Soţul
de Dean Koontz
Editura RAO
Anul apariţiei: 2011
Titlul original: The Husband
Traducere: Laura Cibotariu
Achiziționabil pe cartepedia.ro
Dean Koontz este maestrul thriller-ului cu înaltă concentraţie de adrenalină. Dincolo de instrumentele suspansului psihologic pe care le utilizează desăvârşit, la el neaşteptatul vine mereu şi din atmosfera de supranatural, de paranormal, de horror, ce se poate concretiza sau nu până la urmă în roman, dar care este mereu acolo ca o posibilă direcţie spre care o poate lua povestea… Niciun element fantastic pe care să nu îl poţi pune pe seama coincidenţei totuşi în Soţul, aşa că acest excelent thriller ce-i poartă marca poate fi savurat de absolut toate genurile de cititori, chiar şi de cei care nu vor să ştie nimic despre ceva inexplicabil ce sună a Stephen King, aşteptând printre pagini să le sară-n faţă şi să-i îngrozească.
Sunt autori care abordează un anume gen literar pentru că doar asta reușesc să scrie la un nivel care să satisfacă gustul publicului, dar Dean Koontz poate fascina orice fan exclusivist de romane realiste, psihologice, polițiste sau romantice și fără sa recurgă deloc la stilul horror-fantasy cu care este primordial asociat.
Mitch Rafferty are o mică afacere de succes în domeniul grădinăritului, e genul de grădinar sunat pentru întreţinerea estetică a peluzelor şi aranjamentelor florale de pe parcelele particulare. Nu are mulţi bani, nu este inclus în programul de protecţie al martorilor, nu e nici un un fost agent secret sub acoperire, este doar un tânăr obişnuit. Face o muncă grea, dar cinstită şi sănătoasă în aer liber şi îşi iubeşte enorm soţia, care nici ea nu e decât o secretară ce se visează agent imobiliar şi îşi doreşte copii, la fel de lipsită de trecut spectaculos ca el, ambii apropiindu-se la câţiva ani de al treilea deceniu de viaţă.
“Nu voiau să cucerească lumea şi nici nu voiau să o schimbe. Voiau doar să aibă colţişorul lor de lume şi şansa să îl umple cu o familie şi veselie.”
Cu atât mai şocant i se pare lui Mitch telefonul pe care-l primeşte într-o luni dimineaţă pe când era la lucru în faţa casei unui client, cu prietenul şi angajatul său Iggy – un personaj naiv, amuzant și foarte rupt de realitate.
Apelul este de la soţia lui, Holly, care îi spune că îl iubeşte. Că orice se va întâmpla ea îl iubeşte. Apoi se aude un ţipăt şi locul vocii adorate este luat de glasul rece şi calm al unui bărbat, care îl informează că nevasta sa a fost răpită, că trebuie să plătească drept răscumpărare două milioane de dolari în șaizeci de ore şi că dacă va anunţa poliţia despre situaţie sau nu le va asculta ordinele, fie şi în cea mai mică privință, o vor mutila pe Holly, tăindu-i degetele unul câte unul, apoi limba şi scoțându-i ochii, ea urmând să moară încet şi în chinuri doar din vina lui. Se vorbeşte cu aceeaşi răceală şi precizie a informării amănunţite despre o cauterizare pe viu, pentru ca totul să fie mai dureros şi să dureze mai mult.
Mitch încearcă să îşi convingă torţionarii psihici că el este un simplu grădinar care are în cont doar unsprezece mii de dolari, dar glasul terorii îi serveşte un “Ştim!” sec şi cinica afirmaţie că dacă îşi iubeşte cu adevărat soţia, va reuşi să facă rost de acei bani.
Pentru a-l convinge defintiv că nu glumește şi de omniprezența omnipotentă a grupului său, vocea de la telefon îi indică să privească individul ce-şi plimbă câinele pe trotuarul alăturat, când acesta este împuşcat în cap de un lunetist nevăzut.
