Un tren spre
Moscova

de
Elena Gorokhova

Editura Corint
Corint Fiction
Anul publicării în limba română: 2024
Titlul original: A Train to Moscow (2022)
Traducere: Carmen Ion
Număr de pagini: 384

.

Cartea Un tren spre Moscova este o operă de ficțiune istorică ce-și transportă cititorul în atmosfera apăsătoare a Uniunii Sovietice postbelice, dezvăluind, prin ochii unei fetițe/adolescente/tinere rebele, complexitatea vieții sub Cortina de Fier.

Romanul marchează debutul autoarei americane de origine rusă, Elena Gorokhova, în beletristică, după două volume de memorii, A Mountain of Crumbs și Russian Tattoo, combinând elemente autobiografice cu o poveste captivantă despre ambiție, iubire și lupta pentru libertate într-un regim opresiv.

Sașa e o fată care crește într-un mic orășel rusesc, Ivanovo, într-o casă plină de umbrele trecutului și de așteptările rigide ale familiei.

Visul său de a deveni actriță se naște atunci când ascultă la radio piesa „Trei surori” a lui Cehov. Pentru ea, acel moment este o adevărată revelație: emoția și complexitatea personajelor o fascinează și o fac să simtă că, prin teatru, ar putea trăi mai multe vieți decât îi permite realitatea cenușie a orașului ei provincial. Absorbită de interpretarea actoricească, Sașa înțelege că scena poate fi drumul ei spre libertate, singura șansă de a evada din cotidian și de a-și descoperi propria voce. Acest episod devine scânteia care îi va călăuzi toate alegerile și sacrificiile ulterioare.

Încăpățânarea de a-și urma pasiunea apare și ca o sfidare copilăroasă față de mama sa, un chirurg marcat de experiențele războiului, față de bunicii ancorați în valorile tradiționale și față de aparatul opresiv al statului sovietic… Plecarea fetei la Moscova pentru a da admitere la Școala de Artă Dramatică este un act de curaj, dar și de ruptură – de familie, de iubitul ei, Andrei, și de siguranța unui trai previzibil.

Înainte de a pleca, Sașa descoperă jurnalul unchiului său, Kolia, dispărut în timpul războiului, un document personal-istoric care dezvăluie ororile staliniste și o poveste de dragoste tragică ce va reverbera în propriile alegeri ale protagonistei. Acest jurnal devine un fir narativ paralel, deschizând o fereastră către trecutul recent al Rusiei și către traumele colective care continuă să modeleze prezentul.

Elena Gorokhova excelează în a contura un fundal social autentic, impregnat de detalii care evocă viața cotidiană din Uniunea Sovietică a anilor 1950 și 1960. De la cozile interminabile pentru alimente de bază la teama omniprezentă de a fi denunțat, autoarea – care a crescut ea însăși în Leningrad – surprinde cu realism crud greutatea existenței sub un regim totalitar.
Decorurile, fie că este vorba de apartamentul aglomerat al familiei Sașei sau de sălile de repetiții ale Teatrului Bolșoi, sunt descrise cu o claritate care le face să pară cvasi-palpabile. Cititorul aproape că poate să simtă mirosul de varză fiartă din bucătăriile comunale sau să audă ecoul pașilor pe scările uzate ale unei clădiri sovietice. Aceste detalii nu sunt doar decorative; ele subliniază contrastul dintre aspirațiile Sașei și realitatea dură care o înconjoară, amplificând tensiunea dintre dorința de libertate artistică și constrângerile impuse de sistem.

Sașa însăși are o personalitate complexă, redată cu nuanțe subtile, evoluând de la o fată visătoare la o actriță care navighează cu abilitate, dar și cu costuri personale, prin lumea teatrului și a cenzurii. Rebeliunea ei nu este una zgomotoasă, ci mai degrabă o rezistență interioară, o încăpățânare de a-și urma chemarea în ciuda obstacolelor. Gorokhova evită să o transforme într-o eroină idealizată; Sașa are momente de îndoială, de naivitate și chiar de egoism, sentimente care o fac foarte umană.

