Cele patru oglinzi
ale
adevărului

.

de
Ana-Maria Negrilă

.

Astăzi, 6 septembrie, Editura Hyperliteratura și Librăria Cărturești au demarat campania de precomenzi
pentru cea mai recentă carte semnată de scriitoarea Ana-Maria Negrilă, romanul istoric
Cele patru oglinzi ale adevărului, povestea fascinantă a copilului salvat din sălbăticia codrilor Moldovei, ajuns medic și filosof în Florența.

O aventură ce te ține cu sufletul la gură, într-o carte a devenirii, a înțelegerii timpului și mai ales a libertății oamenilor.

Cele patru oglinzi ale adevarului - precomanda Carturesti

Acesta este manuscrisul bătrânului Stefano Moro, medic și filozof în Florența, în care își istorisește povestea vieții sale.

Născut în Moldova, salvat din adâncul pădurii de un vânător, capabil să vorbească cu animalele, Ștefan ajunge la o mânăstire pentru a-și perfecționa talentul de desenator.
Implicat fără voie într-un complot misterios, unde Necuratul pare să-și facă apariția, ajunge să afle atât tainele poțiunilor vindecătoare, cât și puterile nebănuite ale alchimiștilor.

Destinul îl poartă însă spre Cetatea Sucevei, în vremea lui Alexandru cel Bun, iar aici îl întâlnește pe Miro, un personaj misterios, căruia un bătrân îi spusese că va deveni nemuritor.
Acesta îi insuflă dorința de a pleca și a vedea minunățiile lumii.

Planul călătoriei spre Genova nu iese așa cum speră, și aventura sa pe drumul de la Cetatea Albă la Constantinopol, plină de trădări și întorsături neașteptate de situații, îl duce la pierderea celei mai de preț comori: libertatea sa.

Ana-Maria Negrilă readuce în scenă un univers din trecut unic, atât de evocator, de palpabil, încât lectura se transformă într-o veritabilă călătorie în timp.
Povestea de viață a lui Ștefan, presărată intrigant cu elemente fantastice și ezoterism, are la bază visul naiv al unui om simplu, într-un secol al violenței și nedreptății, unde nimic nu este ceea ce pare a fi.

Ana-Maria Negrilă (n. 1972, București) este absolventă a Facultății de Limba și Literatura Română a Universității București, doctor în literatură veche, scriitoare și traducătoare.

A debutat în 1993, cu povestirea „Fragile”, în Jurnalul SF.
Prozele sale au obținut numeroase premii la concursuri SF&F și au fost incluse în diverse antologii, inclusiv internaționale (ArtPanorama, Haemus Revistë Evropiane, Argos, String, New Weird ș.a.).

A publicat articole și studii științifice în reviste din țară și din străinătate.
A scris mai multe romane și culegeri de povestiri: „Orașul ascuns” (2005), „Împăratul ghețurilor” (2006, reed. 2018, 2019, tradusă în Ungaria la editura Metropolis Media cu titlul „Jégcsászár”, în 2019) pentru care a obținut Premiul Vladimir Colin, „Lumile se prăbușesc” (2015).
În 2016, a apărut, la Crux Publishing,
„Regatul sufletelor pierdute”, primul titlu al seriei Stelarium, un space opera unic în peisajul românesc.
A fost urmat la câteva luni de volumul al doilea, „Ascensiunea stelară”, iar în 2019 de ultima parte, „Agenții haosului”.
Cele patru oglinzi ale adevărului este primul roman istoric al autoarei.

Precomandă acum și vei primi cartea cu autograf, imediat ce iese din tipar