Ultima problemă 

de
Arturo Pérez-Reverte

Editura
CRIME SCENE PRESS
Anul publicării în limba română: 2025
Titlul original: El Problema Final (2023)
Traducere: Laura Drăghici
Număr de pagini: 302
Format: trade paperback cu supracopertă

.

Arturo Pérez-Reverte, celebrul scriitor spaniol cu experiență reportericească de război, autor al multor istorisiri pline de adrenalină și nostalgie, se joacă în romanul Ultima problemă cu unul dintre cele mai iubite mituri ale literaturii polițiste: figura detectivului genial.

Cartea e un hibrid delicios între thriller enigmistic, pastişă afectuoasă după epoca de aur a genului mystery și exercițiu metaliterar despre modul în care ficțiunea modelează viața.
Pentru punerea în scenă, se utilizează un decor aproape teatral, un grup de personaje atent alese și o crimă ce pare desprinsă din manualele vechilor maeștri ai suspansului. Rezultatul este un roman care se citește ca o scrisoare de dragoste adresată lui Conan Doyle, Agathei Christie și Hollywoodului clasic, dar poartă, în același timp, semnătura inconfundabilă a autorului: ironie blândă, melancolie, dialoguri tăioase și un joc intelectual ce te provoacă permanent, până la finalul revelator.

În 1960, pe insulița grecească Utakos, pierdută în Marea Ionică, o furtună violentă izolează în hotel un mic grup de oameni – oaspeți și membri ai personalului – forțați să împartă același acoperiș până la trecerea vremii rele. În mijlocul acestui claustru provizoriu, Edith Mander, o englezoaică aflată în vacanță, este găsită spânzurată, în împrejurări care, la prima vedere, pot trece drept sinucidere. Pe măsură ce detaliile ies la iveală, ipoteza inițială se fisurează însă serios, toți începând să privească evenimentul cu suspiciune crescândă, conștienți că ceva nu se potrivește în această versiune superficială a adevărului.

Din clipa în care corpul femeii este descoperit, fiecare dintre cei prezenți devine un potențial vinovat. Proprietara hotelului și a insulei, Doamna Auslander, cu aerul ei enigmatic, Gerard, majordomul autoproclamat, umbra indispensabilă a gazdei, ospătarii Evangelia și Spiros, doctorul Karabin venit din Turcia în vacanță, cuplul de germani Hans și Renate Klemmer, producătorul de seriale TV Pietro Malerba, actrița Najat Farjallah, diva care simte cum timpul o sabotează, plus două figuri speciale: scriitorul Paco Foxá și actorul Hopalong Basil.

Basil nu este detectiv, cel puțin nu în sensul obișnuit. E un actor de șaizeci și cinci de ani ce și-a clădit faima jucându-l pe Sherlock Holmes în cincisprezece filme. A trăit decenii întregi într-o realitate de carton, cu decoruri de studio și enigme scrise la birou, în care fiecare indiciu își are locul lui într-un mecanism impecabil. Când, la îndemnul lui Paco Foxá, își reia rolul de Sherlock în mijlocul unei anchete reale, tot ce știa din ficțiune este pus la încercare. Basil are gesturi, privire și instinct scenic demne de-un detectiv de manual, însă se vede obligat să le aplice într-o realitate unde oamenii nu se supun logicii regizorale, unde hazardul încurcă pistele și unde o crimă nu e deloc doar un artificiu scenaristic.

Paco Foxá, de partea cealaltă, completează acest duet cu un amestec delicios de ironie și luciditate. Este un scriitor de romane polițiste care a trecut de la enigmele clasice la ficțiunile noir (mai mult acțiune decât rațiune), convins că publicul contemporan vrea mult sânge și mai puține puzzle-uri elegante. Tocmai el devine Watson-ul unui Holmes second-hand, un companion sceptic, dar fascinat, care își privește tovarășul de investigație ca pe un personaj ieșit dintr-un film vechi. Între Basil și Foxá se naște una dintre cele mai savuroase dimensiuni ale romanului: o prietenie ciudată, cu nuanțe de duel intelectual, în care fiecare replică poartă în ea o referință, o glumă sau o mică teorie despre cum ar trebui să arate un mister veritabil.

