„Curajul este obligatoriu!”

Arena 13 Prada

volumul 2 din seria Arena 13

                                 de Joseph Delaney

 

Editura Corint
Colecţia: Corint Junior
Anul apariţiei: 2017
Titlul original: Arena 13 The Prey 
Traducere: Adina Raţiu
Număr de pagini: 383

   Comentam în recenzia pentru primul volum al acestei super-saga de aventură şi suspans, despre elementele SF şi fantasy care o fac greu încadrabilă într-un gen sau altul şi despre atmosfera ei gothic-dark-realistă ce o recomandă pentru iubitorii genurilor respective, indiferent de vârstă. În al doilea volum al său, supraintitulat Arena 13: Prada, dilema revendicării între SF şi fantasy pare să se rezolve definitiv prin întărirea legăturilor dintre istoria omenirii, aşa cum o ştim, şi stadiul actual al rămăşiţelor sale barbarizate care populează Midgardul. Rezervaţia umană redusă la faza evolutivă de antichitate sau ev mediu timpuriu, înconjurată de Bariera ce o ţine prizonieră şi având că singur domeniu în expansiune inovativă şi comercială, luptele din Arenă, este repusă tot mai precis în contextul istoric al războaielor între strămoşii oamenilor şi creaţiile lor artificiale, monştrii violenți fabricaţi din carne falsă şi programaţi prin wurde.

Revelaţiile au loc treptat pentru personajele romanului, din diverse surse, şi însăşi clarificarea trecutului omenirii şi a felului în care a decăzut astfel, constituie o atracţie dezvăluitoare aparte de-a lungul firului epic.

  În vacanţa de după primul an de antrenamente la şcoala de gladiatori a lui Tyron, foarte tânărul aspirant la glorie şi răzbunare, Leif, a decis să lase toate problemele citadine în suspensie şi să viziteze locurile de baştină ale tatălui său, pădurile stăpânite de misteriosul şi temutul trib Genthai. Poposeşte, în trecere, şi prin satul copilăriei lui de orfan, pe care îl simte ca pe o lume străină, cu prieteni ce s-au îndepărtat de el şi viaţă socială alienată, unde nu s-ar mai putea integra.

   Pădurea strămoşească însăşi este un loc apăsător, aparţinând unor oameni cu filosofie de viaţă spartană, care îl întâmpină cu duritate, solicitând-i mereu dovezi de rezistență fizică şi sufletească pentru a demonstra că e un demn urmaş al tatălui său. Totuşi, după o perioadă de încercări rutiniere, culminând însă cu înfruntarea dramatică ritualică împotriva triadelor de licantropi (oameni lupi) – ce seamănă tulburător cu lupta din Arenă – Leif face un salt mare spre acceptarea în cadrul comunităţii, câştigând chiar dreptul de a îşi afișa sorgintea prin tatuajul familial.

Unele indicii sugerează că populaţia Genthai ar putea fi descendenţii (sau un clan din viitor ce a adoptat cultura) nativilor indigeni australieni Maori, astfel că, în tradiţia lor războinică actualizată este o onoare să îţi tatuezi chipul după o victorie împotriva djinn-ilor licantropi.

Cum aceste tatuaje conţineau arborele genealogic desfăşurat, în posibilitatea care i se oferă corciturii Leif, există numai jumătate de tatuaj al feței, pentru că doar tatăl lui a fost Genthai. Așa că, spre disperarea sau poate incitarea fanelor ce vor urmări o viitoare ecranizare, avem parte, după o procedură extrem de dureroasă, de un Leif semi-tatuat pe figură, cu jumătate de chip inscripţionat asemenea Genthailor şi vechilor războinici maori.

Acum el prezintă suficientă încredere şi pentru a afla despre planul cel mare al tribului. Pregătirea unei revolte care să distrugă nu numai autoritatea locală neumană, reprezentată de Hob, Protector şi trupele lui colaboraţioniste, ci având chiar ambiţia de a sparge însăşi Bariera şi recuceri planeta de la creaturile de dincolo de ea, chiar dacă nu se ştie nimic despre câte pot fi şi cum au evoluat în comparaţie cu exemplarele văzute în Midgard. Un lucru însă se cunoaște. Că există o armă letală de care lor li-e o groază teribilă, pentru că topeşte numai carnea falsă din care sunt djinnii alcătuiţi. Şi, în pregătirea insurecţiei, Genthaii au procurat deja câteva astfel de arme.

   Deşi integrarea lui Leif este aproape completă, deşi planurile consângenilor tatălui său par mult mai bine structurate decât orice aspirații spre libertate ale orăşenilor a mai identificat până atunci şi chiar decât propriul plan de răzbunare, băiatul alege ca la sfârşitul perioadei de pauză competiţională, să revină în oraşul Gindeen, gazda Arenei, a jocurilor de gladiatori, dar mai ales, a lui Kwin, fiica frumoasă, exuberantă şi incontrolabilă a mentorului său. Fata care i-a bântuit gândurile în toată această perioadă.

