„În fiecare dimineaţă mai moare un vis.”

Arlechinul

                                           de Natașa Alina Culea

 

Anul apariției: 2018
Numărul de pagini: 324

 

         Sosește și acel moment când ajungi să regreți superlativele acordate prea ușor unor romane care erau numai foarte inteligente sau doar extrem de captivante, fiindcă ți se pare că ar fi trebuit să le păstrezi pe toate pentru chintesența literară care adună între paginile sale atât genialitatea culturii elitiste, cât și hipnotismul poveștii palpitante minunat desfășurate.

Arlechinul … se intitulează proaspătul număr de dublă magie. Și o super-talentată scriitoare autohtonă este autoarea lui.

         Natașa Alina Culea s-a născut în 1980 la Tulcea, cosmopolitul oraș-port de pe malurile Dunării. I-a plăcut să scrie încă din școală, remarcându-se prin premii pentru poezie sau olimpiade de Limba și literatură română.

Din 2014 a început să publice romane plăsmuite cu o originalitate remarcabilă, surprinzător de diferite între ele. Până acum au văzut lumina tiparului:

Natașa, bărbații și psihanalistul
Marat
Lupii trecutului. Sofia
Nopți la Monaco
Visele nu dorm niciodată

Stilul ei este unul atrăgător, contemporan, abordând analitico-metaforic subiecte precum: legăturile romantice dintre bărbați și femei, psihologia relațiilor de cuplu sau iubirea ca matrice definitorie a vieții… O autoare care nu se conformează șabloanelor – ar spune oricare dintre cititorii ei.

Iar cei care-i simt uriașul potențial de clasicizare vor opina că este ea însăși creatoare de noi șabloane, prin urmele pionierești pe care le lasă în teritorii literare neexplorate.

         Arlechinul comprimă, într-un tot unitar perfect, esențe de epoci, de trăiri intense, de modalități de-a iubi, de efluvii pasionale.

Istorisirea curge dual, în planuri culisante. Unul având viteza și mondenismul prezentului, celălalt, estetica și romantismul altor vremuri.

         În Bucureștiul de azi, Lidia Caraman este o actriță de teatru ce trebuie să se descurce și în rolul de mamă singură, ocupându-se de adorabila sa fetiță preșcolară Mihaela (Mica). I se alătură adesea cea mai bună prietenă, scenarista Nevena, aventurile lor citadine sau turistice părând desprise dintr-un episod din Sex and the City, prin dialogurile spumoase și felul amuzant în care cele două amice își analizează reciproc problemele sentimentale.

Lidia îl iubește încă visceral și chinuitor pe Iustin, peste a cărui amintire nu poate trece, cu atât mai mult cu cât vina despărțirii lor îi aparține în totalitate. Ea nu pare însă să regrete cu adevărat faptul că l-a înșelat, cât ideea de a nu i se fi acceptat capriciile libertine, natura sa de fluturaș zburând din floare-n floare, de către alesul care ar trebui să înțeleagă că e totuși singurul bărbat pe care-l adoră.

„– Când m-am despărțit de Iustin, mi-am zis naiv: „Peste două luni nu-mi voi mai aminti de el”. Când s-a împlinit sorocul, suferința era tot acolo și mi-am mai dat un termen. Patru luni. M-am prefăcut că nu bag de seamă atunci când s-a împlinit și acesta, iar Iustin tot era acolo. La fel s-a întâmplat și peste jumătate de an și tot așa. Mi-am ținut mintea ocupată cu munca, iar brațele ocupate cu Mica, dar, uneori, o îmbrățișare, o emoție pe care aș vrea să o împărtășesc cu el, un cântec mă îngenunchează – dacă sunt acasă. Dacă sunt pe stradă, îmi pun ochelarii de soare peste ochii care plâng de dor”

Vise răvășitoare și coincidențe stranii, având ca laitmotiv imaginea unui arlechin, încep să își facă loc tot mai des în mintea Lidiei, tulburând-o prin coerența lor, părând aproape secvențe din altă viață, aduse la suprafață de-o ședință de hipnoză regresivă scăpată de sub control.

         În Parisul anului 1875, nobilimea snoabă, burghezia mereu gata să experimenteze noi distracții și plebea însetată de spectacol ușor de înțeles se întâlnesc în unica fascinație comună: circul. Pitoresc, multicolor, exotic, energic, vesel și exploziv, acesta învăluia imediat publicul în mrejele sale creatoare de bună dispoziție și de uluială naivă, copilărească.

Un băițel este părăsit după reprezentație în gradenele pentru spectatori ale Marelui Circ Galaxy. Pentru că el nu era prea comunicativ și nimeni nu a venit să-l recupereze, nici măcar după ce au fost anunțate autoritățile, Elda, ghicitoarea în Tarot, decide să îl adopte, să îl reboteze Maxim și să-l crească ea – gest sinonim cu includerea în trupă, băiatul fiind pe dată atras de multitudinea activităților specifice, de jonglerii, de acrobații, de animale și dresorii lor, de clauni…

Se imagina în locul fiecăruia dintre ei, dar personalitatea sa în formare îl transformă, pe măsura trecerii timpului, într-un Arlechin ideal.

Personaj construit să atragă atenția, dar și să-și păstreze trăirile proprii în spatele măștii, trebuind să producă spectacol și voioșie la comandă…

Maxim devine arlechin și dincolo de luminile arenei. Născut să fie astfel sau poate doar perfect adaptat rolului,… până la contopire…

Cert este că îl regăsim peste ani ca june chipeș care sucește capul femeilor, mereu entuziast și efervescent, nelăsându-se niciodată pradă tristeții, trăind fiecare moment cu bucuria experimentării și fără nicio umbră de autocenzură morală sau principială.

