Puzzle mortal 

VOLUM DIN SERIA
MEMENTO

de
Henrik Fexeus

Editura Trei
Colecția: Fiction Connection Crime
Titlul original: Pusselmakaren
Traducere: Alin-Daniel Dragomir
Număr de pagini: 448

Henrik Fexeus este un celebru scriitor și psiholog suedez, al cărui volum de debut, Arta de a citi gândurile, a devenit un succes internațional major, tradus în 35 de limbi și vândut în peste un milion de exemplare la nivel global.

După ce află adevărul despre copilăria sa, David încearcă să se împace cu amintirile nou descoperite. În același timp, își gestionează relația cu Florence, care este complicată de experiențele lor traumatizante. Când cariera ei este în pericol de a fi distrusă, iar David ajunge brusc persona non grata fără să înțeleagă de ce, devine clar că provocările din trecutul lui încă nu s-au încheiat.

În paralel, cineva apropiat primește amenințări dure, misterioase. David și Florence descoperă treptat că totul este manipulat de jucători care nu se vor opri de la nimic pentru a-și atinge scopul.

HENRIK FEXEUS,
psiholog de profesie, este unul dintre cei mai apreciați conferențiari suedezi. A realizat experimente psihologice spectaculoase la SVT și TV4 și a debutat în 2007 cu volumul Arta de a citi gândurile (publicat în limba română la Editura Trei), vândut în peste un milion de exemplare și tradus în 35 de limbi. A debutat în literatură cu romanul The Lost, prima carte a trilogiei Final Illusion. La Editura Trei au mai apărut Manualul abilităţilor sociale superioare și Reload. Cum să-ți încarci bateriile: Arta recuperării inteligente (împreună cu Catharina Enblad), cele trei volume ale seriei Vincent și Mina, scrisă împreună cu Camilla Läckberg: Cutia, Cult și Miraj – în curs de adaptare pentru televiziune – precum și Sacrificiul, primul volum al seriei Memento. Seria Memento este în curs de adaptare pentru televiziune.

Fragment
în avanpremieră

Anton tresare atât de brusc, încât aproape cade din pat, când telefonul începe să sune pe noptiera de lângă el. Mobilul e modul somn, așa că niciun apel sau mesaj nu ar trebui să treacă.

Niciunul, în afară de cele mai importante.

Până acum câteva luni, „cele mai importante“ în­semnau, în principal, apeluri nocturne de la cel mai bun prieten al lui, David, când, nu tocmai treaz, se apuca să reflecteze la ceva ce discutaseră amândoi mai devreme în acea seară, în fața unui joc video și a unei beri. Dar asta s‑a schimbat când Anton a cunoscut‑o pe Paulina. Ceea ce, trebuie spus, este meritul lui David, dar cum Anton a ajuns în scaun cu rotile, preferă să nu‑i mulțumească. De obicei, nici Paulina nu obișnuiește să îl sune, pentru că în general își petrec nopțile împreună.

Își pune o mână pe piept ca să verifice dacă nu i‑a ce­dat inima de la șoc, apoi mijește ochii spre ecran. Paulina este cea care îl sună. Ceasul arată 2:34. Nici măcar ea nu obișnuiește să sune atât de târziu.

— Paulina, mormăie el când răspunde. Ce s‑a întâmplat?

Își umezește buzele. Are gura atât de uscată.

— Iartă‑mă că te trezesc, spune ea.

Sună complet alertă, de parcă s‑a trezit de ceva vreme.

— Tocmai am vorbit cu Kickan, continuă ea.

Kickan. Soția lui Urban Jacobsson. Urban este tatăl Paulinei, dar ea a crescut fără a fi în contact cu el. Abia în ultimele luni au reluat legătura. De ce ar suna‑o soția lui Urban pe Paulina în toiul nopții? O senzație de gol în stomac îi apare. Un sentiment că ceva nu este în regulă.

— Au sunat‑o de la spital, spune ea. Vor să mergem acolo. Adică voiau ca ea să meargă. M‑a sunat să mă în­trebe dacă vreau să vin și eu, dar nu vreau să merg fără tine. În plus, tu ești și preot.

Anton cască, acoperindu‑și gura cu mâna.

— Dacă vrei să merg undeva cu tine în mijlocul nopții, bineînțeles că merg. Dar ce s‑a întâmplat? Pe cine trebuie să vedem?

