Palatul de iarnă
Ecaterina cea Mare. Naşterea unei țarine

                           de Eva Stachniak

Editura All / Allfa
Anul apariţiei 2014
Titlul original: The Winter palace. A Novel of Catherine the Great 2012
Traducător: Andrei Dosa
Număr de pagini: 480

 

  1743 – Sankt Petersburg. Barbara, fiica unui legător de cărţi polonez, rămasă orfană, ajunge la Curtea Ţarinei Elisabeta, care i-a promis tatălui său că va asigura un viitor copilei de 16 ani. Una dintre multele tinere protejate, orfane sau abandonate care şi-au găsit un rost sub acoperişul palatului imperial pe post de servitoare, cusătorese sau garderobiere, Barbarei, devenită prin rusificare Varvara, nu-i ia mult ca, datorită cunoştinţelor sale multilingvistice şi a spiritului de observaţie să fie remarcată de către Cancelarul Bestujev. Acesta intuieşte în ea o valoroasă revelatoare de secrete, odată ce va fi antrenată şi strecurată în apropierea capetelor încoronate.
Fata are parte de o scurtă instruire în arta spionajului de la Curte, învăţând că o slujbaşă de succes trebuie ca pe lângă a se face utilă stăpânului, să fie mereu atentă, să reţină şi să reproducă conversaţii, fragmente de documente sau bârfe, să poată deschide o casetă ori corespondenţa fără să se observe că s-a umblat la ele, să recunoască cărţile cu pereţi dubli, ascunzătorile personale sau coridoarele secrete mascate. Cancelarul o îndeamnă să se folosească inclusiv de nurii feminităţii ei, de faptul că e destul de drăguţă încât să fie nevoie să se ferească pe cordoarele palatului de atingerile bărbaţilor nobili, funcţionari sau străjeri care asigură paza. Se dezvoltă o relaţie stranie între aristocratul intrigant uns cu toate alifiile luptelor pentru putere şi tânăra încă naivă, dar doritoare să înveţe şi să îşi îmbunătăţească poziţia. Una în care sexul este doar o lecţie în plus şi importante sunt rezultatele informative, odată integrată în sistemul de iscodire.

  Prima însărcinare a fetei va fi pe lângă moştenitorul coroanei Karl Peter Ulrich (rusificat Piotr Fiodorovici), junele german adus să joace rolul de ţarevici şi să se pregătească pentru cel de ţar, de către mătuşa sa, Ţarina Elisabeta, pentru că fiica lui Petru cel Mare dorea să își asigure astfel succesiunea. Varvara ajunge să-i citească tânărului Mare Duce publicaţiile germane sau cărţile din care i se preda, pentru ca ţareviciul să nu-şi obosească ochii, prilej excelent de a acumula o variată gamă de informaţii pe care să le ofere lui Bestujev, dar şi țarinei ce o chema uneori seara la ea pentru a-i povesti tot ce se întâmplase peste zi şi despre evoluţia nepotului său. Cu talentul ei de a sesiza ceea ce pot considera interesant protectorii săi, Varvara se remarcă printre ceilalţi informatori şi devine şoptitoarea de taine favorită a Împărătesei.

  Astfel că una dintre cele mai importante misiuni, aceea de a o spiona pe candidata la postul de soţie a tareviciului, Sofia, prinţesa de Anhalt-Zerbst în vârstă de 14 ani, provenind dintr-o scăpătată familie nobiliară prusacă, pare să i se potrivească perfect. Varvara este  impresionată de personalitatea şi inteligenţa tinerei străine și de dorința ei de adaptare într-o lume unde străinii, ca ele, sunt priviţi cu suspiciune, chiar şi de ceilalţi alogeni între timp integraţi. Sofia, numită acum mai ruseşte Ecaterina, este conştientă mereu de pericolele cuvintelor sau gesturilor nepotrivite, nu lasă aproape niciodată garda jos şi joacă mai bine decât oricine jocul puterii. Chiar decât propria mamă care cade în dizgraţia împărătesei, incât doar fiica reușește să salveze imaginea familiei. Dar până şi ea va avea nevoie de acoperirea unor scăpări şi atunci când Varvara o ajută, o loialitate aproape de prietenie se înfiripă între cele două tinere, prinţesa şi slujitoarea.

  Stabilizarea la Curte a încercatei Sofia/Ecaterina reprezintă primul pas al celei mai glorioase domnii peste Imperiul Rus, dar până acolo aspiranta la monarhie va avea de făcut faţă multor intrigi şi bănuieli, la fel ca şi susţinătoarea sa, concediată la un moment dat din postul de iscoadă. Viaţa celor două va înainta în paralel, destinul neînsemnat al Varvarei, căsătorită impus cu un ofiţer al Gărzii Palatului şi al soţiei desconsiderate a viitorului ţar, curgând la fel de tulburat, un timp paralel, apoi  împletindu-se din nou.

  Varvara aplică toate lecţiile spionajului politic şi devine chiar în propria viață precaută, reţinută, atentă la orice cuvânt rostit sau scris, mereu bănuitoare şi fără a spune niciodată ce gândeste, spre deosebire de soţul său militar, entuziast patriot ce tună și fulgeră împotriva germanizării conducerii imperiale.

  Ecaterina este şi ea mult mai calculată şi adaptabilă, gata să joace cartea iubitoarei de popor şi cultură locală, spre deosebire de viitorul ţar Petru, care detestă primitivismul rusesc, ridică în slăvi ordinea prusacă şi poartă uniforma militară a trupelor sale alcătuite exclusiv din germani, în loc de cea a regimentelor băştinaşe. Chiar dacă instinctul politic al Ecaterinei nu dă prea des greş, ea este încă foarte influenţabilă sentimental, iubirea punându-i în pericol şi cele mai statornice planuri, dar până la urmă și ajutând-o, mai mult prin întâmplările fericite ce protejează întotdeauna îndrăgostiţii şi-i înalță împreună, decât din calcule ale alegerii bărbaţilor potriviţi pentru scopurile ei.

