Jurnal
1935-1944

de
Mihail Sebastian 

Editura Humanitas
Anul publicării: 2023
Număr de pagini: 864
– ediție cartonată cu supracopertă –
titlu achiziționabil pe
Portokal.ro

Superb editatul volum de memorii Jurnal: 1935–1944 al lui Mihail Sebastian se constituie într-una dintre cele mai coerente și cuprinzătoare radiografii ale vieții intelectualo-politice românești din prima jumătate a secolului XX. Scrise la cald, cu exactitate neornamentată, însemnările surprind simultan mecanismele intime ale unui scriitor chinuit de procesul creației și vibrația convulsivă a epocii.

Caracterul nepublic al caietelor explică franchețea consemnărilor și densitatea observațiilor necenzurate. Întâlnirea lor cu cititorii, petrecută abia după decenii de ezitări și negocieri, funcționează ca o probă a adevărului pentru memoria culturală națională: ierarhii lustruite de posteritate au căpătat umbre noi, iar discursurile publice de altădată s-au văzut reîncadrate de fapte, nuanțe și tăceri apăsătoare.

Scris între 1935 și 1944, cu intermezzo-ul atipic al Jurnalului de schi, caietul de însemnări al lui Sebastian e un demers intim, netăiat pentru public și, tocmai de aceea, capabil să surprindă fără menajamente mecanismele unei conștiințe puse la încercare. Întâlnirea dintre aceste însemnări și cititorii unei alte epoci a avut un impact seismic: multe figuri ale interbelicului și-au schimbat conturul general perceput, ascunse până atunci într-o fotografie de grup onorabilă. Din paginile lui Sebastian, aceleași chipuri au apărut cu umbrele lor etice intensificate. Și, dincolo de portrete, s-a înălțat panorama războiului trăit la firul ierbii: zile, vești, zvonuri, spaime, micile economii ale supraviețuirii, muzică în surdină și, uneori, cuvintele așezate ca niște țăruși într-un pământ instabil.

Câteva axe organizează această materie – muzica, scrisul (atât zămislirea propriei opere, cât și privirea comparativă), antisemitismul, iubirile, războiul – o geometrie afectivă în care totul se leagă de tot. Viața personală respiră în pas cu viața publică: o dragoste nerezolvată își schimbă temperatura când se anunță o altă victorie nazistă, compoziția unei fraze e întreruptă de o sirenă, de o „ordonanță” sau de o veste despre front, un concert mozartian rămâne singurul refugiu într-o zi în care un drept civil tocmai a fost amputat. Jurnalul e o cameră cu două ferestre: într-una, omul, în cealaltă, cetatea. Niciuna nu se poate închide fără ca aerul să devină asfixiant.

Nucleul obiectiv, principial, al concepțiilor lui Mihail Sebastian iese în evidență din complicata relație a autorului cu Nae Ionescu. Prefața la cartea De două mii de ani, acel text în care profesorul își justifică antisemitismul tocmai în fața unui scriitor evreu, nu rupe prietenia; în schimb, o face problematică și revelatoare. Sebastian înregistrează, cu răbdare de cronicar, dublul registru: admirație intelectuală și dezacord moral. Termenul „straniu”, reluat de mai multe ori în caiete, devine semn de punctuație al unei legături imposibil de clasat. Jurnalul extrage din aceste fricțiuni o întreagă pedagogie a lucidității: atașamentele nu anulează responsabilitatea, iar inteligența expusă oficial nu oferă niciun scut etic.

În anii 1937–1941, pulsația epocii capătă ritm accelerat. Odată cu schimbările politice, interdicțiile profesionale, „uniforma” impusă, suspendarea drepturilor civile, anunțurile despre exproprierea proprietăților evreiești și veștile din Paris despre înălțarea steagului cu svastică pe turnul Eiffel, jurnalul intră într-o fază de document istoric consemnat direct. Sebastian notează aici umilințele administrative ale marginalizării și contrapunctul lor: refugii muzicale, ore de maraton Mozart, exerciții de ordine interioară. Tonul rămâne fără tremolo, dar tensiunea e lizibilă în fiecare detaliu. Când căderea Cehoslovaciei este consemnată ca o rană personală, formula trimite la un adevăr general: pentru cetățeanul obișnuit, geopolitica se traduce în psihologie traumatică.

Cartografia războiului, urmărită zi cu zi, surprinde mentalitatea colectivă în mișcare. De la salutul fanatizat al unei părți a elitei naționale pentru intrarea în război alături de Germania, până la năvălirea trupelor sovietice în România și la exaltările amestecate ale Bucureștiului din 1944, volumul adună indicii ale unui mod local de a traversa istoria: entuziasm și rezervă, ovație și resentiment, promisiuni solemne și amânarea chestiunii răspunderilor.

