Omul Pictat

(prima parte din seria Demon)

                       de Peter V. Brett

 

Editura Nemira
Colecția Nautilus
Anul apariției: 2014
Titlul original: The Painted Man
Traducere: Ana-Veronica Mircea
Număr de pagini: 640

 

   Omul pictat, primul pe numele său din seria Demon, este unul dintre cele mai captivante și originale romane fantasy scrise vreodată. Inovarea absolută are loc exact în domeniul cel mai specific al genului, cel al sistemului magic care condimentează povestea. Dacă până acum, descântecele, invocările sau baghetele fermecate aduceau vraja printre oameni, de data aceasta procesul e inversat și omul disperat în fața invaziei magiei demonice încearcă să se apere de distrugerile pe care revărsarea ei le aduce.

O reîntoarcere conceptuală la cele mai vechi forme ale superstiției din antichitatea sau evul mediu terestru, unde magia era în primul rând una protectivă, o modalitate de apărare împotriva misterelor întunecate ale universului. E chiar surprinzător că toți scriitorii fantasy de până acum i-au cam ignorat originile și s-au concentrat în a-și dezvolta propriile structuri inspirate de formele de vrăjitorie mai târzii ale istoriei, cele ofensive.

   Deși preia personajele din fragedă pruncie și adolescență, urmărindu-le creșterea și destinul, Omul Pictat nu este deloc un roman YA. Poți spune chiar că e pe cât de îndepărtat se poate de orice șablon sau îndulcire Young Adult-istă. E grimdark din cel mai dur, în stilul lui George Martin, Joe Abercrombie sau Mark Lawrence, iar cu cât protagoniștii lui se maturizează, cu atât orice tentație de a fi clasificat altfel se stinge în sfârâit de piele și carne arsă.

   Într-o lume mai mult distopică decât fantastică, pentru că se fac referiri la o Epocă a Științei, ceea ce ar putea însemna că suntem pe același vechi Pământ al nostru distrus și pustiit, încât a devenit aproape irecognoscibil, demonii stăpânesc noaptea. Ei se ridică în fiecare amurg din sol, ca o ceață, de îndată ce soarele începe să se stingă, pentru a masacra cu turbare orice ființă vie pot detecta. Există un singur gen de apărare împotriva maleficității acestor distrugători: runele magice inscripționate de mâini omenești, care cu cât sunt mai pricepute în caligrafierea lor, cu atât sunt în stare să ofere mai multă siguranță celor apropiați. Pentru că doar ele resping și țin la distanță prin vrajă, ca un adevărat scut fizic sau câmp energetic, demonii ce se izbesc de puterea lor. O singură glifă poate fi uneori suficientă, dar când sunt adunate și combinate în șiruri de veritabile ecuații, ele creează rețele de protecție ce pot înconjura case, cetăți și orașe întregi.
Nu oricine are același talent în trasarea semnelor vitale și orice ghinion natural cât de mic, ca vântul, ploaia sau un animal frecându-se de-o glifă, le poate șterge, fâcându-le să-și piardă forța și permițând iureșul năvalnic al demonilor ce le testează tot timpul, cu încăpățânare, pentru a găsi o breșă în dispunerea lor.

Și cât de îngrozitor de letali pot fi acești demoni cu diferite forme și specializări! Numiți în general miezingi, pentru că se înalță din Miezul Pământului, sunt împărțiți pe căprării, după înfățișare și elementul natural de care sunt legați. Se întrupează demoni ai focului, ai vântului, ai lemnului, ai pietrei, ai apei, și fiecare dintre ei adoptă ceva din calitățile materiei cu care sunt conectați, și își fac apariția doar acolo unde aceasta există. Oricare soi are felul lui suplimentar de a ucide, dar toți își vor folosi ghearele, mai mici sau mai mari, pentru a sfâșia bietele victime umane sau animaliere, care le intră în raza de acțiune.

   Omenirea a cedat dominația asupra lumii acestor creaturi ale nopții și, terorizată de ele, se ascunde în spatele meterezelor glifate ale micilor sate tot mai rare și mai depopulate și ale orașelor-cetăți pe care tot mai puțini au curajul să le părăsească vreodată, fie și pentru cea mai scurtă călătorie.

Legăturile dintre comunități sunt păstrate totuși prin curajoșii Mesageri, care având un cerc portabil glifat confecționat din plăci metalice inscripționate cu rune protective, își înconjoară în fiecare noapte tabăra cu el și transportă vești sau produse de la o localitate la alta. Pentru vizitele-n satele mici fiind însoțiți mereu și de un Saltimbanc ce știe să cânte, să spună povești și să facă giumbușlucuri cu care distrează copii și adulți deopotrivă.

   Cele trei personaje principale sunt preluate din momente definitorii ale vieții lor familiale, cu puțin timp înaintea unor evenimente ce le schimbă existența și-i transformă în trei tipuri de campioni ai umanității – având fiecare modalitea proprie prin care marchează acest război inter-specii.

Arlen, Leesha și Roger sunt copii deocamdată, dar toate tragediile ce-i lovesc îi îndreaptă spre un destin măreț și comun la vârsta adultă, pe care urmează să-l descoperim tremurând alături de ei, în desele lor clipe de cumpănă.

