Potopul

.

de
Henryk Sienkiewicz

.

Editura: POLIROM
Colecție: Top 10
Anul publicării în limba română: 2021
Titlul original: Potop (1886)
Traducător: Stan Velea
Categoria: Literatura Universala
Volumele I și II
Număr de pagini: 848, 792
volume achiziționabile pe
Libris.ro

.

Potopul (în poloneză Potop) este un epopeic roman istoric al scriitorului polonez Henryk Sienkiewicz, publicat în 1886. E al doilea volum dintr-o trilogie, fiind precedat de Prin foc și sabie (Ogniem i mieczem, 1884) și urmat de Pan Wołodyjowski (Pan Wołodyjowski, 1888).

Firul său epic principal urmărește peripețiile lui Andrzej Kmicic, un tânăr nobil/șleahtic războinic al Confederației Polono-Lituaniene, în timpul invaziei concomitente a Țaratului Rus și a Imperiului Suedez, dintre anii 1655-1660.

Dacă în Prin foc și sabie, așa cum pe drept cuvânt i s-a reproșat, Sienkiewicz comite grave greșeli de interpretare istorică, în Potopul se pune bază, dimpotrivă, pe o informare atât de scrupuloasă, încât, într-o carte recentă de istorie poloneză, cititorul este avertizat că evenimentele incursiunii suedeze în Polonia îi sunt desigur cunoscute din opera sienkiewicziană.
Scriitorul, de data aceasta hiper-documentat, împinge uneori fidelitatatea reconstituirii până la inserarea unor episoade narative, numai pentru a urmări pas cu pas etapele succesive ale confruntărilor armate, sau reproducerea de texte autentice – scrisori ale principilor Radziwill ori legământul regelui Ioan Cazimir.

Secolul al XVII-lea polonez a fost o perioadă istorică frământată.
Magnații, marii latifundiari, își exercitau prerogativele subminând autoritatea puterii centrale; manifestările anarhice ale șleahtei îngreunând coerența oricărei politici statale.
„A sparge seimul” ca urmare a încăpățânării unui singur oponent, devenise un fenomen frecvent, șleahta polonă ajungând să considere liberum veto drept priviliegiu suprem.
Așa numitele „încălcări de olat”, atacuri reciproce, acte de violență internă, luau adesea forme de adevărat război civil.
Aproape că nu exista șleahtic care să nu fi avut un act de condamnare pentru distrugere de proprietatate, tâlhărie, viol sau crimă, iar figura personajului care își căptușise surtucul cu sentințe, utilizată de autor, este una reală.

Totuși, Sienkiewicz se oprește chiar la această turbulentă perioadă, care seamănă cu debandada violentă din Urzeala Tronurilor, înainte de invazia de dincolo de Zid, pentru a sublinia spiritul de luptă, patriotismul reunificator și capacitatea de regenerare a unui neam aflat sub o imensă presiune externă și fără nicio speranță de a ieși biruitor. Căci cele mai importante calități colective ies la iveală tocmai în momentele cele mai tragice, mai deznădăjduite, când totul pare definitiv pierdut.

Destinul cavaleresc al impetuosului Andrzej Kmicic curge în paralel cu al țării sale atacate.
Crescut doar în războaie, conducând o armată proprie de mercenari de cea mai joasă speță, nu știe să se descurce în scurtele perioade de pace când încearcă să-și întemeieze o familie și să administreze proprietățiile lăsate ca zestre pentru frumoasa jupâniță Oleńka (Aleksandra Billewiczówna), de tatăl ei decedat.

Deși este îndrăgostit până peste cap de serafica domniță lituaniană, va intra în conflict cu micii șleahtici în ocrotirea cărora a fost lăsată, până la stadiul în care îi vor fi măcelăriți camarazii zurbagii și el se va răzbuna crunt, dând foc satelor dimprejur, spre oroarea femeii iubite.

Nevoit să fugă de pe domeniile care trebuiau să fie ale sale, Kmicic dă dovadă de la fel de puțină minte când se lasă atras în tabăra marii nobilimii trădătoare, în războiul dinastic declanșat de Suedia, afectându-și definitiv reputația în fața susținătorilor patrioți ai Coroanei Polono-Lituaniene.

Când realizează cât de jos a decăzut, pentru Kmicic, sub numele de Babinicz, începe un efort sisific al reabilitării.
Ca simplu ostaș, el încearcă să aducă noului nume de împrumut atâta glorie în lupta de partea binelui, încât să șteargă ca însemnătate tot dezastrul pe care l-a pricinuit sub cel real al său.

Episodul culminant de rezistență eroică în fața unui inamic net superior ca număr, tehnologie și organizare este și pentru protagonistul romanului asediul mănăstirii fortificate de la Jasna Góra, momentul care a intrat în legenda locală, reînsuflețind generații de catolici disperați în contextul vreunei năvăliri distructive de neoprit, în același mod în care rezistența celor 300 de spartani a intrat în mitologia universală.

S-ar putea ca Potopul să fie cel mai bun roman clasic cavaleresc scris vreodată.
Are o poveste de mare iubire – devenită imposibilă – foarte reușită, iar drumul reabilitării păcătosului declarat trădător irecuperabil este cu adevărat impresionant, mișcă până la lacrimi – de unde totul pornise ca o cavalcadă de sănii trase de cai prin zăpadă, într-un ritual de curtare plin de chiote și hohote vesele.

Henryk Sienkiewicz este unul dintre puținii autori laureați Nobel care scrie neelitist, pe gustul general al poporului, din toate timpurile și de toate națiile.

.

.

volume
disponibile
pe site-ul librăriei online
Libris