Zulu

de
Caryl Férey

 

Editura ALLFA
Grupul Editorial ALL
Data publicării în limba română: 2016
Titlul original: Zulu (2008)
Traducere: Simona Negrea
Număr de pagini: 352
Tip copertă: cartonată

 

Eu cred că realismul extrem, crud, al unui thriller polițist este o calitate.
Mi se pare mult mai pervers și chiar periculos pentru psihicul umanoid ca un act criminal să fie prezentat parfumat și blurat, asemeni unui joc de societate în care trebuie doar dezlegat un mister, în admirația tuturor pentru perspicacitatea vreunui detectiv simpatic.
Atunci când grozăvia morții este descrisă fără menajamente, crește inclusiv miza psihologică a rezolvării cazului, cititorul percepând întreaga oroare a gestului brutal săvârșit de ucigaș.

Din punctul ăsta de vedere, romanul Zulu – al francezului Caryl Férey – întrece orice așteptări.

O carte care sigur-sigur nu ar fi putut fi scrisă de un autor american din mainstream, chiar dacă există o ecranizare franco-sud-africană cu actori de la Hollywood a sa.
Remarc asta nu numai pentru că scriitorii europeni sunt mai înclinați înspre genul de realism sadic pe care îl indicam mai sus, dar și fiindcă în istorisire apar dure ciocniri interrasiale și primul gest al cuiva urmărit continuu de corectitudinea politică ar fi fost să se asigure că toți cetățenii de culoare nimeriți în cadru nu sunt vinovați de nimic sau dacă sunt, e numai din cauza orânduirii nedrepte albe, care i-a obligat să aleagă calea răului. De parcă pe toți ceilalți africani care au propriile state i-ar mai forța cineva să se masacreze cu atâta râvnă între ei.

În Franța, Caryl Férey a luat pentru romanul ăsta zece premii literare, printre care Marele premiu al literaturii poliţiste (2008), Marele premiu al romanului noir franțuzesc (2009) și Marele premiu al cititoarelor revistei ELLE pentru roman poliţist – WOW!

Totuși, prima impresie, pătrunzând între paginile cărții, nu este instant entuziasmată. Ai sentimentul că năvălesc spre tine prea multe personaje și organizații care nu e clar ce hram poartă, dar senzația de rătăcire este cumva previzibilă, având în vedere exotismul și complexitatea Africii de Sud. Ea trece repede și fiecare dintre protagoniști își justifică pe deplin rolul în intrigă, nu e niciunul folosit doar pentru a descrie vreo categorie de cetățeni care completează fresca socială.

În copilărie, etnicul zulu Ali Neuman a trebuit să fugă cu mama sa din bantustanul KwaZulu, după ce tatăl și fratele i-au fost torturați și uciși de Milițiile Inkatha, în timpul războiului fratricid cu Congresul Național African, aflat pe atunci în clandestinitate.
Atrocitățile la care a asistat și nesfârșitele violențe interetnice din cadrul comunităților băștinașe l-au determinat să aspire ca adult la ordine și domnia legii într-un stat ce avea o nouă șansă, odată cu renunțarea la regimul de Apartheid.

Înfruntările rasiale s-au transformat rapid însă, în noua eră de implementare a democrației, într-o acută problemă a criminalității scăpate de sub control.

Teama de criminali a înlocuit frica de negri pentru majoritatea albilor înstăriți închiși în laager-ele lor.
Laager-ul, care la bază era un cerc de care de caravană format în scop preventiv, reprezintă chiar conceptul-cheie al mentalității istorice a coloniștilor europeni afrikaanderi și updatat înseamnă ziduri înalte cu sârmă ghimpată și fire electrice, căi de acces păzite și securizate cu camere video, răspuns armat imediat – când perimetrul asigurat este penetrat.

Africa de Sud e distrusă nu doar de violență, ci și de HIV.
Populația de culoare este infestată în procent de douăzeci la sută, o femeie din trei în suburbii, iar perspectivele sunt înfiorătoare: două milioane de copii urmează să-și piardă mamele în anii următori și speranța generală de viață va coborî vertiginos, ajungând la numai patruzeci de ani în 2020.