— Nu trebuie să vedem pe nimeni, spune ea.

— Atunci… mergem acolo ca să…?

O aude cum înghite greu și simte o senzaţie de gheaţă care i se răspândește în stomac.

— Mergem pentru identificare.

Mașina este în parcarea TV4, cât de departe posibil de intrarea principală. Prima oară când a fost acolo a ajuns cu câteva ore mai devreme. Dar firma de pază ară­tase un interes puțin prea mare pentru mașina parcată.

A învățat din greșeală. După acea vizită, atât mașina, cât și plăcuțele de înmatriculare sunt noi. Pe scaunul de lângă el se află un carnețel deschis, cu o listă de nume și note despre rutina fiecăruia. Primul pe listă este Urban Jacobsson. E tăiat cu o linie neagră trasată cu atenție. Ur­mătorul nume de pe listă este persoana pe care o așteaptă acum.

Ceasul arată 3:40. În orice clipă. Programul țintei este mereu același. Într‑adevăr, o bicicletă cotește pe aleea parcării și se oprește la rastelul de biciclete, la vreo zece metri de intrare. Prezentatorul care coboară de pe bicicletă se numește Claes. Cu siguranță ar fi fost oprit de oameni pentru selfie‑uri dacă era mai târziu în cursul zilei. Dar la ora asta matinală doar angajații care lucrează în schimbul de dimineață la TV4 apar prin zonă. În rest, clădirea este pustie.

Claes ajunge mereu cu două ore înainte de începerea emisiunii, trei zile pe săptămână. Știe cât de nesperat de norocos este că el vine cu bicicleta. Cei mai mulți iau un taxi la ora asta. Probabil este o măsură de siguranță din partea postului TV. Și ar fi fost o problemă. Taxiu­rile opresc chiar în fața intrării, unde există o cameră de supraveghere, iar șoferul ar fi fost martor. Faptul că vine cu bicicleta și o parchează într‑un unghi mort față de camere și că are câțiva metri în plus de mers pe jos până la intrare nu poate însemna decât un singur lucru — un semn că face ceea ce trebuie. Este menit să se întâmple așa.

Scoate seringa, care nu e cu mult mai mare decât un ac, și și‑o lipește cu bandă adezivă, cu grijă, de palmă. Doza letală de ricină este de 0,2 miligrame. Seringa conține de trei ori mai mult, ca să fie sigur. Otrava a fost surprinzător de ușor de procurat. Mulțumit de cum e poziționată seringa, coboară din mașină chiar în timp ce prezentatorul își leagă bicicleta. Se îndreaptă cu pași repezi spre rastel, ca și cum s‑ar grăbi la muncă. Când mai are doar doi pași până la Claes, se preface că se împiedică și cade direct înspre el, care abia apucă să reacționeze. Își izbește umărul de pieptul lui Claes și îl apucă de braț, ca și cum ar încerca să nu cadă. Strânge pumnul și introduce seringa neobservată în tricepsul prezentatorului. E golită în mai puțin de o secundă.

— Ce mama dracului? strigă Claes. Ce faci?

— Scuze, scuze, spune el și se preface că își recapătă echilibrul. Chiar n‑am vrut. M‑am împiedicat de ceva. Sper că nu te‑am rănit?

Claes își freacă absent brațul și se uită la el cu ochii mijiți.

— Nu… nu‑i nimic. Ne‑am mai văzut pe undeva?

— Nu cred, spune el, zâmbind. Mult noroc azi.

David se întinde în pat, proaspăt trezit. Problemele lui cu somnul s‑au mai ameliorat, chiar dacă a renunțat să mai ia Stilnoct. Poate are legătură cu faptul că mintea lui nu mai încearcă activ să respingă amintirile din co­pilărie. Nu e, bineînțeles, vindecat ca prin minune, încă mai sunt nopți în care nu doarme aproape deloc. Dar în noaptea asta a dormit buștean.

Din reflex, întinde brațul spre cealaltă parte a patului dublu, dar Florence nu este acolo. Deschide ochii și vede tăblia maro, capitonată, de la capul patului și telefonul lui pe o noptieră necunoscută. Hotel. Conferința. Iar dacă e să se ia după senzația pulsantă din cap, înseamnă că a băut cu o bere prea mult aseară cu Bjarne și Pär. Noroc că toată ziua o să și‑o petreacă ascultând prelegeri. Atinge ecranul telefonului ca să vadă cât este ceasul, având grijă să facă mișcări cât mai încete posibil.

