Fuga vânătorului

de
Gardner Dozois
George R.R. Martin
Daniel Abraham

 

Editura Nemira
Colecția Nautilus
Anul publicării în limba română: 2012
Categoria: SF & Fantasy
Titlul original: Hunter’s Run (2007)
Traducere: Irina Negrea
ediție necartonată
Volum achiziționabil pe
Libris.ro

 

Cum credeți că ar arăta un roman scris de marele George R.R. Martin și de ingeniosul creator al universului The Expanse, coautorul după ale cărui cărți s-a realizat serialul de succes cu același nume?

Citind Fuga vânătorului, puteți afla, chit că și-a băgat și Gardner Dozois capu-n poza de final.

De fapt, ideea inițială a romanului se pare că a fost chiar a multi-premiatului încropitor de antologii, care mie mi se pare că a făcut mereu numai selecții dezastruoase, atunci când nu l-a avut alături pe George Martin ca să îl supravegheze și să semneze împreună ceva mult mai bun. O antologie alcătuită doar de Dozois primește invariabil nota 2 de la mine, una selectată împreună cu Martin, 9 sau 10. Ca să vă dați seama cât de inutil s-a dovedit a fi toată viața lui respectivul editor, în viziunea mea.
Așa cum e și în acest roman.
Singura idee proprie a fost ca personajul principal al poveștii să fie un hispanic cu origini amerindiene, deoarece populația hibridă respectivă nu prea a fost reprezentată în literatura SF.
Și-a imaginat el, pe o planetă izolată, o localitate tipic latino-americană, înconjurată de natură periculoasă și cu criminalitate internă de favelă. Apoi s-a blocat.

Chemat în calitate de salvator, ca de obicei, George Martin a adăugat ideea ca oamenii să fie folosiți de extratereștri drept deschizători de drumuri pe planetele sălbatice, nelocuite și primejdioase, până la îmblânzirea ținuturilor ostile, găsind în asta motive pentru o primă reflecție asupra naturii umane.

Apoi a conturat personajul principal, speciile de extratereștri și intriga, până la momentul începerii vânătorii, de unde s-a alăturat procesului de creație și Daniel Abraham.

Nu prea înțeleg din ce motiv acesta din urmă folosește atât de des pseudonime ca M.L.N. Hanover sau James S. A. Corey (semnătura pe care și-a pus-o împreună cu Ty Franck pe ciclul The Expanse), spre deosebire de Dozois, încă nu a lansat nimic de care ar trebui să-i fie rușine. E foarte bun în absolut tot ceea ce face, la fel ca Martin.

Așadar, însăilat la patru mâini talentate și două tentacule parazitare, ne ajunge nouă minunatul produs finit Fuga vânătorului, după o primă apariție a sa ca nuvelă cu alt titlu – pe care nu am să îl amintesc, fiindcă e spoiler-istic.

Nu se poate spune că protagonistul romanului ar fi vreun gen de erou sau măcar de antierou. Conceptul de antierou include cumva o umbră de admirație, smulsă împotriva canoanelor. Dar Ramón Espejo este doar un clasic personaj secundar din orice film de acțiune care se  peterece prin Mexic sau Columbia. Individul soios și răuvoitor de la bar, care încearcă să înjughie vreun gringo doar din pură ticăloșie, lipsit de orice logică motivațională.

Fără ca pentru ceea ce presupun acum să am informații exacte, cum aveam pentru restul aprecierilor, simt aici stilul lui Martin. Dacă tot i s-a băgat pe gât o colonie exotică de mexicano-brazilieni, de ce să nu ia pe unul cu adevărat demn de dispreț dintre ei și să încerce să vadă dacă o să reușească să-i facă pe cititori să le pese de soarta lui?

Într-un univers pe care oamenii l-au găsit ocupat de alte ființe inteligente și au fost nevoiți să se mulțumească a fi colonizați de rasele extraterestre superioare lor, unde decid acestea, asemeni multor altor pământeni, Ramón Espejo a părăsit sărăcia Lumii a Treia terestre, pentru un nou început.

A fost transportat cu enormele nave ale teribililor enyezi, împreună cu alți disperați ca el, pe planeta numită deja São Paulo, după primul val de migranți brazilieni.
Se stabilește în capitala Diegotown și începe să tatoneze terenul ca prospector minier, în speranța îmbogățirii peste noapte, prin descoperirea vreunui zăcământ valoros.

