“Pentru creierul omenesc, orice răspuns este mai bun decât niciunul.”

Origini

                          de Dan Brown

Editura RAO
Colecția RAO Class
Anul apariției: 2017
Titlul original: Origin
Traducere: Adriana Bădescu
Număr de pagini: 530
Achiziționabil pe
portokal.ro

   Origini este noul roman al lui Dan Brown, creat după aceeași rețetă care i le-a transformat pe mai toate în bestseller. Artă, simbolism, încifrări, comploturi și teorii conspiraționiste comprimate în configurarea unei enigme ce trebuie rezolvată în cheie culturală, pentru a ajunge astfel la originea minciunii prin care instituțiile puterii religioase sau organizațiile elitiste secrete își rigidizează pozițiile în societate.

Nu poți să nu apreciezi din start un volum care începe cu specificarea:

“Toate lucrările de artă și arhitectură, toate informațiile de ordin științific și toate organizațiile care apar în acest roman sunt reale”

În locul speriatului:

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare.

De parcă cineva ar fi crezut vreodată că dă pe-afară realismul din soiul de opere la care se simte nevoia să se facă mutarea asta de deschidere. Mai degrabă, părând ea însăși o încercare publicitară șmecherească, în genul atenționării dinaintea difuzării unor imagini dure – practică ironizată și-n cartea lui Brown:

Vă avertizăm că următoarele secvențe conțin scene care vă pot afecta emoțional.

…tocmai fiindcă stârnesc efectul advers-pervers celui de evitare.

Crește încântarea anticipării unui festin informativ adăugat firului narativ tipic brownian, când constați că ai în mâna un techno-thriller, unde pe lângă artă și referințele de cultură umanistă, apar multe gadgeturi high-tech existente deja sau extrapolate foarte credibil din actualul grad de dezvoltare tehnologică.

Câte un pic din toate, plus obișnuitele ingrediente speciale ale autorului: acțiune rapidă, mistere, decriptări și nițică atracție romantică pe fugă, binecunoscute din celelalte cărți ale sale.

ORIGINI

Șapte romane a  publicat Dan Brown până acum.

Fortăreața digitală (1998)

Îngeri și demoni (2000)

Conspirația (2001)

Codul lui Da Vinci (2003)

Simbolul pierdut (2009)

Inferno (2013)

Origini (2017)

Cinci dintre ele avându-l în comun, ca protagonist, pe Robert Langdon.

   Încă o dată, profesorul Langdon, specialist in simbolistică si iconologie religioasă la Harvard, se trezește implicat într-o serie de evenimente cu importanță majoră pentru umanitate și felul nostru de a percepe lumea și viața.

El este invitat la muzeul Guggenheim din Bilbao, pentru a asista la lansarea în stil Steve Jobs, a unei idei revoluționare, de către un fost elev al său, devenit între timp celebru inventator, om de afaceri, guru al inovației tehnologice și al futurologiei – cu previziuni științifice confirmate spectaculos, Edmond Kirsch. Miliardar excentric, acesta își poate permite să-și extindă cercetările și în domenii ne-mercantile, mai degrabă flosofice, încercând să răspundă eternelor interogații umane:

De unde venim?

Încotro ne îndreptăm? 

Și se pare că a obținut unele concluzii revelatoare, pe care acum dorește să le împărtășească.

origin 8

   Momente de teroare întrerup fascinantul show introductiv axat pe contradicția dintre gândirea religioasă și cea științifică, înainte ca anunțul despre descoperirea de senzație să fie făcut, când Kirsch este asasinat de un personaj cu trecut turmentat, fanatizat religios și ghidat de cineva cu legături ce duc până la conducerea clericală catolică și în apropierea palatului regal.

   Robert Langdon, ajutat de un computer vorbitor care frizează Inteligența Artificială, înțelege primul importanța celor întâmplate, chiar dacă nu cunoaște încă revelația pe cale de a fi difuzată de prietenul lui, și decide să-i completeze el efortul de iluminare a omenirii.

Este constrâns deocamdată să fugă, atât din cauza membrilor încă neidentificabili ai conspirației ucigașe, cât și de oficialitățile care repezintă brațul lung al legii, ce l-ar imobiliza inutil. Face asta împreună cu frumoasa Ambra Vidal, directoarea muzeului și  organizatoarea prezentării lui Kirsch, totodată și logodnica viitorului rege al Spaniei, adică cu una dintre cele mai cunoscute vedete ale cancan-ului local, o figură total nepotrivită pentru a nu atrage atenția asupra lor. Trebuie să ajungă însă, cât mai repede, la locuința din Barcelona a futurologului, unde ar putea găsi, după cuvenita decodare, informația răvășitoare nedifuzată încă.

