Dacă spui cuiva…

O poveste adevărată despre crimă,
secrete de familie și unitatea de nezdruncinat a unor copii

de
Gregg Olsen

.

Editura Trei
Titlul original: If You Tell
Traducere: Diana-Alina Ene
472 pagini

.

După mai bine de un deceniu, când surorile Nikki, Sami și Tori Knotek aud cuvântul mamă, îl simt de parcă sufletul le-ar fi sfâșiat de gheara unui vultur, declanșând amintiri care au fost secretul lor încă din copilărie.
Până acum.

Ani la rând, în spatele ușilor închise ale fermei lor din Raymond (Washington), mama lor sadică, Shelly, și-a supus fetele unor abuzuri inimaginabile, umilințe, torturi și terori psihice. Trecând împreună prin toate aceste experiențe, Nikki, Sami și Tori au dezvoltat o legătură sfidătoare care le-a ajutat să devină mult mai puțin vulnerabile decât și-a imaginat Shelly. Chiar și în timp ce alții erau atrași în pânza întunecată și perversă a mamei lor, cele trei surori au găsit puterea și curajul de a scăpa de un coșmar tot mai intens, care a culminat cu mai multe crime.

Tulburătoare și sfâșietoare, Dacă spui cuiva… este povestea unei supraviețuiri în confruntarea cu răul absolut — și a libertății și a dreptății pentru care Nikki, Sami și Tori și-au riscat viața. Surori pentru totdeauna, dar fără a mai fi vreodată victime, ele au găsit în întuneric o lumină care le-a ajutat să devină femeile rezistente care sunt astăzi — iubitoare, iubite și capabile să-și continue viața fără a se mai uita în urmă.

Gregg Olsen a scris peste treizeci de cărți, nonficțiune și romane, majoritatea legate de infracțiuni, dintre care multe au fost bestselleruri New York Times, USA Today și The Wall Street Journal.
Cunoscut pentru abilitatea sa de a crea narațiuni vii și fascinante, a fost invitat la numeroase emisiuni de radio și televiziune, precum Good Morning America, Dateline, Entertainment Tonight, la CNN și MSNBC.
Printre cele mai cunoscute volume ale sale se numără Starvation Heights (1997), Abandoned Prayers (2003), The Deep Dark (2005), A Shocking True Story (2013), If Loving You is Wrong (2013), A Killing in Amish Country (2016); și romanele Victim Six (2010), The Last Thing She Ever Did (2018), Lying Next to Me (2019) și The Sound of Rain (2016) șiThe Weight of Silence (2018) (din seria Nicole Foster). Originar din Seattle, Olsen locuiește în Olalla (Washington) împreună cu soția sa și cu Suri, un teckel foarte răsfățat.

„O relatare înfiorătoare, care îi va face pe cititori să-și pună întrebări în legătură cu toate rudele ciudate pe care le-au cunoscut.”
Publishers Weekly

„O poveste tulburătoare despre trei surori și dragostea care le unește, despre curaj și puterea de a rezista.”
People Magazine

„Dacă spui cuiva… reușește ceea ce și-a propus — un portret convingător al terorii și o imagine cât se poate de onestă, dar sensibilă, a puterii de a supraviețui.”
Bookreporter

Fragment 
în
avanpremieră

CAPITOLUL 5

Uneori, Lara Watson se crispa când auzea țârâitul stri­dent al telefonului, temându‑se de vreo altă veste despre cine știe ce ispravă de‑ale lui Shelly, ceva nou care să‑i pună din nou la încercare hotărârea de a face lucrurile să meargă. Lara era pricepută. Se descurca bine cu oamenii. Avea un spirit luminos. Dar chiar și fără Shelly în casă, căsnicia soților Watson era supusă unei tensiuni insupor­tabile. Desigur, afacerile familiei necesitau atenție con­stantă, iar Les știa să facă față provocărilor. Probabil la asta se pricepea cel mai bine. Lara, pe de altă parte, era prinsă în nisipurile mișcătoare ale creșterii celor cinci co­pii, doi ai săi și trei ai lui Les, cu prima lui soție, Sharon. Cei mari continuau să facă ravagii prin casă, dar nimeni n‑o întrecea pe Shelly. Chuck era mai tot timpul tăcut — timid chiar. Lara îl lua în poală și îi citea sau îl asculta cum se prefăcea că îi citește și el. Ori de câte ori încerca să vorbească, Shelly era acolo, răspunzând în locul lui. Și el avea probleme la școală. Paul, pe de altă parte, era un mincinos înrăit, ca și sora lui mai mare. În timp ce Shelly îl controla pe Paul, acesta o imita, încercând la rândul lui să‑l controleze pe Chuck. Era ca și cum toți copiii s‑ar fi coalizat într‑o gașcă, cu Shelly în postura de lider suprem.

Regina albinelor.

Cea care știa întotdeauna ce e mai bine.

Exact ca bunica Anna.

Shelly era întotdeauna o maestră a distrugerii și a haosului. În concluzie, reapariția ei în sânul familiei după exilul din Battle Ground nu avea să fie benefică pentru nimeni. Lara și‑a petrecut jumătate din vara aceea încer­când să găsească o școală care s‑o primească pe Shelly în­cepând din toamnă. Însă a fost refuzată oriunde a sunat. Lara era aproape la capătul puterilor când, în cele din urmă, a primit un răspuns pozitiv de la St. Mary of the Valley din Beaverton, Oregon, la vreo 40 de minute sud de Battle Ground. Poate că nu era chiar atât de departe pe cât sperase ea, dar era cea mai bună soluție dintr‑o listă foarte scurtă de opțiuni.