Relațiile lui sunt mimat pasionale sau extreme, lipsite de implicare sufletească. Profită de succesul pe care îl are, pentru a împrumuta bani și a fi sponsorizat de admiratoare generoase, urmărindu-și mereu doar propriile interese.

„Concepte precum onestitate sau onoare nu îi spuneau mare lucru, erau doar niște copaci căzuți pe cărarea lui, peste care pășea nestingherit. Totul i se părea permis”

O primă tentativă de relație mai profundă o are cu nostima balerină pe sârmă Cili, doar pentru a descoperi în ea un personaj asemănător lui, la fel de lipsit de empatie și de loialitate.

Pare că singurele ființe pe care le poate iubi cu sinceritate Maxim sunt animalele…

Până când o întâlnește pe frumoasa, inteligenta și diafana Anicka, în aura și-n privirea căreia s-a scurs parcă toată seninătatea văzduhului arctic…

Asta se întâmplă în Suedia, fiindcă Marele Circ Galaxy este unul itinerant, ne face să călătorim cu trupa lui de-a lungul întregii Europe a secolului XIX, pe care scriitoarea ne-o restaurează secvențial, prin referințe istorice locale și apetisante paralelisme culturale.

Va putea Maxim să își stabilizeze existența nomadă, să renunțe la admirația publicului și răsfățul artistic, pentru ceea ce simte, în sfârșit clar, că este o dragoste profundă, o mare iubire adevărată?

Aceeași întrebare se aplică peste timp și Lidiei pentru relația ei cu Iustin, în parametri aproape nemodificați.

Maxim și Lidia reprezintă masculinul și femininul unui gen anume de ființe fermecătoare. Puterea lor de atracție este irezistibilă tocmai pentru cei mai puri sufletește dintre aceia care-i apreciază, iar capacitatea sa distructivă crește proporțional cu intensitatea afecțiunii celuilalt. Periculozitatea unor astfel de personalități ucigașe-sinucigașe este confirmată și de o înțeleaptă povestioară populară pilduitoare, ce merită strecurată în context:

Un om se pregătește să treacă prin vadul unui râu, când vede pe mal un șarpe cu pielea lucind în soare.
– Om bun, i se adresează șarpele, trece-mă și pe mine pe malul celălalt, fiindcă dacă aș încerca să-l traversez singur, m-aș îneca în apă.
Omul, înduioșat, îl ia pe șarpe și îl bagă în sân, înaintând prin apa adâncă.
Pe la mijlocul râului, șarpele îl mușcă.
– De ce ai făcut asta? întreabă omul paralizat de venin, începând să se scufunde. Acum o să ne înecăm amândoi.
– Pentru că sunt un șarpe, răspuse șarpele.

Maxim și Lidia sunt șerpi cu clopoței. Un arlechin și o artistă cu spirit liber, chiar declamativ libertin. Totuși, fiecare persoană care se îndrăgostește de ei trăiește cu iluzia că-i poate schimba, doar pentru a suferi, în cel mai bun caz împreună, până la moartea sentimentului. Excepțiile remarcabile de la regulă se încarcă de faima marilor iubiri, alimentând speranțele altora prinși în situații similare, ce nu vor fi nicidecum la fel de norocoși.

Pasiunea de moment a arlechinului, Cili, e doar un șerpișor care-l mușcă pe șarpe. Faptul că drăguța balerină pe sârmă este mult mai puțin profundă spiritual, nu-i permite să dezvolte otrava sentimentală letală.

Dacă lipsa de capacitate empatică ține de psihopatologie, fiind o boală recunoscută și clasificată de medici, se pot invoca circumstanțe atenuante. Asta nu face însă deloc suferința provocată, mai puțin dureroasă.

„Bunăoară, ești pedepsit dacă furi o pâine, dar nu te pedepsește nimeni dacă frângi inima cuiva, ceea ce, trebuie să recunoaștem, este o infracțiune mult mai gravă. Poate, printre cele mai grave pentru că este o ucidere: uciderea iubirii.”

         Există unele momente în carte care se încarcă teribil de intensitate dramatică, dar de fiecare dată când forța lor de a impresiona devine copleșitoare, aproape insuportabilă, jocul de culisări temporale te aruncă din nou în celălalt plan narativ, unde drăgălășenia fetiței Mica sau giumbușlucurile maimuțicii Katarina te redestind, pentru a putea savura o excursie modernă sau frumusețea unui alt oraș istoric în care a poposit circul.

Povestea Natașei este învăluită într-o senzualitate eterică mai mereu prezentă, datorită modului experimental de a gusta mediul înconjurător, practicat de către protagoniștii săi, însă apar și episoade de răvășitor erotism incandescent și fetișizări sexuale exacerbate, observate aproape clinic, ca o înșiruire de simptome ce stabilesc diagnosticul.

„Maxim s-a apropiat de prostituată, vârându-și degetul mare în gura ei, masându-i limba, forțând-o să o deschidă mai tare. Ochii fetei s-au umezit când el a început să urineze peste gura ei deschisă, peste buzele pline și peste sânii ei cu sfârcuri moi, mari și cafenii”

Prin compartimentările memoriei, prădătorul romantic Maxim se instalează definitiv în galeria personajelor clasice de neuitat, alături de nemuritorul Dorian Gray al lui Oscar Wilde sau venalul Georges Duroy al lui Guy de Maupassant.

         Arlechinul este un seducător periplu cultural, istoric și psihologic. O călătorie în timp și spațiu, dar și pe cărările sinuoase care asigură legătura între minte și suflet. E un documentar-avertisment și un manifest al speranței. Un roman somptuos, de-o splendoare bizară, ca un muzeu al torturii amenajat într-un salon de vals.

 

 

Puteți achiziționa cartea pe eMAG
sau prin
formular de contact