Nu vorbi
cu
străinii

de
Natalie D. Richards

Editura Bookzone
Anul publicării în limba română: 2022
Titlul original: Five Total Strangers (2020)
Traducere: Diana Morărașu
Număr de pagini: 320

.

Romanul Nu vorbi cu străinii ne poartă într-o călătorie cu pulsul ridicat pe autostrăzile americane, prin miezul unei furtuni de zăpadă ce se dovedește la fel de înspăimântătoare ca secretele pasagerilor care împart aceeași mașină.

Mira ia avionul spre casă, de Crăciun, când o furtună se dezlănțuie, zborul de legătură îi este anulat, iar ea rămâne blocată într-un aeroport supraaglomerat.

În loc să petreacă ore (sau chiar zile) pe scaunele sălii de așteptare, fata de an terminal de liceu ascultă de un impuls și acceptă invitația unei tinere pe care o cunoscuse deja în primul avion: Harper, misterioasa tipă de 21 de ani care are suficientă inițiativă (și bani) să închirieze o mașină.

Alături de Harper, apare și o gașcă pestriță de alți trei străini: Kayla, Josh și Brecken, alcătuită pe moment. Se urcă toți cinci în mașină și pornesc la drum prin zăpadă, exact în tipul acela de road trip care ar trebui să fie o aventură plăcută, numai bună de povestit când e gata.

Doar că nu e deloc așa. De la primele capitole simți că plutește ceva sinistru în aer, iar sentimentul acesta se intensifică odată cu fiecare kilometru parcurs. La început, toți par cât de cât prietenoși – sau măcar dispuși să facă echipă ca să ajungă fiecare la destinație. Dar când încep să dispară obiecte personale (o carte, un portmoneu, un telefon), Mira realizează că ceva este profund în neregulă cu cel puțin unul dintre oamenii din mașină. Nu ajută nici faptul că furtuna e tot mai aprigă, iar șoseaua se transformă într-un patinoar nesfârșit.

Miza cărții e să vezi nu doar dacă Mira va ajunge cu bine acasă, ci și să afli care dintre cei patru tovarăși e de fapt personajul negativ – sau poate că sunt toți în felul lor. Autoarea jonglează bine cu suspansul și creează un sentiment claustrofobic: sunt doar cinci oameni blocați într-o mașină care abia înaintează prin nămeți, iar ajutorul de afară pare din ce în ce mai improbabil.

Dacă la început Mira se mai liniștește gândindu-se că, la o adică, există benzinării sau moteluri pe traseu, pe măsură ce drumul devine tot mai dificil, constată că orice oprire neprevăzută îi lasă de fapt pradă unor noi pericole.

Romanul e plasat în preajma Crăciunului, într-o perioadă în care toți visează la reuniuni de familie calde, la luminițe colorate și la festinuri delicioase. Contrastul dintre imaginea sărbătorilor și acest drum primejdios, printr-o furtună necruțătoare, pune și mai mult accent pe starea de tensiune: în mod normal, niciunul dintre pasageri nu și-ar fi dorit să fie în această situație în timpul vacanței, dar toți sunt presați de propriile motive (unele clare, altele neprecizate).

O calitate de necontestat a cărții este atmosfera de incertitudine și paranoia. Autoarea înfiripă tensiune autentică prin utilizarea eficientă a unui cadru restrâns – o mașină prinsă într-o furtună – care amplifică sentimentul de captivitate. Nararea la persoana întâi ne introduce în mintea Mirei, permițând cititorului să resimtă frica și confuzia ei, pe măsură ce detaliile bizare se acumulează: obiectele personale care dispar, conversațiile criptice dintre pasageri și sentimentul crescând că cineva ascunde intenții periculoase.

Personajele sunt variate și bine conturate, fiecare având o personalitate distinctă și potențialul de a fi vinovat. Harper, șoferița, pare inițial amabilă și de încredere, dar are momente în care comportamentul ei ridică semne de întrebare. Brecken, cel mai tăcut dintre toți, este distant și pare să ascundă ceva. Kayla e impulsivă și instabilă, iar Josh încearcă să pară prietenos, dar cu un aer de falsitate. Această dinamică tensionată face ca fiecare interacțiune să fie un posibil indiciu despre cine ar putea reprezenta cel mai mare pericol.

Un alt aspect reușit al romanului este felul în care Natalie D. Richards jonglează cu tema încrederii. Cineva din grup este mai mult decât un simplu călător neajutorat, dar descoperirea adevărului este un proces lent și progresiv. Protagonista, deși bine intenționată și dornică să își păstreze rațiunea, face alegeri de moment dictate de frică, ceea ce o face, cumva, un personaj foarte credibil. În plus, modul în care sunt strecurate subtil indicii despre trecutul Mirei oferă un strat suplimentar de profunzime psihologică, urmărindu-se cum traumele anterioare îi influențează percepția asupra realității.

Stilul scriitoricesc e accesibil și direct, ceea ce face cartea ușor de citit. Nu e încărcată cu descrieri lungi sau pasaje filozofice, ci se concentrează mai mult pe reacțiile și dialogurile dintre personaje. Așa că dacă vrei un thriller care să vibreze într-un ritm alert și să mențină un nivel ridicat de adrenalină, Nu vorbi cu străinii va fi exact ce trebuie. Pare că fiecare rând e gândit să îți ridice pulsul sau măcar să-ți dea un sentiment de neliniște. Nu există multă violență explicită, se pune mai mult accent pe latura psihologică: la final, s-ar putea să te surprinzi gândindu-te cum ai fi reacționat tu dacă rămâneai blocat cu niște străini sub amenințarea furtunii.

Autoarea reușește să transmită senzația de pericol real, deși acțiunea are loc într-un spațiu limitat – practic, mare parte din timp, totul se desfășoară în interiorul unui automobil și pe câteva popasuri forțate. Dar tocmai senzația permanentă de claustrofobie amplifică tensiunea de ansamblu atât de satisfăcător.

De-a lungul carierei, Natalie D. Richards și-a consolidat reputația în genul thrillerelor young adult – cărțile sale sunt adesea recomandate fanilor lui Karen McManus sau Holly Jackson.

Cartea
poate fi achiziționată în librării sau pe
site-ul editurii
Bookzone