Relația ei cu Andrei, care evoluează de la o dragoste adolescentină la o dinamică complicată, marcată de rolul lui de cenzor al muncii ei, adaugă un val de tensiune emoțională. Andrei, un aparatcic al Partidului Comunist, devine un simbol al compromisului, al loialității față de un sistem care cere sacrificarea valorilor personale. Întâlnirea lor ulterioară, în contextul Teatrului Bolșoi, provoacă întrebări dureroase despre loialitate, trădare și prețul supraviețuirii.

Unul dintre cele mai impresionante aspecte ale romanului este modul în care Gorokhova folosește teatrul ca metaforă pentru lupta Sașei de a-și găsi vocea. Scena devine pentru protagonistă un spațiu al adevărului, un loc unde poate trăi „o mie de vieți”, așa cum își dorește, în contrast cu minciunile și constrângerile din afară. Totuși, chiar și aici, cenzura și controlul politic sunt omniprezente, forțând-o pe protagonistă să navigheze între autenticitate și conformism. Piesele lui Cehov, Gogol sau Rimski-Korsakov, în care Sașa joacă, sunt mai mult decât fundal cultural, devin oglinzi ale propriei sale lupte interioare, reflectând concepte precum alienarea, dorința de libertate și conflictul dintre individ și societate.

Jurnalul unchiului Kolia completează perspectiva istorică, dezvăluind atrocitățile epurărilor staliniste și impactul lor asupra indivizilor și familiilor. Prin aceste pagini, autoarea explorează tema adevărului ascuns și a memoriei colective, urmărind cum trecutul continuă să modeleze prezentul. Totuși, spre deosebire de alte opere de ficțiune istorică, romanul nu se concentrează exclusiv pe ororile regimului, ci și pe reziliența umană, pe capacitatea personajelor de a găsi sens și frumusețe chiar și în cele mai întunecate circumstanțe. Povestea de dragoste a lui Kolia, deși tragică, devine o sursă de inspirație pentru Sașa, întărindu-i hotărârea de a-și urma visul.

Proza Elenei Gorokhova este poetică, dar niciodată excesiv de lirică, echilibrând descrierile evocative cu un ritm narativ care menține cititorul captivat. Autoarea are un talent aparte în a surprinde contradicțiile sufletului uman: dorință de libertate versus nevoie de siguranță, iubire versus datorie, adevăr exprimat versus supraviețuire.

Dincolo de povestea despre aspirațiile unei tinere actrițe, cartea devine o meditație literar-psihologică asupra costurilor personale ale urmăririi visurilor într-un context în care adevărul ajunge lux periculos.

Romanul Un tren spre Moscova este un portret intim al societății rusești/sovietice de imediat după Al Doilea Război Mondial, o poveste despre curajul de a sfida constrângerile, fie ele impuse de stat, familie sau propriile frici. O frescă istorică și o oglindire intimă a condiției umane, recomandabilă cititorilor care apreciază ficțiunea ce îmbină profunzimea emoțională cu autenticitatea culturală.

Elena Gorokhova a crescut în orașul rusesc Leningrad, azi Sankt Petersburg. Când a împlinit zece ani, a fost sedusă de frumusețea limbii engleze, pe care a studiat-o asiduu în perioada următoare. Deși mama ei, un chirurg care operase pe front în Al Doilea Război Mondial, își dorea pentru fiica sa o carieră de doctor, tânăra se dovedește „mai încăpățânată ca un catâr” în a-și urma visurile. Așa că studiază limba engleză la Universitatea din Leningrad și la douăzeci și patru de ani se căsătorește cu un student american. Pleacă în Statele Unite numai cu o valiză de douăzeci de kilograme, pentru a începe o viață nouă. Este acum scriitoare și locuiește în New Jersey.

Cartea
poate fi achiziționată în librării sau pe
site-ul editurii