De-a
v-ați
ascunselea

.

roman din seria
Helen Grace

.

de 
M.J. Arlidge

.

Editura Trei
Colecția: Fiction Connection
Categoria: Literatură Universală
Anul publicării în limba română: 2020
Titlul original: Hide and Seek (2016)
Traducere: Ciprian Șiulea
Număr de pagini: 400
volum achiziționabil pe
Libris.ro

.

De-a v-ați ascunselea este romanul șase din seria ce-o are protagonistă pe inspectoarea de poliţie Helen Grace – o înlănțuire de super-thrillere care te determină să declari de fiecare dată cel mai recent volum citit, drept cel mai bun dintre ele, chiar dacă și pe cele anterioare le-ai catalogat deja ca superlative absolute ale genului.

Ghici cine moare primul, Ghici ce-i în cutie, Casa păpușilor, Ghici care-i mincinosul și Băiatul pierdut sunt toate titluri de nota 10, dar parcă tot ai vrea să-i acorzi ultimei lecturi din ciclu un 10+.

Povestea din această a șasea parte se prezintă de la început foarte diferit de celelalte, pentru că se petrece, aproape în întregime, într-o închisoare de femei.

De-a v-ati ascunselea

Helen Grace a ajuns în penitenciarul Holloway după o înscenare, fiind considerată vinovată pentru crime săvârșite de altcineva, dar se află încă în luptă juridică pentru a-și demonstra nevinovăția.
Singura din exterior care o ajută să strângă probe și mai crede în ea este una dintre colaboratoarele apropiate, Charlie, restul colegilor nemaiimplicându-se în caz sau chiar împiedicând aflarea adevărului.

Tratamentul de care are parte un fost polițist în detenție se situează pe undeva între cel aplicat unui violator de copii și cel față de un turnător, ca gradație a ostilității generale cu care se confruntă.

De‑a lungul timpului, practicându-și meseria, Helen şi‑a făcut mulți duşmani printre infractori, iar câțiva dintre ei se află chiar între zidurile acestei închisori.

Când una dintre deținute e găsită moartă şi mutilată, în celula ei încuiată, este clar că ucigaşul nu poate fi decât cineva din interiorul instituției penitenciare.

Helen îşi aşteaptă procesul și încearcă să se țină departe de orice problemă care să-i agraveze situația, însă evenimentele se precipită, iar numărul victimelor începe să crească, aşa că e nevoită să‑şi pună chiar ea la lucru instinctele şi talentul de detectiv, ca să descopere criminalul în serie care pare să bântuie nestingherit prin Holloway.
Înainte ca ea însăşi să devină următoarea victimă.

Penitenciarul este populat de fauna tipică întâlnită în astfel de locuri: viețașe dure, cinice sau resemnate, condamnate neîmpăcate cu soarta care speră să-și grăbească ieșirea și se consideră nedreptățite, întreprinzătoare ce văd orice mediu ca numai bun de făcut afaceri, ființe agresive gata oricând să dezlănțuie violența pentru orice mici răzbunări meschine, mame îndurerate că nu pot fi alături de cei dragi, gardieni abuzatori siniștri sau înțelegători, personal administrativ, medical sau preoțesc, mai mult sau mai puțin empatic cu deținutele.

La început, viața închisorii pare una rutinieră, cu obiceiuri formate în timp și ierarhii sau alianțe discrete, pe care Helen trebuie să învețe să le respecte dacă vrea să ajungă întreagă la proces, dar odată cu epidemia de crime inexplicabile, când arestatele sunt masacrate în propriile celule individuale, toate tiparele previzibile încep să se destrame accelerat.
În vidul de autoritate creat, unde infractori și paznici devin la fel de suspecți, teroarea generalizată declanșează manifestări panicarde tot mai exacerbate ale tuturor celor ce se simt prinși într-o capcană letală.

În exteriorul zidurilor se desfășoară, în paralel, urmărirea plină de suspans a făptuitorului real al asasinatelor de care a fost acuzată inițial Helen Grace, iar reporterița de coșmar Emilia Garanita nu rezistă să nu își bage și ea nasul în toată cavalcada criminogenă, reușind chiar să influențeze indirect unele răsturnări de situație.

Fără să fie cea mai dură sau cea mai înfiorătoare dintre anchetele lui Helen Grace, aventura din De-a v-ați ascunselea reușește să candideze pentru titlul de cea mai palpitantă și mai încărcată de tensiune investigație a detectivei.

Helen Grace 1

Scriitorului britanic M.J. Arlidge mereu i-a plăcut să mânuiască multe personaje feminine… mutându-și acțiunea într-o închisoare de femei, cred că a atins apogeul distribuției nemisogine.
Mai multe femei decât în romanul ăsta nu poate avea decât dacă va scrie o distopie SF în care toți masculii au dispărut de pe planetă.

Producător de seriale el însuși, și-a făcut cartea să arate ca și cum s-ar fi apucat Quentin Tarantino să rescrie scenariul de la Orange Is the New Black sau Vis a vis. Adică șocant, violent și genial.

În cazul în care doriți neapărat să începeți cu volumul ăsta din serie, e perfect posibil. O să înțelegeți totul, iar referirile vagi la întâmplări trecute vă vor face doar poftă să le parcurgeți și pe celelalte.

Titlurile romanelor care alcătuiesc ciclul Helen Grace sunt:

Eeny Meeny (2014) / Ghici cine moare primul (2015, Editura Trei)
Pop Goes The Weasel (2014) / Ghici ce-i în cutie (2015, Editura Trei)
The Doll’s House (2015 ) / Casa păpușilor (2016, Editura Trei)
Liar Liar (2015) / Ghici care-i mincinosul (2017, Editura Trei)
Little Boy Blue (2016) / Băiatul pierdut (2019, Editura Trei)
Hide and Seek (2016) / De-a v-ați ascunselea (2020, Editura Trei)
Love me not (2017)
Down to the Woods (2018)
A Gift for Dying (2019)

.

images (3)

.

volum
disponibil
pe site-ul librăriei online
LibrisLibris