images (3)

 

Știați care este titulatura corectă a cuiva care execută recenzii?

Eu simțeam mereu că ar fi greșit să spun recenzor și nu foloseam termenul niciodată, deși e foarte des utilizat în b(v)logosferă, dar până de curând credeam că am de-a face cu unul dintre acele meșteșuguri care, din cauză că s-a format brusc, nu a avut timp să fie numit în vreun fel, însă încet-încet se va impune cu dublu sens și în dicționare.

Recenzor însemnând, momentan, doar cel care are treabă cu recensământul:

RECENZOR, -OARE, recenzori, -oare, s. m. și f. Persoană care participă la lucrările unui recensământ.

Dar, nu! Deja există o denumire oficială și corectă, astfel încât fenomenul acesta de preluare din limba vorbită, ca regulă scrisă, nu mai are loc vacant unde să se închege. Așa că, acum și în vecii vecilor, cât există limba română, ar fi greșit să mai folosim recenzor, recenzoare, recenzori – pentru cei care se ocupă cu scrisul / recitatul de recenzii.

Intitularea corectă fiind… tadaaam… :

RECENZENT, -Ă, recenzenți, -te, s. m. și f. Autor al unei recenzii

 

 

images (3)