   Întoarcerea la preocupările zilnice din Gindeen, ce i-au devenit între timp cele mai familiare, dau băiatului senzaţia de cu adevărat acasă. Sentimentele lui pentru Kwin au tot crescut şi s-au maturizat, iar acum intuiește, dacă nu un răspuns limpede, măcar o încurajare zâmbitoare din partea ei.

   Au apărut însă şi schimbări mari faţă de sezonul trecut. Leif nu mai poate concura în Arenă de teamă ca Hob să nu recurgă la regula prin care îl poate provoca la duel pe viaţă şi pe moarte într-un moment al instrucției lui în care încă nu e pregătit să îl înfrunte cu succes. Asta în vreme ce colegul lui rival şi bogătaş Palm, acumulează victorie după victorie în Arenă şi îşi începe ascensiunea de băiat de aur, răsfățat al publicului. Antrenamentele fără lupte oficiale ale lui Leif sunt mult mai puţin satisfăcătoare, dar încă îl are alături pe prietenul lui, talentatul modelator Deinon, şi pe exploziva Kwin – care să îl atragă în tot felul de acţiuni periculoase, cum ar fi încercarea de pichetare protestatară a arenelor ilegale unde lacii luptă până la extincție. Gest radical care se sfârșește cu ameninţări, ciomăgeală și reclamaţii la adultul responsabil de tinerii problematici.

   Umbra bântuirii lui Hob este mai apăsătoare ca oricând, fiindcă monstrul i-a promis băiatului că înainte de a-l distruge va ucide tot ce acesta iubeşte şi el realizează că a ajuns să îndrăgească cu adevărat pe cineva… Dar şi speranţele de a reuşi să sfârşească cu teroarea djinn-ului sunt mai mari ca oricând. Pentru că acum există nu numai planul lui Leif, dar şi cel al Genthailor, şi al înstăritului său mentor, Tyron, care este foarte determinat să răzbune moartea soţului fiicei sale mai mari şi care continuă să acumuleze cunoştinţe pentru modelarea unor laci ce ar putea face faţă celor ai lui Hob.

Un pas uriaş în realizarea acestei speranțe şi un eveniment major pentru direcţia în care o ia întreaga poveste, îl constituie readucerea la viaţă în carne falsă a Înaltei modelatoare de pe vremea când Imperiul uman era la apogeu, inteligenta şi carismatica, Ada. Acest fapt excepțional se realizează cu ajutorul unui alt personaj din trecutul tatălui lui Leif, Comerciantul, singura fiinţă umană care poate penetra Bariera, pe mare, prin intermediul corăbiei sale şi care este sursa tuturor produselor specializate folosite în Arenă şi în industria dezvoltată în jurul luptelor de gladiatori.

   Ramificaţii de planuri şi scopuri ce pregătesc toate confruntarea cea mare, care nici nu se mai rezumă acum la Hob şi oroarea dominaţiei sale care trebuie spulberată, dar la  ceva extins pe un front mult mai mare, o luptă despre întinderea exactă a căreia nu se ştie încă nimic, dar care va pune în balanţă soarta a tot ce a mai rămas din omenire.

   Este interesant cum reuşeşte Joseph Delaney să păstreze vivacitatea, tonicitatea şi farmecul adolescentin al unei asemenea poveşti sumbre dintr-un univers opresiv. O lume adultă ce pune probleme de adulţi încrâncenaţi unor adolescenți care se străduie să îşi păstreze mereu optimismul, chiar trecând prin cele mai dure încercări.

Protagoniştii răi sunt atât de siniştri încât orice fan-cititor este alături din tot sufletul de omuleţii care trebuie să ducă o luptă inegală împotriva unor creaturi mult mai puternice şi având mai multe vieţi în rezervă. Ființe care, până la urmă, reprezintă totuşi nişte păcate majore ale strămoşilor lor, ur-oamenii din trecut, care le-au tot perfecționat în scopuri inobile, până când monştrii luptători pe care îi foloseau în arene de distracţie sadică şi războaie s-au întors împotriva lor.

   Fascinaţia pentru această serie, ce se pare că va fi o trilogie la final (urmând să apară în curând şi ultimul volum, intitulat The Warrior/Războinicul) se încheagă dintr-o multitudine de atracţii momentane sau apărând ciclic pe parcursul romanelor, din suspansul creat de micile confruntări între rivali sau marile înfruntări între specii, prin toate aventurile personale întrepătrunse în marea zbatere post-apocaliptică a civilizaţiei umane transformate şi ale umbrelor ei din trecut.

Arena 13 poate fi un primul hard SF sau soft horror pentru cititorii de vârste preadolescentine, o reţetă perfectă de înlocuire a videogames-urilor preferate – pentru adolescenţi, sau o reîntoarcere la suspansul în forma sa pură, teama de a nu pierde cei buni în faţa celor răi, ori, individualizat, omul înfruntând monstrul – pentru cititorul maturizat filosofic sau nefilosofic.

 Recomandare generală cu maxim de înstelare!

  Puteți comanda volumele apărute până acum ale seriei Arena 13  pe site-ul Editurii Corint în colecția Corint Junior.