Ciberiada

de
Stanisław Lem

– ediție aniversară –

Curtea Veche Publishing
Imprint: Byblos
Anul publicării în limba română: 2021
Titlu original: Cyberiada (1965)
Traducere: Ioana Diaconu-Mureșan
Număr de pagini: 664
– ediție cartonată cu supracopertă –

.

Admirat de mulți cititori pentru adâncimile filosofice abisale din romanul Solaris, scriitorul polonez Stanisław Lem a publicat o operă literară vastă, care cuprinde satiră, alegorie și absurd curat. Printre cele mai încântătoare cărți ale sale se numără Ciberiada, o dovadă a geniului autorului de a îmbrăca speculația științifică în farmecul atemporal al basmelor, sondând totodată absurditatea existenței, a tehnologiei și a puterii. O creație inedită ce dansează pe muchia dintre haz și profunzime: te invită să râzi de neroziile ființelor inteligente — organice sau mecanice — și, pe nesimțite, să te gândești critic la tine însuți.

În miezul acțiunii acesteia se află doi mari constructori roboți, Trurl și Clapauțiu, rivali intelectuali și eroi fără voie, care străbat galaxia. Ei sunt ingineri cvasi-demiurgici, capabili să remodeleze realitatea cu invențiile lor — de la mașini ce produc poezie până la dispozitive care manipulează probabilitatea. Lumea acestora e un conglomerat bizar de fantezie medievală și futurism high-tech, cu regate conduse de regi tiranici, cavaleri în armuri strălucitoare (adesea la propriu, fiind roboți), dragoni născuți din fluctuații cuantice și pirați ce jefuiesc cu precizie algoritmică. Oamenii apar rar, aproape ca niște făpturi legendare, adesea grotești ori irelevante — o răsturnare asumată a antropocentrismului care domină copios science-fiction-ul mondial.

Structura cărții este episodică, constituindu-se într-o suită de aventuri prezentate ca expediții ale lui Trurl și Clapauțiu. Nu sunt narațiuni liniare, ci fabule cuibărite una în alta, de tipul basmelor din O mie și una de nopți sau al pildelor moralizatoare medievale, unde o poveste alunecă în alta.
De pildă, într-o istorisire savuroasă, Trurl îi construiește unui rege plictisit mașini care spun povești, iar fiecare dintre ele deschide la rândul ei alte povestioare — o panoramă de parodii ale romanului cavaleresc, cu întorsătură cibernetică: iubirea e cuantificată în circuite, fericirea este urmărită prin ajustări mecanice, iar pieirea e chemată (sau evitată) prin calcule algoritmice. Efectul se propagă vertiginos, ca într-o sală a oglinzilor în care granițele dintre autor, creație și public se estompează, punând sub semnul întrebării însăși natura povestirii.

Despre Ciberiada nu poți vorbi fără să te oprești la virtuozitatea limbajului — păstrată superb în traducerea acestei luxoase ediții hardcover de la Editura Curtea Veche.
Lem se desfată în jocuri de cuvinte, neologisme și o proză ritmată, la un pas de poezie.
În Expediția întâi bis, Trurl construiește un electrobard și îl provoacă să compună un poem măreț, tragic, plin de iubire și răzbunare, în limbajul matematicilor superioare. Rezultatul e o bijuterie verbală, ironie fină la adresa pretențiilor artei și a inteligenței artificiale. Creația electrobardului rivalizează cu inspirația omenească, dar își expune programatic și alcătuirile mecanice.

Sub veselia de suprafață, Ciberiada ilustrează teme serioase, care ies din cadrele protagoniștilor săi roboți. Tehnologia e, la Lem, o sabie cu două tăișuri: instrument al depășirii limitelor, dar și amplificator al defectelor (umane sau robotice).
Invențiile lui Trurl și ale lui Clapauțiu scapă adesea de sub control, ilustrând hybrisul celor care se joacă de-a zeii. Într-o istorie răsunătoare, Trurl construiește o mașină capabilă să creeze orice începe cu litera N — și aproape nimicește existența când aceasta se pregătește să producă „Nimicul”. Ecoul este de ucenicul vrăjitorului, dar cu tăiș filosofic: Ce se întâmplă când puterea de a crea o ia înaintea controlului?

