„Eu sunt, din păcate, Eroul Evurilor.”

 Eroul Evurilor

Născuți din ceață
#3

                                                                                de Brandon Sanderson

 

Editura Trei
Anul apariției: 2015
Titlul original: Mistborn: The Hero of Ages
Traducere: Bogdan Perdivară
Număr de pagini: 824
Achiziționabil pe Libmag și Târgulcărții.ro

 

   Când ajungi la finalul unei epopei atât de spectaculoase și monumentale ca Născuți din ceață, riști să te încerce două genuri de sentimente. Pe de o parte, satisfacția de a fi aflat încheierea unei saga grandioase și de a fi înțeles integrator toate misterele tulburătoare ale ei. Pe de alta, o umbră de nostalgie și regretul că spui adio unor personaje pe care ai ajuns să le îndrăgești, unei lumi și locații ce ti-au devenit atât de familiare.

Aduni volumele și le pui în caseta lor de carton cu ilustrații superbe… Ah, în recenziile la celelalte două titluri ale seriei, prins cu abundența de idei desprinse din conținut, nu am specificat că am citit ediția lor în set. O semi-cutiuță cartonată, cu imagini de pe coperțile romanelor, ține cele trei cărămizi literare într-o îmbrățișare paralelipipedică deosebit de estetică, lăsând la vedere doar cotoarele fiecărui volum. Ador seturile! Iar design-ul celui românesc și coperțile fiecărei cărți ce îl compun arată mult mai bine decât toate variantele străine, în seturi sau nu, pe care le-am văzut.

   La fel ca în Ultimul Imperiu și Fântâna Înălțării, am avut și-n porțiunea conclusivă a seriei, acțiune densă, tensiune paroxistică și dezvăluiri năucitoare ale unor taine aproape pierdute-n legendă. Dar tocmai prin finalitatea pe care o aduce poveștii, Eroul Evurilor vine cu mai mult decât atât. Prin istorisirea sa fantastică, ne reamintește un principiu de viață reală, adesea uitat. Acela că fiecare viziune conține doar o parte de adevăr. Că nu există o percepție individuală corectă la modul absolut, pentru că nu există doar un singur adevăr, ci tot atâtea câte perspective apar și ele toate fac parte dintr-o panoramare a infinitului.

 „Nu cerceta aceste legi,
Căci ești nebun când le-nțelegi!”

… ne avertiza pe noi în versuri, comprimând filosofie existențialistă, un mare poet român. Nimic nu exprimă mai bine senzația de inutilitate și lipsă a unei speranțe definibile, cu care trebuie să se lupte protagoniștii ultimului volum din Mistborn.

kelsier 8

   Vin a salvat orașul Luthadel de la cucerire, dar crezându-se Eroul Evurilor a eliberat puterea Fântânii Înălțării, așa cum specificau profețiile. Și asta chiar cu riscul de a-l pierde pentru totdeauna pe Elend, în numele sacrificiului suprem pentru omenire. Însă alegerea ei s-a dovedit cumplit de greșită. O entitate întunecată întemnițată lângă Fântână alterase prevestirile, amăgind-o pe fată să parcurgă toate etapele necesare slobozirii teribilei ei forțe negative asupra lumii. Numele său era Năruire.

   Privind prin prisma noilor revelații, chiar Lordul Legiuitor, antagonistul din primul volum, nu mai e deloc răul absolut, dimpotrivă, devine aproape un martir, ceva foarte apropiat de ceea ce el însuși pretindea a fi când toți îi urau tirania, salvatorul umanității, ce-și poartă cu durere imensă responsabilitatea. Un personaj tragic care a încercat să facă binele și numai din nepricepere nu a reușit mai mult decât să evite distrugerea și să blocheze totul într-un armistițiu milenar imperfect.
Omul din spatele celui care a ajuns Lordul Legiuitor știa că imensa forță malefică se va elibera din nou pentru a-și revendica sensul său de spulberare totală și a pregătit un adevărat plan secret de salvare a oamenilor și de refacere a civilizației, devenind de dincolo de moarte, un aliat strategic al eroilor rămăși în viață.

   Sazed, zdrobit de dispariția lui Tindwyl, a ajuns să își socotească credința lipsită de sens. Fantomă e cuprins de vinovăție pentru că a fost nevoit să-l abandoneze pe Ciomege, iar Ham și Boare au rămas cu cicatrici emoționale din groaznicele înfruntări războinice prin care au trecut.
Toți sunt marcați de ciocnirile ca de sfârșit de lume încheiate atât de lamentabil cu o nouă înfrângere smulsă din ghearele victoriei, atunci când, deși au salvat orașul, realizează că au permis să se reverse în lume un dezastru general înfiorător. Dar toți sunt conștienți că trebuie să facă ce i-a învățat mereu Kelsier, să supraviețuiască. Să se adune rămășiță cu rămășiță și să repornească lupta cu un adversar și mai crunt, pentru binele omenirii, fiindcă în afară de ei, pur și simplu nu mai e cine să poarte și această ultimă confruntare.

kelsier22

   Dar, așa cum dualitatea bine-rău – poate nici măcar într-o conturare atât de clară, ci ca un alb-negru yin și yang, cu întrepătrunderi din fiecare – guvernează mereu soarta universului, pe lângă Năruire, slăbită și aproape topită în cețurile și negura ce se extind și devin tot mai letale, există o forță pozitivă numită Dăinuire, care să-i sprijine și să-i transfere unuia dintre ei, până la urmă, puterea profețită a Eroului Evurilor.

   Fără măcar a avea idee dacă aceasta este cu adevărat calea corectă și care dintre ei ar trebui să preia, într-o variantă mai reușită, munca sisifică a Lordului Legiuitor, Vin, Elend, Sazed, Fantomă, Ham și Boare se lansează în bătălia totală apocaliptică menită să decide însăși soarta lumii lor.

kelsier 7

    Să nu vă așteptați să ghiciți cum se vor sfârși toate și nici să vă fie cruțate sentimentele de atașament pentru protagoniști, fiindcă dacă există o constantă a acestei serii, în afară de suspansul continuu, e aceea a surprizelor imense din finalul fiecărui volum.

De fiecare dată sosește una la fel de răvășitoare, pe care oricâte avertismente ai fi primit, nu reușești să o vezi izbind, doar poți să-i simți brusc întreagul efect de cutremurare.

   Eroul Evurilor, împreună cu Ultimul Imperiu și Fântâna Înălțării, constituie o operă de referință a fantasy-ului din toate timpurile. În unele secvențe ale trilogiei, profunzimea scriiturii lui Sanderson transgresează subgenul și devine demnă de orice stirpe nobiliară creativ-elitistă din mainstream. Cosmogonia, sistemul magic, istoria, filosofia, rasele umanoide, peisajele, toate aspectele acestui roman sclipesc de genialitate și de pasiunea cu care au fost finisate.

kelsier21

Recomand seria din tot sufletul, ba mai mult, garantez că o să va placă orice a apărut publicat sub semnătura autorului, dacă îndrăgiți măcar un pic fantasy-ul. Încă nu am întâlnit un roman scris de Brandon Sanderson, care să nu mă cucerească imediat.

images (3)

Romanul poate fi achiziționat pe site-ul librăriei Libmag și al anticariatului online Târgul Cărții la cel mai bun preț.

targul-cartii