie – 10

Povestea lui Zoë  Bai, si era perfect! Dar l-a pus dracu’ sa scrie completarea asta a seriei din perspectiva unei adolescente, repetand practic tot ce s-a intamplat in ultimul volum, doar ca sa dea niste explicatii suplimentare, sa nu para rezolvarile finale prea Deus ex machina. Insa, in loc sa imbunatateasca ceva, doar si-a botit imaginea apropiata de perfectiune. 6. Fara jurnalul fetei-cochetei putea sa fie pe locul doi-trei.

  1. China Miéville – explozie de malformatii fizice, psihice si tehnice in romanele lui supurand imaginativ, din Trilogia Noul Crobuzon (sau a lumii Bas-Lag). Mai mult spre fantastic decat spre stiintifico-fantastic, adesea.

Statia Pierzaniei – 9

Cicatricea – 10

Consiliul de Fier – 10

I-am citit si un soi de fantasy copilaresc, dar totusi noir, King Rat, pe care nici nu imi vine sa il notez. Probabil era un 6. Cu inceputul un pic mai confuz din trilogie si cu atmosfera uneori excesiv de deprimanta, cade sub Scalzi.

I-a mai aparut in limba romana Orasul ambasadei si City and the City, pe care inca nu le-am bifat.

  Fara loc in clasament, deocamdata, dar batand la portile top-ului, cu cateva carti de zece pe care insa nu le pot incadra in opera autorului, ori fiindca acesta e debutant sau pentru ca nu e axat pe SF, ori ca are numai un roman tradus la noi.

De aceea ii pastrez in acest limb (chestia de teologie catolica) de unde pot tasni chiar si-n frunte, pe:

M.R. Carey – pentru Fata cu toate darurile – cea mai convingatoare poveste cu zombi scrisa ever, chiar peste Razboiul Z – care avea o organizare zdravana, dar in pofida multimii de personaje, niciunul pe care sa il adori ca pe cele ale lui Carey

Peter Heller – cu a sa Constelatia cainelui – una dintre cele mai bune distopii realiste scrise recent. În stilul marilor clasici, dar cu tehnică reactualizată. Un veritabil ghid de supraviețuire post-apocalipsă.

Jim Crace pentru Casa Molimei – tot o distopie, dar scrisa in stil de roman clasic, cred ca putini cititori isi dau seama macar ca au terminat un roman SF – iar oricine il va descoperi, il va nominaliza la capodopera mainstream

Felix de Palma cu Harta Timpului si Harta Cerului – doar cu o unda vaga de motive SF aplicate in Epoca Victoriana. Nu se stie de ce Editura Trei nu a mai completat trilogia, desi primele doua volume au fost de 9 spre 10

Paolo Bacigalupi – pentru multipremiatul Fata modificata, desigur – totusi o surpriza, rezumatele nu suna la fel de bine pe cat te simti cand esti cuprins in atmosfera romanului

Walter Jon Williamsi-a aparut la Editura Corint romanul PraxisPrabusirea Imperiului Groazei. Un Star Wars mult mai bun decat oricare dintre episoadele Star Wars, prima parte dintr-o saga. Oare cum am putea sa convingem editura Corint sa traduca si continuarile? Poate cumparand in numar cat mai mare volumul asta ce e acum la mega-reducere? Eu il recomand din tot sufletul!

Dmitri Gluhovski cu subteranele lui infestate. Asteptam urmarea pentru interesantul Metro 2033 – gasiti recenzia aici.

  Uff, gata, trebuie sa ma opresc, fiindca am depasit duzina propusa pentru a egala lista de clasici de la inceput. Se poate sa fi uitat pe unii autori din noul val, despre care as fi de acord ca trebuiau neaparat pomeniti. Daca cineva imi atrage atentia asupra lor in comentarii, sunt mari sanse sa fiu de aceeasi parere ca era obligatorie si amintirea lor.

Nu prea am pus pe picior de egalitate romancierii care scriu mai pe genul adolescentin sau romantic feminin si printre care sunt multi pe care ii ador. Am sa fac o clasificare separata cu ei. Gen: soft SF.

Specific ca George Martin e nominalizat doar pentru romanele, nuvelele si povestirile science fiction, el este si un mare maestru al SF-ului, nu numai al fantasticului. Promit si o lista cu cele mai bune romane fantasy in viziunea mea. Probabil pe subgenuri, ca sa nu nimereasca Mos Martin in aceeasi barcuta cu Cassandra Clare.

…….

Puteti comanda cele mai multe dintre aceste romane in
libraria online portokal.ro.

 

portokal