Dar realitatea în care trăiește nu se dovedește, de-a lungul timpului, cu nimic mai bună decât cea lăsată acasă.
Încărcat de nemulțumire și furie mocnită, imprevizibilă, Ramón se simte liniștit doar când lucrează în mijlocul naturii, departe de zgomotul și mizeria umanității, pe care le urăște cu fervoare sociopată.

Culmea e că meseria sa îi solicită să fie tocmai el cel care distruge și această splendoare tihnită a naturii, detonând versanți stâncoși pentru a-și efectua prospecțiunile mercantile.

Este soarta paradoxală a omului care fuge de tot ce e mai rău la semenii lui, aceea de a fi chiar el unul dintre cei care produc toate soiurile de rele.

Într-o noapte, beat criță și împins de temperamentul lui coleric, răspunde disproporționat la o provocare dintr-un bar și înjughie în mod laș un diplomat european. Cum oficialitățile orașului vor să demonstreze, cu ocazia apropiatei debarcări extraterestre, că își merită funcțiile încredințate, crima nu poate fi lăsată nepedepsită, ca obișnuitele conflicte dintre localnici.

Pentru a evita ancheta și o posibilă arestare, urmată imediat de execuție, dacă ar fi găsit vinovat, Ramón pleacă pentru o vreme în nordul neexplorat al continentului, pentru a face prospecțiuni pe acolo.
Speră ca peste un timp, când se va întoarce, cazul să se fi răcit suficient încât să scape de suspiciuni.

Imersiunea în splendoarea naturii îl face să se simtă pentru moment iarăși liber, dar ceva neașteptat se întâmplă.

În timpul detonărilor, descoperă în mod accidental o gigantică structură extaterestră camuflată-ntr-un munte.

Apararatul de zbor și tabăra îi sunt distruse imediat de-o mini-navă lansată dinspre ea, iar el este rănit și capturat de o specie necunoscută de extratereștri.

Devine iar conștient de abia după trei zile, când i se dă de înțeles că trebuie să-i ajute pe misterioșii alieni în prinderea unui alt om ce a văzut ascunzătoarea lor și care acum este în fugă spre oraș, unde ar putea să o deconspire.
În caz că nu și-ar accepta misiunea, inexistența i-ar fi asigurată.

Pentru a-l prinde pe fugar, unul dintre extratereștri, Maneck, îi implantează colonistului în gât o zgardă organică, prelungită în lesă și provocatoare de durere insuportabilă, prin care se asigură de supunerea sa. Planul lui este ca prin observațiile pe care le face asupra comportamentului omului prizonier să îl poată prinde și pe fugar, bazându-se pe alegerile lor similiare. Practic, își transformă deținutul într-un copoi de vânătoare.

Dar planurile răzbunătorului Ramón sunt numai de sabotaj și de crimă. Furia clocotește în el, așteptând momentul să fie descătușată. Până atunci, încearcă să întârzie cât mai mult urmărirea celuilalt om, chiar dacă este convins că individul o fi vreun polițist care se ținuse după el.

Aventurile vânătorii acesteia prin păduri, pe ape vijelioase fluviale, sub amenințarea jivinelor locale, dintre care cea mai periculoasă a fost numită simbolic de mexicani chupacabra, țin cititorul în tensiune continuă.
Finalul aduce revelații tulburătoare și dă întregului itinerariu de înfruntare inegală cu forțe care nu lasă nicio șansă de victorie, sens filosofic ce bate înspre destinul umanității.

Fuga vânătorului este o cursă extraordinară, un marș forțat – fizic și psihic – al cărui final poate influența nu doar viața protagoniștilor, ci și existența unor specii întregi.

Încă nu am găsit ceva scris de George Martin care să nu-mi placă. Nici de Daniel Abraham sau de vreunul dintre pseudonimele sale. Chiar și Dozois strălucește alături de ei, deși rolul lui a fost, cel mai probabil, unul identic cu al sabotorului care încetinea vânătoarea.

 

 

Titlu disponibil
pe site-ul librăriei online
Libris
!la un super-preț!