Nu poți fugi,
nu te poți ascunde

volumul I din seria
Black Ice

de
Yrsa Sigurdardottier

Editura Trei
Colecția: Fiction Connection. Crime
Titlul original: Lok lok og læs
Traducere: Roxana Mirică
Număr de pagini: 480

Crezi că ești în siguranță? Mai gândește-te…

Perfectă pentru fanii lui Stephen King!

Într-o seară geroasă de iarnă, într-un fiord izolat din Islanda, un vecin vizitează casa unei familii care nu mai fusese văzută de o săptămână. Cum nu-i răspunde nimeni, sparge ușa din spate și cele mai întunecate temeri ale sale se adeveresc. Casa este acum scena îngrozitoare a unei crime.
Polițistul Týr și medicul legist Iðunn sunt chemați să investigheze cazul, iar curând li se alătură și tânăra polițistă Karólina. Pe măsură ce ancheta avansează, apar secrete teribile despre familie. În scurt timp cu toții înțeleg că acest caz îi obligă să-și confrunte propriul trecut suprimat și deschide o cutie a Pandorei pentru crime mult mai îngrozitoare.

Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultima vreme: întunecată, înfiorătoare și captivantă de la început până la sfârșit.
STUART MACBRIDE, scriitor

Ca întotdeauna, Sigurdardóttir are o scriitură fermă și concisă.
SUNDAY TIMES

Îngrozitor de bun… Nopțile lungi și întunecate ale Islandei sunt cele mai amenințătoare în thrillerele Yrsei Sigurdardóttir.
FINANCIAL TIMES

YRSA SIGURDARDÓTTIR (Reykjavík, 1963)
a debutat în 2005 cu Ultimul ritual, romanul ce deschide celebra serie care o are ca protagonistă pe avocata Thóra Gudmundsdóttir. Suflete damnate, al doilea volum, a fost nominalizat la Shamus Award în 2010. În 2011, Îmi amintesc de tine (stand-alone) a primit Icelandic Crime

Fiction Award, iar în 2015 Tăcerea mării (ultimul volum din seria Thóra) a câștigat Premiul Petrona pentru cel mai bun roman polițist scandinav. Prada (stand-alone) a fost desemnat cel mai bun roman islandez al anului 2020, iar în 2024 s-a aflat pe lista scurtă a premiilor britanice Gold Dagger și Petrona, precum și în topurile The Times, Guardian și Sunday Times. Cărțile sale au fost traduse în peste 30 de limbi și vândute în milioane de exemplare. De aceeași autoare, la Editura Trei au mai apărut: Suflete damnate, Zile întunecate, Cenușă și pulbere, Îmi amintesc de tine, Renegații, patru volume din seria Freyja și Huldar – Moștenirea, Răfuiala, Iertarea și Stânca Spânzuratului – și romanul Prada.

Fragment
în avanpremieră

23. Sâmbătă

Ziua începuse sub un cer senin și liniștit, de parcă vijelia furioasă din ziua precedentă nu ar fi existat ni­ciodată. Afară domnea o liniște desăvârșită, iar zăpada proaspăt așternută peste noapte strălucea ca o pătură de satin, proaspăt spălată. Týr respiră adânc, simțind cum aerul rece îi alină durerea de cap ce‑i rămăsese după o noapte agitată petrecută în cabana sufocantă. Mai inspiră adânc o dată. Dacă nu ar fi fost Karó, ar fi continuat până ce durerea s‑ar fi risipit, dar nu‑și putea permite să stea acolo ca un ciudat cufundat în meditație transcendentală în fața colegei sale. Aveau treabă.

Týr observase că mașina lui Idunn dispăruse. Probabil plecase spre Reykjavík în zori, neavând motive să mai rămână acolo în timp ce treburile din oraș se acumulau. Týr și Karó se aflau într‑o situație similară. Týr fusese trezit de un telefon de la Huldar, care îi spusese că nu mai era necesar să rămână încă o noapte, lăsându‑le libertatea de a decide când să se întoarcă la Reykjavík. Dacă poliția din Akranes mai avea nevoie de ajutorul lor în Hvalfjördur pentru restul zilei, nu ar fi fost nicio problemă. Încă buimac și tulburat de descoperirile din  noaptea anterioară, Týr nu reușise să răspundă instant. Nici măcar mugetele vacilor la ora mulsului nu îl treziră complet. Pentru a evita să pară răgușit și pentru a as­cunde că dormise până la ora 9, reușise să confirme că urma să discute cu Karó despre cum să își valorifice ziua într‑un mod cât mai eficient.

