«Violența emana din el precum o duhoare de câine ud.»

Călărețul Morții

– volumul 2 din seria Ultimul Regat –

                      de Bernard Cornwell

 

Editura Litera
Anul publicării: 2017
Titlul original: The Pale Horseman (2005)
Traducere: Manuela Bulat
Număr de pagini: 400
Roman achiziționabil pe
cartepedia.ro

 

   Continuă cu al doilea volum, Călărețul Morții, pasionanta saga medievală The Saxon Stories / Povestiri saxone sau Ultimul Regat – cum a fost păstrat titlul ciclului în traducerea ediției în limba română, în concordanță cu cel al serialului ecranizator și al romanului de deschidere.
Un tom la fel de bun ca primul, Bernard Cornwell nu dezamăgește niciodată în reconstituirea atmosferei de epocă, iar evenimentele istorice în care este acum implicat protagonistul său ating apogeul dramatismului, odată săvârșită iminenta invazie daneză asupra Wessexului, ultimul regat saxon.

   Victoria din bătălia de la Cynuit (AD 878), împotriva primei armate de cucerire, a permis regelui Alfred al Wessexului să stabilească un armistițiu avantajos cu inamicul. Meritul obținerii acesteia a fost însă al tânărului Uhtred de Bebbanburg, care a conceput planul incedierii flotei daneze și l-a ucis pe înfricoșătorul conducător viking Ubba Lothbrokson, fiul marelui Ragnar Lothbrok (eroul legendar pe care toți îl știm acum din serialul Vikingii).

După bătălie, Uhtred, altfel teribil de arogant și lăudăros, a comis eroarea de a nu i se înfățișa imediat regelui Alfred la Exanceaster pentru a-și revendica izbânda, lăsându-l pe Odda cel Tânăr, ambițiosul ealdorman de Defnascir să își atribuie toate meritele.

Scârbit de colcăiala de uneltiri de la Curte, de fervoarea religioasă și de veșnicele negocieri cu invadatorii, Uhtred s-a retras pe domeniul său din Oxton, împreună cu soția lui Mildrith și fiul nou-născut. Dar viața liniștită nu e făcută pentru cineva ca el.

Când camaradul său de luptă Leofric sosește cu o corabie a regelui și cu meșteri care să repare epava alteia, eșuată pe-o plajă din apropiere, fostul băiat-prizonier al danezilor, care-a învățat atât de multe de la ei, concepe un plan tipic pentru cei ce l-au educat. Îl convinge pe Leofric să se transforme ei înșiși în vikingi și să prade coastele regatelor britone învecinate, folosindu-se chiar de corabia regală și echipajul ei.

Aceste razii de îmbogățire sunt considerate de Uhtred ca servind unui scop esențial și nobil, din punctul lui de vedere. Plănuiește să strângă suficienți bani încât să poată finanța mica armată de care are nevoie pentru a spera să-și recucerească adevăratul lui domeniu, cel strămoșesc, cetatea Bebbanburg, de la unchiul lui care l-a detronat din moștenirea de ealdorman la care avea dreptul prin naștere.

   Primele încercări de jaf nu sunt prea promițătoare, coastele Cornwallului au fost deja prădate cumplit de adevărații vikingi, cei danezi, însă pirații-amatori reușesc să se facă utili ca mercenari unui regișor briton local, numit Peredur.

Asta până când Uhtred se va alia cu danezul Svein Cal Alb, pentru a-l jefui împreună pe briton. Cu această ocazie el confiscând-o și pe una dintre reginele lui Peredur, virgina Iseult, o fată cu vagi talente de precogniție, considerată vrăjitoare de către localnici.

Demonstrând aceeași lipsă totală de onoare cavalerească, imediat după despărțirea de Svein, cu care a împărțit prada, utilizând informații obținute de la el, Uhtred începe să atace corăbiile daneze ce reveneau din Irlanda pentru a se alătura trupelor vikinge din Wessex.

