Nu poți fugi,
nu te poți ascunde

volumul I din seria
Black Ice

de
Yrsa Sigurdardottier

Editura Trei
Colecția: Fiction Connection. Crime 
Anul publicării în limba română: 2025
Titlul original: Lok lok og læs (2021)
Traducere: Roxana Mirică
Număr de pagini: 480

.

Nu poți fugi, nu te poți ascunde, primul volum din seria Black Ice, deschide un teritoriu de gheață și vină, în care thrillerul polițist are ceva din respirația rece a horror-ului psihologic.
Scriitoarea islandeză Yrsa Sigurðardóttir își desfășoară povestea într-o zonă unde izolarea, amnezia, tehnologia domestică și bârfa comunitară compun o atmosferă sinistră ce distorsionează percepțiile și împinge personajele spre autodistrugere.

În fiordurile scandinave, iarna îngheață reacții, compactează spațiul și face orice pas să sune cu ecouri lugubre. Acolo, într-o casă modernă, impecabil automatizată, o familie devine știrea care zguduie întreaga existență a comunității: o mamă, două fiice și asistenta care le ținea loc de busolă sunt găsite ucise, iar tatăl – fost antreprenor, operat de tumoare cerebrală – lipsește din cadru, transformându-se în ipoteză spectrală, în fantomaticul suspect logic al anchetei.

Autoarea își orchestrează acțiunea pe două planuri.

În prezent, Týr – polițist islandez crescut în Suedia, transferat recent de la infracțiuni economice – conduce ancheta alături de Iðunn, medic legist cu sânge rece și ochi mereu atenți la discrepanțe, și Karólina, o polițistă tânără cu trăsături exotice, pe care localnicii o privesc ca pe o străină bizară și căreia îi vorbesc instinctiv în engleză. Trioul funcționează bine tocmai pentru că îmbină trei unghiuri diferite: procedură, anatomie investigativă și reflectarea presiunii sociale.

În paralel, capitole din trecut reconstituie viața din casă prin ochii lui Sóldís, asistenta angajată sub titulatura pompos-practică de „asistent general”, adică un amestec între bonă, femeie în casă și companion discret. Ea apare în fermă cu bună-credință, se împrietenește cu fetița cea mică, Gígja, care visează roboți și nave din saga Star Wars, respectă distanța defensivă a adolescentei Iris, învață repede regulile nescrise ale Åsei și îl ține la distanță pe Reynir, soțul marcat de operație, tot mai retractil, tot mai greu de citit.

Romanul conturează o radiografie a modului cum o comunitate mică internalizează diferența. Soții Logason au aterizat în peisaj cu o bogăție care stârnește resentimente și cu o ideologie a eficienței ce sfidează obiceiurile vecinilor. Casa lor, aerisit-futuristă, e definită de senzori și reguli, în timp ce oamenii din jur sunt animați de neîncredere și orgolii vechi. În seara fatidică, echilibrul precar se rupe. Descoperirea vecinului, acel Karl care își face curaj și nimerește în miezul ororii, fixează romanul în registrul visceral al crimei domestice, cu un detaliu tulburător: totul sugerează că cineva a rămas în casă, printre cadavre, după masacru. Laptele proaspăt, pâinea înlocuită, o prezență care rescrie interiorul ca pe un loc ce-și întreține normalitatea de parcă nimic ireparabil nu s-ar fi întâmplat.

În planul prezent, investigația înaintează pas cu pas, cu acea lentoare procedurală ce oglindește profesionalismul, dar poate pune la încercare răbdarea cititorului obișnuit cu ritm de blockbuster. Týr, scos din zona sa de comfort – fraude, bilanțuri, urme digitale – trebuie să înoate în apele tulburi ale violenței domestice, acolo unde motivațiile nu sunt contabile, ci traume, orgolii și mici tiranii de familie. Iðunn oferă contrapunctul: obiectiv, aproape impasibil, corpurile îi vorbesc în parametri și intervale temporale. Karólina e barometrul social, intersectând prejudecăți, bârfă și micile agresiuni ale unui mediu care etichetează imediat. Triada are o etică proprie a anchetei, cu limite și cu momente în care empatia devine instrument, apoi povară.

