Pribegii mărilor
de Marina Costa
Editura Betta
Anul apariției: 2016
Număr de pagini: 274
Pribegii mărilor este o ficțiune istorică romanțată despre un subiect foarte la modă perioada asta, când mai toată lumea are în lista de preferințe Netflix serialele Vikings și The Last Kingdom:
… vikingii …
Autoarea romanului, Marina Costa, a lucrat la el încă din anul 1988, reușind să-l publice drept volumul său de debut, abia în 2016, într-o variantă finală bine documentată.
Scris la persoana întâi, cu aparență de jurnal intim al protagonistei (nu întâmplător – finalul ne va dezvălui că tocmai asta e, un manuscris cvasipoetic, descoperit peste veacuri de arheologi), oferă o viziune feminină asupra evenimentelor din perioada invaziilor vikinge, cam prin modalitatea în care romanele Philippei Gregory oglindesc perspectivele femeilor de viță nobilă, din sângerosul Ev Mediu englez.
Fiecare saga vikingă reală este atât de captivantă prin ea însăși, încât aproape că nu ai nevoie să însăilezi noi povești în juru-i, pentru a o prezenta atractiv.
Scriitoarea se folosește de asta, strecurând în conversațiile personajelor, astfel de informații spicuite din documente istorice, ca rememorări ale evenimentelor deosebite prin care au trecut ele.
Eroina principală este o tânără aromâncă din Imperiul Bizantin, răpită de varegi (cum erau cunoscuți normanzii în est) dintr-o mănăstire venețiană.
Reamintesc eu ceva ce poate ar trebui să fie mai clar în toate romanele sau filmele despre subiect, că expresia vikingi nu este o referire la națiune, ci definește o activitate. Pirateria, expediția de jaf pe mare – incursiunile pe care nord-europeni de diferite etnii germanice le efectuau în afara Scandinaviei sau coloniilor lor.
Dacă povestea vieții fetei convinge și se îmbină foarte bine în peisajul istoric răvășit de coborârea varegilor până în Imperiul Bizantin sau Italia, scena răpirii însăși și transportul peste mări mi s-au părut mult prea edulcorate, probabil lăsate neschimbate de proaspăta documetare, extrase direct din caietul în care autoarea mărturisește că și-a scris prima schiță a aventurii.
Fiindcă patru fete țesătoare scapă, incredibil, neviolate (văduvind bieții vikingi de unul dintre cele două scopuri primordiale ale expediției lor), deși pentru cine le-a vrut special, nu erau importante decât talentele lor manuale.
Apoi au parte de o călătorie de lux, izolate în propria cabină, ca niște contese capturate de corsarii gentilomi de peste șase-șapte secole. Asta în timp ce, așa-zisa cală dintr-o ambarcațiune joasă vikingă era doar un mic loc sub scânduri, unde te puteai întinde ca să nu te stropească valurile când dormi.
Chiar și temutul conducător al războinicilor puși pe rele se dovedește a fi un erou romantic cult, ce o vrăjește pe mândra răpită cu istorisiri din viața lui și împreună cu care privește stelele.
Din fericire, tonul naiv ce aproape că m-a determinat să recomand cartea exclusiv unui public infantil și supus cenzurii nu durează.
De când începe viața de sclavă terestră a protagonistei, intrigile și conflictele din jurul ei se înmulțesc.
Nu apar des ciocniri armate dure, ca în lumea bărbaților, dar și cele ale femeilor au cel puțin la fel de mult, dacă nu chiar mai mult, dramatism.
Prin aceeași perspectivă ne sunt înfățișate obiceiuri scandinave și secvențe de viață din epocă, realist reconstituite.
Frumoasa aromâncă se integrează atât de bine în cultura nordicilor, încât îi va urma ca una de-a lor, într-o expediție de explorare, spre tărâmuri necunoscute.