Nu-i vorbă, că și Svein folosește știri oferite de Uhtred și distruge o mare biserică pe care Odda cel Tânăr începuse s-o construiască pe locul victoriei de la Cynuit, și care se zvonea că va avea altarul de aur.

A jefui corăbii daneze ce se întorc încărcate de pradă se dovedește a fi mult mai rentabil decât a face razii prin amărâtele sate celtice, așa că Uhtred și Leofric se pot întoarce mulțumiți înapoi acasă cu o adevărată avere.

   Din păcate pentru ei, un preot fanatic a asistat la acțiunea lor împotriva creștinilor, executată în alianță cu păgânii danezi, și sub îmboldirea lui Odda cel Tânăr li se pregătește un proces plin de învinuiri chiar mai grave decât isprăvile lor reale.

Pentru Uhtred, duelul judiciar, în care se va putea bate cu cel ce îl învinuiește, pare soluția evidentă de scăpare, dar Odda cel Tânăr i-a găsit un oponent în fața caruia nu să nu aibă șanse de victorie. Teribilul războinic veteran, o adevărată forță a naturii ce nu a făcut toata viața altceva decât să se bată, Steapa Snotor.

   Situația politică în timpul căreia se petrec toate aceste evenimente era în suspensie. Piosul rege Alfred a fost convins de către parșivul jarl danez Guthrum că va putea obține pacea sau măcar un îndelung armistițiu. Însă liderul păgân nu a dorit tot timpul decât să își adune vikingi de prin teritoriile cucerite, unde aceștia erau răspândiți, și să pregătească noua invazie.

Când ea se declanșează, ce se va întâmpla cu ultimul regat saxon, în condițiile în care singurul lor luptător care știe cum trebuie înfruntați danezii este gata să piară căzut în dizgrație?

   Vi se pare că e multă acțiune în ce am povestit până acum? Ei bine, de abia acum încep marile confruntări!

   Din perspectiva eroului principal, Uhtred, volumul acesta marchează sfârșitul maturizării sale. Copilul răpit de danezi, crescut ca unul dintre ei, devenit tânărul nestatornic în loialități, acum este nevoit să-și aleagă definitiv tabăra, și după o echilibristică periculoasă între două luntri, taie până la urmă toate punțile de legătură cu una dintre variantele destinului său.

Raidurile lui ca viking ne ilustrează încă o dată ceea ce Bernard Cornwell a explicat atât de clar în primul volum, deși mulți regizori par să nu înțeleagă în continuare sau, mă rog, să nu le pese de adevărul istoric. Danezii își spuneau lor înșiși danezi. Denumirea de vikingi avea înțelesul de pirați porniți după pradă și era preluată numai când își începeau expedițiile războinice. Când navigau doar ca negustori sau locuiau pe uscat, nu aveau niciun motiv să se numească astfel. Uhtred și Leofric se autointitulează și ei vikingi, deși erau saxoni, când își încep raidurile maritime.

   Am făcut deja comparații cu serialul când am prezentat primul volum. Eu citesc romanele și după aceea înaintez cu vizionarea ecranizării cam până unde am ajuns cu ele, profitând că îmi rămâne mereu la dispoziție pe Netflix.

Încet-încet, s-a mai pus la punct și serialul cu detaliile istorice eronate ce m-au șocat în primele episoade. Saxonii de Vest (cei din Wessex) nu mai au scuturile dreptunghiulare nespecifice văzute la mercieni și northumbrieni. Apar cele sub formă de lacrimă, deși încă e cam devreme și trebuiau să le facă exact la fel de rotunde ca ale danezilor, dar dacă nu se vrea nicicum să semene cele două armate, cele în formă de lacrimă reprezintă o alegere mai potrivită, pentru că nu mai sunt chiar așa mulți ani până a fi consemnate de tapiseriile despre cucerirea normandă.

În continuare zidurile de scuturi, care sunt descrise atât de bine în cărți, în serial sunt fanteziste, pe mai multe rânduri. Dar măcar sunt sugerate cumva ca o invenție specială locală.

