Sfârșitul Eternității

.

de
Isaac Asimov

 .

Editura Paladin
Grupul Editorial Art
Titlul original: The End of Eternity (1955)
Traducere: Iulia Anania
Număr de pagini: 264
– ediție hardcover cu supracopertă –

 .

 

Sfârșitul Eternității este unul dintre cele mai tulburătoare romane scrise de Isaac Asimov.
Dacă prin seria Roboții, marele maestru al literaturii clasice SF a definit/legiferat subgenul ficțiunii speculative cu androizi, iar prin ciclul Fundația, a revoluționat subgenul space opera, prin această carte, care nu face parte din niciuna dintre celelalte mari serii ale sale, a bombardat cu idei noi beletristica despre călătoria în timp, până la a o transforma în totalitate.

Eternitatea e o organizație științifică al cărei scop este să vegheze la bunăstarea umanității.
Prin mici intervenții efectuate în linia temporală de dincolo de secolul 24, de unde a început activitatea lor, Eternii reușesc să împiedice izbucnirea războaielor mondiale, a epidemiilor, a conflictelor religioase, izbutesc să evite toate situațiile care pun în pericol soarta omenirii și mențin un echilibru benefic, stabil pe parcursul secolelor.

Pentru a nu fi afectați de schimbările pe care le produc în diferite variante temporale, membrii Eternității și-au situat baza din care își desfășoară acțiunile, în afara timpului.

Lui Andrew Harlan i s-a atribuit în Eternitate funcția de Tehnician.
Sarcinile sale presupun călătorii efective în timp și executarea intervențiilor fizice care duc în mod direct la alterările de realitate.

Luându-se în considerare pasiunea sa pentru istoria primitivă de dinaintea înființării Eternității, cea nemodificabilă, anterioară secolului 24, Andrew este ales de bătrânul savant Computator Twissel drept instructor în domeniu pentru Novicele Cooper, în vederea pregătirii acestuia pentru o misiune spre trecutul îndepărtat.

În paralel, Andrew este implicat într-o altă îndatorire de rutină, ce presupune schimbarea modului de a gândi al unei aristocrații decadente cu fantezii prea aprinse privitoare la capacitățile supranaturale (inexistente) ale Eternilor.

În Eternitate nu sunt selectate femei, pentru că extragerea lor din timp ar produce perturbări mult mai însemnate decât cele apărute la recrutarea unor bărbați.

În postura de Observator ce trebuie să identifice modificarea minimă necesară, Eternul complet neexperimentat în relații sentimentale se îndrăgostește nebunește de Noys, o fată îndrăzneață și provocatoare a secolului în care acționează.

Mistuit de pasiunea sa obsedantă, Andrew Harlan își reconfigurează întreaga percepție asupra Eternității, nemaifiind deloc convins că unii dintre colegii lui care-i stau împotrivă sunt demni sau măcar capabili să asigure cu adevărat binele omenirii.
Pentru a rămâne împreună cu Noys, este gata de orice: să manipuleze timpul, să își șantajeze superiorii, să își ascundă iubita în afara liniei temporale sau chiar să… distrugă Eternitatea.

Lansat în 1955, romanul lui Asimov este printre primele creații care postulează efectul de fluture, chiar dacă nu îl găsim încă intitulat astfel.

În Teoria Haosului, Efectul Fluture este sensibilitatea dependenței față de condițiile inițiale, în care o mică schimbare într-un loc dintr-un sistem neliniar determinist poate duce la diferențe mari într-o stare târzie.
Numele efectului, inventat de Edward Lorenz în 1960, este derivat din exemplul teoretic de formare a unui uragan care ar putea fi condiționat de un fapt minor: dacă un fluture de pe alt continent a bătut sau nu din aripi în urmă cu mai multe săptămâni.

Aplicat în modificările temporale: uneori, pentru a evita un dezastru nuclear, este suficient să schimbi locul unui recipient inflamabil dintr-un garaj în care locuiește inventatorul întâmplător al vreunui nou tip de super-armă distrugătoare.

Imaginarea Eternității însăși, cu organizarea sa impresionantă și procesele ei de intervenție, este un punct forte al romanului, dar dincolo de părțile științifice pe care Asimov știe atât de bine să le popularizeze, găsim o poveste de dragoste ce devine tot mai profundă cu fiecare revelație ce o influențează și o perfectă punere în scenă exemplificativă pentru una dintre dilemele etice primordiale.
Aceea a liberului arbitru.

Scopurile Eternității sunt bune.
Savanții săi vor să salveze cât mai multe vieți și să amelioreze calitatea existenței sociale a umanității de-a lungul veacurilor.
Ei încearcă să mențină o utopie, doar din dorința de a face bine și fără niciun interes personal.

Totuși, este corect ceea ce fac ei?
E acceptabil moral să limitezi libertatea de dezvoltare a oamenilor, chiar făcându-le prin acest gest un bine?
Nu e mai indicat să lași omenirea să comită propriile greșeli în evoluție, așa cum le face orice copil care învață?
Pentru că s-ar putea ca lecțiile rezultate din evenimentele grave ce au avut loc în istorie să ducă umanitatea spre locuri în care nu ar fi ajuns niciodată prin alegerea celei mai benigne variante temporale.
De pildă, spre stele și cucerirea universului.

.

.

Volumul
poate fi achiziționat în librării sau pe
site-ul editurii