Grădina cu Fluturi

                    de Dot Hutchison

 

Editura Herg Benet
Colecția Passport
Anul publicării: 2018
Titlul original: The Butterfly Garden (2016)
Traducere: Cristina Nemerovschi
Număr de pagini: 304

 

   Grădina cu Fluturi este un thriller total atipic, care ne dezvăluie încă de la început cine e criminalul și cum a fost soluționat cazul, accentul fiind pus pe psihologia victimelor, atât la nivel de grup, cât și individualizat. Elementele horror ale romanului sunt obținute și ele într-un mod neobișnuit, din empatia cu trăirile personajelor, fără descrierea amănunțită a ororilor în sine sau suspansul dat de atacul vreunor monștri (alții decât oamenii înșiși). Până și locația sa principală e una antitetic paradisiacă, o grădina a Raiului încărcată de frumusețe, unde chiar și gesturile diabolice sunt mascate în fastuoase opere de artă.

Autoarea acestei luxuriante istorisiri criminale este Dot Hutchison, o tânăra scriitoare americană cvasidebutantă, care a mai publicat înainte doar o carte pentru adolescenți. Conștientizarea că, așa cum mărturisește, nu a pierdut niciodată legătura cu adolescenta pe care o poartă în interior, o ajută la creionarea cu mână sigură a unei galerii de personaje feminine foarte divers populată, majoritatea aflate la vârsta aceea instabilă și complicată a transformării din fete în femei.

   La debutul poveștii ne aflăm, post-factum, într-o sală de interogatorii polițienești, unde este anchetată una dintre fetele salvate într-un oribil caz de răpiri și omoruri în serie. Descoperim prin răspunsurile ei la întrebările puse de doi agenți FBI suspicioși, trecutul său familial dificil, ce parcă a întărit-o sufletește pentru crunta perioadă de captivitate a ultimelor luni.

Interacțiunea propriu-zisă cu agenții FBI (care au rețineri în a o cataloga pe tânăra de 18 ani doar ca pe una dintre victime, din cauza atitudinii ei necooperante și fiindcă pare să aibă un fel de autoritate asupra celorlalte tinere salvate) este descrisă frust, la persoana a treia, cu multe dialoguri repezite, dar când Maya (numele primei ei identificări) își începe mărturisirea, tonul se schimbă într-unul evocativ și aproape poetic – se trece la persoana întâi și apare impresia de răsfoire a unor file dintr-un elaborat jurnal scris cu sufletul, depășind simpla dare de seama a unui interogatoriu.

Cele două planuri narative, al prezentului aseptico-oficial și al trecutului intimo-visceral, alternează, iar din cauza ororilor cuprinse în mărturiile fetei, reîntoarcerea la realitate și la discuția, altfel destul de tensionată, cu polițiștii pare, prin comparație, o pauză în care personajele și cititorii să poată să-și tragă respirația înaintea unei noi imersiuni în coșmarul amintirilor victimei.

   Maya este fiica unor părinți neglijenți care nu i-au arătat niciodată iubire, obligând-o să învețe să se descurce mereu singură. După divorțul lor a fost încredințată bunicii bețive, la fel de nepăsătoare, dar care murind i-a lăsat măcar niște bani adunați, cu care adolescenta și-a putut face rost de acte false pentru a se angaja și a nu sfârși în instituțiile statului. Cea mai fericită perioadă din viața dură a fetei a fost traiul în comun la New York cu alte șapte femei, majoritatea colege de muncă la același restaurant la care s-a angajat ea, într-un apartament pe care-l împărțeau atât de multe pentru a ieși mai ieftin la chirie.

   În clipa când este răpită, Maya nu avea încă acest nume. Îi este dat chiar de răpitorul psihopat ce avea obiceiul de a reboteza toate fetele care intrau în posesia lui.

