Ochi pentru ochi

de
M.J. Arlidge

.

Editura Trei
Colecția Fiction Connection Crime
Titlu original: Eye for an Eye
Traducere: Alexandra Fusoi
592 pagini
.

Bestseller SUNDAY TIMES

CEI MAI CUNOSCUȚI CRIMINALI S-AU ASCUNS LA VEDERE.
PÂNĂ ACUM…

„Emily“ este o mamă singură devotată.
„Jack“ are o slujbă nouă, într-un oraș nou.
„Russell“ e pe punctul să se îndrăgostească.
Toți au același secret: niciunul dintre ei nu e cine spune că ar fi. Se numără printre cei doar nouă criminali din Marea Britanie cărora li s-a acordat dreptul la anonimat după ispășirea pedepsei, din cauza crimelor atroce pe care le-au comis.
Dar dacă familiile victimelor află adevărata identitate a criminalilor?
Consiliera de probațiune Olivia Campbell e prinsă într-un foc încrucișat când sunt căutați atât cel care a divulgat identitățile secrete, cât și justițiarii ucigași dezlănțuiți de scurgerile de informații…

Înfiorător, sfâșietor, un thriller mare, îndrăzneț, complex. Chris Whitaker

O lecție de maestru care te pune pe gânduri. Povestea ți se întipărește în minte. Daniel Cole

Un thriller dinamic… Cu ritm rapid, tulburător, îți dă de gândit. Guardian

Un roman crime emoționant pentru secolul XXI. Daily Mail

În acest thriller profund, dureros, nu există răspunsuri simple. The Sun

„Impresionant și plin de compasiune, Ochi pentru ochi ar trebui să câștige premii.“ Literary Review

M.J. Arlidge (n. 1974) lucrează de 20 de ani în televiziune, fiind specializat în producții dramatice. A produs și a scris scenarii pentru seriale polițiste de prime-time pentru televiziuni britanice, printre care Silent Witness, Undeniable, The Little House și Innocent. În prezent, produce filme pentru rețele TV din Marea Britanie și SUA.
Trăiește în Hertfordshire cu soția și cei doi copii. Când nu scrie, joacă tenis sau devorează thrillere, cărți de istorie și biografii.
De același autor, la Editura Trei au apărut 11 romane din seria Helen Grace: Ghici cine moare primul (declarat cel mai bun roman polițist de debut din Marea Britanie în 2014), Ghici ce-i în cutie, Casa păpușilor, Ghici care-i mincinosul, Băiatul pierdut, De-a v-ați ascunselea, Mă iubește, nu mă iubește, Ghici cine urmează, Ghici cine pândește în pădure, Adevăr sau provocare și De-a șoarecele și pisica.

Fragment 
în
avanpremieră

.

Capitolul 12

                Strada era pustie; se vedeau doar două siluete în­ghesuite una într‑alta ca să înfrunte frigul. Vântul era tăios în seara asta, iar prin aer zburau fulgi de lapoviță, însă lui Russell nu‑i păsa, mulțumit că simte trupul lui Amber lipit de el. Pălăvrăgiseră tot drumul de la strada principală, despre orice, de la prieteni la educație sau hobbyuri, dar acum intraseră mult în suburbii, departe de îmbulzeală. Aici localnicii erau cuibăriți în siguranță acasă sau ascunși în vreun pub intim, lăsându‑le celor doi prieteni la dispoziție străzile, ceea ce‑i plăcea foarte tare lui Russell. Parcă ar fi avut micul lor cocon, izolat de restul lumii. Parcă noaptea asta n‑ar fi existat decât pentru ei doi.

— Tu chiar vrei să‑mi spui că n‑ai văzut niciodată Profesioniștii crimei?

— Și nici Pulp Fiction, nu‑i genul meu, a răspuns Amber și a zâmbit când a văzut cum nu‑i vine lui să creadă.

— Cred că s‑ar putea să fiu nevoit să regândesc bazele prieteniei noastre, a tachinat‑o Russell, retrăgându‑și brațul. De fapt, cred că s‑ar putea să te las…

— Sunt prea violente, nu înțeleg de ce‑ar vrea cineva să le vadă, a răspuns Amber râzând.

— Pentru că‑s al naibii de bune.

— Dacă zici tu…

— Și atunci, ce‑ți place? Filmele cu Judi Dench?

— Hei, ai puțină încredere în mine! N‑am nici măcar 30 de ani…

— Lily James, atunci?

Amber l‑a înghiontit în joacă și a clătinat din cap.

— Bărbatul tipic. Crede întotdeauna că are monopolul asupra bunului‑gust.