Își dorea ca ea să aibă o opinie, mintea lui era com­plet blocată. Karó fuma o țigară electronică afară, lângă cabana ei. Un nor de aburi plutea în aerul liniștit, dar îl împrăștie imediat ce îl văzu pe Týr.

— Nu eram sigură dacă să te trezesc sau să te las să dormi mai mult, zise ea.

Týr zâmbi ușor și încuviință.

— Mulțumesc. Credeam că n‑o să mai pot adormi vreodată.

Nu simțea nevoia să‑i explice ce îl ținuse treaz.

— Ești bine? Arăți de parcă ai trecut prin ceva greu — și pe bună dreptate, zise Karó, privindu‑l cu o expresie care îi trăda îngrijorarea.

Týr răspunse pe scurt:

— Sunt bine. Doar obosit.

Era o minciună evidentă și amândoi știau asta, dar reușise astfel să evite discuțiile despre trecutul lui sau despre starea lui actuală.

— Idunn a plecat dis‑de‑dimineață, spuse Karó, punându‑și țigara în geantă. Abia aștepta să înceapă au­topsia lui Reynir, sau măcar să afle când va putea începe, având în vedere că trupul lui este înghețat. Nu înțeleg cum a putut alege o astfel de profesie, adăugă ea, tremu­rând ușor.

— Ei bine, a menționat că nu este prea sociabilă, răs­punse Týr, evitând să se gândească la autopsii.

Un astfel de gând i‑ar fi adus în minte imagini cu bisturie ascuțite și foarfeci folosite pentru a deschide cavitățile toracice ale cadavrelor — și, implicit, imaginea cu trupul inert al mamei sale. Înainte de a‑și da seama, mintea lui ar fi început să le confunde. Deși nu avea nicio amintire legată de mama lui, nu voia să și‑o imagineze pe o masă de autopsie. Preferase să și‑o imagineze cum apă­rea în fotografia înrămată de lângă urna de pe șemineul părinților săi.

— Ar trebui să o anunțăm pe proprietară că plecăm?

— Am făcut‑o deja, îl liniști Karó, aruncându‑și geanta sport peste umăr. I‑am spus că poate păstra cearșafurile. Nu mi‑ar plăcea să le iau acasă. Mi‑e teamă că mi‑ar pro­voca coșmaruri.

Týr își ridică și el geanta.

— Bine, le‑am lăsat și eu.

Procedase astfel din același motiv, sperând doar că lenjeria de pat nu avea să‑i distrugă pentru totdeauna imaginea aurorei boreale.

Înaintară prin zăpadă până la mașină, unde Karó îi spuse că ea va conduce. Týr nu obiectă, deși concentrarea la drum în acele condiții periculoase i‑ar fi prins bine pentru a‑și alunga gândurile care‑l frământau. Înainte ca ea să pornească motorul, îl privi întrebătoare, cu sprân­cenele ridicate.

— Ce vrei să facem acum? Poate vrei să‑ți iei ziua liberă? Mie mi‑ar conveni.

Ultimul lucru pe care Týr și‑l dorea era o zi liberă. Avea o nevoie disperată de o distragere. Dacă ar fi mers acasă, s‑ar fi trezit doar uitându‑se la telefon, așteptând un răspuns de la părinți, după mesajul trimis după ce se ridicase din pat. Nu le explicase despre ce era vorba; doar că trebuiau să aibă o discuție în trei. De obicei, primea un răspuns imediat, însă de data aceasta tăcerea lor era asurzitoare. Să fi înțeles oare că el aflase adevărul despre trecutul lui?

— Nu, sunt bine. Ce‑ar fi să‑i contactăm pe băieții din Akranes? Poate au ceva pentru noi.

— Poate câteva frânturi de informații. Mă aștept ca majoritatea lucrurilor de aici să fi fost deja rezolvate. Cazul e aproape încheiat, spuse Karó, apucând centura de siguranță.

— Da, posibil.

Karó își puse centura și îl privi în ochi pe Týr.

— Nu pari sigur. Crezi că ar fi putut să fie altcineva în afară de Reynir?

— Nu, nu chiar, doar simt că sunt încă multe lucruri care trebuie clarificate. Toate astea mă deranjează.

Týr știa că avea să‑i fie greu să‑și exprime îndoie­lile. Totul indica vinovăția lui Reynir. Absolut totul. Dar tocmai când părea că toate piesele se aliniaseră perfect, începea să observe tot mai multe detalii care făceau parcă parte dintr‑un puzzle cu totul diferit, ceea ce îl neliniștea mai tare.