Dinspre „atelier”, Jurnalul funcționează ca o arhivă a muncii scriitorului. Manuscrisele Accidentul și Jocul de-a vacanța cresc pe pagină prin reveniri, blocaje, reluări, rare momente de fluiditate, multe zile de fraze nelegate. Se simte disciplina, perfecționismul, exigența cu ritmul propoziției și cu temperatura tonului. Sunt amintite mai multe lecturi clasice structurate în rețea asociativă – Shakespeare, Balzac – și e vizibil interesul constant pentru traducere; proiectul pentru tălmăcirea romanului Mândrie și prejudecată apare ca probă de gust și cultură, fără să mai conteze soarta sa editorială. În filigran, modelul Jules Renard ordonează o poetică a conciziei și a observației, utilă pentru a explica aerul de exactitate al însemnărilor.

Secțiunea „portrete și climat” aduce istoria intelectuală în prim-plan. Anton și Martha Bibescu, Camil Petrescu, Emil Cioran, Geo Bogza, Mircea Vulcănescu, Max Blecher, Mircea Eliade: figuri prinse în mișcare, cu lumini și umbre, fără retuș. Pagina notorie despre discursul violent al lui Eliade la adresa unui student liberal rămâne una dintre cheile de boltă ale volumului, nu pentru a alimenta un dosar al acuzațiilor, ci prin modul în care Sebastian o administrează: stenografic, nealterat, cu speranța, consemnată, a unei rușini viitoare – un ideal de pedagogie morală care nu ajunge să se împlinească.

Dimensiunea biografică se reconstituie fără emfază. Născut la Brăila, la 8 octombrie 1907, Iosif M. Hechter alege semnătura Mihail Sebastian și intră în câmpul literar ca prozator, dramaturg și jurnalist. Traiectoria lui trece prin ziare cu orientări diferite, prin zone de presiune politică și socială succesivă, prin atacuri venite dinspre tabere antagonice. Condiția evreiască, în atmosfera antisemită a vremii, impune o continuă echilibristică între identitate și supraviețuire. Jurnalul nu abstractizează aceste tensiuni; le arhivează în detalii cotidiene, acolo unde politicile generale devin, pentru individ, mărunțișuri apăsătoare.

O particularitate de stil merită comentată: repetitivitatea listelor de localități ocupate, succesiunea veștilor, monotonia unor zile cu puține evenimente nu reprezintă un defect de compoziție, acestea fac parte din metoda realistă a textului. Războiul nu înaintează prin scene memorabile puse cap la cap, ci prin bucle, reprize și așteptări.

În planul muzicii interioare, Jurnalul oferă o cheie de lectură răspândită pe zeci de pagini: recursul la Mozart. Nu atât ca ornament cultural, cât ca tehnică de salvare, ca formă de păstrare a unei ordini implicite atunci când ordinea publică se fărâmițează. Aceeași funcție o au și ritualurile lecturii sau ale muncii pe textul nefinisat: poduri discrete între biografie și normă estetică, între timp social și timp lăuntric. De aici vine și senzația că, deși rezultatul este un document istoric, miezul rămâne literar: atenția la ritm, la montajul frazei, la alternanța gros-planului cu planul general.

Finalul cunoscut – moartea din 1945, în circumstanțe absurde, exact la marginea speranței unei normalități „cu puțină liniște, o femeie, cărți și o casă curată” – adaugă volumului o gravitate postumă. Jurnalul se închide astfel pe o promisiune neterminată, iar această tăietură sporește intensitatea lecturii. Pe lângă evenimentele unei epoci, se păstrează și conturul unei vieți literare întrerupte, cu proiecte deschise, cu o exigență încă activă în pagină.

Prin ansamblu, Jurnal: 1935–1944 își justifică statutul de capodoperă a literaturii-document și de reper canonic. Panorama politică și artistică a interbelicului târziu și a anilor de război se reconstituie din interior, fără retorică exterioară, prin acumulare de detaliu semnificativ și printr-o etică a privirii care refuză țanțoșenia moralistă. Volumul funcționează în mai multe registre concomitent: mărturie a antisemitismului românesc, arhivă a muncii literare, hartă a prieteniilor și a polemicilor, jurnal al iubirilor și al spaimei, cronică a frontului văzut din oraș. Locul meritat în bibliotecă rămâne acela al cărților care se citesc și se recitesc pentru claritatea pe care o aduc: o claritate de ton și de gândire, din care se pot decupa, la nevoie, atât portrete, cât și lecții publice. În paginile acestea intime, o lume continuă să existe cu precizie, iar literatura își păstrează funcția esențială de a ordona experiența fără a-i șterge asperitățile.

cartea
poate fi comandată pe
site-ul  librăriei online
Portokal