Noua ei viață începe într-o seră superbă cu flori, arbori, râuleț șopotitor, o stâncă romantică și camere individuale în care locuiesc Fluturii acestei Grădini perfecte. Fluturii fiind peste douăzeci de fete sechestrate de către Grădinar și fiul lui, Avery.

În pofida peisagisticii artificiale mirobolante și a naturii înfloritoare din jur, blindajele mobile care pot acoperi camerele fetelor și coridorul cu vitrinele groazei, unde sunt expuse corpurile lipsite de viață ale fostelor locatare ale Grădinii, transmit senzația reală de bunker-închisoare, unde orice încercare de evadare se pedepsește cu moartea.

   Maya descoperă toată scenografia sinistră treptat, ghidată de Lyonette, o fată cu suflet mare, care și-a asumat singură rolul de a prezenta nou-venitelor progresiv, cu precauții de-a nu stârni șocuri, acest microcosmos creat de mintea bolnavă a Grădinarului, stăpânul lor.

Când o fată ajunge în Grădină, el îi tatueaza pe spate un fluture imens, de-o frumusețe teribilă, de fiecare dată o specie diversă, drept ștampilare care marchează noua sa proprietate. Odată vindecate după supliciul însemnării, fetele sunt abordate pe rând să îndeplinească fanteziile erotice ale Grădinarului, care și-a format astfel un harem de sclave sexuale terorizate și obediente.

Cel mai cumplit instrument prin care torționarul își ține victimele-fluturi înspăimântate și supuse este colecția lui de artă. Vitrinele de pe coridorul din spatele camerelor de locuit conțin corpurile îmbălsămate și conservate în rășină și formaldehidă ale altor fete, ucise și expuse artistic, cu tatuajele în prim plan, în ceea ce se vrea o imortalizare a frumuseții lor, altfel trecătoare.

Fluturii sunt creaturi superbe și fascinante, dar cu viață scurtă.

Scadența pe care a fixat-o Grădinarul pentru prizonierele lui, ce pot avea de la 16 ani în sus, este de 21 de ani. Când împlinesc această vârstă, pot fi sigure că-i vor îmbogăți expoziția. Dar data fixă poate fi schimbată instantaneu de nesupunerea lor, gesturi deranjante sau ghinionul de-a fi rănite, ori de a rămâne gravide (când măsurile de contracepție nu și-au făcut efectul).

Însă cel mai adesea, imediat după aniversarea celui de-al douăzeci și unulea an al Fluturilor, colegele lor de suferință le pot admira în vitrina cu trofee a Grădinarului. Un ritual sadic, care se înscrie în teoria acestuia că așa le conservă în culmea frumuseții lor, putându-le astfel păstra perfecte și admira mereu.

Gesturile Grădinarului, în general, sunt admirative și mângâietoare față de victimele sale, în viață sau omorâte. Tatuările și violurile, el le percepe drept acte consensuale, simțindu-se în Grădina lui, un soi de Zeus zăbovind printre nimfe.

Mult mai scelerat, pe genul violent, este fiul său Avery, care le supune deseori pe fete unor chinuri inimaginabile, înainte ca tatăl lui să apuce să le scoată din mâinile sale și să îl pedepsească pentru lipsa de control, interzicându-i o perioadă accesul în Grădină. Dar când se întoarce, întotdeauna, le face iarăși pe fete să sufere.

   Acesta este coșmarul care se conturează cu fiecare mărturisire a Mayei, ca un puzzle semi-completat, din care agenții ce o interoghează trebuie să construiască imaginea reală.

Li se confirmă că, așa cum suspectau, există o femeie, odată Fluture, care a rămas să ajute bărbații, de bună-voie, să aibă grijă de fetele închise, dar aceasta nu este cea investigată.

Maya doar s-a dovedit a fi cea mai pregătită dintre fete, pentru a face față acestui gen de evenimente oribile. Lipsa permanentă a unei familii iubitoare nu a lăsat-o să se prăbușească interior la fel de mult ca pe celelalte, ba chiar ea a avut capacitatea de a le strânge în jurul său pe toate, ca pe o comunitate unită a Grădinii.

