Nu e vina mea

de
Victoria Selman

Editura Bookzone
Anul publicării în limba română: 2024
Titlul original: Truly, Darkly, Deeply (2022)
Traducere: Cristina Tache
Număr de pagini: 368

.

Într-un peisaj literar în care thrillerele psihologice devin tot mai sofisticate, romanul Nu e vina mea se remarcă printr-o premisă care exploatează frica de necunoscut și ambiguitatea memoriei, a vinovăției și a adevărului distorsionat de timp.

Narațiunea debutează cu vocea matură a lui Sophie, o femeie bântuită de amintirile copilăriei, când viața ei s-a schimbat radical, odată ce mama sa a intrat într-o relație cu un bărbat enigmatic. Deși la vârsta aceea Sophie nu putea înțelege complexitatea relațiilor adulte, crescând și reanalizând trecutul, ea încearcă să descâlcească ițele misterioase care îi macină conștiința:
A fost într-adevăr tatăl ei vitreg un criminal fără scrupule, sau aparențe și zvonuri au otrăvit totul în jurul lor?

Povestea ne poartă apoi în Londra anilor ’80, urmărind cele două personaje centrale, Amelia-Rose și fiica ei, Sophie, care se mută din Statele Unite în speranța unei vieți mai bune.
Din momentul în care îl întâlnesc pe Matty Melgren, un tip carismatic, foarte atent cu ele, viețile lor par că intră pe un nou făgaș. Sophie, care are doar șase ani când se mută la Londra, îl îndrăgește imediat: e distractiv, mereu o face să râdă, o duce la diferite evenimente și o tratează cu o căldură paternală pe care nu a cunoscut-o până atunci. Amelia-Rose, la rândul ei, se simte atrasă de aerul de siguranță și de maturitatea pe care el o afișează. După o perioadă marcată de instabilitate și de fuga de trecut, întâlnirea cu un bărbat dispus să le ofere sprijin pare să fie tot ceea ce aveau nevoie.

În paralel cu idila, orașul este zguduit de o serie de crime înfiorătoare, care au în prim-plan victime ce seamănă izbitor cu Amelia-Rose. În scurt timp, anchetatorii fac portretul-robot al suspectului, iar asemănările cu Matty sunt greu de ignorat. Sophie, în nevinovăția ei de copil, refuză să creadă că „tăticul” ei vitreg ar putea fi un criminal. Nimic din felul în care s-a comportat cu ea nu trădează vreo urmă de sadism sau cruzime. Ba mai mult, el pare cea mai grijulie și caldă prezență masculină pe care a întâlnit-o vreodată. Amelia-Rose, pe de altă parte, se trezește prinsă între nevoia ei disperată de a crede în bunătatea partenerului și suspiciunile tot mai apăsătoare care îi încolțesc în minte.

Este fascinant cum autoarea alege să construiască tensiunea: nu avem parte de scene îngrozitoare detaliate până la extrem, dar planează un sentiment permanent de amenințare. În prim-plan stă teama că cineva apropiat ar putea fi cu adevărat capabil de fapte inimaginabile. O vedem pe Amelia-Rose încercând să păstreze aparențele unei vieți fericite, în timp ce își pune, în secret, mii de întrebări. La rândul ei, Sophie nu înțelege semnalele contradictorii: mama ei îl iubește și totuși devine tot mai rece, tot mai anxioasă, iar ziarele vuiesc despre un criminal care pare să se afle foarte aproape de cercul lor intim.

După mai multe evenimente care dau peste cap liniștea familiei, Matty este arestat și condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea de eliberare condiționată. În mod oficial, el este considerat criminalul în serie care a semănat teroare în Londra. Totuși, atât pentru Sophie, cât și pentru Amelia-Rose, rămân o multitudine de întrebări fără răspuns. Cum de nu și-au dat seama mai devreme? Cum a fost posibil să nu observe niciun indiciu? Mai ales Sophie, la doar doisprezece ani, e copleșită de vinovăție și de confuzie. Faptul că ea însăși, printr-o acțiune copilărească, ar fi putut contribui la arestarea lui Matty este un gând care o bântuie vreme îndelungată. În plus, există mereu incertitudinea: Chiar era el adevăratul făptaș? Oare poliția nu s-a grăbit să găsească un țap ispășitor, mai ales când presa și comunitatea căutau răspunsuri și confirmări?

