Frânturi din ea

de

Karin Slaughter

Editura Leda
Imprint: Leda Bazaar

Categoria: Literatura Universală
Anul publicării în limba română: 2022
Titlul original: Pieces of Her (2018)
Traducere de: Alina Bâltâc
Număr de pagini: 608
volum achiziționabil pe
Libris.ro

.

Romanul Frânturi din ea este un thriller surprinzător, tumultuos, bazat pe revelații și dezvăluiri, dar și foarte bogat în acțiune sau momente tensionate, în care personajele puse în situații stresante sunt obligate să ia decizii determinante pentru continuarea evenimentelor, într-un efect de domino incontrolabil.

Andy (Andreea) Oliver lucrează ca dispecer la centrala telefonică a poliției din Belle Isle, în timp ce mama sa, Laura Oliver, este logoped și ajută pacienți cu probleme să își recapete controlul asupra facultăților lingvistice.

În ziua în care Andy împlinește treizeci de ani, ele se întâlnesc la prânz într-un restaurant din micul și liniștitul lor oraș.
Serenitatea locului, cunoscut pentru rata scăzută a criminalității, este tulburată de un bărbat care intră și împușcă mortal trei persoane în restaurantul unde se aflau Andy și Laura.

Mama, în încercarea de a-și proteja fiica de un atac iminent, îl oprește pe bărbat cu un gest curajos care devine viral pe toate canalele de știri naționale, datorită unui video filmat cu telefonul mobil.

Știrile transmise de mass-media atrag atenția asupra Laurei, care este văzută la TV de cineva ce nu ar fi trebuit să o mai găsească vreodată.

În noaptea următoare, un bărbat pătrunde în casa ei și o atacă, însă Laura este salvată în ultimul moment de Andy.
Laura o îndeamnă pe fiica sa să fugă fără ea și să ajungă la un garaj unde va găsi ce îi va fi necesar pentru călătorie.

Speriată și confuză, Andy face cum i s-a spus, dar descoperă ceva neașteptat: o valiză plină de bani și mai multe documente ale mamei sale, toate având fotografii și nume diferite.

Începe astfel o lungă și periculoasă căutare a răspunsurilor, descoperind adevărata identitate a Laurei Oliver și un trecut care a revenit să ceară socoteală. 

Franturi din ea - Leda - Libris - recenzie

Andy crede că își cunoaște bine mama: o logopedă care ajută pe alții, o femeie de treabă căreia îi place să joace bridge, care și-a petrecut ultimii ani din viață supraviețuind unui cancer la sân. O femeie liniștită de cincizeci și cinci de ani, fără secrete, care nu s-a mutat niciodată din micul oraș Belle Isle și nu a avut alte aspirații decât să devină un pilon al comunității locale.

Totul se schimbă când un bărbat înarmat irupe în fast-food, declanșând un adevărat infern.

Primele știri confirmă că este vorba despre Jonah Helsinger, fiul fostului șerif din Bibb County, care a murit nu cu mult timp în urmă într-un schimb de focuri în timpul unui jaf bancar. Se pare că obiectivul criminalului era Shelley Barnard, fosta lui iubită, care tocmai îl părăsise. Însă criminalul nu a luat în calcul prezența Laurei.

La scurt timp după evenimente, apare un video al împușcăturii, care pare să confirme suspiciunile lui Andy de la fața locului, în timp ce era salvată de mama ei. Imaginile dezvăluie o ființă care nu seamănă deloc cu Laura pe care toată lumea o cunoaște. Videoclipul arată o femeie rece și nemiloasă, care acționează ca o persoană antrenată militar, dotată cu abilități surprinzătoare în lupta corp la corp. O mașină de război.

