viKtor
Umbre sub soarele Braziliei

 

de
Raul Neghină

Editura Tritonic
Anul apariției: 2025
Număr de pagini: 388

 

viKtor. Umbre sub soarele Braziliei este un roman de frontieră, amplasat la intersecția techno-thrillerului cu realismul magic sud-american, pulsând puternic a dramă psihologică și horror de atmosferă.
Acțiunea sa se desfășoară în Brazilia contemporană, într-un spațiu al contrastelor, incluzând aglomerarea marilor centre urbane sau favelelor și sălbăticia naturală a Amazonului, unde hipertehnologia și tradițiile locale ajung să se atingă incandescent. În centrul istorisirii se află un informatician marcat de traume din copilărie, prins într-o relație complicată cu o tânără dintr-o favelă și împins spre alegeri riscante care deschid uși spre zone tot mai sumbre, sociale, morale și interioare.

Deși pornește dintr-un cadru recognoscibil de thriller psihologic – sechele, obsesii, control, frică, o amenințare care se strânge ca o menghină – povestea scriitorului Raul Neghină se lasă treptat inundată de un val de magic realism, în care întâmplările concrete par să cheme după ele ecouri, semne, obiecte încărcate de semnificații, genealogii ascunse. În această cheie, întrebările despre memorie și vină, despre sacrificiu și moștenire, își găsesc o rezonanță apropiată de modul în care, la celebra Isabel Allende, intimitatea și istoria, iubirea și trauma, prezentul și legenda se agață unele de altele până devin inseparabile.

Protagonistul e Vítor Ribeira, un informatician genial, al cărui trecut se manifestă ca o rană mereu activă. Copilăria sa, trăită sub semnul abuzului unei mame care îl închidea într-o pivniță infestată de șobolani, cât timp își făcea de cap cu amanții, în lipsa soțului înrolat în Legiunea Străină, și cu umilințele suferite la școală pentru că era supraponderal și bălbâit, îl transformă într-un adult hiperalert, cu antene fine, menite să detecteze orice urmă de ofensă încă de la distanță. Identitatea online, viKtor, este mai mult decât un alias, ajunge o armură și un proiect de refacere a sinelui, o încercare de a controla ceea ce, în interior, rămâne fragil.

Pe viKtor îl definește tocmai contrastul dintre perspicacitatea tehnică și stângăcia emoțională. Are inteligența instrumentelor, logica algoritmului, are răbdarea unei minți care poate demonta sisteme. În relațiile interumane însă, funcționează cu o naivitate dureroasă, ca și cum ar încerca să aplice aceeași schemă: dacă muncesc mult, dacă ofer destul, dacă securizez suficient, se va întâmpla binele. E un om crescut în regimul anticipării loviturii, ce și-a perfecționat defensiva, dar și-a lăsat viața afectivă în stadiul de improvizație.

În oglindă, Celina de Lourdes, fata cu propriile cicatrici, la propriu și la figurat, este tipologia supraviețuitoarei dintr-o lume care te învață repede că generozitatea poate fi o resursă rară și scumpă. Favela Esperança, cu ironia numelui ei, e descrisă în cheie socială, cu luciditate de reportaj și lirism întunecat. Sus pe deal, viața la limita existenței, improvizația, lipsa de igienă, noaptea ca teritoriu al traficanților, al gloanțelor, al motoarelor ambalate din frustrare. În contrapunct, jos, privilegiul cu palmieri, mașini exotice, vile și servitori. Diferența asta vizibilă explică psihologia Celinei. Sărăcia cronică, promiscuitatea și abuzurile repetate produc o combinație de foame de libertate și de dependență de adrenalină, iar romanul urmărește modul în care Celina caută o ieșire fără să-și poată opri mecanismul autodistructiv.

Relația celor doi se naște pe un site de dating, din ironii, dintr-o fotografie de bananier și un avatar cu o maimuță, dintr-un joc al indiciilor care, la prima vedere, pare aproape telenovelistic. Această abordare originală are însă o funcție: sub stratul romantic, se simte cum două vulnerabilități se recunosc înainte să se înțeleagă. Întâlnirea din Rio, cu plaja, cu frica lui Vítor de apă (o altă rană de școală, un alt moment în care corpul i-a fost expus ironiei publice), cu Celina care îl împinge să intre în valuri, are acea energie a începuturilor în care interesul se combină cu curiozitatea.