— Alvar. Snowmobilul. Banii lipsă. Faptul că Reynir sau altcineva a intrat în casă după crime. Faptul că fiicelor nu li s‑au dat somnifere, deși erau multe la îndemână. Cheile lipsă. Toate astea și multe altele. Nimic clar. Doar detalii care n‑ar strica să fie investigate.

Judecând după expresia ei, Karó părea să fie de acord că dovezile adunate nu erau foarte convingătoare. Dar încerca să fie politicoasă.

— Poate reușim să elucidăm unele dintre misterele pe care le‑ai menționat? Sunt sigură că băieții din Akranes ar fi încântați să scape de câteva dintre aceste sarcini mărunte.

Hördur era ocupat, așa că Elma îi răspunse lui Týr la apel. Vocea ei era plăcută și nu dădea impresia că s‑ar grăbi să închidă sau să‑l redirecționeze spre Reykjavík. În plus, nu trecuse cu vederea preocupările lui Týr pentru lucrurile rămase neterminate. Dimpotrivă, îi spuse că discutaseră despre asta chiar în ședința de dimineață. Týr era convins că Elma nu îi spunea aceste lucruri doar pentru a‑l liniști, deoarece se dovedise că solicitaseră deja extrasele de cont și datele telefonice ale lui Alvar și că făceau presiuni asupra celor care investigau finanțele soților pentru a obține rezultate.

Se luase hotărârea ca Týr și Karó să meargă să discute cu coafeza Ella, soția lui Karl — cel care descoperise cada­vrele. Din moment ce Ása părea să fi avut o legătură mai apropiată cu Ella decât cu oricine altcineva din vecinătate, exista posibilitatea — în timp ce coafeza îi tăia părul sau îi vopsea șuvițele — să‑i fi făcut confesiuni. Probabil că îi împărtășise lucruri pe care nu le menționase prietenilor sau rudelor din oraș, cu care se întâlnea rar față în față. Týr era de acord. Îi era mult mai ușor să comunice în persoană decât la telefon sau prin e‑mail. Cuvintele aveau greutatea lor, dar și propriile limite. Era extrem de ușor să interpre­tezi greșit un mesaj când nu aveai posibilitatea să observi și limbajul corporal al persoanei sau să‑i auzi vocea.

Týr își luă rămas‑bun de la Elma, apoi se întoarse spre Karó, care porni motorul.

— Mergem să stăm de vorbă cu Ella.

Se așezară în camera unde discutaseră cu Karl cu o zi înainte, după ce acesta descoperise cadavrele. De data aceasta, Ella era cea care le ținea companie și acceptară cafeaua pe care ea le‑o oferi. Cafeaua era bună și tare, ser­vită în cești care li se potriveau perfect în mâini. Týr deja băuse o ceașcă și jumătate în timp ce Ella continua să vorbească despre cât de tragic și inexplicabil părea totul. Reacția ei nu era deloc surprinzătoare. Ella le povestise că nu mai avusese loc niciun incident în zonă care să implice pierderi semnificative de vieți omenești de foarte mulți ani și că nimeni nu ar fi putut anticipa că s‑ar fi putut întâmpla așa ceva. Ea și soțul ei erau atât de afectați încât nu mai puteau dormi, iar cearcănele adânci de sub ochii ei confirmau.

Se vedea că vestea despre cadavrul din cada de la Minna‑Hvarf se răspândise, din moment ce Ella făcuse aluzie și la asta, dând din cap și oftând adânc.

Týr simți că era momentul să abordeze subiectul prin­cipal. Avea nevoie de o distragere reală de la gândurile negre, iar conversațiile banale nu‑i ofereau nicio alinare.

— Speram ca Ása să‑ți fi spus ceva care ne‑ar putea ajuta să înțelegem ce s‑a întâmplat, spuse el.

Ella își așeză ceașca pe masă.

— Cum ar putea cineva să facă un asemenea lucru? Cine ar fi putut distruge o familie întreagă care nu a fă­cut rău nimănui? Numai cineva foarte bolnav ar fi fost capabil de așa ceva.

Týr puse repede capăt tiradei.

— Poate, dar trebuie să examinăm fiecare detaliu cu atenție; altfel, riscăm să ne confruntăm cu tot felul de în­doieli mai târziu. Vrem să închidem cazul în mod corect.

Ella încuviință.

— Înțeleg, dar va trebui să‑mi spuneți exact ce anume vreți să aflați, pentru că nu‑mi vine în minte nimic concret care să vă fie de ajutor. Știam că mariajul lor era puțin tensionat din cauza bolii lui Reynir, dar nu era ceva care să le fi pus siguranța în pericol. Toate cuplurile trec prin momente bune și momente rele.