Interviu
cu
scriitoarea

Ana-Maria Negrilă

 

Ana-Maria Negrilă
este regina incontestabilă a SF-ului autohton.

Absolventă a Facultății de Limba şi Literatura Română a Universității București, doctor în literatură veche, scriitoare și traducătoare, a debutat în 1993 cu povestirea Fragile în Jurnalul SF, iar prozele sale au obținut numeroase premii la concursurile de profil (inclusiv premiul Vladimir Colin pentru cel mai bun roman SF&F, 2008).

A publicat în Jurnalul SF, ArtPanorama, Haemus Revistë Evropiane, Argos, String etc… Povestirea Trickster a fost publicată în Almanahul Anticipația, 2000, Peșterile de fum ale timpului în Antologia Nemira, 1996, iar ultima sa povestire, Agentul galenic, parte a seriei Stelarium, a apărut în revista Știință și Tehnică nr.66, 2017.
A mai publicat în multe alte antologii, printre care New Weird (ed. Ann & Jeff Vandermeer), unde povestirea sa De acum și până-n noapte s-a regăsit alături de proze semnate de M. John Harrison, China Mieville, Clive Barker sau Michael Moorcock.
Povestirea Peșterele de fum ale timpului a fost tradusă în Nemira Anthology 1996 (Time’s Caves of Smoke), iar Camera (Dhoma) a apărut în Haemus Reviste Evropiane nr.8 2001.

A semnat numeroase articole și studii științifice, în reviste din țară și din străinătate, pe subiecte diverse: limbaje de specialitate, social networking, Web 3.0, globalizare, discriminare, jocuri de război și altele.
A făcut parte din editorial advisory board la lucrarea Artificial Intelligence Technologies and the Evolution of Web 3.0 (ed. Issa, Tomayess ), editura IGI Global, Hershey, Pennsylvania (USA), 2015

A lansat mai multe romane și culegeri de povestiri: Orașul ascuns (2005), Împăratul gheţurilor (2006) pentru care a obținut premiul Vladimir Colin în 2008, și Lumile se prăbușesc (2015, ebook).
În 2016, i-a apărut primul volum al seriei Stelarium, Regatul sufletelor pierdute, urmat, la câteva luni de volumul al doilea, Ascensiunea stelară, si, în 2019, de al treilea, Agenții haosului. Aceasta spectaculoasă trilogie este o space opera unică în peisajul românesc științifico-fantastic.

Motive suficiente pentru a mă simți onorat să public pe blog un interviu cu o autoare atăt de importantă – dintr-un gen literar al cărui fan sunt.

Ce aduce nou scriitoarea Ana-Maria Negrilă, în S.F.-ul românesc contemporan?

SF-ul atrage pe plan mondial foarte puține scriitoare, iar în România și mai puține, așa că aduc o perspectivă unică, a mea personală, de a înțelege viitorul nu numai din punct de vedere științific, social, cât și individual. O astfel de viziune este prezentată în seria Stelarium, una dintre puținele opere de dimensiuni mari ale literaturii SF românești. În plus, cred că am adus și o detaliere mai mare la nivelul construcției personajelor, deoarece comportamentul oamenilor și motivația acțiunilor acestora mă interesează foarte mult. În general, SF-ul nu este foarte interesat de psihologia personajelor, dar eu am acordat o atenție mai mare și acestora.

Te-ai gândit să abordezi și un alt gen literar sau ai descoperit ceea ce ți se potrivește cel mai bine?

Indiferent ce scriu sau ce voi scrie, interesul meu se îndreptă spre fantastic. Am scris SF, dar am scris și fantezie întunecată, și realism magic, și fantasy. Acum scriu ficțiune istorică folosind ca pretext tot fantasticul. Nu mă văd scriind în zona realismului, dar nu se știe niciodată.

Care este cartea ta preferată? Este un roman science fiction?

Nu este, deși sunt cărți SF care îmi plac foarte mult. Autorul preferat a fost și va rămâne Umberto Eco cu romanul său, Numele Trandafirului. Dacă am început să scriu ficțiune istorică, a fost pentru că aș dori să mă apropii, chiar și puțin, de ce a realizat el în această carte.

A scrie, în România, este o profesie sau o vocație?

Scrisul are la bază un talent înnăscut la fel ca orice altă profesie, așa că nu putem da complet de-o parte ideea de vocație. Pentru a te numi cu adevărat scriitor trebuie să tratezi ceea ce faci ca pe o profesie, în sensul că oferi un produs care are un anumit public și trebuie să te asiguri că ajunge exact la publicul acela în forma în care trebuie. Dacă ești profesionist, înseamnă că îți asumi responsabilitatea pentru ce produci/scrii, iar clienții, în cazul acesta cititorii, știu că, dacă cumpără o carte scrisă de tine, vor primi un produs la calitatea la care se așteaptă, și nu altceva. Probabil că mulți se vor mira că numesc cartea un produs, dar, dincolo de retorică, asta și este, la fel ca orice altceva ce iese din mintea sau din mâinile oamenilor, la fel ca un tablou, o sculptură, un cântec, proiectul unei case etc. Asta înseamnă profesie, să născocești un produs pe care să-l vinzi și să fii remunerat pe baza lui. Așa funcționează scriitorii din întreaga lumea și așa ar trebui să înțeleagă și scriitorii de la noi că trebuie să funcționeze.