Cuplajul Vítor-Celina intră însă într-o zonă morală incomodă tocmai când pare că ar trebui să devină o poveste de salvare. Vítor încearcă să cumpere libertatea fetei cu instrumentele sale: criptomonede, conturi false, o platformă de escorte de lux, un plan care, în mintea lui, e o operațiune de protecție și control simultan. Ideea de a o salva de sărăcie printr-o schemă care mimează prostituția, dar o păstrează teoretic neatinsă, spune multe despre inteligența sa emoțională.

Celina, la rândul ei, nu încape în rolul victimei docile. Ea își dorește să iasă din mediul în care a fost crescută, simte rușinea, furia, foamea de altă viață, dar poartă și o dependență de adrenalină și de auto-pedepsire. Episoadele de automutilare, vocea interioară care o îndeamnă să transforme durerea în putere, modul în care plăcerea clandestină a controlului asupra clienților devine un substitut pentru tăieturi – toate acestea compun o psihologie crudă, fără cosmetizare. Romanul are curajul să lase personajele să fie contradictorii. Celina poate fi, în același timp, vulnerabilă și manipulatoare, sinceră și mincinoasă, dornică de iubire și atrasă de prăpastie. Vítor este, la rândul lui, tandru și posesiv, protector și orb, un om care repetă ciclul rănilor, căutând dragostea exact în locurile din care se poate naște umilința.

În mijlocul favelei, Luana apare ca o formă de rezistență caldă. Școala improvizată, ideea de a pune educația pe masă ca pe o pâine, încăpățânarea de a oferi copiilor o șansă, o definesc ca pe un centru local moral. Femeia generoasă se impune prin gesturi simple și decisive, iar pentru Celina funcționează ca mamă de suflet, ca o oglindă în care fata își poate vedea un viitor.

Când Vítor pleacă spre Amazon și intră în spațiul tribului condus de Timbira, romanul capătă o respirație mitică. Indigenii din tribul Zaimara trăiesc după ritualuri străvechi, cu o vestimentație tradițională minimalistă, dar folosesc telefoane mobile, iar această coexistență demonstrează că modernitatea nu distruge automat arhaicul. Timbira îi devine prieten și guru spiritual sau, uneori, elev, iar ideea că sub îndrumarea lui Vítor poate apărea un hacker inofensiv din inima junglei are un farmec aparte, izvorât din amestec de inocență tehnică și inteligență adaptativă.

Relația cu tribul Zaimara, cu Timbira, aduce în roman un alt tip de punte socială, prin tradiția care nu se opune tehnologiei, ci o metabolizează.

În același timp, povestea Vítor–Inaiá introduce o senzualitate diferită de energia urbană a relației cu Celina. E o apropiere cu ton ritualic, o formă de sacralizare a corpului, o posibilă reînvățare a intimității. Într-un roman care discută impotența și rușinea, această apropiere se bazează pe un soi special de erotism, cel cu capacitate de vindecare.

Aici intră în joc și componenta ecologică: traficanții ilegali de aur, defrișările, degradarea junglei. Amazonul are frumusețe și amenințare, iar romanul le lasă să curgă împreună. Paradisul e sfâșiat zilnic, iar agresiunea economică se învecinează cu violența fizică.

Casa ultratehnologizată a lui viKtor, fortificată, gestionată prin aplicații, ar trebui să fie sanctuarul controlului. În schimb, devine cușcă. Mesajul trimis de Timbira – „Fugi repede, vin să te ridice” – și secvența în care Vítor constată că a rămas prizonier în propria fortăreață, cu acces refuzat și cu codul de eroare 666, funcționează ca un simbol: omul care a construit sisteme ajunge să fie devorat de sistem. Horrorul psihologic se naște tocmai din această inversare angoasantă.