Aici scriitoarea exploatează o serie de indicii ce alcătuiesc mai mult o legendă, decât o demonstrație stiințifică, și pe care nu le-am mai văzut integrate artistic decât în filmul Pathfinder, unde au fost utilizate destul de stupid.
Legenda că vikingii au debarcat în America.
Cei ai Marinei Costa ajung în Golful Mexic și iau contact cu civilizația aztecă, în panteonul căreia intră ca zeități întemeietoare și deschizătoare de noi dimensiuni culturale.
Pribegii mărilor este un roman de aventuri simpatic, plăcut de parcurs, ale carui principale merite sunt privirea feminină prin culisele casnice ale istoriei și exercițiul de unificare credibilă a trei culturi, din părți atât de diferite de lume: cea scandinav-vikingă, cea greco-bizantină și cea mexican-indigenă.
Cartea poate fi achiziționată
online
A republicat asta pe Marina Costa și a comentat:
Inca o recenzie la „Pribegii Marilor” – multumesc, Marius Andrei!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc pentru incitanta lectura! 🙂
ApreciazăApreciază
Felicitări autoarei. Pare o carte complexă.
Imi place tare mult recenzia ta. Bravo, Marius!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumiri, Vero! 🙂 Romanele istorice vin cu o intreaga lume ce trebuie reconstituita … Acesta vine cu trei. 😀 … E complex ca alcatuire, dar foarte prietenos cu cititorul. Lesne de savurat. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cat de bine suna! Multumesc pentru recomandare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag, Ancuta! 🙂 O carte buna de facut cadou adolescentilor sau adultilor pasionati de istorie. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Erau vikingi, intr-adevar, toti aceia care porneau in raiduri de jefuire, in general dupa argint si sclavi, indiferent de nationalitate. Scandinavii au ajuns in America inainte de anul 1000, insa in Groenlanda, nicium in zona tropicala (Eric cel Rosu). Interesanta recomandarea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
*nicicum
ApreciazăApreciază
Da, e mult mai scurt si pare mai logic traseul nordic, autoarea aminteste in roman insa de scrieri si reprezentari artistice ale aztecilor, care infatiseaza un zeu inalt si cu barba, cu evidente trasaturi europoide. Este o teorie interesanta. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aia mexican-indigena suna cel mai bine :))
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Hi, hi. Nu toata lumea stie ca numele de Mexic a fost preluat de colonistii spanioli de la azteci, nu e o denumire inventata de europeni, ca America.
ApreciazăApreciază
Recunosc faptul că nu am citit nimic de această autoare, dar am realizat – din recenzia ta – că dincolo de un roman istoric bine scris, e și o carte plină de suspans. Da, am trecut-o și eu pe listă! Felicitări pentru recenzie!
Felicitări și autoarei!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumiri, Rodicutza! 🙂 Asta e tare important la romanele istorice, sa aiba si alta atractie, pe langa teoriile istorice in sine. Altfel ar intra doar in nisa de studii academice. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pare o carte extrem de interesanta si captivanta.
Acum ca am mai mult timp liber pana imi gasesc un nou job poate ca o sa citesc.
Merci mult pentru idee, inspirata ca intotdeauna! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc, Katherine! 🙂 Cu drag! 🙂 … Nici nu stiu daca sa iti urez sa-ti gasesti cat mai repede un nou job sau sa ai mult timp de lectura! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Me wants job! Me wants to read!
:-))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un roman cu elemente istorice romanțate va să zică 🙂 . Romanțarea nu-i atât de gravă dacă ajută la digestie și crește pofta de mâncare! Ideea acțiunii sună palpitant.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Romantarea e asociata cu feminitatea, dar cel mai adesea functioneaza bine pentru a creste pofta fata de subiectul abordat, la ambele sexe. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și mie mi-a plăcut cartea! A fost o plăcere să o parcurg! Atât de ușor, atât de aventurier!
ApreciazăApreciat de 1 persoană