Hoţul de moarte

                   de Miloş Dumbraci

 

Editura Millennium
Data aparitiei: 2016
Numar de pagini: 328

 

   Prima impresie, citind acest volum exuberant de povestiri, este ca el a fost scris de mai multi autori. Ca una dintre acele antologii tematice alcatuite de Dozois si Martin, poate Razboinicii volumul 3 sau Barbati periculosi, inlocuind Femei periculoase, vreuna din selectiile lor extractoare ale celor mai bune istorisiri dintr-o arie ideatica foarte vasta. In fapt, opere ale unei stele in ascensiune pe firmamentul SF-ului românesc, Miloș Dumbraci, majoritatea povestirilor au fost  publicate initial in diferite reviste online de profil SF&F sau fanzine. Strangerea lor intr-o carte frumos editata la Millennium si placut de tinut in mana, a fost efectuata cu evident drag si atentie, pe ideea: “Iata colectia mea personala, continand tot ce am scris mai bun pana acum. Sper sa va placa!” Cele paisprezece titluri au fost grupate dupa legaturile personificate sau subliminale din continutul lor si au primit scurte introduceri inaintea fiecaruia dintre ele – de felul celor pe care le folosesc multi editori din State si pe care eu, unul, le consider foarte utile si le sper generalizate.

   Tematica este extraordinar de diversa, nu cred ca sunt multe subgenuri science fiction sau fantasy care au scapat abordarii lui Miloș si, in orice mediu ambiental permuteaza, isi pastreaza forta de impact si dinamica la acelasi nivel. Unul impresionant, memorabil, cuceritor, practic nu dai peste povestiri pe care iti doresti sa le abandonezi, asa cum antologiile au mereu cateva. Well, mai putin cele ale lui Martin in echipa cu Dozois, asa ca insist in continuare pe comparatia cu titanii selectivitatii.

   Un fir rosu spre vinețiu, prezent in toate scrierile din Hotul de moarte este actiunea de tip comando. Cu barbati motivati, uneori integrati in sisteme organizationale, alteori incercand sa le distruga, dar mereu gata sa lupte plini de energie pentru propria viata.

Sunt lumi complexe cyberpunk in care protagonistii ajung sa isi desfasoare talentele de terminatori virtuali, ca in operele lui William Gibson sau Hannu Rajaniemi. Cele robotizate, unde violenta capata o tenta eugenica mecanico-clinica, pana in clipa in care revelatiile nesigurantei identitare de tip Philip K. Dick risca sa le transforme in crime impotriva umanitatii. Unele fantasy, unde barbarismul se poate exercita in toata forta sa bruta, natural fizica sau augmentat corporala. Cele steampunk, in care infruntarea mintii capata perversiuni in plus, datorita mediului deviant. Horror-urile Lovecraftiene. Si, preferatele mele, cele cu o tenta istorica, care dincolo de fantezia inovatorului SF ce poate rescrie legile fizicii, chimiei, matematicii si psihologiei, presupun o buna informare sau chiar documentare speciala, pentru a prezenta corect evenimente sau genuri de caractere ale unor categorii de indivizi care au participat cu adevarat la definirea societatii asa cum o avem acum.

Daca ar fi sa fac un top cu povestile ce mi-au placut cel mai mult, pe primele locuri ar fi cele care se petrec in spatiul sovietic. Mai intai șamanistele, apoi cele cu anchetatori – transnistrean sau neo-inchizitori dintr-o lume rusofona alternativa, opusa a ceea ce viseaza toate republicele ex-sovietice (unde se creeaza harti  imaginative in care in locul Russiei apare o pata albastra pe care scrie Ocean of Dreams).

Spatiul ex-sovietic este extraordinar de ofertant pentru scriitori SF&F din cel putin doua motive:

Unul, pentru ca ai o cultura aproape occidentala, dar aplicata unor caractere care o distorsioneaza total. Cu psihologie de masa axata pe violenta extrema si lipsa de pretuire a vietii umane, practic ai deja de-a gata lumea fantasy sau coloniala SF pe care se straduie multi sa o modeleze credibil. Cu set de valori dupa care nimeni nu e bun sau rau si nicio motivatie nu este mai corecta ca alta – griul ce nu-i nici alb, nici negru – al lipsei de principii si corectitudine politica – exact ce merge acum strasnic pe piata.

Al doilea, pentru ca autorii locali care traiesc in aceasta realitate si ar fi cei mai indicati sa o descrie, cu foarte mici exceptii – nici alea asumate pana la capat –, nu sunt in stare sa o exploateze. Fratii Strugațki trebuie sa isi mute locatiile picnicurilor ca sa prezinte ceva din ea si chiar si atunci se scufunda pana la urma in deliruri vag logice si prea metaforice, iar mai proaspatul Dmitri Gluhovski, cu Metro-ul lui, are si el cateva pierderi in profunzimea sufletului rusesc, care pana la urma, e doar o gogorita de propaganda ce a transformat un defect intr-o calitate. Nu stiau cum sa precizeze altfel ca oamenii (sau suboamenii – cum pretindeau odata hitleristii) nu se pot pastra focusati.