— Păi, mă predau, în cazul ăsta, a răspuns el zâmbind. Dar serios, trebuie să‑mi oferi ceva de la care să plec…

— Mi‑a plăcut Joker. Trec testul gusturilor?

Au mers mai departe pălăvrăgind și au ajuns în cele din urmă la blocul elegant pe care Russell îl numea că­min. A încetinit și s‑a întors spre Amber.

— Ești sigură că nu vrei să te duc până acasă?

— Nu‑i nevoie. Stau chiar la doi pași, e în regulă.

— Tot nu pare în regulă, în mod normal băiatul con­duce fata acasă, nu invers.

— Păi, eu nu‑s genul normal de fată…

S‑a luminat la față în timp ce rostea cuvintele și a zâmbit obraznic, părând și mai frumoasă. Lui Russell îi venea s‑o prindă în brațe și s‑o sărute, dar s‑a abținut.

— Uite ce‑i, e foarte frig, ce‑ar fi să vii sus și să comanzi un taxi? Putem să bem o cafea înainte să pleci, dacă vrei. Să ne relaxăm un pic?

Zâmbetul ei s‑a estompat o idee. Brusc, Russell și‑a dat seama că a insistat prea mult, în timp prea scurt.

— Poate altădată, a spus Amber cu blândețe. Chiar tre­buie să ajung acasă.

— Sigur că da, nicio problemă.

Russell se simțea sâcâit și enervat, ca și cum s‑ar fi aruncat spre ea și ar fi fost respins.

— Dar mă suni mâine? a întrebat repede Amber, întin­zând o ramură de măslin.

— La prima oră.

După o clipă de tăcere, Amber s‑a aplecat spre el și l‑a sărutat blând pe obraz.

— Noapte bună, atunci…

S‑a întors și a plecat, strângându‑și brațele în jurul corpului ca să se apere de frigul mușcător. Russell a pri­vit‑o cum se îndepărtează, înfuriat că supralicitase, dar și entuziasmat, cu ochii lipiți pe rotunjimile ei, fundul îngust, picioarele lungi. Era atât de‑al naibii de sexy, în­cât nu se putea gândi decât să se piardă în ea. În pofida pasului greșit din seara asta, era hotărât să facă orice era necesar ca s‑o aibă. O să fie nevoie de răbdare și hotărâre, dar era mai mult decât pregătit pentru provocare.

Așteptase prea mult.

Capitolul 13

Adunându‑și curajul, Emily a bătut la ușă.

— Sam?

Niciun răspuns. Știa că băiatul e treaz, auzea vibrația blândă a muzicii, așa că a insistat.

— Te rog, iubire. Vreau doar să stăm de vorbă.

A apăsat clanța și a întredeschis ușa. Când a intrat, l‑a văzut pe Sam întins în pat, cu fața spre perete. A simțit iar împunsătura pătrunzătoare a tristeții — nu suporta să‑l vadă supărat, mai ales când ea era cauza nefericirii lui. Cu inima grea, a traversat camera și s‑a așezat la picioarele patului.

— Uite ce‑i, Sam, îmi pare rău dacă am exagerat, dacă te‑am pus într‑o situație jenantă în fața lui Gavin. N‑am vrut să… voiam numai… doar că nu vreau să dai cu pi­ciorul la ocaziile pe care le ai. Ești un băiat deștept, cu un viitor strălucit, dacă faci alegerile corecte. Chiulitul de la școală, timpul petrecut cu băieți care… care poate că n‑au talentele tale, opțiunile tale, în fine, ăsta‑i primul pas pe o pantă alunecoasă. Nu încerc să fiu nemiloasă sau să‑și stric bucuria sau mai știu eu ce… Vreau doar să te descurci bine, atâta tot.

A ezitat și s‑a oprit, nesigură ce să mai spună. Fiecare cuvânt era adevărat și spera că o să ajungă cumva la Sam, cu toată furia lui. Spre marea ei ușurare, băiatul s‑a întors spre ea, părând jenat, chiar un pic rușinat.

— Și mie‑mi pare rău. N‑ar fi trebuit să zic ce‑am zis.

— Am uitat deja.

Emily nu s‑a putut abține să se aplece și să‑și îmbrățișeze strâns fiul adolescent. Nu‑i păsa că el se simțea stânjenit în brațele ei, îi plăcea pur și simplu să‑l strângă la piept pe cel mai bun băiat al ei.

— Mamă…

Emily s‑a desprins, intrigată de tonul lui. Sam părea șovăitor, poate și un pic nervos.

