Petrecerea mincinoșilor

de
Kelsey Cox

Editura
CRIME SCENE PRESS

Anul publicării în limba română: 2025
Titlul original: Party of Liars (2024)
Traducere: Liviu Szőke
Număr de pagini: 440
Format: trade paperback cu supracopertă

.

Petrecerea mincinoșilor este un thriller psihologic cu atmosferă gotică, construit în jurul unui eveniment monden care se transformă brusc în scenă a dezastrului.

O petrecere aniversară, Sweet Sixteen, organizată într-un conac vechi, restaurat ostentativ și înconjurat de mituri locale, devine pretextul perfect pentru o poveste despre aparențe impecabile și crevase interne adânci – rivalități, resentimente, frici intime, minciuni tenebroase.
Romanul alternează prezentul nopții fatale cu fragmente din trecut, lăsând cititorul să reconstruiască treptat cine sunt, de fapt, oamenii adunați sub același acoperiș și ce anume i-a adus acolo.

Într-un Texas Hill Country în care praful, banii și renumele se lipesc de cetățeni ca o peliculă invizibilă, Sophie Matthews împlinește șaisprezece ani, iar tatăl ei, Ethan, a făcut din aniversare un spectacol de neuitat. Conacul de pe culme, cândva abandonat și înghițit de povești despre blesteme, e readus în prezent prin renovări exuberante, incluzând un perete de sticlă, o fereastră panoramică prin care se vede până departe și prin care, în aceeași măsură, lumea poate privi înăuntru. Casa capătă astfel, metaforic, o dublă identitate – de vitrină și de hău cavernos, de platformă socială și de prăpastie amenințătoare.

Din balconul de sticlă cade un corp, doisprezece metri în gol, și ringul de dans luminat de stele se preschimbă în locul unde se sparge, la propriu, povestea perfectă. Secvența e montată cu precizie regizorală: stingerea luminilor, lumânările reflectate în peretele negru alcătuit din ferestre, întunericul scurt în care invitații simt, pentru o clipă, că aparțin casei, apoi revenirea luminii, tăierea tortului, ferestrele care devin oglinzi, iar afară se aude țipătul, suficient de lung cât să încapă în el o cădere. Conacul pare să respire, să-și amintească zgomote vechi, ecouri pe care această casă le-a mai auzit, romanul asumându-și prin sugestie aerul gotic, amplificator de fiori.

Texasul scriitoarei americane Kelsey Cox are textură genuină, obiceiuri recognoscibile, tipologii ale locului realiste. Fermele și ultramodernul coexistă, fermierii care cresc vite se intersectează cu baroni ai petrolului și cu moștenitori ce trăiesc din prestigiul și influența unor familii cu tradiție. În acest amestec, petrecerea Sophiei se constituie într-un ritual al comunității, într-o scenă pe care se joacă alianțe, orgolii, resentimente, dorința de a fi văzut. Totul lucește, totul e aranjat, iar tocmai această perfecțiune lustruită are un efect neliniștitor, de parcă fiecare detaliu strălucitor ascunde ceva.

Distribuția personajelor funcționează ca o listă de invitați ce se transformă, treptat, într-o listă de suspecți, cu accentul apăsat pe un cor feminin construit din voci diferite și totuși legate prin aceeași tensiune cumulativă.

Dani, a doua soție a lui Ethan, influencerița pe cofetăreală ale cărei prăjituri au adunat sute de mii de urmăritori și, odată cu ei, o atenție pe care nu o mai controlează, e afectată de depresie postpartum, epuizare și sentimentul că realitatea își schimbă consistența de la o cameră la alta a vilei, amplificat de casa care pare să-și proiecteze umbrele în interiorul minții ei.

În contrapunct, Kim, fosta soție, intră în conac ca o rană veche lăsată intenționat descoperită. Medic veterinar, mama Sophiei, femeia care a muncit enorm la refacerea casei când era încă alături de Ethan, este predispusă, prin tot ceea ce face, să deranjeze. Prezența ei ranchiunoasă la petrecere are forța unei scântei aruncate într-o încăpere plină de vapori inflamabili.

