Război şi pace

.

de
Lev Tolstoi

.

Editura Corint
Colecția: Clasici ai literaturii universale
Anul publicării în limba română: 2016
Titlul original: Война и мир (1869)
Traducere: Nicolae Iliescu
Număr de pagini: 1792
– ediție în două volume –
.

Publicat pentru prima oară serializat, începând cu anul 1865, și integral (revizuit) în 1869, celebrul roman Război și pace este un amalgam complex între o ficțiune istorică, o epopee familială și un grupaj eseistic de reflecții ale autorului pe tema contradicției pacifism-beligeranță.

În opera scriitorului rus Lev Nikolaevici Tolstoi (1828-1910), individualul şi naţionalul capătă dimensiuni universale, generalizând tipologii caracteriale sau de comportamente umane, astfel încât literatura sa dobândește valențe sociologice aplicabile oricărei culturi comunitare.

Romanul Război și pace a presupus imense eforturi creatoare și de documentare, pe o perioadă de șase ani.
Ciorna schiţelor şi variantelor, precum şi a nenumăratele îndreptări făcute în paginile de corectură, demonstrează proporţiile muncii scriitorului, care a căutat îndelung cea mai potrivită formă finală.

Pe o vastă tapiserie, se ţes poveştile a peste cinci sute de personaje, dintre care unele sunt istorice şi altele fictive.
Povestea se deplasează din planul vieţii sociale către cartierul general al lui Napoleon, de la Curtea Ţarului Alexandru I al Rusiei, pe câmpurile de luptă din Austerlitz şi Borodino.

Compoziţional, imensa varietate de figuri omenești şi evenimente episodice este concepută sub formă de cronică a existenței zilnice aflate sub amenințarea unei teribile conflagrații anticipate de toată lumea.
Panoramarea se concentrează cu predilecție înspre trei familii din înalta nobilime rusă, de unde se desprind – parcă aproape întâmplător – protagoniștii: Pierre Bezuhov, fiul nelegitim al unui conte, un idealist timid care aspiră la împlinirea spirituală, prințul Andrei Bolkonski, un spirit energic ce își lasă familia și pleacă să lupte contra lui Napoleon, și Natașa Rostova, generoasa fiică a unui nobil, care, prin frumusețea ei diafană, farmecă bărbații și le tulbură determinarea principială.

Pe parcursul invaziei lui Napoleon în Rusia, din 1812, Tolstoi urmărește personaje aparținând unor diverse categorii sociale, nobili și țărani, soldați și civili, lupta lor cu problemele specifice epocii, istoriei sau culturii proprii.

Sunt examinate în profunzime efectele războiului asupra fiecărui strat social, asupra legăturilor familiale și de dragoste, modalitățile prin care acesta le afectează și le distruge.

Romanul a fost scris în scopul de a explora teoria lui Tolstoi despre istorie, în special ideea opusă efectului zbor de fluture, despre lipsa de importanţă cu adevărat decisivă a unor individualități faimoase precum Napoleon sau Alexandru, evenimentele având oricum curgerea predestinată, prea puțin influențabilă de un singur om, oricine ar fi el.

Surprinzător, Tolstoi nu a considerat Război și pace a fi un roman, după cum nu consideră alte opere de ficţiune ruseşti, scrise până în acel moment, ca fiind romane.
Această concepţie este mai puţin surprinzătoare dacă luăm în considerare că romancierul a fost un adept fanatic al şcolii realiste, care vedea romanul ca fiind o bază pentru examinarea problemelor sociale şi politice din viaţa secolului al XIX-lea.
Război şi pace nu întrunea toate aceste condiţii, fiind categorisit, de propriu-i autor, drept un poem epic în proză.

Născut într-o familie din marea nobilime rusă (cu origini germanice), Lev Tolstoi trăiește o copilărie luminoasă și o tinerețe aventuroasă, împărțită între studii literare și juridice nefinalizate, încercări de reformare a traiului țăranilor, călătorii, activitate militară (participă la campaniile din Caucaz, la Războiul Crimeii) și scriitoricească.

În anul 1854, Tolstoi este transferat în armata dunăreană și locuiește timp de câteva luni la București.
Referitor la această perioadă, într-o scrisoare adresată mătușii sale, contesa T.A. Ergolaskaia, tânărul ofițer descrie astfel Bucureștiul: „Sunt năucit. Un oraș mare și frumos, obligația de a te prezenta multora, opera italiană și teatrul francez…”.

În anul 1856, Tolstoi demisionează din armată și se dedică activității beletristice.

Eu am început această mega-lectură cu o totală lipsă de entuziasm pentru clasicii ruși, despre care am impresia că scriu plictisitor, ilogic și delirant, dar cu o mare pasiune pentru ficțiunea istorică belicoasă.
Începutul cărții părea că îmi alimentează și mai mult scepticismul față de capodoperele care au rămas cu ștampila asta de când erau printre primele scrieri de un anumit gen (un enorm merit în sine, desigur) și nu aveau concurență, dar, încet-încet, ramificațiile poveștii te prind și te lași atras empatic în atmosfera de așteptare a inevitabilului război… care atunci când se declanșează, schimbă total destine, moduri de existență și feluri de a gândi.

Pe cititorii care nu au reușit încă să treacă de utilizarea excesivă a limbii franceze cu traducere la subsol, îi încurajez să persevereze, pentru că în context, ea reprezintă o supremă ironie care trebuia neapărat subliniată. Nobilimea rusă, în mare parte cu origini alogene, ce își disprețuia limba primitivă, preferând să vorbească și chiar să gândească în franceză, se pregătea de un război cu Franța, încercând să  încropească filozofic propriul sentiment de patriotism. Mereu în franceză. Cum altfel? Limba inamicului.

Război și pace este o construcție grandioasă, monumentală, ce tinde spre infinit, în care iubirea și ura, tragedia și fericirea, războiul și pacea sunt într-o constantă opoziție, definindu-și esențele tocmai prin aceste contrapuneri duale.

O frescă a umanității în pragul războiului și dincolo de el – într-o oglindire universal recognoscibilă.

.

.

Romanul
a apărut în colecția
Clasici ai literaturii universale,
la
Editura Corint