Danezii sunt considerați la fel de jegoși, deși ei sunt singurii care se spălau săptămânal la acea vreme în regiune, interpretarea stupidă a preceptelor biblice conducând în civilizațiile creștine din toată Europa la ideile de a-și ascunde goliciunea și de a se feri de apă, apucături atât de diferite de cele ale Antichității Romane, care după mai toate criteriile a fost superioară perioadei Evului Mediu.

Îmi place cum e prezentată în film modificarea toponimiei, cu care te poți delecta geografico-lingvistic și în seria de romane. Se schimbă grafic din vechiul nume în cel nou ca o info-tabelă de aeroport, atunci când sunt specificate în deschiderea unei scene.

Pentru înțelegerea straturilor de populații și a relațiilor dintre ele în micile regate ce vor fi unite de Alfred cel Mare într-un singur mare stat englez, se poate face comparația cu formarea altor popoare europene, pe care le știți mai bine, ca francezii (a căror istorie apare cel mai mult în cărți și filme) sau a noastră, a românilor.

Așadar, avem populația, nici ea chiar băștinașă, celtică (britoni/picți/gali din Țara Galilor – cum le spunem noi) drept corespondenți ai galilor francezi (ăia ai lui Asterix) sau ai dacilor noștri. Peste care au venit saxonii. A fost cucerire romană și în Britania, și a lăsat urme importante în civilizația locală și limbă, dar pentru simplificare o să fac echivalarea saxonilor (sau a anglo-saxonilor – e totuna) cu romanii care au dus la formarea poporului francez și a celui român. Apoi invazia vikingă, venită în mai multe valuri, cea daneză fiind doar începutul ei, sfârșitul aducându-l cea normandă, tot a unor foști vikingi, dar stabiliți în nordul Franței și având deja o cultură franțuzită. Ei ar corespunde francilor (triburilor germanice care au dat numele Franței) sau slavilor (cei mai greu acceptați dintre strămoșii noștri). Sigur că orice invazie mai îndelungată a avut propria influență în cultura și genele unui popor, dar, teoretic, englezii pot spune că sunt celto-saxono-normanzi, francezii, galo-romano-franci și noi, daco-romano-slavi. Oricât ar irita ultima adăugire pe puriștii daco-romani, nu se poate ignora o filă importantă de istorie ce sare-n creier la orice DA rostit.

   Toți pasionații vremurilor medievale vor fi încântați de seria asta de romane, la fel de tare ca și cei care își doresc doar niște aventuri excelent istorisite. Oricine apreciază serialul Vikings / Vikingii și nu mai are răbdare până la apariția noilor episoade, aici găsește același gen de lupte, bătălii și intrigi de Curte, scăpând în plus de chestiile onirice exagerate și premonițiile venite de la Odin, ce în serialul ăla pot fi destul de iritante.

De asemenea, dacă ați văzut ecranizarea The Last Kingdom, tot merită să citiți ciclul de cărți. Sunt mult mai fain povestite și apar diferențe mari. Dacă nu ați început serialul, cu atât mai mult trebuie neapărat să descoperiți cărțile înainte, pentru a le savura în cel mai reușit mod pe amândouă.

Mă entuziasmează viteza cu care editura Litera aduce la noi traducerile seriei, sub supratitlul Ultimul Regat. Tocmai au apărut noi volume:

The Last Kingdom (2004) – Ultimul Regat
The Pale Horseman (2005) – Călărețul Morții
The Lords of the North (2006) – Stăpânii Nordului
Sword Song (2007) – Cântecul Sabiei
The Burning Land (2009)
Death of Kings (2011)
The Pagan Lord (2013)
The Empty Throne (2014)
Warriors of the Storm (2015)
The Flame Bearer (2016)

 

 

Romanul Călărețul Morții poate fi comandat pe site-ul  librăriei online Cartepedia.