Sophie, adolescenta în jurul căreia se face spectacolul, e prinsă între rolul de sărbătorită și cel de subiect al proiecțiilor celorlalți. Prietenia ei cu Mikayla, fata de fermier, confidenta care a dormit de nenumărate ori în casa Sophiei ca între prietene, aduce romanului o linie emoțională specială: adolescența ca teritoriu în care loialitatea are crăpături fine, iar invidia poate părea uneori grijă.

Mikayla este unul dintre personajele care cresc frumos: pare vulnerabilă în ochii popularilor, apoi se dovedește mai dură, mai complexă, mai atentă la jocurile de putere.

În jurul lor gravitează Mason, căpitanul echipei de fotbal, fostul iubit, figura clasică de liceu pe care autoarea o folosește pentru a arăta cum dramoletele mici ale adolescenților se lipesc de dramele mari ale adulților și le intensifică.

Poate cel mai gotic personaj, cu excepția conacului, e Órlaith, bona irlandeză, superstițioasă, vicleană, cu aer sinistru și, în același timp, seducător prin mister. Ea e personajul care dă cărții acea vibrație de ezoterism controlat, convingerea că locurile păstrează urme, că spiritele sunt aproape, că tragediile vechi au rădăcini încă vii.

Încă vie este și legenda „Mamei” – tânăra proprietară de acum un secol, înnebunită după moartea copilului său, transformată în fantasmă a locului, invocată de părinții actuali ca să-i sperie pe cei mici când nu sunt cuminți.

Arhitectura narativă alternează între prezentul petrecerii și fragmente din trecut. E un montaj care are un mic sadism, te lasă să crezi că ai înțeles raporturile de forță, apoi îți aruncă o scenă anterioară ce schimbă sensul unui gest, al unei priviri sau al unei replici.

În miezul istorisirii stă casa, iar nucleul ei de superlativ simbolic devine balconul. Personajele ajung acolo ca la spovedanie și ca la tribunal, își aruncă acuzații, își împărtășesc secrete, își negociază tăcerile cu mâinile pe balustrada de sticlă. Conacul, suspendat între cer și pământ, capătă nuanțe de purgatoriu – un spațiu în care unii vor ieși cu o formă de împăcare, iar alții vor intra, fără să-și dea seama, în propria damnare.

Ethan, psihiatru celebru în zonă, e catalizatorul discret al multor tensiuni. Profesia lui introduce o ironie, omul care ar trebui să înțeleagă mintea altora se dovedește, adesea, orb la propriile reacții instinctuale.

Toate scenariile pe care ți le construiești pe parcurs sunt chemate la apel, apoi împinse deoparte, unele demontate cu întorsături de situație cvasi-teatrale. Revelațiile dau sens întâmplărilor, răstoarnă așezarea pieselor, tocmai în momentul în care aveai impresia că ai ajuns, în sfârșit, la dezlegarea tuturor enigmelor. Cartea are genul de închidere ce recompensează nerăbdarea și confirmă că autoarea a știut de la început unde vrea să ajungă, chiar dacă pe drum a avut grijă să te plimbe pe lângă oglinzi deformante.

În plan stilistic, romanul e încărcat de-o energie care îl face ușor de devorat: capitole scurte, perspective culisante, dozaj atent al informației și scenografie de efect.

Petrecerea mincinoșilor este, dincolo de intriga polițistă, un roman despre femei aflate sub presiuni psihice diverse și despre modul în care spațiile – casele, comunitățile, gura lumii, rețelele sociale – pot deveni instrumente de control. E o carte bulversantă, cu ambientare reușită și cu capacitatea reală de a manipula atenția cititorului.

logo Analogii - Antologii

Articolul face parte dintr-un blog-tur organizat cu ocazia apariției în limba română a romanului.
Puteți citi alte opinii despre carte, pe paginile:

Literatura pe tocuri
Biblioteca lui Liviu
Cărțile mele și alți demoni
Anca și Cărțile
Ciobanul de azi
CITESTE-MI-L
Falled
Fata Cu Cartea
Cărți Blog

images (3)

Romanul
poate fi achiziționat în librării sau pe
site-ul editurii

Crime Scene Press