Răul pe care îl fac
oamenii 

de
Sandrone Dazieri

Editura
CRIME SCENE PRESS
Anul publicării în limba română: 2024
Titlul original: Il male che gli uomini fanno (2022)
Traducere: George Arion Jr.
Număr de pagini: 480
Format: trade paperback cu supracopertă

.

Romanul Răul pe care îl fac oamenii, scris de pluri-talentatul autor italian Sandrone Dazieri, explodează de tensiune emoțională încă de la primele pagini și reușește să mențină acest ritm intens până la final.

Acțiunea sa se desfășoară pe două planuri temporale, separate de aproximativ treizeci de ani, iar detaliile care apar la fiecare pas formează un puzzle complex, centrat pe răpiri, crime, corupție, mușamalizări și piste false ce se împletesc într-o poveste adrenalitică.
Elementele de thriller european se recunosc în duritatea necenzurată a cazurilor anchetate, dar și în modul în care autorul construiește intriga: fără menajamente, cu violentă explicită și atenția concentrată pe ceea ce înseamnă răul, atât în forma sa patologică, cât și în aspectele lui mult mai banale, legate de oportunism sau corupție.

Cartea începe în prezent, când Amala Cavalcante, o adolescentă de 16 ani, se întoarce cu autobuzul de la școală.
Fata nu suportă viața la țară și nici măcar nu poate explica acest lucru prietenilor ei, care o consideră răsfățată. Părinții săi sunt faimoși, așa că toată lumea presupune că sunt și bogați. Vila în care locuiește este izolată, aflată la un kilometru dincolo de Città del Fiume, într-un sătuc de aproximativ trei sute de suflete. Are o formă ridicolă și toți o numesc „Fierul de călcat”, iar când plouă devine rece și umedă.

Amala e în autobuzul care se îndepărtează de Cremona, îndreptându-se spre casă, și privește pe fereastră cum se perindă casele și câmpurile de porumb, crescute excesiv din cauza căldurii insuportabile care a persistat pe tot parcursul lunii septembrie. Aerul este sufocant chiar și în autobuz, deși acesta s-a golit treptat de elevi la opririle anterioare. Coboară la singura stație din Città și, cu muzica celor de la Måneskin în căști, pornește pe jos spre casă, alegând drumul cel mai scurt, deși acesta este neasfaltat.

Pe cărare, trece pe lângă o dubă albă, lângă care, sprijinit de ușa din spate, un bărbat masiv, cu ochelari de soare, fumează o țigară, părând cumva sinistru. Amala își accelerează pasul, dorind să-l lase în urmă, iar când se întoarce să privească înapoi, duba a dispărut. Simte o ușurare, dă volumul mai tare în AirPods și, în doar câteva sute de metri, ajunge la poarta electrică a proprietății familiei sale. Crede că este în siguranță. În realitate, exact de acolo începe purgatoriul ei…

Răpirea Amalei declanșează un adevărat coșmar, iar fata ajunge să fie ținută captivă, cu un lanț înfipt în corp, într-un subsol sumbru, alături de alte victime despre care abia se ghicesc detalii în primele capitole.

În paralel, romanul alunecă într-o altă perioadă, situată cu peste trei decenii în urmă, când polițista Itala Caruso, supranumită Regina, șefa unui grup de agenți corupți, primește misiunea de a găsi rapid probe care să-l condamne pe un bărbat suspectat că ar fi Bibanu, criminalul în serie ce răpise și strangulase trei adolescente. Politicienii, magistrații și superiorii din poliție se aflau sub o mare presiune publică și erau nerăbdători să prezinte un vinovat. Itala înțelege că această sarcină e un compromis care o va trage și mai adânc în zona corupției, dar nici nu poate să o refuze: e mamă care își crește singură copilul, e înconjurată de polițiști și superiori necinstiți, iar sistemul o poate distruge oricând, dacă iese din rând.

Bărbatul acuzat, un tânăr nevinovat, nu supraviețuiește mult în închisoare, fiind victima unui incendiu suspect. În felul acesta, autoritățile își încheie socotelile, iar cazul Bibanu pare rezolvat. Însă dispariția altor fete și apariția de noi indicii dovedesc că asasinul adevărat e încă în libertate. De altfel, vinovăția celor implicați în mușamalizare se întinde precum o pată de ulei peste tot aparatul judiciar, iar romanul ilustrează exemplicativ cum o asemenea rețea de abuzuri, șantaje și influențe politice poate închide gura martorilor și poate crea false piste.

Cele două fire narative — al prezentului și al trecutului — se unesc prin Francesca Cavalcante, avocată și mătușa Amalei, care știe de acum treizeci de ani că bărbatul trimis la închisoare fusese condamnat pe nedrept. Ea a încercat să-l apere atunci, dar n-a avut sorți de izbândă, iar după eșec a plecat din Italia. În momentul când Amala e răpită, Francesca revine și își amintește de ororile trecutului, fiind convinsă că există o legătură între disparițiile de atunci și cea din prezent. Determinarea de a-și salva nepoata se cumulează cu furia generată de injustiția la care a asistat în urmă cu treizeci de ani. În acțiunea ei, intră în contact cu Gershom Peretz, zis Gerry, un bărbat misterios, care pretinde că este doar un turist israelian, dar ce pare să posede informații prețioase și să cunoască dedesubturile corupției locale mai bine decât poliția.

