Toate culorile
întunericului

de
Chris Whitaker

Editura Trei
Colecția: Fiction Connection
Anul apariției în limba română: 2025
Titlul original: All the Colours of the Dark (2024)
Traducere: Alexandra Fusoi
Număr de pagini: 608

.

Rareori se întâmplă ca o carte anunțată cu mult entuziasm să nu dezamăgească nici pe cei mai sceptici dintre cititori, dar noul roman al lui Chris Whitaker, Toate culorile întunericului, demonstrează că hype-ul literar nu e întotdeauna gratuit. În această poveste ce se deschide ca un thriller al copilăriilor traumatizate și se dezvoltă într-o epopee a obsesiei, iubirii și prieteniei, scriitorul britanic – deja celebru pentru bestsellere anterioare – propune o lectură care transcende genurile, păstrând însă tensiunea epică proprie celor mai bune istorisiri cu suspans și atașamentul față de personaje specific unei saga familiale.

Acțiunea din Toate culorile întunericului pulsează în miezul unei veri toride din anul 1975, în orășelul fictiv Monta Clare din Missouri, un spațiu închistat, cu reguli neoficiale, suspiciuni și ierarhii sociale sufocante.

Joseph „Patch” Macauley, un băiat de 13 ani cu un singur ochi – marcă vizibilă a vulnerabilității sale – trăiește alături de mama lui, Ivy, o femeie chinuită de sărăcie, dar caldă, care îi cultivă fiului imaginația ludică și interesul pentru pirați. Lumea mică a adolescentului gravitează în jurul prieteniei cu Saint Brown, fata „ciudată”, pasionată de albine, crescută de o bunică aspră, directă și dreaptă, șofer pe autobuzul care-i duce la școală. Ei sunt outsiderii orașului, uniți de complicitatea singurătății și curajul de a nu-și trăda propriile vise.

Un episod de violență bruscă spulberă echilibrul cvasi-bucolic al comunității: Patch surprinde tentativa de răpire a colegei lui de clasă Misty Meyer, una dintre cele mai populare fete din școală. Într-un acces de curaj aproape inconștient, băiatul intervine și o salvează, însă cade el însuși pradă răpitorului.

Începând din acest punct, romanul își abandonează ritmul idilic și coboară abrupt în zona sumbră a traumei: dispariția lui Patch zdruncină comunitatea, dar mai ales pe Saint, care refuză să accepte desfășurarea lentă a investigației poliției și începe propria anchetă. Fata intuiește, cu luciditate, răul din jurul său, dar se lovește de suspiciuni, de neîncredere și de limita propriei forțe. Ea mărturisește că l-a văzut pe doctorul Marty Tooms, acoperit de sânge și a auzit un țipăt venind din vila lui, apoi urmărește pista unui fotograf straniu ce pozează fete frumoase, Eli Aaron, expunându-se ea însăși pericolului pentru a-l demasca. Tensiunea atinge cote aproape insuportabile atunci când Saint acceptă să fie fotografiată în casa bărbatului, pentru a descoperi adevărul.

Casa arde, Patch este eliberat de către șeful de poliție Nix, dar povara răpirii îl va marca pentru tot restul vieții.

În mod tulburător, băiatul pretinde că supraviețuirea i-a fost asigurată de o fată neidentificată, Grace, o prezență enigmatică în întunericul buncărului în care au fost prizonieri, care îi vorbea despre lumina de afară.
Odată salvat, nimeni nu-i crede povestea despre Grace, iar el ajunge obsedat de ideea de a o regăsi.

Obsesia devine motor narativ și fundament psihologic pentru metamorfoza personajelor: Patch refuză să se întoarcă la existența de dinainte, preferând solitudinea și izolarea. Misty încearcă să-i fie aproape, relația lor evoluează spre dragoste, însă trauma băiatului îl împiedică să construiască o viață nouă. Salvarea aparentă vine prin artă: sub tutela lui Sammy, un patron de galerie excentric, Patch începe să picteze portrete ale fetelor dispărute, transformându-și memoria și coșmarurile în altare vizuale, un proces cathartic ce îi dă un sens nou existenței. Totodată, pentru a-și susține căutările, Patch comite jafuri armate, donând o parte din pradă familiilor victimelor – o transformare tulburătoare din victimă în infractor cu scopuri nobile, Robin Hood tragic al unei Americi scelerate.