Tânărul nu ştie ce să facă. Iubirea sa e enormă, este un tip curajos, dar nu are nici mijloacele, nici cunoştinţele necesare pentru a lupta cu un grup criminal pe care îl simte atât de profesionist. Nici gând de alternativa din filmul unde un Mel Gibson milionar îi priveşte în timpul conferinţei televizate pe răpitori în ochi şi îşi declamă sfidarea propunând o recompensă de zece ori mai mare pe capul lor (vezi Ransom).
Poliţia apare să investigheze uciderea necunoscutului plimbător de câine şi Mitch este tentat să recurgă la ajutor oficial, mai ales când unul dintre detectivi, Taggart, simte nerostiea adevărului în declarațiile lui confuze de martor, însă din precauţie şi teama prea mare de a nu păţi Holly ceva din cauza lui, dă înapoi. Pare că a fost alegerea corectă, pentru că imediat răpitorii dau o nouă reprezentaţie a forţei lor de supraveghere şi îi reproduc la următorul apel telefonic discuţia înregistrată cu poliţistul.
În bucătăria casei lor, răvăşită, cu urme de luptă şi sângerare, are ocazia să vorbească din nou cu Holly, poate pentru ultima oară, şi reuşeşte să primească asigurarea placidă a răpitorilor că nimic nu i se va întâmpla cât timp el îşi va păstra atitudinea de colaborator corect.
Dar ce e cu adevărat de făcut? Va fi de ajuns să urmeze ordinele glasului de la telefon pentru ca totul să se termine cu bine? Cum va reuşi să strângă o sumă atât de mare de bani? Cum se va feri de Sandy Taggart, poliţistul care s-a activat în urmărirea indiciilor crimei la care Mitch a fost martor, ca un veritabil copoi ce simte încă miros de sânge? Şi mai ales: De ce toate acestea i se întâmplă tocmai lui şi soţiei sale?
“Era în faza de negare, pentru că situaţia nu avea niciun sens. Răpitorii nu îşi aleg victime soţiile unor bărbaţi care trebuie să îşi facă griji în legătură cu preţul benzinei şi al cumpărăturilor.”
Din această întrebare: De ce eu? a celui ce se simţea la adăpost în banalitate, vine şi cea mai mare undă de înfiorare în prima parte a romanului. Dacă unui simplu cetățean i se poate întâmpla asta, poţi empatiza total şi să înţelegi că se poate întâmpla oricui, chiar şi ţie. Astfel, născându-se întrebarea ta personalizată: Eu ce aş face în locul lui?
Urmează, în celelalte două părţi, odată cu intrarea în scenă a membrilor familiei disfuncţionale a lui Mitch şi câteva schimbări alternative de perspectivă cu ceea ce pățește Holly, complicaţii cum numai Koontz poate adăuga istorisilor lui fără să le scadă credibilitatea şi lovituri de teatru revelatoare ce dau peste cap orice tentativă de a ghici ce se va petrece mai departe.
Se spune că marile minți (coeficientul membrilor familiei lui Mitch Rafferty este mult mai ridicat decât a majorității oamenilor) gândesc asemănător, dar ce se întâmplă când au idei diferite despre valorile umane? Lupta dintre bine și rău mai rămâne o confruntare cu tabere definibile? Sau totul depinde de motivația de moment a fiecăruia și locul în care îl plasează drama interioară – propriul sentiment al neputinței de a fi altceva decât este?