— Ce‑i, iubire? l‑a întrebat, brusc îngrijorată.

— Gavin și cu mine… mă rog, e un pic complicat, dar… nu chiulim împreună de dragul chiulului. Am… suntem amândoi un pic hărțuiți la școală…

— Bullying?

Emily a simțit pe loc cum o cuprinde furia.

— Un fel de, a răspuns Sam repede. Nu‑i prea rău, dar uneori vrem să scăpăm, știi…

— Sunteți hărțuiți amândoi?

— Mda, destul de mult, de fapt.

— Dar de ce tocmai voi doi?

Sam a ezitat, apoi a răspuns:

— Din cauza prieteniei noastre. Pentru ce simțim unul pentru celălalt.

Emily l‑a privit atent, deconcertată, apoi s‑a adunat rapid.

— Am înțeles. Nu mi‑am dat seama. Voi doi sunteți… sunteți împreună sau…?

— Păi, nu știu dacă Gavin e iubitul meu sau așa ceva, a răspuns Sam evitând privirea maică‑sii. Dar aș vrea să fie. Tu ești OK?

— Sigur, bineînțeles. Sunt doar surprinsă, atâta tot, pen­tru că te‑ai văzut o vreme cu Amy și…

— N‑a fost pe bune. Sunt gay, mamă.

Vorbise atât de sigur pe el, încât Emily nu știa cum să reacționeze.

— Îmi pare rău că ți‑am aruncat asta în cap, dar voiam să fiu sincer, a adăugat el, mai sigur pe sine.

— Bineînțeles, dragule. Și sunt foarte recunoscătoare… Numai că…

Sam a ridicat privirea prudent. Emily era tentată să dea înapoi, să abandoneze linia asta de gândire, însă tot a mers înainte.

— …sexualitatea e ceva fluid la vârsta ta. Ai doar 14 ani. E foarte devreme să spui categoric ce ești și ce nu ești.

— Nu sunt de acord. Nu mi‑au plăcut niciodată fetele, adică nu așa. Și acum l‑am cunoscut pe Gavin…

— Mai ai răbdare, asta‑i tot ce spun. Categoric, explorează‑ți identitatea, dar…

— Știu cine sunt, mamă, a ripostat Sam zbârlindu‑se. N‑o să se schimbe.

— Toată lumea se schimbă, iubire. Nimic nu e bătut în cuie. Crești, te dezvolți, afli lucruri noi despre tine, a insistat Emily. Cine ești în copilărie nu e cine ești ca ad…

— Nu sunt copil, așa că nu mă trata ca pe un copil. Sunt gay și cu asta, basta! Dacă ai o problemă, atunci…

— N‑am nicio problemă, Sammy, l‑a liniștit ea repede. Chiar n‑am. OK?

Sam s‑a uitat la ea, clar încă supărat și nesigur dacă s‑o creadă sau nu.

— Nu te‑aș judeca niciodată așa. Te rog să mă crezi.

Băiatul a ridicat din umeri, dar sinceritatea și emoția ei evidente păreau să‑l fi îmbunat un pic, așa că Emily a insistat.

— Uite, e foarte târziu și tu ai ore mâine, așa că hai să mai discutăm pe tema asta mâine. Dar te rog să fii convins că nu simt decât dragoste și admirație pentru tine, mereu.

S‑a întins și l‑a strâns de mână, după care s‑a ridicat.

— Și‑acum, stinge lumina în zece minute sau n‑o să fii bun de nimic mâine…

Strecurându‑se afară din camera lui, Emily a închis ușa în urma ei. Fusese o zi grea, care o secătuise, iar acum nu voia decât să se bage în pat. S‑a dus în dormitor, a tras draperiile, a dat drumul la radio și a început să se dezbrace. Era disperată să se culce, să uite de grijile zilei, dar a buletinul de știri a făcut‑o să încremenească.

— Poliția din Bolton a confirmat acum că bărbatul care a fost urmărit și ucis în zona Daubhill la primele ore ale zilei era Mark Willis. În mai 2012, Willis, în vârstă de 12 ani, a fost condamnat pentru violul și uciderea brutală a pen­sionarei Valerie Bridge din Hartlepool. Eliberat cu patru ani în urmă, se pare că Willis a trăit sub un nume fals și a lucrat la un depozit local de logistică din centrul Boltonu­lui. Poliția a refuzat până acum să facă alte comentarii…

Orice speranță de respiro se spulberase. Emily a ră­mas încremenită, abia putând să respire, șocată până în măduva oaselor. Cel mai negru coșmar al ei prinsese viață.