Interesant e că, atunci când romanul pare să-și fi fixat deja direcția, își permite o reconfigurare structurală. Apare în prim-plan manuscrisul A Doutrina do Medo / Doctrina fricii, și, odată cu el, componenta de mystery-thriller capătă coloană vertebrală. Cartea din carte vorbește despre modul în care pedepsele timpurii nasc înrăiri tăcute, despre cum victima poate învăța violența ca limbaj. Vítor o găsește, o citește, se recunoaște în ea, iar această recunoaștere seamănă cu un blestem autoindus: când te vezi prea clar într-un text, textul începe să te urmărească.

Traseul lui Vítor este mereu împins înainte de interacțiunile cu femeile, ca și cum fiecare prag existențial s-ar deschide printr-o figură feminină care îl atinge într-un punct sensibil și îl obligă să se reinventeze. Antonia, mama, îi modelează din copilărie frica, rușinea și reflexul de a se apăra, lăsând în el o vulnerabilitate care se va traduce mai târziu în nevoia de control și în blocaje intime. Apoi apare momentul adolescenței, când batjocura unei colege, o lovitură în orgoliu, declanșează transformarea corporală. Slăbitul vine ca o revanșă, o reconstrucție a imaginii de sine, primul pas spre viKtor. Celina ajunge scânteia maturității lui sociale, pentru ea își schimbă rutina, își asumă riscuri, își transformă competența tehnică în monedă și își construiește iluzia salvării. Inaiá îl mută într-o altă zonă, mai tăcută și mai profundă, unde apropierea capătă o dimensiune de vindecare și îl împinge să-și confrunte limitele fără mască, într-un spațiu în care masculinitatea sa nu mai ține de performanță, ci de reconectare.

Iar când ai impresia că se vor închide toate cercurile în jurul protagonistului, vine surpriza: actul final, o poveste în jurnale, din anii ’80, cu Rafael Noite și Maria Fialho, pe insula Boipeba. Vocea se schimbă, textura este mai confesivă, de jurnal intim, iar iubirea pasională și dragostea maternă înfloresc una din alta. Lanțul cu plăcuța gravată Só no sacrifício se lembra / Doar prin sacrificiu îți aduci aminte apare astfel ca o relicvă simbolică, un obiect ce concentrează memoria și devine o moștenire cvasi-mistică.

Pe ansamblu, viKtor. Umbre sub soarele Braziliei este o operă literară care își asumă amestecul de genuri cu entuziasmul explorării de noi teritorii. Debutează prin acțiune romantică, traversează problematici sociale, prinde viteză în thriller detectivist, se învelește în realism magic și deschide o fereastră spre metafizică. Această alternanță controlată produce efectul de labirint în care răul nu are chip precis, dar lasă urme.

Se simte extraordinara documentare a autorului pentru a stăpâni toate domeniile abordate, de la Brazilia contrastelor sociale până la inserțiile de portugheză, integrate natural, ca o notă de autenticitate care completează decorul. Partea tehnologică are o precizie ce susține suspansul: identități online, rețele sociale, darknet, mecanisme digitale și logica din spatele lor sunt prezentate coerent, cu senzația că protagonistul știe exact cum funcționează sistemele pe care le pune în mișcare, iar procedurile polițienești (interogatorii, anchetă, presiunea instituțională) adaugă aspecte profesioniste escaladării tensiunii. Peste toate, romanul ancorează miza în realitatea dură a Amazonului: defrișările, exploatările ilegale și degradarea ecosistemului devin un fundal cu greutate, care intră direct în conflictul personajelor, astfel încât informația se transformă în combustibil narativ, iar universul literar capătă nerv, amplitudine și credibilitate.

Dacă te atrage realismul magic cu parfum sud-american, dacă apreciezi thrillerele psihologice și dacă accepți finalurile care lasă în aer o parte din ecou, viKtor. Umbre sub soarele Braziliei este romanul pe care îl căutai. Are ambiția de a pune exotismul pe harta ficțiunii românești, fără să îl utilizeze exclusiv doar drept decor, are curajul de a amesteca registrele și are un gen special de neliniște persistentă – teama de a descoperi, în spatele fiecărui cod, o rană care încă execută comenzi.