Întrebările se înmulțesc: femeia din video este cu adevărat o mamă care nu are de ales și ce acționează din disperare?
Este într-adevăr o mamă care acționează instinctiv pentru autoapărare, pentru a-și salva fiica de la nebunia ucigașă a unui nebun răzbunător și violent? Sau acel nebun răzbunător și violent nu este, de fapt, un tânăr care și-a pierdut tragic tatăl în timpul serviciului, și când avea mai mare nevoie de afecțiune a fost părăsit de o iubită nerecunoscătoare? Acea femeie, Laura Olivier, nu ar fi putut să-l cruțe pe tânărul Helsinger? Este posibil să-l fi ucis pentru a ascunde vreun secret? Cum se explică faptul că o femeie blândă și inofensivă s-a comportat ca un ucigaș implacabil, determinat și eficient, lipsit de orice sentiment de milă? Poate o mamă să fie atât de periculos cameleonică?

Detectivul-sergent Lisa Palazzolo, de la Departamentul de Poliție din Savannah, vrea să lămurească situația și începe să pună presiune pe Andy și pe tatăl ei, Gordon.

franturi-din-ea_karin-slaughter_editura-corint-leda-bazaar

Andrea este deosebit de atașată de mama sa, Laura, despre care crede că știe totul. Este pentru ea ca o carte deschisă. Îi cunoaște trecutul, caracterul, ce îi place. E vorba despre mama ei, este cu ea de treizeci de ani, deci este sigură că știe totul. Dar este într-adevăr așa?
Poți cunoaște cu adevărat o persoană, chiar locuind în aceeași casă ani de zile?

Deodată, în timpul unei împușcături într-un fast food, viața Andreei se va schimba. Va trebui să pună totul sub semnul întrebării, pentru că mama ei a ucis atacatorul. Dar nu a fost vorba doar de autoapărare, Laura a acționat hotărât și rece.

Andrea e șocată, dar nu atât de împușcătura, cât de acea parte a Laurei pe care nu a văzut-o niciodată. În timpul atentatului, Andrea a descoperit o altă Laura. Aceea nu era mama ei.

Din acel moment, Andrea începe să se întrebe cine este cu adevărat Laura și ce i-a ascuns despre viața ei anterioară. Cine era Laura înainte de nașterea ei? Poate că tot ce i-a povestit despre trecutul ei a fost doar o fantezie. Poate că nici povestea despre tatăl ei biologic nu este adevărată. Întrebările încep să-i tulbure mintea. Sunt prea multe, dar mai ales îi este teamă de răspunsuri. Îi este teamă să afle adevărul despre mama ei, despre persoana la care ține cel mai mult în lume. Dacă ceea ce știe despre mama ei nu corespunde realității și totul este o minciună, atunci lumea ei s-ar prăbuși, pentru că s-ar sprijini pe o ficțiune. Nu ar avea fundații.

În ciuda incertitudinilor și a fricii, Andrea începe o cercetare personală pentru a descoperi trecutul mamei sale, deoarece Laura se încăpățânează să nu vorbească. Nu îi povestește nimic. Ba chiar îi cere să plece de acasă.

Acest comportament o tulbură pe Andrea și o împinge să investigheze pe cont propriu.

Căutarea adevărului va fi o călătorie nu doar psihologică, ci și fizică. Această călătorie, pe lângă o căutare a adevărului, va deveni un parcurs formativ personal. Un parcurs care o va face pe Andrea mai puternică, mai sigură pe ea, mai responsabilă și conștientă de ceea ce dorește și de cine vrea să fie.

Lămurirea trecutului mamei sale și, implicit, al ei, o va schimba.

Narațiunea, mereu fluidă și cu un ritm alert, este eficient structurată și alternează între 1986 și 2018, făcând lectura și mai captivantă.

Romanul Frânturi din ea a fost ecranizat într-un fidel și foarte reușit serial Netflix.

Karin Slaughter este una dintre cele mai populare și apreciate scriitoare ale momentului.
Publicate în peste 120 de țări, cu peste 35 de milioane de exemplare vândute pe tot globul, cele 21 de romane ale sale au fost recompensate cu numeroase premii literare și au devenit bestsellere New York Times încă de la lansare.
Slaughter este fondatoarea proiectului Save the Libraries, o organizație nonprofit înființată pentru a sprijini bibliotecile și în special pe cele din zonele rurale. Originară din Georgia, locuiește acum în Atlanta. 

logo Analogii - Antologii

volum
disponibil
pe site-ul librăriei online
LibrisLibris