Devenit, între timp, șef al Serviciului Omoruri al Poliției din Cape Town, Ali Neuman duce o luptă continuă împotriva bandelor criminale locale și transfrontaliere, traficului de droguri și crimei organizate din suburbii.

« …Ali Neuman nu beneficiase de legea discriminării pozitive, ca să ajungă să conducă Serviciul Omoruri al poliției din Cape Town: pur și simplu depășise pe toată lumea. Mai înzestrat. Mai rapid. Până și polițiștii vechi și rumeni, cei care urmaseră ordinele, cei depravați și cei trândavi, îl găseau mai degrabă isteț pentru un cafru. Ceilalți, cei care-l știau după renume, îl socoteau un tip aprig, descendent dintr-un conducător zulus oarecare, pe care era mai bine să nu-l provoci în chestiuni etnice. Negrii, în special, primiseră educație de la solduri și rămâneau minoritari în elita intelectuală. Neuman le arătase că nu se trăgea din maimuță, ci din arbore, ca și ei, ceea ce nu făcea din el o ființă inofensivă… »

Însă atunci când în Grădina Botanică Kirstenbosch este găsit cadavrul fiicei unui rugbist afrikaander faimos, situația devine explozivă – mass-media se isterizează și lucrurile scapă total de sub control.
Asasinul pare să fie un un traficant de droguri negru sărac, fata albă din elita societății fiind violată și având capul făcut zob de ucigașul dezlănțuit.

Un drog de sinteză necunoscut, o nouă tulpină de HIV, ritualuri tribale sinistre și un complot la cel mai înalt nivel îl vor readuce pe Neuman față în față cu ura și practicile sângeroase dinaintea abolirii Apartheidului.
Pentru că oficialii și adepții fostului regim, dar și extremiștii negri, încă uneltesc în umbra acestei comunități divizate…

Deși titlul cărții (care se referă la etnia protagonistului, nu la trib în sine) și chiar prezentarea mea de până acum îl desemnează ca erou principal al romanului Zulu pe polițistul de culoare, suntem reținuți mult mai mult în lumea albă sud-africană.
Aproape toți colegii lui Neuman, din Poliția Cape Town, sunt europoizi și doi dintre ei devin chiar personaje esențiale, cu același statut ca al zulusului.

Brian Epkeen face parte dintr-o familie tradiționalistă colonială, tatăl său procuror a fost vârf de lance juridică în regimul de dominație albă, aprobând inclusiv multe execuții efectuate de serviciile secrete.
El, mai mult prin respingere a tot ce ține de acesta, a devenit luptător de conjunctură pentru drepturi și libertăți, apoi detectiv, deși înclinațiile sale erau mai degrabă boeme, fiind delăsător și afemeiat.

Dan Fletcher e băiatul frumos cu sexualitate incertă, care la maturitate a ajuns un familist responsabil și încearcă să se integreze printre băieții duri din poliție.
Își iubește enorm soția bolnavă de cancer și încă are puseuri nemărturisite de groază la fiecare descindere pe care o face în cadrul acțiunilor de intervenție pe teren.

Există o chimie cu reacții latente între cei trei colegi, ce se activează numai în momentele de acțiune intensă.

Zulu este un roman devastator al violenței extreme, tribale și instituționale, extinse până dincolo de orice speranță că ar mai putea fi stopată.

Forța sa descriptivă este brutală, dureroasă și terifiantă.
Cititorul ajunge un martor oripilat captiv, ce nu se poate opri să privească totul, deși e conștient că i-au fost depășite – încă de la primele pagini – limitele de suportabilitate.

Un thriller de notă maximă.
Nerecomandat firilor sensibile – celor care poate că, în general, nu ar trebui să citească sau să vizioneze thrillere.

 

 

Cartea poate fi comandată pe
site-ul editurii
ALL