Stația Centrală

              de Lavie Tidhar

 

Editura Nemira
Colecția Nautilus
Data publicării: 2018
Titlul original: Central Station (2016)
Traducere: Alina Bilciurescu, Mihai Dan Pavelescu
Număr de pagini: 240

 

Lavie Tidhar este un scriitor britanic de origine israeliană, născut în 1976. De la cincisprezece ani a locuit în mai multe țări și a călătorit în toată lumea, inclusiv în Vanuatu, Laos și Africa de Sud, experiențe reflectate în cărțile sale.

Din 2013 trăiește la Londra. A publicat romane, povestiri și romane grafice.
Osama, romanul său din 2012, a fost recompensat cu World Fantasy Award for Best Novel, în competiție cu celebrele JFK 11.22.63 de Stephen King și Dansul dragonilor de George R.R. Martin (sincer, nu-mi pot imagina cum a biruit cărțulia unui scriitor de nișă într-o înfruntare dreaptă cu perfecțiunile astea literare ale marilor maeștri ce domină trei subgenuri – dar să nu comentăm până n-o citim și pe a lui).
În 2017, Stația Centrală a luat premiul John W. Campbell Memorial Award pentru Cel mai bun roman SF.
Tidhar a fost comparat cu Philip K. Dick și Kurt Vonnegut. Cărțile sale se bucură de mare succes. Romanele recente, The Violent Century și A Man Lies Dreaming au fost primite cu un deosebit entuziasm în Marea Britanie, fiind declarate „capodopere“ de ziarul The Independent.

„Dacă vrei să știi cum va arată SF-ul în deceniul următor, cartea asta e pentru tine.“
Gardner Dozois

Hm, eu totuși sper că science fiction-ul nu o să fie niciodată mono-… cumva.

Stația Centrală este legătura interplanetară între un Tel Aviv în permanentă transformare și coloniile din Sistemul Solar pe care ex-pământenii au fugit de sărăcie și războaie.

O populație pestriță de un sfert de milion de oameni trăiește la baza acestei stații spațiale, unde diversele culturi se amestecă în viața reală și în arena realității virtuale, într-un puzzle al postumanității: vampiri de date infectați cu Codul Nosferatu, robotniki – foști soldați artificiali, abandonați când nu au mai fost utili –, copii creați prin inginerie genetică și „mutilați“ ce decid să trăiască fără tehnologie. Peste toate planează Alterii, entități extraterestre care folosesc Conversația – un flux cvasitelepatic de milioane de voci.

„Frumos, original, o tapiserie de legături și imagini – nu-mi vine în minte niciun alt roman SF de aceeași anvergură. Lavie Tidhar are una dintre cele mai inovatoare voci din ultimii ani.“
Alastair Reynolds

Bune recomandările astea exaltate din citate, astfel, dacă o să accesați romanul și n-o să vă placă, va sări în ochi vina celor care le-au făcut, nu a mea.

Lavie Tidhar își adună în acest volum glorios, povestiri pe care le-a publicat de-a lungul mai multor ani (2011-2014), în diferite reviste sau antologii. Toate au ca laitmotiv Stația Centrală, giganticul port galactic din viitor.  Autorul a revizuit aceste povestiri, le-a adăugat un prolog, două noi capitole și a încercat să le închege într-un roman mozaic, prin legături strecurate între ele și personaje devenite comune.

Mediul ambiant al narațiunii este construit migălos, cu o mare grijă pentru detaliile prin care sunt descrise fiecare locație și fiecare personaj. Imagini, sunete și mirosuri aduc la viață noul Tel Aviv, rămas în organică legătură cu cel vechi și cu istoria, dar mustind de noi tehnologii și de noi populații ce roiesc în jurul Stației Centrale.

Dincolo de dubla componență problematică israeliano-arabă, multiculturalitatea locului a crescut foarte mult odată cu valurile de emigranți, refugiați sau de angajați cu diferite naționalități, atrași de traficul interplanetar.

Totul se întâmplă într-un viitor unde omenirea a colonizat Luna, Marte și alte corpuri cerești apropiate, nave ale exodului fiind trimise în călătorii spațiale lungi de generații și înspre planete mai îndepărtate.

Și-au făcut apariția extratereștrii biologici, dar la fel de străine de umanitate au ajuns să fie și ființele electronice create chiar de oameni – roboții abandonați și uitați după ce au făcut muncile grele sau au purtat războaiele proprietarilor lor.

Inteligențele artificiale și realitatea virtuală țes o lume paralelă, având propria dinamică, asemănătoare cu cea din opera cyberpunk a lui William Gibson.

Cu fiecare capitol (fost povestire) ni se înfățișează un nou personaj prin care avem acces la o altă parte din cultura acestui complex univers interconectat.

Cei mai ofertanți din acest punct de vedere, pentru că ne permit să aruncăm o privire și în trecut, încă din zilele construirii stației, fiind cei din neamul Chong. Asta fiindcă întemeietorul clanului, imigrantul chinez în Israel care muncea în construcții și s-a stabilit la Tel-Aviv, Weiwei Zhong a solicitat în vizita sa la Oracol ca urmașii lui să-și amintească de el, și s-a pomenit cu o memorie de grup partajată între toți descendenții săi. Fiecare putându-și “aminti” tot ce au făcut și fac ceilalți membri ai familiei, din momentul inițial al trecutului, până în prezent.

M-a amuzat să regăsesc acolo, în istoria rememorată, punând bazele Stației și conaționali, ca peste tot unde se ridică ceva monumental, de la Turnul Eiffel și Cristos din Rio, încoace:

“Pe lângă el treceau mașini și de pretutindeni se auzeau zgomotele șantierelor de construcții. Și el lucra la una din clădirile pe care le ridicau aici, împreună cu un echipaj  de imigranți – vietnamezi scunzi, nigerieni înalți, transilvăneni solizi și spălăciți, care comunicau între ei prin gesturi, în pidgin-asteroidiană (deși nu se vorbea încă în mod curent la vremea aceea) și cu ajutorul programelor de traducere automată instalate în nodurile lor. Weiwei lucra în echipamentul exoschelet, cățărându-se pe zgârie-nori cu mișcări de păianjen, de unde vedea orașul de la înălțimi amețitoare, privea marea și vapoarele din depărtare…”

Niciunul dintre protagoniștii lui Lavie Tidhar nu sunt buni sau răi, nici mari eroi. Sunt ființe banale ale timpului lor, măcinate de regrete, cu realizări mici și eșecuri mari.

Romanul are multe personaje, deși e scurt, fapt explicabil prin evoluția sa de la un mănunchi de povestiri. Nu se citește deloc ușor, din cauza atmosferei oarecum sumbre.

Alipirile de povești ce odată erau separate îi dau ceva din monstrul lui Frankenstein, alcătuit din bucăți de trupuri îmbinate ale mai multor cetățeni defuncți. Ceea ce e în spiritul istorisirii, care conține și ea robotniki – androizi de război creați din rămășițele soldaților uciși, dar puțin probabil să întrunească o prețuire unanimă.

Cititorii de cyberpunk și iubitorii lui Philip K. Dick, cred însă că îl vor aprecia.

Ori, dintre cinefili, cei cărora le-au plăcut filmele Johnny Mnemonic sau trilogia The Matrix.

Pentru final, în analogie cu ritmul romanului, un pic de…
muuuzică:

Puteti comanda romanul direct pe site-ul Editurii Nemira.

Mulțumim, Editura Nemira, pentru plăcerea fantastică și științifico-fantastică a lecturii.