Chiar printre nuanțe de gri (cu negru care nu e negru absolut), personajele sunt puternic empatizabile, eşti alături din tot sufletul lângă victime şi deteşti cu ardoare răufăcătorii. Plasarea acţiunii în ambientul exotic californian pe care Koontz îl cunoaşte atât de bine, îi permite să ne prezinte acum şi flora şi fauna zonei ca un adevărat grădinar, ele găsindu-şi rol în desfăşurarea evenimentelor. (Ceva neimportant, însă care pe mine m-a şocat imagistic la fel de mult ca amenințările răpitorilor: Știaţi că şobolanii îşi pot face cuib sus în palmieri, aproape de coroana acestora? Să îţi pice o îmbârligătură din aia vie cu mai mulţi dintre ei în cap! Brrr!). Dialogurile sunt în stilul inconfundabil al lui Koontz, cu mici remarci glumeţe savuroase strecurate chiar şi în momente dintre cele mai încărcate de presiune.
Soţul este un comprimat de acţiune nonstop cu protagonist determinat să-și recupereze iubirea vieții, singura care-l făcuse să simtă cu adevărat noțiunea de căldură sufletească și de familie, croindu-și drum prin aglomerări de crime și de supecți, prin circumstanțe care ridică un bărbat la statutul de erou al familiei sau îl lasă bântuit de regrete că nu a îndrăznit să încerce mai mult.
Un roman pe care nu poţi să îl laşi din mâna nici la propriu, nici la figurat. O operă epică închinată forţei de autodepăşire izvorâtă din marea iubire. O intrigă care te poartă cu ea în viteză, iar când crezi că-i întrevezi sfârşitul şi te pregăteşti de finalul turmentatei călătorii, îţi dai seama că a fost doar o schimbare de direcţie şi totul continuă cu acceleraţie şi mai mare. Jocurile s-au modificat, regulile au fost redefinite, doar miza rămâne aceeași.
O carte care se restartează acolo unde altele se termină şi ale cărei personaje găsesc de fiecare dată resurse să te surprindă, tocmai atunci când eşti convins că ai ajuns să le cunoşti integral capacităţile.
Un Gone Girl aşa cum ar fi arătat bestseller-ul dacă cei doi în loc să se urască, s-ar fi iubit crâncen.
……..
Extraordinarul thriller Soțul poate fi comandat pe site-ul librariei online Cartepedia.
Cronica literară executată in comuniune interpretativă de Natașa Alina Culea și Marius Andrei.
Savuroasă prezentare, Marius ! O carte pe gustul meu. De data asta mai nimerit.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ma bucur, Vero! 😀 Tocmai de aia am specificat insistent ca nu e niciun element SF sau fantasy pe acolo, ca sa stie toti realistii ca o pot aborda nederanjati de fenomene paranormale.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cu așa recomandare grozavă, cartea este deja pe listă! Nu pare să aibă și un film atașat…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Multumiri, Tili! 🙂 Nu, din pacate nu este unul dintre romanele lui Dean Koontz ecranizate, desi se preteaza tare bine la transformarea intr-un film super. Poate in viitor. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Koontz e un maestru!
P.S. Cred ca sobolanii isi pot face cuib unde vor ei 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Darius, adevaru-i ca daca au gasit unul si intr-o racheta spatiala pregatita de lansare, nu ar trebui sa ma mire ca se cocota in palmieri. 😀 Astia o sa ne insoteasca si pe Marte. Nu putea sa nu-i remarce in peisaj un maestru al horror-ului cum e Koontz. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sobolanii au partea lor de metafora, sunt un simbol stimulant; sa nu uitam Omul cu sobolani. Sau Sobolanii din ziduri – The rats in the walls (Lovecraft) . Putul si pendula – The pit and the pendulum (E. A. Poe) etc.
Per total, este un roman foarte bun. Il recomand si eu.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
M-am pus pe analizat thrillere citite si prezentate de tine, drept sursa de inspiratie pentru intregirea bibliotecii. Nu te mai laud, imi cunosti deja parerea 🙂 Clar, in urmatoarea sesiune de shopping, Sotul e cap de lista!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dean Koontz adesea scapa in romanele lui si elemente supranaturale, in stilul lui Stephen King, dar asta e thriller pur, fara nimic fantastic. 🙂 Fericit ca pot fi util! 😀
ApreciazăApreciază