Contact

                                  de Carl Sagan

 

Editura Nemira
Colecţia Nautilus
Anul apariţiei: 2017
Titlul original: Contact (1985)
Traducerea: Radu Pavel Gheo
Număr de pagini: 496

 

   Când autorul romanului citit este un profesionist în domeniu (istoric sau arheolog pentru ficţiunea istorică, jurist sau fost poliţist pentru thrillere ori vreun savant sau expert în tehnologie pentru science fiction) te aştepţi la multă informaţie exactă şi credibilitate în poveste, dar ai ceva emoţii cu privire la cât de mult va reuşi acesta să devină şi un adevărat scriitor de ficţiune. Mai ales când nu are prea multe romane publicate la activ.

Cam genul ăsta de dileme anticipative trezeşte impresionantul CV al lui Carl Sagan (1934-1996), celebru astronom şi astrofizician american, pionier al exobiologiei şi fondator al programului de căutare a inteligenţei în Univers (SETI – Search for Extra-Terrestrial Intelligence).  E drept că este autor, coautor sau editor a peste 20 de cărţi cu tematică ştiinţifică, multe dintre ele de popularizare (adică de explicare a unor subiecte pe înţelesul tuturor), şi a publicat peste 600 de lucrări ştiinţifice şi articole, dar Contact este singura lui operă de ficţiune.

   În pofida a ce se crede, în general, despre fanii SF, de către necititorii de literatură ştiinţifico-fantastică, dorinţa celor care o apreciază pentru elementele de bază ale unei istorisiri bine narate este la fel de mare ca a îndrăgitorilor tuturor celorlalte specii epice, nu e nicidecum de ajuns să le fluturi nişte extratereştri şi niscaiva călătorii spaţiale prin faţa ochilor. E nevoie de un fir faptic interesant, personaje bine conturate, un worldbuilding consistent şi nu strică deloc câteva condimente de genul peisajelor exotice, suspansului şi enigmelor ce trebuie descifrate.

Cu asemenea aşteptări, absolut rezonabile pentru toate genurile literare, am pornit şi eu la explorarea romanului lui Carl Sagan, având totuşi un bun reper cât să nu simt că mă arunc tocmai în vid – ştiind că el stă la baza unui film cult al anilor ’90, ce i-a păstrat titlul:  Contact. Spre ruşinea mea, nu îl văzusem deocamdată complet şi ţineam minte din vizionări fragmentare, când îl prindeam la TV, doar privirile intense pe care le schimbau Jodie Foster şi Matthew Mcconaughey, fulgeraţi de diferite revelaţii.

Am să mărturisesc de la început că parcurgând cartea nu am avut niciun moment de dezamăgire, nici pentru aşteptările generale SF-istice, nici pentru pretenţiile activate de film, ba, chiar, subiectul ei mi-a indus şi mie unele revelaţii punctuale şi dorinţa, imediat satisfăcută, de a vedea de la un capăt la altul ecranizarea.

   Povestea debutează ca un roman al devenirii din literatura clasică. În primele zeci de pagini în care urmăreşti destinul unei fetiţe deosebit de inteligente şi raţionale, până la universitate şi la primele sale realizări, nici nu pare că eşti într-un univers science-fiction.

Eleanor Arroway (Ellie) este un copil precoce, cu puternice înclinaţii spre logică şi demonstraţie experimentală, mai târziu convertite scolastic în matematică şi fizică. O copilă care nu acceptă răspunsuri, dacă nu şi le putea dovedi sie însăşi. Rămasă orfană de tată şi cu mama recăsătorindu-se cu un profesor (tocmai de fizică), dar care, fără a avea o răutate personalizată, o descuraja în studiile sale, din convingeri misogine, Ellie dezvoltă ca reacţie o încăpăţânare şi o determinare deosebite. Calităţi (sau defecte în unele circumstanţe) accentuate pe parcurs de specializarea ei în domenii ce la vremea studenţiei sale (anii ’70 cu Războiul din Vietnam şi manifestaţiile flower-power) erau pur masculine, de unde tentaţia bărbaţilor din branşă de a nu o lua prea în serios.

Viaţa universitară, cu diferitele ei etape, o petrece la Harvard sub influenţa profesorului Peter Valerian, care o atrage înspre radioastronomie şi spre fascinantele lui obsesii pentru viaţa extraterestră inteligentă (ETI), dar şi a realismului concurenţial al profesorului David Drumlin, care îi supervizează doctoratul.

Specializarea ei atât de rară, dublată de merite inovative teoretice şi aplicate în domeniul radioastronomiei, o aduc în postura de director al Proiectului Argus, proiect dedicat căutării vieţii extraterestre cu ajutorul unui radiotelescop extrem de puternic, situat în New Mexico.

Locaţia izolată, necesară pentru ca antenele radiotelescopului să recepţioneze cât mai puţine interferenţe din mediul înconjurător, se potriveşte perfect cu viaţa dedicată ştiinţei a lui Eleanor Arroway. Ea se simte bine şi se complace în relativa însingurare a cercetării, şi micile evadări sociale ori în natură nu pot fi catalogate nicio clipă ca închegare a unei vieţi personale. Interesul primordial al lui Ellie rămânând munca sa, ascultarea zgomotelor spaţiului, în încercarea de a descoperi lumi ca și cele la care visează mereu şi pe care imaginaţia ei le dezvoltă în tot felul de forme exuberante, total diferite de cea reală.