Structura alternantă – prezentul și trecutul care se cheamă și se contrazic – este utilizată foarte reușit, introducând tensiune suplimentară: cititorul știe de la început deznodământul parțial al liniei factuale cu Sóldís și totuși parcurge febril evenimentele zilnice aparent banale, tocmai pentru că acolo, în acele gesturi mici, se acumulează explicații esențiale despre rezolvarea cazului.

Pe zona tematică, cartea adună câteva axe fertile. Prima ține de fragilele identități post-traumatice: Reynir, cu o intervenție cerebrală care i-ar fi putut repara afectele; Týr, transplantat cultural ce caută repere într-o țară natală pe care o cunoaște prin dosare; Karólina, readusă acasă pentru a descoperi că și aici poți fi tratat ca un străin. A doua privește colonizarea spațiului intim de către tehnologie: casa Logason e un instrument obedient care face, luminează, conservă, dar nu poate garanta decență sau siguranță. A treia e cea a comunității ca tribunal informal: vecini cu cai opriți de la pășunat, ranchiune vechi reîmprospătate de ostentația nou-veniților, reguli tacite pe care modernitatea le calcă fără să le observe. De aici se ivesc micile minciuni de protecție, tăcerile ce se adună, concluziile trase prea repede, preconcepțiile care conturează piste de anchetă.

Pentru cititorii cuceriți de proza tensionată a lui Stephen King, există afinități de temperatură: amenințarea difuză, copilăria ca senzor al anomaliilor, obiectele cotidiene care absorb spaime, comunitatea mică ce încarcă moral fiecare bârfă. Yrsa, însă, rămâne foarte islandeză în disciplină: preferă să stoarcă spaima din ritm; alege lumina rece a morgii în locul expunerii sociale; mizează pe opacitatea oamenilor, nu pe monstruozități exterioare. De aici și impresia duală pe care romanul o lasă: captivant și neliniștitor, cu momente de aparent blocaj, în care lentoarea devine strategie.

Sóldís nu e doar victima circumstanțelor; are propriile umbre, propriul calcul de supraviețuire. Åsa – pivotul afectiv al casei – administrează controlul ca pe o formă de grijă. Reynir este figura care scapă: între neurologie, mască socială și reziduurile unei vieți de succes, rămâne mereu cu un pas în fața sau în spatele interpretării. Týr, Iðunn și Karólina sedimentează o echipă cu potențial de serial, iar romanul, ca debut de serie, le oferă fiecăruia câte o nișă secvențială ce promite dezvoltări ulterioare.

Tensiunea este livrată progresiv, cu dozaj tot mai mare. De la intrarea vecinului în casă și până la certitudinea că cineva a locuit post factum printre cadavre, crescendo-ul e impecabil. Yrsa presară suficiente detalii tulburătoare – animale dispărute, galinacee decapitate, mesaje pe geam, o privire din etaj surprinsă de martor – pentru a menține senzația că fiecare încăpere păstrează un instrument al groazei. Dezlegarea redesenează raporturile, dar nu evacuează complet întrebarea morală care rămâne ca un abur rece peste final: Cât din ceea ce s-a întâmplat ține de o patologie individuală și cât e produsul unui ecosistem care a ales comoditatea privirii în altă parte?

Nu poți fugi, nu te poți ascunde este un thriller de atmosferă în care misterul e dublat de întrebări răvășitoare despre memorie, responsabilitate și iluzia siguranței oferită de carcasele lucioase ale caselor inteligente.

Articolul face parte dintr-un blog-tur dedicat romanului.
Puteți citi alte opinii despre carte, pe paginile:

Literatura pe tocuri
Biblioteca lui Liviu
Cărțile mele și alți demoni
Anca și Cărțile
Ciobanul de azi
CITESTE-MI-L
Falled
Fata Cu Cartea

Volumul
poate fi achiziționat în librării sau pe
site-ul editurii