Dincolo de limite

 

Titlul original: Limitless
An lansare: 2011
Durată: 105 minute
Actori: Robert De Niro, Bradley Cooper
Regizor: Neil Burger
Gen: SF, Thriller
Distribuitor: provideo.ro

 

   În pofida celor câţiva anişori adunaţi deja de la lansare, Limitless rămâne cel mai bun film despre augmentarea bruscă a inteligenţei, făcut vreodată. Asta deşi s-au mai încercat reţete similare de atunci (cel mai repede vine în minte Lucy, cu Scarlett Johansson, în regia lui Luc Besson, care, comparativ, este o aiureală) şi existau în 2011, când a avut premiera, alte antecedente (unele cu cărţi celebre la bază, cum este Omul care tunde iarba / The Lawnmower Man sau ecranizarea dezlânată a minunatei bijuterii literare Flori pentru Algernon, capodopera lui Daniel Keyes).

O dominaţie calitativă cu atât mai surprinzătoare, cu cât nu vine din partea unui film care se apleacă asupra implicaţiilor psihice, interiorizate, ale personajului căruia i-au crescut artificial capacităţile intelectuale şi a conflinctului dintre vechiul eu şi noul sine superior, aşa cum se întâmplă în romanele bune care abordează subiectul, ci se merge pe latura de acţiune pură, scenariul fiind al unui thriller cu asasini plătiţi, mafioţi, speculaţii financiare şi jocuri politice de putere.

   Povestea curge extrem de rapid… Eddie Morra (Bradley Cooper) este un scriitor neinspirat, aflat într-un continuu blocaj creativ, proaspăt părăsit de iubită şi cu spectrul ratării profilându-i-se definitoriu în zarea existenţială, când primeşte, după o întâlnire întâmplătoare, de la fostul său cumnat, traficant de droguri, o pastilă minune care îl luminează mintal şi-i sporeşte toate genurile de abilităţi controlate de procesele cognitive.

Încântat de efecte, Eddie vrea să afle mai multe despre acest drog sintetic, numit NZT, unicul capabil să le producă, şi despre cum ar putea să le permanentize, dar vizita la dubioasa sa sursă de inteligenţă artificială devine, previzibil, ceva mai mult. Ceva periculos pentru integritatea lui fizică şi morală, ilegal şi cu mari şanse să-i provoace sfârșitul… Toate riscurile sunt însă asumate de un personaj ahtiat după succes, ce deja a gustat din posibilităţile fantastice deschise de drog, cele care îi permit să predea editorului un roman genial în patru zile, să îşi organizeze conştient în memorie toate informaţiile acumulate vreodată, să le poată folosi instantaneu şi să se lanseze cu succes fulminant pe piaţa investiţiilor financiare.

   Ce nu-mi plăcea deloc la romanele cu acelaşi subiect, era căderea inevitabilă de după ascensiune. Că era indusă de un efect secundar degenerativ, că era regresie naturală, că era bruscă sau înceată şi chinuitoare, impresionându-te până la lacrimi, totdeauna mi se părea traumatizant de parcurs partea aia şi mereu emanând o senzaţie de deprimare înspre final.

Ei, aici, curba cea descendentă de prăbușire generalizată este ocolită cu eleganță, imediat după primele semne că a început, când acţiunea deviază pe căi la fel de interesante ca în faza de ascensiune, ducând spre un final absolut fabulos, într-o înfruntare de poveste a lui Eddie cu un rival al său jucat la cel mai înalt nivel de, odată, marele Robert de Niro.

   Oricât de discutabilă ar fi premisa de la care porneşte scenariul, inventarea unei substanţe experimentale care să permită folosirea a sută la sută din capacitatea creierului, faţă de 20% cât foloseşte omul acum (între timp s-a demonstrat că treaba e nițel mai complicată şi ţine de participarea complementară a tuturor zonelor cerebrale concomitent – fiecare cu funcţia sa), speculaţia nu are cum să nu aprindă imaginaţia spectatorului. Ce ai face tu, cu asemenea daruri amplificatoare? Care ar trebui să fie scopul unei minţi strălucite ajunse la un asemenea nivel de supremaţie?

Limitless nu glisează deloc în tematica morală sau în analize psihologice ale personajelor, lăsând la latitudinea fiecărui spectator completarea intenţiilor lor finale, odată schiţată calea pe care au ales-o.

Remarc mereu cât mă irită coperţile narative, de câte ori un film începe cu sfârşitul şi afli deja cine a murit şi cine trăieşte, înainte de a începe istorisirea.

Regizorul Neil Burger (The Illusionist/Iluzionistul, Divergent) reuşeşte să evite chiar şi şablonul ăsta şi să îţi facă complice din ochi când credeai că întrevezi închiderea cercului cu secvenţa de început, el continuandu-şi mai departe povestirea spre altă direcţie.

   O imagine caleidoscopică ce plonjează ca într-un labirint pe străzile newyorkeze, folosind la maximum farmecul haotic al orașului de zi şi de noapte, în combinaţie cu senzaţiile halucinogene şi salturile pseudo-onirice din procesul transformării protagonistului.

Bradley Cooper se achita excelent de misiune, trecând prin toate preschimbările cerute de rol, de la scriitorul ratat şi confuz ce pare rătăcit prin New York, cu freza lui lățoasă cam vraiște, meditând serios la posibilitatea de a se întoarce la coada vacii, în localitatea natală, la observatorul alert, interlocutorul spiritual, omul de afaceri sigur pe el şi politicianul generos, dar de esenţă dură.

Robert de Niro (interpretându-l pe mega-afaceristul Carl Van Loo) se ridică la performanţa de a se egala pe sine însuşi, cel din vremurile bune.

Personajele secundare, ca gangsterul rus (Andrew Howard) şi Lindy (Abbie Cornish), iubita lui Eddie, tipa care devine instant din elegantă şi finuţă, atletic-bătăioasă, folosind o fetiţă pe patine drept katana bună de secţionat gâtlejuri, sunt şi ele demne de menţionat şi de admirat.

În locul oricărui medicament antidepresiv, luaţi DVD-ul cu filmul ăsta. Pun pariu că o să producă rezultate mult mai bune decât pilula.