Când marele eveniment al receptării primului semnal chiar se întâmplă, întâia reacţie este de neîncredere, mergând până la verificare paranoidă, mult peste scepticismul protocolar, ca totul să nu fie o greşeală sau o farsă. Iar când originea extraterestră a transmisiunii se confirmă, volumul imens de lucru care se amplifică asemeni unei tornade, nu îi mai dă lui Ellie pauza de etapă necesară pentru a privi cu satisfacţie la reușita sa şi la toate implicațiile ei, pentru că mai presus de orice presează acum dorinţa fierbinte să nu iasă nicio clipă din prim-planul aprofundării interpretării Mesajului primit.

Căci, da, este un Mesaj. Unul venit din Sistemul Stelar Vega, de la 26 de ani lumină depărtare. Mai precis un mesaj, cuprins în alt mesaj, cuprins în alt mesaj, asemeni unui tot mai complex monolog ce trece de la salut, la confirmarea propriei capacităţi de înţelegere şi apoi la dăruirea unui artefact ce va folosi cunoaşterii între specii.

Primul mesaj, cel care declanşează nebunia în mass media, propagată apoi în întreaga lume, este o repetabilă înşiruire de numere prime. Al doilea, care provine din modulația de polarizare, este, spre surpriza tuturor, o retransmisie a discursului de deschidere al lui Adolf Hitler de la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936. Lucru perfect explicabil, pentru că acesta a fost primul semnal de televiziune destul de puternic încât să penetreze ionosfera Pământului. Al treilea, cel mai greu de recepţionat și de decodat dintre toate, care are nevoie de colaborarea planetară internaţională pentru a fi receptat complet, conţine planurile unei maşini avansate, a cărei cel mai evident scop pare acela de a transporta o delegaţie umană la expeditorii mesajului.

   Acestea ar fi numai premisele aventurii terestre şi spaţiale pe care o desfăşoară Carl Sagan cu talentul unui scriitor de romane psihologice de suspans. Aspiraţia lui Ellie de a fi parte a grupului ce va realiza contactul efectiv este direcţia personalizată a continuării, dar cea generală, însoţind mereu acţiunea ca fundal de unde se extrag întrebările existenţiale şi filosofice, e despre cum percepe întreaga omenire evenimentul. Dacă descoperirea că nu mai suntem singuri în Univers, va face naţiunile să se unească şi să colaboreze între ele, sau va fi un nou motiv de dispute şi concurenţă. Va ajunge mesajul trimis de alieni în mod liber la întreaga populaţie sau va fi manipulat de o minusculă elită decizională? Ce modificări psihice va produce în felul de gândire al maselor? Cum se va împăca el cu religiile lumii? Va fi perceput într-un mod direct sau indirect ca venind de la Dumnezeu sau de la Diavol? Dar, mai ales, se va răspunde la el? Vor accepta oamenii călătoria propusă de niște ființe, evident, superioare și, poate, periculoase?

   Relaţia dintre religie şi ştiinţă, odată cu confirmarea existenţei unei alte inteligențe decât cea umană este, până la urmă, dualitatea asupra căreia se concentrează cel mai mult analiza romanului, filtrată prin argumentaţia unor personaje definitorii pentru un concept sau un altul, dar şi prin trăirile interioare ale protagonistei Ellie.

Senzaţia decriptării soluţiilor promovate de autor, dincolo de convingerile sale agnostice, este că el ar dori sincronizarea celor două căi de a căuta adevărul, prin acceptare reciprocă şi îndreptarea spre un efort comun de a avansa benefic ca societate umană, deconspirând pentru asta, fără ezitare, pseudoştiinţa şi psueudoreligiozitatea care împiedică apropierea veritabilei ştiinţe de Credinţa genuină.

   Diferenţele dintre film şi carte apar, în principal, în galeria de personaje. Ken der Heer, consilierul prezidenţial care atrage atenţia sentimentală a lui Ellie în roman, nu există deloc în film, multe dintre atributele lui fiind adăugate personajului lui Matthew Mcconaughey (Palmer Joss), care în ecranizare nu mai este un preot reprezentând viziunea teologică a Mesajului şi Universului, ci un carismatic autor religios a cărui argumentaţie filosofică principală este că nu ştiinţa, ci Credinţa este cea care dă sens umanităţii. Au mai fost eliminaţi şi ceilalţi participanţi la expediția astrală, în film nefiind loc pentru cinci personalităţi în nava construită, ci doar pentru una singură. Chiar dacă asta permite regizorului să se concentreze pe interpretarea excepţională a lui Jodie Foster (Ellie), scade valoarea simbolică a internaţionalizării efortului mondial în vederea atingerii unui scop comun, ce în roman are o importanță deosebită. Au mai fost excluse şi problemele Războiului Rece, filmul fiind lansat în 1997, Carl Sagan terminându-și opera în 1985, când destrămarea Uniunii Sovietice nu era încă tocmai previzibilă.

 Contact este un tehno-thriller palpitant, o poetică space opera incipientă, dar şi o şedinţă de psihoterapie post-traumatică aplicabilă la nivel planetar.

Puteti comanda romanul direct de pe site-ul Editurii Nemira.

Mulțumim, Editura Nemira, pentru plăcerea fantastică și științifico-fantastică a lecturii.