   Arlen e un adolescent din cătunul Pârâul lui Tibbet, revoltat să-și vadă tatăl paralizat de frică în spatele glifelor când mama sa este atacată de miezingi. Din copilăria idilică rurală, chiar și într-o lume a demonilor, băiatul trece brusc spre maturizarea adusă de ura încrâncenată împotriva creaturilor ucigașe și a pasivității celorlalți oameni. Visul lui de devenire e în continuă schimbare, evoluează de la a evada din limitarea impusă de pericolul nopții, la a vrea să cunoască glife cât mai puternice, să ajungă Mesager, să lupte cu demonii, să găsească o armată de războinici căreia să i se alăture, până la sacrificiul suprem, care intuiți poate, din desenul de pe copertă și titlu, în ce va consta, și veți vedea cât de mult îl va afecta.

   Leesha este o fată de 13 ani, din alt sat. Văiuga Tăietorului de Lemne. Are o relație complicată cu mama ei care e un spirit libertin, egoist și monden, ce-și dorise, eventual, un fiu, ca să fie în rândul lumii, după ce s-a căsătorit din interes cu un bărbat harnic, dar moale și submisiv, tatăl Leeshei. Aventurile cu masculii ale senzualei mame nu s-au sfârșit nici acum, făcând-o pe fiică să fie cu atât mai hotărâtă să nu lase loc de bârfe și interpretări despre ea în sufocanta comunitate a satului, atât de grăbită să condamne femeile. Când flăcăul căreia i-a fost deja promisă, uriașul Făt-Frumos nătărău, Gared, se laudă prietenilor că a avut-o, o vijelie de determinare izvorâtă din furie se declanșează în adolescentă, explozie de sentimente ce o face să se elibereze de orice încorsetări stabilite de alții și să-și descopere adevărata menire, aceea de a deveni Culegătoare de Ierburi sub îndrumarea fascinantei bătrâne vindecătoare a satului, Bruna. Talentul ei de învățare, cercetare și inovare în domeniul tratamentului botanic sau medical științific (bazat pe descoperiri din vechime) o poate transforma într-un erou al oamenilor, de un cu totul alt tip decât cel războinic la care visează Arlen.

   Rojer are doar trei ani când hanul părinților lui din Podul peste Fluviu este invadat de demoni. Salvat de către un Saltimbanc bețiv aflat în trecere, se atașează de acesta și-i stă alături până când amintiri pierdute în noaptea morții părinților săi reapar și ajung să-i despartă. Deși are o mână schilodită de atacul miezing din copilărie, băiatul se dovedește a fi extraordinar de talentat la muzică și cu scripca lui reușește să cucerească nu numai inimile oamenilor, dar chiar să inducă un soi de transă hipnotică până și demonilor.

   Apare ca o infuzie de speranță în izbăvirea umanității însuși faptul că toate caracteristicile ei se păstrează și sub teroarea continuă a miezingilor. Iubirea față de cei apropiați duce la gesturi de sacrificiu extrem. Prietenia și camaraderia funcționează și sub cele mai teribile presiuni ce îndeamnă instinctual la a te gândi numai la tine și a-i abandona pe ceilalți, iar familia înseamnă mult chiar și atunci când inevitabilele neînțelegeri din cadrul ei ajung la paroxism. Ba, mai mult, pot coexista sufletește o familie din naștere și o familie aleasă, în care legăturile nou formate să fie mai strânse și cel puțin la fel de puternice cum sunt și între aceia prin care curge același sânge.

E remarcabil cât de genuin reușește Brett să surprindă și să jongleze în evoluția caracterială a personajelor sale, tocmai cu aceste conexiuni de încredere și sentimente izvorâte din relațiile prietenești sau familiale.

Izbutește ceva foarte rar întâlnit până și-n mainstream. Să își adapteze total felul de a scrie după psihologia de gen a protagonistului sau a protagonistei prezentate. Nararea e la persoana a treia, dar ai impresia că se face la persoana întâi, ca un jurnal intim diferit de câte ori se schimbă perspectiva, și este de-a dreptul impresionant cu câtă abilitate poate reproduce autorul dinamica interacțiunii mamă-fiică, din familia Leeshei, cu nimic mai prejos decât tensionarea legăturii tată-fiu, din familia lui Arlen. Sunt mari scriitori declarați astfel și cunoscuți ca atare pe tot globul, care nu sunt în stare nicicum să-și feminizeze corect personajele. Peter Brett creează o adevărată galerie de femei puternice sau mai puțin puternice, toate însă extrem de credibile.

Cel mai mare merit al autorului constă însă în atmosfera pe care o condensează.

Trăind alături de cei trei eroi palpitantele aventuri prin care aceștia trec, ajungi să te transpui total în universul demoniac ce-i înconjoară. Simți la fel de intens ca ei necesitatea scrijeliturilor protective, senzația primordială de „tresar prin somn și mi se pare că n-am tras podul de la mal” din Lacustra bacoviană. Și, crâncen fapt, nu numai când citești romanul. M-am surprins privind năuc în jur, imediat ce l-am lăsat din mâna, cu sentimentul panicard că se-ntunecă afară și nu mi-am executat rutina de verificare a sistemelor de siguranță. Dacă vreo glifă s-a șters și vor năvăli demonii?

 

 

Puteti comanda romanul direct pe site-ul Editurii Nemira.

Mulțumim, Editura Nemira, pentru plăcerea fantastică și științifico-fantastică a lecturii.