Cele mai frumoase
povești clasice

 

Editura Corint
Colecția:
Corint Junior
Anul publicării în limba română: 2019
Titlul original: A Treasury of Classic Stories
Traducere din limba engleză: Andrei Covaciu
Număr de pagini: 192

 

Poveștile și basmele distrează copiii, dar îi și educă în același timp, stimulează imaginația, dezvoltă emoțional și cultural, ajută la formarea intelectuală a micuților.

Dintre toate poveștile, cele al căror farmec a fost cel mai bine verificat în timp, de generații și generații de omuleți care au crescut cu ele, sunt cele clasice.

Magia acestora a rămas la fel de puternică și în lumea noastră modernă hipertehnologizată, provocând fantezia copiilor să zburde alături de personajele lor de neuitat.

În cartea Cele mai frumoase povești clasice, apărută la Corint Junior, sunt selectate unele dintre cele mai îndrăgite istorisiri pentru cei mici, din toate timpurile și din toată lumea.

Repovestite în așa fel încât să nu se piardă nimic din splendoarea scrierilor originale, într-un limbaj accesibil copiilor de vârste mai fragede, dar și util în îmbogățirea vocabularului, titluri celebre ale literaturii universale au în acest volum forma perfectă pentru a fi citite cu voce tare, sprijinind astfel apropierea părinte-copil, printr-o activitate pasionantă realizată împreună.

cele_mai_frumoase_povesti_clasice

Ilustrațiile minunate, în format mare și viu colorate, constituie o atracție în plus pentru toți puștii de peste șase ani, cărora le este recomandată această antologie.

Poveștile pe care le conține volumul sunt:

Alice în Țara Minunilor, de Lewis Carroll,
repovestită de Catherine Allison

Vântul prin sălcii, de Kenneth Grahame,
repovestită de Catherine Allison

Comoara din insulă, de Robert Louis Stevenson,
repovestită de Claire Sipi

Black Beauty, de Anna Sewell,
repovestită de Catherine Allison

Grădina secretă, de Frances Hodgson Burnett,
repovestită de Anne Rooney

Oliver Twist, de Charles Dickens,
repovestită de Anne Rooney

Heidi, de Johanna Spyri,
repovestită de Catherine Allison

Vrăjitorul din Oz, de L. Frank Baum,
repovestită de Claire Sipi

Cartea Cele mai frumoase povești clasice înseamnă bucuria lecturii transmisă cu ajutorul unor istorisiri fascinante, ilustrate atrăgător și prezentate într-o formă absolut captivantă pentru cei mici.

 

images (3)

 

Volum achiziționabil la
Editura Corint
si
Corint Junior

corintjunior