Saint, fidelă prieteniei lor, traversează propria odisee morală. Adolescenta rebelă îi cedează locul femeii care, după un mariaj eșuat, decide să devină polițistă, dedicându-și viața descoperirii adevărului despre răpitor și corupția care a permis atâtea nedreptăți.

Din punct de vedere al arhitecturii narative, Chris Whitaker jonglează cu alternanța de perspective și cu salturile temporale, pentru a desfășura o frescă ce se întinde pe două decenii.

Dincolo de firul epic, Toate culorile întunericului este, în esență, o meditație lucidă despre efectele traumei, despre fragilitatea granițelor dintre bine și rău și despre felul în care alegerile personale sunt marcate de contextul social și istoric. Autorul nu ezită să atingă subiecte sensibile – avortul, abuzul, corupția sistemică, vinovăția supraviețuitorului – și o face cu o onestitate uneori brutală, fără a aluneca în melodramă, deși, trebuie spus, povestea sa te face de multe ori să lăcrimezi.
Cartea uimește prin acuratețea observației sociale: portretizarea comunității rurale americane, cu codurile sale nescrise și mecanismele de excludere, cu atât mai mult cu cât nu e o perspectivă băștinașă, ci a unui scriitor britanic.

Stilistic, romanul impresionează prin fraze scurte, încărcate de poezie, și prin capacitatea de a transforma detaliul cotidian în simbol – de la mirosul de miere la culorile filtrate prin crengile pădurii, totul e oglindit printr-o privire artistică, aproape picturală. Structura fragmentată a capitolelor și alternanța vocilor narative conferă dinamism istorisirii, dozând revelațiile cu finețe și construind crescendouri emoționale ce vin în valuri. Volumul este, cumva, un slow burn – începe lent, cu accent pe atmosferă și pe construcția personajelor, dar, pe măsură ce poveștile individuale se intersectează, impactul emoțional devine copleșitor.

Marea forță a acestui thriller psihologic stă în nuanțe: Patch nu este nici victimă, nici erou, e un om în derivă, capabil de gesturi de generozitate sau de violență. Saint, la rândul ei, e un personaj feminin atipic, forjat de cinism și lipsit de orice iluzii despre lumea în care trăiește. Misty, Grace, Ivy – fiecare dintre femeile romanului sunt portretizate cu empatie și realism, iar bărbații, cu excepția câtorva figuri negative, sunt caracterizați mai degrabă prin absențe, neputințe sau remușcări.

Amplitudinea poveștii și autenticitatea emoțională fac din Toate culorile întunericului o carte rară: thriller detectivistic de suspans, dramă existențială și, totodată, o frescă a modului în care lumina și întunericul se întrepătrund, coexistând în viața fiecărui om. Un roman total, despre prietenie, loialitate, pierdere și recuperare, despre forța artei și imposibilitatea de a evada complet din trecut.

Deși Chris Whitaker este născut și crescut la Londra, autenticitatea cu care reconstruiește America rurală a atras atenția multor critici și cititori. Autorul a mărturisit în mai multe interviuri că această verosimilitate nu este întâmplătoare, ci rezultatul unei documentări minuțioase și al unei fascinații personale pentru peisajele, comunitățile și conflictele morale specifice spațiului american. Pentru Toate culorile întunericului, Whitaker a studiat articole, mărturii și presă locală din zonele pe care le evocă, s-a inspirat din jurnale și interviuri cu locuitori din Midwest și a lucrat îndeaproape cu redactori sau consultanți americani care l-au ajutat să corecteze orice detaliu ce nu reflecta realitatea. Chiar dacă nu a trăit pe termen lung în Statele Unite, autorul și-a cultivat un simț al locului prin observație atentă și printr-o empatie ce depășește geografia, astfel încât mulți cititori americani au remarcat cu surprindere naturalețea cu care Whitaker descrie spațiul rural și psihologia personajelor sale.

Articolul face parte dintr-un blog-tur organizat cu ocazia apariției în limba română a romanului.
Puteți citi alte opinii despre carte, pe blogurile:

Literatura pe tocuri
Biblioteca lui Liviu
Cărțile mele și alți demoni
Anca și Cărțile
Ciobanul de azi
CITESTE-MI-L
Falled
Fata Cu Cartea

Romanul
poate fi achiziționat în librării sau pe
site-ul editurii