Tainica iscodire
a celor tăcute

                             de Patrick Rothfuss

 

Editura RAO
Data publicării: 2016
Titlul orignal: The Slow Regard of Silent Things (2014)
Traducere: Graal Soft
Număr de pagini: 178
achiziționabil pe Libmag și Târgulcărții.ro

 

         Remarcam în recenziile la romanele Numele Vântului și Teama Înțeleptului, cât de bine arată și ce originală este seria Ucigașului-de-Regi, reeditare RAO pe care eu am găsit-o în variantă completă pe site-ul librăriei online Libmag.

Spun în varianta completă, pentru că pe lângă cele două tomuri gigantice care se constituie în volumele 1 și 2 ale trilogiei (ultima parte rămâne în lucru etern, la autor), mai există o cărțulie subțire ce cuprinde o nuvelă cu acțiunea plasată în același univers fantasy.

O povestire stranie, de 160 de pagini, care se întinde pe durata a șapte zile, despre unul dintre cele mai enigmatice personaje ale lumii create de Patrick Rothfuss.

tainica-iscodire-a-celor-tacute

          Auri apare în ciclul de romane ca o eroină secundară, al cărui rol nu este foarte clar în poveste, dar cu presimțirea că ar putea avea mare importanță, planând asupra ei.

Întrupându-se de nicăieri, dispărând nu se știe unde, fantomatica fată cu păr auriu este eterică și indescifrabilă, protagonistul Kvothe apropiindu-se de ea și câștigându-i încrederea ca unui animăluț sălbatic și sperios.

Unele lucruri le află el despre ea, atât cât poate înțelege din exprimările-i foarte metaforizate, altele ne vor fi sugerate în această nuvelă, Tainica iscodire a celor tăcute, dar nu sperați la dezvăluiri totale despre cine a fost Auri înainte și cum a ajuns în situația actuală, pentru informațiile astea va trebui să așteptăm în continuare volumul final al trilogiei.

auri

Devine cert însă că fata este o fostă studentă la Universitate, chiar dacă nu pare – ori pentru că a început-o foarte devreme, ori pentru că are o vârstă mai matură decât o arată fizicul ei copilăros.

Cândva, în trecut, a suferit un fel de cădere psihică, posibil în urma unui viol, care a lăsat-o cu mințile rătăcind irațional și cu un comportament de fluturaș excentric.

S-a retras în subteranele labirintice ale Universității, vechi construcții ce formează un adevărat oraș întortocheat, scufundat sub pământ, unde și-a stabilit o nouă casă într-unul dintre sectoarele preferate, bântuindu-le sau evitându-le pe celelalte, în funcție de criterii de apreciere numai de ea înțelese.

auri 4

Auri este foarte activă, deși cam tot ce face nu are niciun pic de noimă. Sub influența a ceea ce pare o afecțiune gravă obsesiv-compulsivă, caută, adună, plasează și numește obiecte care devin repere vitale pentru stabilitatea sa emoțională.

Scriitura nuvelei curge adesea într-un stil poetic, asemănător celui întâlnit deja în interludiile romanelor din serie, dar chiar mai accentuat liric.

Asta fiindcă totul este perceput din perspectiva lui Auri, fără explicații logice suplimentare, lăsând cititorul să se deprindă cu felul ei de a accesa lumea.

auri 2

Lucrurile mici, de zi cu zi, pe care le face fata, capătă substanța unei vieți aventuroase, în care obiectele neînsuflețite au stări, sentimente sau preferințe și unde mereu este ceva de corectat pentru a aduce în concordanță toate vibrațiile lor.

Activitățile acestea inutile pentru oricine altcineva sunt mult mai sus în prioritățile lui Auri decât cele esențiale traiului, ca obținerea hranei sau odihna, astfel că se mulțumește să ciugulească ce găsește prin expedițiile ei nocturne și să doarmă în condițiile permise de capricioasele cearșafuri sau pături descoperite în camere uitate.

O idee luminoasă care s-a strecurat, marcând timpul, în lumea aceasta interioară zăpăcitoare a fetei, este aceea a întâlnirii cu Kvothe și cântecele lui, ce va avea loc la sfârșitul fiecărei săptămâni.

Asta ne și ajută să poziționăm acțiunea nuvelei, undeva între capitolele șapte și unsprezece ale volumului doi din saga.

auri 8

          Patrick Rothfuss însuși avertizează că această poveste a lui nu este una normală.

Nu are o intrigă propriu-zisă, nici măcar început, sfârșit sau vreun moment apoteotic de vreun fel, este doar o explorare intimă a minții rătăcite și rătăcitoare a unui singur personaj, protagonist doar al propriei vieți, o prezentare a viziunii sale asupra universului și a modului în care s-a readaptat la mediul înconjurător, a felului cum funcționează propriul algoritm delirant.

Cititorul va aprecia însă elementele de gotic, ca încăperile din alte timpuri, în care au fost lăsate lucrurile neatinse de la părăsire, bazinele subterane cu apă întunecată, pe fundul cărora pot fi găsite obiecte misterioase, rândurile suprapuse de țevi și conducte, de montare recentă sau neutilizate din vremuri imemoriale, acoperișurile caselor pe care le străbate la fel de silențios și familiar spectrala fată desculță, podurile unde se usucă chestii și pivnițele unde se țin la rece bunătăți, extremele de sus și de jos din spațiul locuibil uman, în care Auri se strecoară atunci când proprietarii lor dorm.

AURI - coperta

Cadourile pe care le alege pentru Kvothe sunt ele însele o atracție în sine, pentru că au sensuri ce prevestesc viitorul sau descifrează trecutul, putând să-l ajute pe eroul romanelor în misiunile pe care și le-a asumat.

Nu pot decât să întăresc îndemnul scriitorului și să recomand ca înainte de a citi această cărticică, să parcurgeți cele două mega-volume din Cronicile Ucigașului-de-Regi. Doar așa o veți putea aprecia în toată splendoarea ei inedită.

Apropo, există în Tainica iscodire a celor tăcute o prefață și o postfață, scrise de Patrick Rothfuss, în care ni se dau amănunte din bucătăria creației sale și care pot fi, de asemenea, savurate de fani drept o delicatesă specială.

Cartea are parte si de ilustrare reușită – cu desenele foarte frumoase ale lui Nate Taylor.

auri 3

Volumele publicate, până acum, din trilogie sunt:

Numele vântului: Cronicile Ucigașului-de-Regi. Ziua întâi (2013, 2016, RAO)
The Name of the Wind (The Kingkiller Chronicle: Day One)  (2007)

Teama înțeleptului. Cronicile Ucigașului-de-Regi: Ziua a doua (2013, 2017, RAO)
The Wise Man’s Fear (The Kingkiller Chronicle: Day Two)  (2011)

 

images (3)

 

Romanul poate fi achiziționat pe site-ul librăriei Libmag și din anticariatul online Târgul Cărții, la cel mai bun preț

libmag

targul-cartii