Pe măsură ce Francesca și Gerry caută urmele răpitorului, ies la iveală tot mai multe indicii despre Bibanu și despre niște acte de corupție îngropate sub un munte de documente alterate. Metodele neobișnuite ale lui Gerry, asociate cu instinctul avocatei, conduc către o serie de descoperiri înfiorătoare.

Itala Caruso, personajul central din planul trecutului, se dovedește a fi ceva mai mult decât o simplă polițistă coruptă. Ea are propriile frici și propriile regrete, iar o fărâmă din conștiința ei o împinge să caute adevărul, deși acest lucru înseamnă să-și pericliteze libertatea și siguranța. Această latură duală a Italei — coruptă și totuși capabilă de compasiune — arată că răul nu înseamnă doar ucideri în serie, ci și lașitate, trafic de influență și dorința de a supraviețui într-un sistem necinstit.

Se remarcă în roman atmosfera densă creată de descrierea locurilor izolate de pe lângă râurile nordului Italiei, unde plouă și e umezeală, unde se întind câmpuri de porumb și se ridică sătuce mici, istorice, lipsite de contact cu marile orașe. Un astfel de decor sugerează ideea că o tragedie se poate desfășura cu discreție, departe de ochii opiniei publice, și că există oriunde, întotdeauna, o rețea de indivizi gata să acopere adevărul în schimbul unor favoruri.
Autorul insistă pe modul în care politicile locale și cei aflați în funcții-cheie își protejează interesele, lăsându-i pe inocenți să plătească pentru greșelile celor puternici.

Un fragment relevant din carte sintetizează tema sa principală: „Toți oamenii normali sunt o combinație între Bine și Rău, îngeri și diavoli. Dar există și anormalii, persoane care se nasc cu un gol, Amala. Acolo unde noi avem cele mai bune sentimente, iubirea, pasiunea pentru muzică, blândețea, ei nu au nimic. Ca și cum Dumnezeu ar fi uitat o bucățică. Nu au nimic și nu simt nimic. Încearcă plăcere numai când comit fapte rele, când îi fac pe alții să sufere. E un mod de a umple golul acela, înțelegi? Dar cu cât îl umplu mai mult cu Rău, cu atât golul devine mai mare și cu atât comit mai multe fapte cumplite.” Fraza aceasta reflectă perfect ideea că în roman răul are diverse forme. Există un rău pur, demonic, reprezentat de maniaci care răpesc adolescente și le țin captive în subsoluri reci și întunecate, dar și un rău calculat, camuflat la nivel înalt, care permite acestor acțiuni să rămână nedescoperite. Mai mult decât atât, istorisirea sugerează că și cei care se consideră onești riscă să devină complici dacă închid ochii la suferința altora.

Finalul cărții reunește trecutul cu prezentul într-o confruntare ce scoate la suprafață adevăruri neplăcute, ascunse îndărătul unor rapoarte polițienești false și a unor înțelegeri subterane între oameni care se tem pentru pozițiile lor. Răzbunările personale, regretele unor personaje care au devenit corupte pentru a se descurca într-o lume mai dură decât par dispuși să recunoască, dar și dorința celor rămași corecți de a îndrepta greșelile din trecut, alcătuiesc un punct culminant pe măsura potențialului unui roman ce abordează partea întunecată a naturii umane.

Firul epic impresionează prin modul în care urmărește ideea de complicitate și ticăloșie sistemică, făcând loc unor reflecții despre natura răului, despre faptul că acesta se dezvoltă mai ales acolo unde cei puși să-l oprească aleg să profite de el sau să se prefacă a nu-l vedea.

 Dazieri explorează abisul răului sub toate aspectele sale, nu doar în forma sa cea mai monstruoasă și patologică, ci și în expresiile lui mai comune, generate de oportunism și lăcomie. Răul se autoalimentează, se răspândește, devenind omniprezent.

Chiar și comisarul-șef Itala Caruso este un personaj atipic față de polițiștii obișnuiți ai genului – departe de imaginea eroului impecabil, ci mai degrabă o prezență ambiguă.

Crimă, accidente, piste false, violență, politică și corupție se ametecă într-o narațiune elaborată, cu o anchetă bine construită, deși desfășurată de civili care reușesc să obțină informații confidențiale printr-o rețea densă de contacte. Uneori, poate părea prea mult: prea conspiraționist, prea exagerat, Amala prea capabilă. Dar cei care îl citesc pe Dazieri știu la ce să se aștepte – și exact acest stil inconfundabil este ceea ce-i atrage.

Răul pe care îl fac oamenii este un roman tăios, o incursiune în cele mai întunecate cotloane ale sufletului uman, la fel de obscure precum locurile în care răufăcătorii lui Sandrone Dazieri își închid victimele.

Articolul face parte dintr-un blog-tur organizat cu ocazia apariției în limba română a romanului.
Puteți citi alte opinii despre carte, pe blogurile:

Literatura pe tocuri
Biblioteca lui Liviu
Cărțile mele și alți demoni
Anca și Cărțile
Ciobanul de azi
CITESTE-MI-L
Falled
Fata Cu Cartea

Romanul
poate fi achiziționat în librării sau pe
site-ul editurii