A pus alarma la 8:00, dar ceasul arată abia 7:00. Tipic. Primul seminar al zilei începe abia la 9:00. Nu o să mai poată adormi la loc, așa că se gândește dacă să folosească ora extra ca să meargă la sală, în ciuda durerii de cap, sau dacă să fie leneș și să mai stea în pat. Se gândește două secunde. Patul câștigă fără drept de apel. Când se uită din nou la telefon, vede zece apeluri pierdute și două mesaje. Toate de la Florence.

Pune telefonul pe difuzor și formează numărul, în timp ce deschide mesajele ei. Ultimul conține un link către Aftonbladet. Apasă pe link exact când ea răspunde.

— Scuze, am avut telefonul pe silențios cât am dormit. S‑a întâmplat ceva? Tu și Kreskin sunteți bine? Am stat până târziu aseară. N‑am apucat să…

Se oprește brusc și se ridică în fund, în pat, când vede titlul de pe site‑ul Aftonbladet. Literele negre aproape că țipă din telefonul lui.

Regele șuruburilor, Urban Jacobsson, a decedat.

— Ai apucat să citești? întreabă Florence.

David își dă seama după sunet că este afară.

— Nu, mă uit chiar acum, ce…

Cu greu poate să creadă titlul. Simte cum i se învârte totul în cap. Fuseseră acasă la Urban acum doar câteva zile. Trebuie să fie o greșeală. Simte cum îl copleșesc mai multe emoții deodată, fără să știe care este cea potrivită.

— Dacă e să ne luăm după ziare, pare să fi fost un ac­cident, spune Florence. Dar, dacă citești printre rânduri, sinuciderea nu e exclusă.

Închide ochii și își așază capul pe pernă din nou. I se pare complet nebunesc. Urban, cu penthouse‑ul lui, rea­lity‑show‑urile și uriașa companie de familie. Cum ar putea să nu mai fie? Kickan n‑ar fi permis niciodată așa ceva. Iar Paulina… Inima i se strânge când se gândește la ea. Tocmai începuse, după o viață întreagă, să‑și cunoască tatăl.

— Dar, păi… tocmai ce ne‑am văzut cu el, spune și își umezește buzele uscate. Ce fel de accident?

— Citește singur.

David clipește de câteva ori ca să‑și limpezească vede­rea și începe să deruleze articolul. Textul este foarte scurt. Nu spune mare lucru în afară de faptul că Urban Jacobs­son a fost găsit fără viață pe șantierul noii sale fabrici și că ar fi vorba despre o cădere accidentală. Articolul citează un polițist care spune că Urban ar fi putut să fi căzut de la un etaj în construcție. Apoi urmează o rubrică cu informații despre cariera lui Urban Jacobsson.

Este recunoscător că ziarul nu vrea să speculeze, dar în același timp se simte frustrat. Cum poate o persoană ca Urban să fie redusă la câteva mii de caractere?

— Când s‑a întâmplat? întreabă David, încercând să înțeleagă.

— Azi‑noapte. A fost găsit la puțin timp după miezul nopții. În mod normal, căderea poate n‑ar fi fost fatală, dar fabrica e încă în construcție. Urban a căzut drept într‑o mulțime de bare de armătură montate vertical.

— Ah, la dracu’, spune el, încercând disperat să‑și alunge imaginea din minte.

— Nu mai pot vorbi acum, am o întâlnire și deja în­târzii. Dar cred că ar fi bine să te întorci acasă cât mai repede. Fir‑ar a dracului de mașină!

David aude un claxon în fundal.

— OK. Fac un duș, mă urc în mașină și pornesc imediat spre casă. Sunt înapoi în oraș în două ore, maxim trei. Te iubesc!

Urmează câteva secunde de liniște.

— Știu, spune Florence apoi și închide, chiar în mo­mentul în care David înțelege pe deplin ce înseamnă moartea lui Urban.

Paulina și‑a pierdut tatăl, iar Kickan, soțul. Este o tragedie. Dar Urban era și singurul care avea acces la informațiile Societății, singurul care îl putea ghida în direcția bună. David n‑a reușit niciodată să afle cine l‑a ajutat pe fratele lui să fugă când era mic. Urban era singurul care știa. Fără el, nu‑și va găsi niciodată fratele dispărut.