Ani mai târziu, când Sophie este deja o femeie matură, trecutul reapare în viața ei sub forma unei scrisori venite din închisoare. Matty, bolnav și aproape de moarte, îi cere să vină să-l viziteze. Curiozitatea se împletește cu furia, cu teama și cu speranța că va descoperi, în sfârșit, dacă adevărul este mai simplu sau mult mai complicat decât a crezut până atunci. Deși a încercat să se detașeze de toate acele amintiri dureroase, Sophie decide să răspundă acestei chemări, într-un efort de a face pace cu propriul trecut. Aici începe o nouă etapă a istorisirii, în care constatăm cât de fragilă este linia de demarcație dintre amintirile reale și percepția distorsionată de timp și de trauma personală.

Unul dintre atuurile romanului stă în modul în care autoarea reușește să aprofundeze psihologia personajelor. Amelia-Rose, de pildă, nu este portretizată doar ca mama care „n-a știut” cu cine are de-a face, ci și ca o femeie care vine dintr-o familie severă, cu valori stricte, și care căuta, cu disperare, să se rupă de trecut și să își construiască o nouă viață. Setea ei de a fi iubită și acceptată se simte în fiecare interacțiune cu Matty, iar acest fapt o face ușor de manipulat, dar și foarte umană în slăbiciunea ei. De cealaltă parte, Sophie e genul de personaj care te cucerește prin sinceritatea mărturisirii sale. De la gândurile copilărești despre cum trebuie să fie un tată, până la confuzia adultă privind vinovăția sau nevinovăția acestuia, totul pare autentic și te face să rezonezi cu fricile, speranțele și durerile ei.

O notă specială merită și felul în care Victoria Selman reușește să surprindă atmosfera anilor în care are loc acțiunea. Pregătirile pentru nunta prințesei Diana cu prințul Charles realizează un contrast puternic între euforia unui eveniment național și spaima indusă de crimele înfiorătoare din oraș. Foarte multe detalii legate de știrile vremii, de dispozitivele și strategiile rudimentare la care femeile apelează ca să se protejeze, de modul în care poliția gestionează ancheta, toate astea completează un decor realist ancorat în epocă.

Romanul are o încărcătură emoțională puternică și ridică probleme morale și psihologice. Ideea de vinovăție colectivă sau de complicitate morală iese la iveală: cum pot cei din jur să nu vadă semnele, cum pot să-l considere pe Matty un tip ireproșabil, iar în clipa următoare să îl declare cel mai periculos individ? În același timp, se naște și întrebarea legată de responsabilitatea unui copil care, poate printr-o acțiune involuntară, a înclinat balanța într-o direcție sau alta. Titlul, Nu e vina mea, subliniază tocmai această apăsare psihică: e un scut de apărare, un soi de mantră prin care personajele încearcă să-și alunge umbrele remușcărilor sau îndoielilor.

Povestea atrage prin suspansul creat, dar și prin modul cald, familial, în care e oglindită relația mamă-fiică și dorința lui Sophie de a avea un tată. Deși cartea atinge subiecte înfiorătoare, autoarea nu forțează niciodată tușa macabră, ci preferă să pună accentul pe dezorientarea și pe zbuciumul lăuntric al personajelor.

Nu e vina mea este un thriller psihologic învolburat, în care componenta emoțională este la fel de importantă ca și cea detectivistă. Romanul ridică semne de întrebare despre cât de ușor ne putem lăsa orbiți de propriile dorințe și nevoi afective, despre cât de simplu se pot clătina certitudinile și despre cum, de multe ori, ceea ce căutăm cel mai tare – siguranța, iubirea, stabilitatea – poate deveni chiar sursa celui mai mare pericol. Istorisirea este  o incursiune plină de tensiune prin labirintul amintirilor și al vinovăției, oferind o viziune tulburătoare asupra modului în care ne construim identitatea în funcție de trecut.

Cartea
poate fi achiziționată în librării sau pe
site-ul editurii
Bookzone