Râurile din Londra

prima carte din seria
Peter Grant

                     de Ben Aaronovitch

 

Editura Herg Benet
Colecția: Cărțile Arven / Speculativ
Anul publicării: 2018
Titlul original: Rivers of London (2011)
Traducător: Alexandru Voicescu
Număr de pagini: 384

 

Râurile din Londra / Rivers of London este primul volum al unei serii de romane polițiste cu puternice efluvii de urban fantasy, tăvălite crâncen prin umor englezesc.

Personajul lor principal, Peter Grant, se fâțâie, anchetează și are revelații, într-o Londră populată de fantome, magi, vampiri, zeități tembele sau foarte originale fluide personificate.

Stilul autorului britanic Ben Aaronovitch este unul al ironiei fine și al autosarcasmului amuzant, ceea ce contribuie mult ca strania sa altoire de genuri literare să devină un bun exemplu de reușită a transfuziei de elemente plasmatice dintr-un univers al imaginarului delirant, în cel al logicii deductive și al stricteții procedurale criminalistice.

Pentru că, na, primul gând al cititorului va fi, inevitabil:
Cum mai este ăsta un policier, dacă e fantasy? Eu ce mai ghicesc? Poate să apară orice explicație a crimei. Că victima a fost măcelărită de o fantomă turbată,… și atunci nu mai poți prevedea nimic…
Scriitorul londonez are grijă să nu dezamăgească detectivii amatori, dar accentul se deplasează, ce-i drept, mai mult înspre noir și thriller, în același regim de hlizeală și comicitate a limbajului, care trebuie să evite, la rândul lui, căderea în superficialitate sau neseriozitate.
O cascadorie interesantă, riscantă crăcănare între două luntri, care atunci când e dusă la capăt cu bine, aproape că poate fi considerată ea însăși, număr de magie.

Ofițerul stagiar Peter Grant, un aspirant cam fatalist la onoarea de a ajunge detectiv al Poliției Metropolitane din Londra, are două preocupări existențiale: să evite la repartiție, perspectiva unei munci plictisitoare birocratice, în spatele unui birou, și să mediteze la atracțiile organice ale vivacei sale colege Leslie May.

Ambele vor primi un zdravăn impuls, când, în cursul anchetei dintr-un caz neobișnuit de crimă, Peter izbutește să obțină declarația unui martor ocular foarte guraliv, dar și extraordinar de… decedat.

Performanța sa inexplicabilă atrage atenția enigmaticului inspector Thomas Nightingale, șeful unității secrete polițienești dedicată investigării infracțiunilor care implică magia și supranturalul.

Se dovedește că și aceste hiper-capacități de percepție ale lui Peter se clasifică la puteri paranormale, și că nu sunt singurele sale abilități deosebite.
Ele îi rezervă un loc de muncă special în serviciul public.
Va deveni nici mai mult, nici mai puțin decât ucenicul vrăjitor al inspectorului-mag Thomas Nightingale.

« …L-am întrebat cândva pe tata – când era sobru, fără nimic la bord – cum de știa ce să cânte. Și mi-a zis că atunci când prinzi ritmul corect pur și simplu știi pentru că sună perfect. Ai prins ritmul, te lași dus de el.
– Și ce căcat are de-a face cu ce vorbeam?
– Ce poate realiza Nightingale se potrivește cu felul în care eu văd lumea. Este ritmul, melodia corectă.
Lesley a râs.
– Vrei să fii vrăjitor, a zis.
– Nu ştiu.
– Mincinosule. Vrei să-i fii ucenic şi să înveţi magia şi să călăreşti pe o mătură.
– Nu prea cred că vrăjitorii adevăraţi călăresc mături… »

În ce măsură asta îl va ajuta și să farmece colege polițiste, vă las să descoperiți singurei.
Cert e că îl va atrage într-un maelstrom de omoruri scelerate, manifestări haotice cu iz divin și o întreagă lume paralelă, care-o redefinește pe cea știută.

Mi-au plăcut multe chestii din acest început de saga ce se poate trasforma în una „cult”:

Modul zeflemitor de a nara la persoana întâi, cu o bogată doză de autoironie britanoidă, personală și națională.
Dialogurile hazoase, învârtejindu-se adesea în contratimp cu momentele dramatice ale acțiunii. Ceea ce le face mereu, cu atât mai amuzante.
Personajul lui Thomas Nightingale – mega-apreciat pentru look-ul excentric și posesiunile sale, mobile și imobile.
Traducerea excelentă a ediției în limba română, ce ne permite să prindem toate nuanțele unei scrieri în care atmosfera de compoziție înseamnă atât de mult.
Referirile intimo-viscerale la istoria Londrei, cartografiate în cadrul poveștii, fără ieșiri informative scolastice în decor.
Ideea de a-i transforma pe polițiști în super-polițiști ce adulmecă vestigium/vestigia (urmele lăsate de magie), cam ca subordonații lor patrupezi lătrători, asta făcându-i și pe ei la fel de simpatici.

Ah, și recomandarea de pe coperta romanului, lăsată de Diana Gabaldon (o știți voi, tipa care a găsit cea mai bună scuză pentru bigamie, în Outlander):

« Râurile din Londra e povestea a ce s-ar întâmpla dacă Harry Potter ar crește mare și s-ar alătura Poliției Londoneze.
O carte cu detectivi de o imaginație debordantă și care te va binedispune cu siguranță. »

 

 

Puteți comanda romanul Râurile din Londra, direct pe
site-ul editurii Herg Benet.