Satira politică e peste tot. Scriind la umbra comunismului sovietic, Lem ia în balon autoritarismele prin regi nevolnici și regimuri corupte. Într-o povestire, un fel de analog robotic al lui Marx e executat pentru că se agață de ideologii învechite — comentariu mușcător la adresa rigidității doctrinare. Fericirea devine preocupare centrală: civilizațiile o hăituiesc prin mijloace tehnice, doar ca să descopere că nu poate fi proiectată sau impusă. O societate definită de un acronim decretează solemn că beatitudinea autentică se sustrage implementării forțate — o critică discretă a viselor utopice.

Explorarea condiției umane — transpusă asupra mașinilor — lasă să se întrevadă, pe sub umor, un filon amar. Se observă, pe bună dreptate, că subiectul general nu e deloc de râs: condiția omului (ori a post-omului) are ceva de tragedie. Întâmplarea și imperfecțiunea bântuie universul: dragoni ai probabilității pustiesc regate, iar chiar perfecțiunea constructorilor duce la rătăcire — cum se întâmplă în a șaptea expediție, când un regat miniatural, croit de Trurl, alunecă rapid în haos. Nu e deloc întâmplător că ideile lui Lem au irigat cultura populară până în jocuri video de tip city-builder.

Antropocentrismul e spulberat: oamenii apar ca niște mituri hidoase, iar cititorul e împins să-și chestioneze propria vanitate. Și totuși, dincolo de cinism, cartea pulsează de bucurie — plăcerea pură a invenției, prieteniei și supraviețuirii în fața absurdului cosmic. Violența e adesea de desen animat, fără consecințe ireparabile (roboții se repară), ceea ce sporește lejeritatea abordării: Trurl și Clapauțiu încasează lovituri și exiluri, întorcându-se teferi ca eroii nemuritori. Detașarea asta îi permite lui Lem să atingă teme mai sumbre fără să alunece în bezna răului absolut.

Povești precum cea cu prințul Ferricius și prințesa Cristala iau în răspăr iubirea curtenească: prințul se dă drept om/spălăcit ca s-o cucerească, doar pentru ca apariția unui om adevărat și fragilitatea lui ca de aluat să destrame șarada — o răsturnare isteață care demonstrează relativismul cultural și arbitrarul frumuseții.

Ciberiada este un basm cu șaibe și rezistoare, scris de un moralist cu simțul comicului, în care două minți strălucite se învârtesc în jurul aceleiași întrebări (Ce facem cu puterea de a construi orice?) și găsesc, de fiecare dată, câte un răspuns provizoriu, omenește credibil.

Într-o actualitate a inteligenței artificiale dezvoltându-se galopant și a exploziei tehnologice, fabulele lui Lem par profetice. Rivalitatea dintre Trurl și Clapauțiu amintește de spiritul competitiv al inovatorilor; eșecurile lor avertizează împotriva ambiției fără frână. Și totuși, cartea nu predică nimic: distrează, provoacă, rămâne cu tine. Lectura ei seamănă cu descoperirea unei comori dintr-un cufăr plin de idei: fiecare poveste e o piatră prețioasă șlefuită, care scânteiază cu spirit și inteligență.

Printre alte distopii și epopei celebre, Ciberiada rămâne o realizare originală singulară: inteligentă, dar accesibilă; profundă, dar jucăușă. O carte care reînnoiește încrederea în puterea speculației de a lumina sufletul — fie el uman sau robotic.

Volumul
poate fi achiziționat în librării sau pe
site-ul editurii