In afara acestor nume remarcabile, avem carti excelente pentru copii de-ale lui Bulîciov, space opera optimista a lui Efremov, multe chestii in care rusii sunt Painea lui Dumnezeu sau incearca sa fie noii americani terestri ori spatiali, dar nimic care sa concureze un autor strain hotarat sa se inspire din evenimentele istorice in care au fost implicati sau din teritorile nesfarsite pe care le-au invadat.

Readuc pentru ultima oara in discutie antologiile Dozois-Martiene, unde am intalnit cateva povestiri foarte faine cu inspiratie sovietica. Adesea cele mai bune si din volumele alea.

Ar iesi o intreaga analiza filosofico-spirituala daca mi-as da cu parea despre cauzele pentru care un intreg conglomerat de popoare (fiindca rusii si-au impus pecetea culturala, dar spatiul ex-sovietic este un mozaic de nationalitati mai mult sau mai putin deznationalizate) a adoptat elitist ideea ca in orice opera literara proprie sa se prezinte ca buni, generosi si plini de grija fata de ceilalti, adica exact invers de cum ies la generalizarea obiectiva. In caz ca o fac in ideea de educatie populara, ramasa de pe vremea comunismului, bravo lor! Ma mir doar ca nu au avut rezultate pana acum. Daca e din tentatia de a se supraprecia, e mai explicabil motivul insuccesului. Alogenii simt falsul si fac tot posibilul sa-l scoata in evidenta, provocand reactii care intaresc imaginea opusa, care insa continua sa nu fie asumata pentru ca are scuza provocarii… Complicat, incep sa ies din SF… Sigur ca exista roman realist rusesc actual, dar in afara formelor de povesti politiste si comedii auto-ironice, el ramane mai de nișă, așa. Soiul soios pe care nu-l lasi sa iasa din iurta sa ti-l vada strainii si sa iti descurajeze votantii.

   Cert e ca Miloș Dumbraci intra cu un stil care se potriveste perfect genului, in una dintre zonele cele mai depopulate, desi cu posibilitati de exploatoare foarte ofertante pentru autori: russkii front.

Si nu oricum, ci stapanind paleta de nationalitati sovietice si relatiile dintre ele in toate perioadele istorice, putand extrapola si pentru viitoruri distopice. Stie ca unui ucrainian nu i se va spune niciodata ukrainian de catre ceilalti daca il antipatizeaza, ci hahol, stie unde sa plaseze blea-aurile de rigoare in dialoguri, si mai ales cunoaste foarte bine psihologia de grup militar (datorita profesiei lui) – remarca asta fiind valabila pentru toate povestirile sale, dar in cele cu trupeți ai Armatei Roșii fiindu-i cel mai de folos.

   In prima poveste cu șamanul, din cele doua favorite ale mele, i-am admirat zvacnirile iuti din penel, care au reusit sa aduca la viata personaje secundare memorabile, ce pareau a putea fi ele fiecare cate un protagonist intr-o alta povestire sau eroii unei lungi serii. Iar in cea de-a doua, m-a fascinat imbinarea perfecta dintre fantasy si evenimentul razboinic istoric, ambele parand episoade din cele mai reusite ale aventurilor mercenarilor Companiei Negre a lui Glen Cook sau ale vreuneia dintre bandele de strânsura trimise la moarte sigura de vrajitorii lui Steven Erikson.

M-am bucurat sa aflu ca tocmai ciclul asta cu șamanul siberian si cele cu Inchizitorul Marilov vor avea parte de continuari si poate chiar prelungiri in romane.

   De obicei, cand faceam cronicute ale volumelor de povestiri, ziceam vreo doua fraze despre fiecare dintre ele, dar acum am preferat sa le apreciez in devălmășie, tocmai pentru a da dovada supremă ca sustin modalitatea de deschidere a fiecarei istorisiri cu cate un mic rezumat facut in volum. Dovada suprema fiind la mine citarea a ceva pe blogul meu. Asa ca, am sa le potrivesc in dreptul fiecarui titlu cu liniuta, incepand practic un mare citat, ca incurajare pentru toti autorii sa adopte acest obicei, ignorand criticii care nu simt utilitatea sistemului. E una foarte mare. Ce se intinde de la alegerea incipentă a genului de lectură de care ai chef, pană la cea recapitulativă sau de cautare pentru recitire a unei preferate, cand 14 titluri ar putea altfel sa te bage-n confuzie. Asadar, povestirile incluse in volum, promovate chiar de mana autorului:

Hoțul de moarte – într-un cyberpunk sumbru desfășurat într-o Coree hipertehnologizată, unde mințile morților se vând pe piața neagră, iar sentimentele la bursă, un hacker și un android se trezesc prinși într-o vâltoare de minciuni care-i va forța să apeleze la un dragon virtual pentru a salva nici mai mult, nici mai puțin decât libertatea omenirii.