Îți recitești cărțile? Ce sentimente te încearcă recitindu-ți primul roman?

Împăratul ghețurilor este povestea devenirii mele ca scriitoare, oricât de pompos ar suna asta. Cu el am învățat să scriu roman și mă bucur că a ajuns să fie tradus și în limba maghiară. Fiind cel mai vechi roman al meu, a avut deja trei ediții, iar pentru cea de la Crux Publishing, din 2018, am lucrat din nou pe text și am făcut modificări inclusiv asupra mizei textului și a finalului. Față de prima ediție, care era mai încărcată de medievalisme, a doua a devenit mai fluidă, incluzând și viziunea pe care o am acum asupra scrisului. În 2019, drepturile de traducere și publicare au fost achiziționate de editura Metropolis Media Group, din Ungaria, și în toamna aceasta, Împăratul ghețurilor a apărut sub titlul Jégcsászár. Recitind romanul în 2017, am avut un sentiment ciudat – trecuseră deja mai mult de 10 ani de la prima ediție, iar unele pasaje mi se păreau extraordinare, în timp ce la altele simțeam că mai trebuia lucrat. Nici unele, nici altele însă nu păreau scrise de mine, ci de altcineva, așa că m-am pus pe treabă și am început să rescriu. Rezultatul este cel din ediția curentă.

Care sunt mesajele scrierilor tale?

Unul dintre mesaje este că timpurile se schimbă, credințele la fel, dar nu în sensul înțeles de oameni ca un progres, ci mai mult ca o transformare. Singurul progres palpabil este cel al științei, al tehnologiei, însă schimbarea despre care vorbeam este cea realizată printr-un control exercitat de stat sau de entități, ce se substituie statului, asupra populației. Deși credem că progresul tehnologic înseamnă ceva, privind în istorie, ne dăm seama că nimic nu este veșnic, lucrurile se schimbă, iar o societate avansată tehnologic și social poate să decadă într-o clipă. O altă idee pe care o dezvolt este că, în timp ce omul ca individ poate să facă bine sau rău, oamenii ca grup au tendința de a face mai degrabă rău, iar acțiunile neacceptate la nivel personal pot fi foarte bine acceptate la nivel social și invers. Cam asta am încercat să dezvolt în seria Stelarium și în Împăratul ghețurilor: o societate/organizație/grup poate avea anumite interese care să meargă chiar împotriva membrilor ei, iar dintre aceștia unii se vor putea împotrivi și câștiga libertatea, iar alții nu.

Ai anumite obiceiuri legate de scris?

Nu am, ascult muzică, beau o cafea, dar, adevărul este că scriu oriunde am un calculator și ceva timp. Nu scriu numai ficțiune, ci și manuale, articole, recenzii și altele. Când am început să scriu, trebuia să am o anumită stare sufletească pentru ficțiune, dar acum nu mai am nevoie decât de timp.

Ce face o scriitoare în timpul ei liber?

Aș zice că scrie, apoi citește, se mai uită și la câte un film sau se documentează. Iese în natură cu familia, mai face și shopping și este tot timpul cu ochii în patru după subiecte și personaje. Deși textele mele sunt toate în zona fantasticului, personajele sunt un mozaic de comportamente și gesturi cât se poate de reale.

Crezi că scrisul se învață sau e un dar inefabil?

Atât, cât și – cum spunea cineva. Scrisul are la bază un talent ce trebuie dezvoltat prin citit, apoi prin teorie literară, apoi prin exercițiu și învățat din greșeli. Cine încearcă să scurtcircuiteze acest ciclu nu va reuși să se ridică la calitatea celor care nu o fac. Ceea ce spun nu este o noutate, ci este ceea ce fac toți cei care doresc să devină scriitori profesioniști. Și nici măcar situația nu e singulară – poate deveni mare pictor un om care nu a studiat pictura și nu a exersat ca să-și îmbunătățească stilul? Dar un sculptor? Un IT-ist poate deveni bun dacă nu învață nimic nici de la cursuri, nici de la alții, nici din greșelile lui? Același lucru se întâmplă și cu scriitorii.

Care este cea mai arzătoare dorință a ta – de autoare?

Aș dori ca romanele mele să fie traduse și să ajungă la cât mai mulți cititori. Traducerea Împăratului ghețurilor în Ungaria a fost un prim pas, dar mi-aș dori să merg mai departe. Este însă un proces destul de greoi și îndelungat, dar, până la urmă, unul normal, pentru că literatura trebuie să circule.

 

 

Romanele semnate
Ana-Maria Negrilă
pot fi achiziționate pe site-ul editurii
Crux Publishing