Dunkirk

An lansare: 2017
Durată: 107 minute
Actori: Tom Hardy, Kenneth Branagh, Cillian Murphy
Regizor: Christopher Nolan
Gen: Razboi, Istoric, Drama, Actiune
Distribuitor: provideo.ro

 

   1940. Dunkirk (Dunkerque). Primele înfruntări de anvergură între trupele germane și cele aliate se soldează cu dezastre în lanț pentru coaliția anglo-franco-belgiană. Corpul Expediționar Britanic este separat de restul armatelor aliate de ofensiva germană și izolat într-o pungă de rezistență cu ieșire spre mare, pe un teren considerat nepotrivit pentru atacul tancurilor. Se decide evacuarea peste Canalul Mânecii, dar ea trebuie executată în condiții dramatice, sub mitralierea Luftwaffe, presiunea infanteriei inamice și într-un ritm mult prea lent, determinat de ezitarea Marii Britanii de a-și pune în pericol ultimele resurse de tehnică militară, atât de necesare la apărarea țării, pentru a salva doar oameni, care la urma urmei sunt cel mai ușor de înlocuit.

Din fericire, printr-o mobilizare extraordinară și-un exemplu de solidaritate populară remarcabil – denumit de propaganda britanică: Spiritul Dunkirkului – intră în scenă micile vase private de pescuit sau de croazieră, feriboturi, iahturi, orice bărci mai răsărite, ce traversează strâmtoarea maritimă pentru a ajuta la evacuarea sutelor de mii de soldați care-și vedeau deja moartea cu ochii.

 Aceasta este gigantica frescă suprapopulată pe care încearcă s-o restaureze Christopher Nolan (regizor de prestigiu – mai ales în sfera științifico-fantastică – ce a condus spre succes megaproducții ca Batman, Inception, Interstellar sau Memento). În filmul ăsta, combinând iluzia realistico-documentară cu spectacolul vizual, într-o reprezentare corală ce multiplică perspectivele și punctele de vedere ale unui număr mare de personaje, fără însă a se insista cu prim-planuri asupra morților sau răniților și cu inamicii aproape lipsind din peisaj, nemanifestându-se altfel decât prin efectele distrugătoare ale armamentului folosit de către ei.

 Interesant, și poate deranjant pentru conservatori, e că Nolan nu se dezice de propriile viziuni nici când iese din fantasy sau SF pentru a sta față-n față cu rigiditatea istoriei. Deși confirmată de către specialiștii în domeniu ca având o acuratețe istorică mult peste media altor filme de război, noua sa creație cinematografică induce o atmosferă onirică specifică – de vis întortocheat, genul de coșmar prea clar conturat, din care nu te mai poți trezi și din care ajungi să cauți, în mod absurd, o ieșire fizică, ea părând mai la îndemână decât reîntoarcerea în propria realitate mentală.

De același gen de abordare ține și lipsa de liniaritate temporală a scenariului. Poți delimita momentele când a avut loc fiecare acțiune doar prin punctele de intersectie ale coșmarurilor, când un eveniment devine suficient de tragic încât să se impună ca bornă catastrofică în sinistra halucinație colectivă.

   Tripla perspectivă spațială: de pe plajă, din mare, din aer, încearcă să surprindă toate genurile de personaje implicate în conflagrație.

Un soldățel egoist, șmecherel și total neprincipial, disperat să se strecoare la bordul oricărui vapor ce l-ar putea duce acasă, pentru care unica valoare de moment este supraviețuirea. Un pilot eroic, în antiteză cu el, gata să se sacrifice pentru patrie și salvarea camarazilor lui de sub tirul inamic. Un civil în vârstă, ce are posibilitatea să (re)devină erou de acțiune, pornind cu vasul său în ajutorul trupelor combatante.

Pentru a întruchipa protagoniștii sunt aleși majoritar actori necunoscuți, refuzându-se astfel o vedetizare a mulțimilor. Cei foarte cunoscuți, ori au masca de pilot pe figură tot filmul (Tom Hardy) , ori sunt ofițeri superiori care punctează din când în când evoluția situației, declamând shakespearian fraze consemnate istoric (Kenneth Branagh), ori joacă niște frumoși ticăloși pe care îți vine să-i omori (Cillian Murphy și Harry Styles – solistul de la One Direction – care oricum mă irita visceral de când cu ciclurile nesfârșite de romane erotice ale fanelor dezlănțuite literar, ce îl folosesc drept prototip amoros).

   Puține lucruri nu mi-au plăcut. Doar la început a fost o secvență deosebit de stupidă când nemții trag într-o bandă indisciplinată de englezi puși pe furtișaguri și ăia, deși soldați instruiți, aleargă ca potârnichile decerebrate pe mijlocul străzii. Când, în sfârșit, unul ajunge să se pitească, o face după o poartă de lemn prin care trec gloanțele ca prin brânză, deși zidul protector era la cincizeci de centimetri mai într-o parte. Păi, astfel de războinicii lui pește, nu era chiar de mirare să ajungă la pești. Problema, însă, e mai degrabă că Nolan nu are suficient militarism în natura sa interioară, cât să perceapă instinctual veritabilitatea nuanțelor ăstora beligerante sau, poate, are el convingerea că, la o adică, când sunt în șocul acțiunii, majoritatea oamenilor uită tot ce au învățat și se comportă absolut tembel.

Am apreciat, însă, o chestie pe care nu știu câți au observat-o, dar sunt sigur că a fost intenționată. Regizorul a selectat doar actori scunzi, în numele ideii de realism istoric. Era chiar bătător la ochi să compari alte filme de război, pline cu artiști găligani ai epocii moderne, toți cât bradul și cu dinții strălucind perfect (Soldatul Ryan te orbea cu dantura lui falsă, luminând și după nuș’ câte zile de asediu și nespălare), în oglindă cu imaginile de arhivă unde niște mărunței sfrijiți (oamenii au crescut semnificativ în ultimele decenii), cam știrbi, își târâiau ciolanele pe diferite fronturi de luptă. Doar imaginile de propagadă nemțești s-ar potrivi cât de cât cu filmele de-acum, dar când îi vezi pe naziștii prizonieri filmați de alții, nu mai arată nici ei, niciunul, așa, ca parașutați din viitor.

   Muzica lui Hans Zimmer este la fel de dătătoare de fiori ca în Gladiator sau Pirații din Caraibe, sugerând ea însăși toată presiunea timpului și amenințarea planândă. Totuși, uneori nu pușcă cu schimbarea de perspectivă, mai ales când se trece la salvatorii din flotila civilă, atunci când ei sunt încă departe de pericol. Poate era o idee bună să nu se facă alternanța de POV-uri pe ea sau să se lipească în videoclip muzical numai scene care să aibă același grad de tensiune.

   Dunkirk este un film total neclișeic. Istoric în aceeași măsură în care este thriller, poetic, fantasmagoric sau catastrofic. Niciunul dintre genurile clasice nu îl definește perfect, dar el le cuprinde pe mai toate în tehnicile creative pe care le folosește.

Una dintre acele pelicule pe care merită să o ai acasă ca să o poți revedea oricând. Îmi amintesc de câte ori am privit mini-secvența de la Dunkirk din Ispășire / Atonement (mai des decât pe cea cu Keira în cămașă udă transparentizată lângă havuz).

E senzațional că acum avem un întreg film despre grandiosul eveniment, compus de un mare maestru al panoramării și imagisticii hipnotice.

Dunkirk poate fi achiziționat pe site-ul ProVideo in variantele de suport DVD  – Blu-Ray – 4K – 3D – Steelbook