  Se precipită o acumulare de evenimente palpitante ce duc spre apogeul exploziv când Ecaterina preia puterea, dar chiar dacă ele sunt istorice şi cei interesaţi de trecutul Rusiei poate le cunosc, o să le tratez ca pe spoilere majore ale unei desfăşurări foarte interesante de acţiune și nu o să le divulg. Aş vrea să remarc doar că, în pofida dispreţului real al lui Petru al III-lea pentru supuşii săi, barbarii ruşi, în scurta perioada de domnie el a fost un conducător luminat, reformele sale umaniste, europenizând mult Rusia şi transformând relaţiile sociale prin educarea nobilimii şi dezrobirea efectivă a ţăranilor, care până atunci puteau fi exploataţi oricum sau chiar omorâţi fără judecată de către proprietarii pământurilor pe care lucrau. Autoarea prinsă în argumentaţia pro protagonistele ei, parcă nu scoate suficient în evidenţă asta şi îl cam demonizează / caricaturizează pe țarul germanic.

  Este o carte intens feminină, Palatul de Iarnă, în stilul Philipei Gregory – care a luat la rând femeile celebre ale Curţii engleze, analizând rolul lor într-o lume a bărbaţilor – aici istoria desfăşurându-se în Rusia chiar şi mai tradiţional patriarhală. Pe lângă Varvara şi Ecatarina avem personalitatea dominantă a Țarinei Elizabeta. Urcată la tron după înlăturarea regenţei ţarului-copil Ivan, ea va consolida moştenirea lui Petru cel Mare, tatăl său. Deşi îşi propune să nu fie executat nimeni pe eşafod în timpul domniei sale, nu ezită să dea pedepse dure şi să insitituie o stare de paranoia, alimentată de spionită cronică, în imperiul său.

O galerie de femei puternice care îşi urmăresc cu determinare ţelurile, dar şi profund sentimentale, total umane, pentru că fiecare au căderile şi slăbiciunile lor.

  E şi o carte despre străini, priviţi prin prisma construcției și reconstrucţiei reşedinţei imperiale – ca un simbol al întregii Rusii, ce îi absoarbe cultural. Sankt Petersburg-ul însuşi a fost întemeiat de Petru cel Mare pe un teren mlăştinos unde locuiau numai pescari finlandezi. Apoi încet-încet, pe malul Nevei, în zile și  nopți albe, s-a înălţat un oraş liniar şi organizat, cum ruşii nu au mai avut, cu aripi de palate încă modeste şi încă provizorii. Elisabeta încearcă să introducă somptuozitatea prin arhitectul ei italian Bartolomeo Rastrelli şi meşterii nemți, dar adevărata măreţie o atinge ctitoria sub Ecaterina cea Mare, fetiţa prusacă adusă dintr-o ţară cu care Rusia se află mai tot timpul în război, pentru a deveni cel mai maiestuos Ţar al noului său popor. Îmbogăţit de-a lungul domniei Elisabetei şi al succesorilor săi cu colecţii de artă achiziţionate din toată Europa, palatul este inclus astăzi în cadrul complexului muzeal Ermitaj şi poate fi admirat împreună cu marea colecție de opere artistice care au scăpat vâlvătăii revoluţionare.

  Eva Stachniak este o scriitoare canadiană de origine poloneză cu studii literare şi experienţă de scenarist  radio. Romanul său, ce a devenit bestseller internaţional şi a fost nominalizat în 2012 de Washington Post şi Globe drept unul dintre cele mai bune romane ale anului, este impecabil documentat. Pentru ambientarea lui, autoarea a examinat arhive, scrisori, jurnale şi acte oficiale ale vremii. Edificarea sa migăloasă se simte în atmosfera reprodusă perfect, compoziţie de mici amănute: de la descrierea sălilor palatelor şi garderobei imperiale, până la lista mâncărurilor de la curte sau a unei gospodării individuale din acel timp.

În pofida subtitlului original: A Novel of Catherine the Great, acest volum surprinde doar începutul domniei Ecaterinei, de când era încă mai mult pubera Sofia din Prusia și Marea Ducesă neglijată de soț. Ne aşteptăm la o continuare grandioasă despre domnia ei îndelungată, în umarea Împărăteasa Nopţii, ce a fost publicată în 2014 şi sperăm că va fi tradusă şi la noi de Editura All.

 Palatul de iarnă este o istorisire fascinantă, sclipind de glamour decadent şi ambiţii politice, dar totodată o fină dezvoltare psihologică a personalităţii marilor figuri ale vremii, o restaurare nu numai a unei epoci sau a unor edificii, ci şi a unor caractere, aşa cum pot fi refăcute din faptele şi scrierile lor sau ale contemporanilor, păstrate peste timp. Un tablou vivant, o frescă de epocă ce te transpune total în nimbul Curţii Imperiale şi te strecoară sub toate straturile splendorii sale de suprafaţă.

 Celor care au rămas încântaţi de acestă carte şi caută subiecte tratate asemănător, le recomand cu garanția satisfacției cel puțin egale: Regina Mătăsurilor, Ducesa din Milano, Onorabila veneţiană, Elizabeth Bathory. Contesa sângeroasă sau Regina nimănui, apărute tot la Editura All/Allfa, în excelenta colecție Roman istoric.

 Romanul Palatul de iarnă. Ecaterina cea Mare. Naşterea unei țarine poate fi comandat pe site-ul  Editurii All.