Dar, pe cât de mare este ajutorul pe care îl primesc în tentativa lor, de la computerul inteligent Winston, pe atât de periculoși sunt cei care încearcă să-i împiedice prin orice mijloace să răspândească blasfemia ce ar putea afecta credința și religiozitatea umană.

origin 9

   La fel ca în celelalte romane ale lui Dan Brown, sunt și în Origini piste de urmărit, indicii de înțeles, simboluri de descifrat, pentru a aduce la lumină descoperirea lui Edmond Kirsch.

Cursa pentru a ajunge la misterioasa revelație, ce-ar putea înclina balanța în favoarea științei, dând o lovitură cruntă religiei, este una contra-cronometru, presată la doar 24 de ore, în care fiecare pas greșit înseamnă o înmulțire a piedicilor și primejdiilor letale.

   Toate supozițiile făcute pe parcurs vor fi reconsiderate din momentele în care dezvăluirile finale încep încet-încet să se desfășoare, scurgându-se din cercetările lui Kirsch, raționamentele sale, deducțiile, analizele și concluziile la care ajunsese. Mereu descrise, acestea, în termeni simpli, ca în lucrările de popularizare, pentru ca orice gen de cititori să poată cuprinde mintal toate rezultatele științifice și implicațiile lor.

Aceasta fiind, poate, și cea mai mare calitate a narațiunii lui Brown: oricât de intelectuale ar fi subiectele abordate, autorul păstrează un ton accesibil, aducând informația specializată la îndemâna tuturor, fără a o lăsa însă să cadă vreo clipă în banalitate. Atitudine de strategie editorială care l-a impus drept unul dintre cei mai vânduți și îndrăgiți scriitori ai planetei.

origin 2

   M-am lăsat prins și eu total, atât de poveste, cât și de partea educativă din întrepătrunsele domenii ale artei, ciberneticii, istoriei și turismului. Am aflat amănunte interesante, peste care nu dai prea des. De exemplu, nu știam de pactul din societatea spaniolă pentru a nu se mai dezbate public sau studia nimic despre perioada franchistă… Pe de altă parte, fără să îmi scadă prea crunt încrederea în perfecta documentare a scriitorului, mi-a sunat un pic strident o alegere a lui de a aminti despre dispariția regalității din Austria și Ungaria, într-un context în care mult mai potrivită ar fi fost pomenirea altor state, care au renunțat mai recent la monarhie, nicidecum taman la începutul veacului trecut. Sper să fi fost o greșeală de traducere și să se fi referit la Austro-Ungaria, deși chiar și așa ar rămâne ciudată alegerea. Măcar mi-a amintit de un banc localizat, auzit pe o pârtie de schi, rămășiță a scurtului (totuși) Dualism, acceptat post-revoluționar de Imperiul Habsburgic și care a dus, până la urmă, la destrămarea lui, pentru că niciuna dintre celelalte națiuni integrate nu i-a suportat de co-șefi pe unguri, cum i-au răbdat atâtea sute de ani, fără mari probleme, pe germanici:

– Mâine e meciul de fotbal Austria – Ungaria.

– Cu cine?

   Un thriller care în pauzele momentelor trepidante, lasă spațiu și reflecției. Teoriile creaționiste sau evoluționiste și confruntarea de idei dintre religie și știință sunt desfășurate argumentativ, prin luările de poziții ale personajelor, astfel urzindu-se impresia că am participa în mod activ la o dezbatere academică între două viziuni contrastante asupra universului.

origin 7

   Acțiunea ne poartă fulminant prin întreaga Spanie, admirând mănăstiri istorice, minuni arhitecturale și capodopere artistice clasice sau moderne, dar și provocându-ne să medităm asupra rolului credinței și tehnologiei în viața noastră, a simbolisticii unor elemente conceptuale, a felului în care ne formulăm întrebările existențiale… și dacă ne dorim cu adevărat răspunsuri la ele.

   Dan Brown are efectul ăsta instantaneu de a te face să-i declari ultima carte citită drept cea mai bună scrisă de el, dacă nu chiar cea mai faină din toată lista ta personală cu thrillere lichidate.

images (3)

Besteseller-ul Origini și celelalte romane semnate Dan Brown pot fi comandate pe site-ul librăriei online portokal.ro 

portokal