Ultima problemă are, desigur, intrigă detectivistă în toată regula – insulă izolată, listă de suspecți, indicii, false piste, presiunea timpului, tensiunea care crește gradual. Dar, în același timp, romanul este un sofisticat joc metaliterar. Personajele par conștiente, în anumite momente, că existența le este legată de hârtie, că destinul lor se află în mâna unui autor nevăzut. Hopalong Basil este, în fond, o mască prin care Sherlock Holmes traversează epocile și ajunge, puțin șifonat, în anii ’60, pe o insulă grecească.

Replica din carte care declamă că minciunile, pentru cine ascultă cu atenție, pot dezvălui mai mult decât adevărul rezumă perfect morala implicită a romanului. Personajele mint, se joacă de-a aparențele, adoptă roluri, își pun măști succesive, iar din această suprapunere de ficțiuni mici se conturează de fapt realitatea crimei. Detectivul ajunge astfel și un interpret al poveștilor pe care ceilalți le spun despre ei înșiși. În camerele întunecate ale hotelului izolat nu se caută atât urme fizice, cât nepotriviri în narativele pe care fiecare le folosește drept scut.

Arturo Pérez-Reverte se joacă și cu arhetipurile. Avem aristocrata englezoaică, producătorul de televiziune, actrița în declin, cuplul de turiști germani, medicul aflat în vacanță, proprietara secretoasă a hotelului. Toți par, la început, decupați din manualul clasic al romanului polițist, fiecare cu propria siluetă recognoscibilă. Pe parcurs, însă, autorul le tot adaugă mici detalii care le malformează tiparul. Un gest, o amintire, o schimbare de ton în dialog și, deodată, ceea ce părea clasic se complică, iese din stereotip. Aici se simte plăcerea creatorului de a lucra cu clișeele genului, doar pentru a le răsuci și a le pune la lucru într-un alt registru.

Romancierul pare că se distrează construind tiradele lui Basil și Foxá, acele pagini în care cei doi dezbat până la obsesie ce înseamnă legitimitatea unui detectiv, dacă un actor are dreptul să joace rolul de anchetator într-o crimă adevărată, cât din metoda lui Sherlock poate fi transplantată în realitate. Uneori, înflăcărarea discuției încetinește ritmul, transformând investigația într-un șir de conversații deseori cam ample. Dar, tocmai în această lentoare controlată stă mult din farmecul cărții: romanul invită cititorul să urmărească și gândirea din spatele anchetei, nu doar rezultatul spectaculos al dezvăluirilor de final.

Un alt gen de seducție apare în avalanșa de referințe culturale. De la Conan Doyle și Agatha Christie până la actorii și regizorii Hollywoodului interbelic, romanul funcționează și ca un mic muzeu al imaginarului secolului XX. Paco Foxá parcurge mintal biografii, filme, anecdote, iar aceste inserții dau senzația că te plimbi printr-o cinematografie întreagă, în timp ce în fundal continuă să se audă zgomotul furtunii de pe Utakos.

Ultima problemă e un roman de atmosferă, ludic și melancolic, scris din pasiune pentru mecanismele genului polițist. Este un puzzle detectivist cu toate piesele la locul lor și o scrisoare nostalgică de dragoste adresată unei epoci literare și cinematografice dispărute.

Articolul face parte dintr-un blog-tur organizat cu ocazia apariției în limba română a romanului.
Puteți citi alte opinii despre carte, pe blogurile:

Literatura pe tocuri
Biblioteca lui Liviu
Cărțile mele și alți demoni
Anca și Cărțile
Ciobanul de azi
CITESTE-MI-L
Falled
Fata Cu Cartea

Romanul
poate fi achiziționat în librării sau pe
site-ul editurii