Avea să recunoască mai târziu că n‑a vorbit despre toate provocările care aveau s‑o însoțească pe Shelly la școala‑internat, dar era absolut disperată. În plus, și‑a închipuit că o grămadă de călugărițe raționale vor ști să vadă dincolo de cele mai evidente manipulări ale fetei, punându‑le capăt.

După câteva săptămâni, surorile au început să sune, întrebându‑i pe soții Watson dacă pot veni să o ia pe Shelly în weekend.

„Așa că vineri seara o luam cu noi și mergeam împre­ună la cabana noastră de la munte, la schi. Întotdeauna am încercat să facem asta în weekenduri, chiar dacă, sin­cer, era greu. Mereu strângeam din dinți. Era așa liniște fără ea. Chiar și băieții, care aveau mari probleme, se simțeau mai bine.“

Se părea că, în cazul lui Shelly, nu era niciodată de ajuns cât făcea cineva pentru ea. Dacă nu primea ce voia, o apucau crizele.

„Călugărițele n‑au mai vrut‑o înapoi în anul următor“, a spus Lara. „Mi‑au zis că are probleme de comportament.“

Problemele erau cele obișnuite.

Potrivit surorilor, Shelly se trezea adesea în toiul nopții țipând. A furat tema unei colege și a distrus‑o. A fost prinsă furând lucruri de la alte fete. A revenit chiar la vechea ei tactică de gherilă preferată: a pus cioburi de sticlă în pantoful unei colege de clasă.

Aproape de sfârșitul anului școlar, directoarea de la St. Mary of the Valley le‑a spus lui Les și Larei că n‑o vor mai accepta pe Shelly în următorul an.

„Eram dispuși să plătim oricât ca s‑o țină acolo“, a spus Lara. „Nici vorbă de așa ceva. Surorile au fost de neclintit.“

Pe timpul verii, Shelly a aplicat tactica pământului pârjolit în viața ei din Battle Ground. Nu era zi în care să nu‑i spună Larei cât de mult o ura și cât de mult își dorea s‑o vadă murind în chinuri. Lara, sătulă până peste cap, i‑a zis de mai multe ori că sentimentul era reciproc.

— Ce‑i cu tine? a întrebat‑o. Nu ești fericită niciodată și nu apreciezi nimic.

Era adevărat. Lara nu trebuia să caute prea departe pentru a vedea cauza. Soțul ei îi oferea fetei tot ce‑și do­rea. În ciuda a tot ce‑i făcuse, mânjindu‑i efectiv numele, Les o trata pe Shelly ca pe o mică prințesă.

Doar că prințesa Shelly nu mai putea rămâne în Battle Ground.

*

Katie, sora lui Les Watson, a fost următoarea per­soană inconștientă, dar bine intenționată, care a aruncat un colac de salvare familiei Watson. Shelly știa să‑și atragă compasiunea oamenilor, făcându‑i să fie de partea ei împotriva restului lumii. Mama ei a fost ucisă. Tatăl era abuziv. Mama vitregă se purta urât cu ea. Katie s‑a oferit s‑o țină la ea peste vară, după ce fata i s‑a plâns cât de infect se purtau părinții săi — mai ales Lara — cu ea.

Lara a auzit unele conversații. Shelly nu era genul de om care să‑și ascundă sentimentele. Vorbea tare, asigu­rându‑se că o aude toată lumea.

„Vorbea la telefon și îi spunea lui Katie cât de rea, perversă și abuzivă eram“, și‑a amintit Lara. „Cum n‑o lăsam să aibă nimic și nu‑i cumpăram nimic. Că o făceam în fel și chip.“

Întreaga mascaradă a fost un succes.

Soții Watson aveau o camionetă și o rulotă, iar în vara aceea și‑au făcut planuri să meargă la Disneyland. Întreaga familie și‑a făcut bagajele, iar pe Shelly au dus‑o la avion — s‑au distrat de minune fără ea.

După câteva săptămâni, Katie a sunat și le‑a spus că Shelly îi mărturisise totul. Ea și soțul ei, Frank, se hotărâ­seră ca „biata fată“ să rămână la ei în următorul an școlar, în casa lor de pe Coasta de Est, unde Frank era inginer mi­nier și președinte al unei companii de extracția cărbunelui.

Larei nu‑i venea să creadă ce noroc avea. Știa bine că fata mințise cu nerușinare despre cum mergeau lucrurile în Battle Ground. Dar nu o deranja lucrul ăsta.

Of, Doamne! s‑a gândit în acel moment. Dumnezeu este atât de bun, mi‑a răspuns la rugăciuni!

După cum s‑a dovedit mai târziu, Coasta de Est a fost ultima oprire a lui Shelly în turneul de educație liceală care o purtase de la o școală la alta și de la o rudă la alta.

„A fost îngrozitor“, a spus Lara referindu‑se la cei doi ani în care fata și‑a chinuit rudele. În opinia ei, „proble­mele pe care Shelly le‑a provocat între Katie și Frank au fost atât de grave, încât cei doi au ajuns să divorțeze“.

Shelly nu părea deloc deranjată de toată această dramă. A mers mai departe. Nici nu împlinise 18 ani când și‑a cunoscut viitorul soț.