Anchetă pe Terra.322 – în acest SF cu roboți, un militar este acuzat de crimă și sabotaj în lumea ordonată condusă de AI-uri; dar oare anchetatorii au ei dreptul să-l acuze sau sunt mai vinovați decât el? Și nu cumva, de fapt, vor să-l elimine pentru că a descoperit cel mai mare secret din galaxie?

Minți de diamant – într-un cyberpunk cu teroriști și apartheid, un polițist anchetează revolta sclavilor doar pentru a descoperi că a fost prins într-o conspirație, care este masca altei conspirații, la rândul său făcătura unei forțe misterioase, care de fapt nu e deloc ceea ce pare și nici măcar ultima verigă dintr-un lanț al revelațiilor

Suflet de arțar – pe Frontul de Est, misiunea unei patrule sovietice ia o turnură fantastică în străvechea pădure bielorusă, iar un șaman siberian are de făcut o alegere dureroasă între moarte și datoria față de trib

Șamanul și kurganul – o povestire fantastică despre Stalingrad, unde nemții și rușii cuceresc pe rând o casă blestemată, doar pentru a dispărea fără urmă; oare un șaman să fie ceea ce le lipsește?

Cal mecanic la rege, șah – într-o crudă lume steampunk, în care totul gravitează în jurul Regelui-Soare, un grup de Rezistență încearcă să îl ucidă pe tiran, doar că acesta nu e tocmai ce credeau ei, așa cum nici eu nu sunt toți cine par a fi

Jack și moartea ankylozaurului – în acest SF cu salturi temporale, un comando cu misiune sinucigașă atacă viitorul, dar ajunge să se lupte cu niște inamici foarte, foarte asemănători cu ei înșiși, iar cei care plătesc prețul sunt niște nevinovați din trecutul extrem de îndepărtat

Pieile de Fier – într-o frântură impetuoasă de epopee dark fantasy unde nu toți sunt ceea ce par la prima vedere, un grup de războinici de elită, vânătorii de zei ai Împăratului, trec printr-o bătălie cu barbarii, dar și una a sufletelor, fiind răsplătiți cu o nemurire deloc de invidiat.

ZMB – în URSS-ul post-apocaliptic, abaterile de la dreapta-credință a comunismului ortodox sunt cercetate de inchizitori, dar când unul dintre ei caută să afle ce s-a întâmplat cu un ofițer dispărut în Germania invadată de zembi, s-ar putea ca răspunsurile să fie mult mai surprinzătoare decât s-ar fi așteptat

Molokan – în Siberia post-apocaliptică, locuitorii unui sat din taiga dispărut de un veac sunt reîntrupați de o forță misterioasă; împreună cu Iuri Marilov, vom aduna indicii pentru a descoperi adevărul: să fie oare minune dumnezeiască sau ne grăiește altceva, străvechi?

Dincolo, bezna – în acest straniu horror despre războiul din Transnistria, un milițian încearcă să dea de urma unor dispăruți, dar se confruntă cu degradarea treptată a realității, monștri terifianți și cu un dușman îngrozitor, pe care numai el îl poate înfrânge

Poveste amară, de foc și pară – într-o legendă fantasy tristă, ultimul dragon de pe lume ne povestește cum a avut grijă de grădina lui și ce buruieni nerecunoscătoare a cultivat cu drag în ea, iar apoi vom vedea ce face un balaur atunci când nu mai există nicio speranță

Expresul de Alabama – în Alabama apocaliptică, bărbați curajoși caută să salveze pe ascuns de invazia sadicilor “brotaci” ce au mai de preț, copiii nenăscuți, viitorul pe care extratereștrii vor să ni-l confiște; dar oare sunt cuceritorii ceea ce par? Și vitejii din rezistență nu au cumva și alte scopuri?

Triții de pe Jawdah – o povestire în cel mai clasic stil SF “old-school”, în care exploratori spațiali contactează localnicii de pe o planetă nou descoperită, doar pentru a constata că subestimarea puterii credinței poate avea efecte miraculoase, dar mult prea scumpe.

   Cred ca proza scurta este varful de lance cu care SF-ul românesc poate razbate si pe piata straina, calitatea povestirilor autorilor români fiind de multe ori aceeasi, ba chiar depasind-o pe cea a celor mai premiate nuvelete straine.

Hoțul de moarte, volumul militarist al lui Miloș Dumbraci, contine un bogat arsenal cu astfel de capsule pe care am putea sa le lansam cu succes in invadarea culturii globale, iar autorul e in mod sigur o speranta valabila ca vom avea si noi, la un moment dat, un romancier cu titluri in fiecare librarie din strainatate, cum au acum alti reprezentati ai literaturilor din țări fara populatie tare mare, ca Hannu Rujaniemi sau Andrzej Sapkowski.

 

Volumul poate fi comandat pe site-ul Editurii Millennium si pe cel al librariei online Cartepedia.