Pragmatismul și cinismul său îndemnând-o să se folosească inclusiv de legăturile familiale ale răpitorilor, pentru a băga zâzanie între ei și a-i stârni unul împotriva celuilalt.

   Când se discută despre câte steluțe merită acest roman, apar păreri că fetele, fiind atât de multe, ar fi putut încerca un atac concertat, ca în filme, împotriva celor doi bărbați. Dacă unul ar fi scăpat le putea ușor gaza, la felul în care era pregătită sera aflată în spatele luxoasei lor vile.
Eu însumi m-am surprins imaginându-mi operațiuni din astea de comándo, și înțeleg obiecțiile, deși nu sunt de acord să le accept ca depunctări de credibilitate pentru carte. Fiindcă nu ar trebui să avem drept scenarii comparative ideile eroice din capul nostru sau secvențe din filme de acțiune, ci reportajele cu cazuri reale de sociopați care au reținut zeci de ani copile, ce au devenit femei mature și au născut în captivitate. În niciunul dintre ele nu a existat o evadare spectaculoasă reușită, ci mereu descoperirea acestor grozăvii a fost întâmplătoare. Fetele din roman sunt și foarte tinere, practic adolescente, victime ale pedofililor. Nu se înregistrează asalturi prea des nici la prizonierii care urmează a fi executați, vedem imagini din Al Doilea Război Mondial sau mai actuale, la știri, cu șiruri de bărbați având pregătire militară, ce merg la execuții ca oile. Cât de veridic ar fi fost un iureș continuu al fetelor doritoare de libertate? Atâta vreme cât moartea lor nu era iminentă, speranța le făcea să își rețină orice gest care le-ar fi putut provoca uciderea și să spere că în timpul pe care îl mai au ele până la 21 de ani, se va întâmpla ceva care să le salveze.

Concluzia evidentă fiind că prezentarea cazului este credibilă, poate doar pentru surpriza de final putându-se ridica justificat unele obiecții de forțare a realismului anumitor destine.

   Dincolo de acțiunea propriu-zisă, autoarea desfășoară un fantastic evantai de trăiri umane. Tipurile de reacții analizate sunt atât de interesante, încât ar merita să aibă și toată intriga doar ca pretext pentru dezvoltarea lor. Cu atât mai mult dă statisfacții o lectură duală, unde și citirea superficială, și cea profundă curg într-un paralelism la fel de captivant.

În cheie psihologică, nu avem doar un roman despre un serial killer și victimele sale, ci și unul despre familii. Despre cât de mult pot influența acestea felul de a fi al fiecăruia dintre noi. Prin lipsa dragostei, din prea multă dragoste. Prin impunerea de principii, tradiții, sau a conceptului de unitate. Prin disfuncționalitatea lor sau prin discreția cultivată în ele. Prin însuși modul în care ajungem să le definim… atunci când familiile nu mai înseamnă doar același sânge, ci niște comunități spirituale pe care noi le-am ales.

Fetele / Fluturii din Grădină au reușit să supraviețuiască ororilor pentru că au ales să fie aceeași familie. Fie ea și una a lepidopterelor, până când au putut zbura din nou libere.

Romanul are ceva din Magicianul sau Colecționarul, capodoperele lui John Fowles, dar analogiile mult mai rapid de echivalat sunt cele cu cărțile altor maeștri ai thriller/horror-ului psihologic: Thomas Harris, Pierre Lemaitre, M.J. Alridge sau Gillian Flynn. Veți regăsi și în ele aceeași atmosferă afectiv contorsionată.

 

 

Puteți comanda romanul Grădina cu Fluturi, apărut în excelenta colecție Passport, direct pe site-ul editurii Herg Benet.