„Monştri cei mai răi nu arată ca nişte monştri.”
Răzbunarea Ciorilor
de Leigh Bardugo
Editura Trei
Colecția: Fiction Connection
Titlul original: Crooked Kingdom
Traducere: Laurențiu Dulman
Număr de pagini: 688
Achiziționabilă pe libmag și târgulcărții
Răzbunarea ciorilor / Crooked Kingdom este al doilea și ultimul roman din seria Banda celor Șase Ciori / Six of Crows, dar al cincilea ambientat în Grishaverse (Universul Grisha). Trilogia precedentă, având alte personaje și petrecându-se în altă regiune, într-o perioadă de timp parțial paralelă, este alcătuită din volumele: Regatul Umbrelor / Shadow and Bone, Regatul Furtunilor / Siege and Storm și Regatul Luminilor / Ruin and Rising.
Spre bucuria fanilor, Leigh Bardugo a anunțat că va mai scrie și alte cărți localizate în aceeași lume, cu alți eroi, unii dintre ei deja cunoscuți ca apariții meteorice în aventurile de până acum.
Deși mai voluminos decât Banda celor Șase Ciori (primul volum), Răzbunarea Ciorilor are loc într-un timp și spațiu mult comprimate. Toată acțiunea se petrece în mai puțin de cinci zile, exclusiv în cadrarea atât de ofertantă a orașului-port Ketterdam. Această comprimare are ca efect o detaliere mai aprofundată decât în prima carte a burgului maritim de inspirație istorică Venețiano-Amsterdamo-Rotterdamică. Desfășurându-se în același perimetru relativ restrâns, narațiunea ajunge, inevitabil, să dea foarte multe amănunte despre oraș, cu arhitectura sa, tradițiile, îmbrăcămintea, mâncarea, cultura lui, divertismentul, cartierele sale pitorești individualizate, cu viața socială și politică învârtindu-se doar în jurul profitului, cu religia lui – chiar și ea legată de bani: cetățenii din Kerch (ținutul al cărui capitală este Ketterdam) se închină zeului Ghezen, cel care își manifestă bunăvoința tot prin câștiguri financiare.
„Nu există oameni buni în Ketterdam, a spus Kaz. Nu le prieşte clima.”
Scriitura este una la persoana a treia, cu schimbări de perspective între cei șase protagoniști pe care-i cunoaștem și îndrăgim deja, plus încă două, în prolog și epilog, a unuia dintre multele personaje secundare introduse doar în acest volum continuator și a lui… vedeți voi la final.
Remarcam în recenzia la Banda celor Șase Ciori cât de bine este construit fiecare dintre protagoniști. Din lumini și umbre, din calități și defecte. Echipa lor alcătuită din membrii bandei de cartier a Scursurilor, la care s-au adăugat recruți specializați folosiți în misiunea imposibilă la care au participat ca un soi de comando sinucigaș, este, împotriva oricăror șanse, una de succes. Reușita atrage atenția spre calitățile pe care le au fiecare: Kaz – super-îndemânaticul hoțoman-șef, mereu urzind planuri și vicleșuguri, Inej – fantomatica făptură leală ce se poate strecura pe nesimțite și culege informații ca un spion ideal, Jesper – trăgătorul de elită cu talente paranormale needucate, Matthias – forță fizică și putere psihică izvorâte din determinare înnăscută și înclinație spre fanatism, Nina – cu însușirile ei de Grisha Sfâșie Inimi, ce-i permit să adoarmă paznici și să afecteze de la distanță dispoziții sau organe umane, Wylan – perfecționatorul de explozibili și fiul care știe multe intimități ale ticălosului Jan Van Eck, magnat al transporturilor maritime si negustor influent din Consiliul Comercial Kerchian, cel care le-a furat recompensa misiunii îndeplinite, devenit pentru asta ținta Ciorilor.
Dar, într-o altă înșiruire, mai puțin glorioasă sau dătătoare de încredere, trupa care are de înfruntat acum oficialitățiile unui întreg oraș este doar o gașcă de adolescenți, dintre care unul este schilod, alta-i o fostă sclavă sexuală, mică, slăbănoagă și plină de sechele, alălalt un dependent de jocuri de noroc care se umple mereu de datorii, plus un proscris evadat, o tipă Grisha ruinată mental de folosirea periculosului drog jurda parem și intelectualul grupului, cel care nu poate să citească niciun rând scris, având dislexie.
O adunătură de însușiri pozitive și negative, în slujba șansei de reușită a unui plan în care trebuie puse toate în valoare, pentru două scopuri majore asupra cărora sunt focusate. Eliberarea lui Inej și obținerea recompensei promise de către bogatul și respectabilul Consilier Van Eck, cel care i-a înșelat și lăsat fără bani, fără resurse și fără talentata lor spioană.
O altă definire a celor șase camarazi ar fi după dorințele pe care și le-ar îndeplini odată ce ar face rost de marile sume de bani râvnite.
Kaz vrea să își formeze o nouă bandă de elită, unde să nu mai fie doar tânărul locotent, ci generalul suprem, să continue să tragă țepe țeparilor și să se răzbune pe Pekka Rollins, cel care i-a trădat pe el și fratele său, atunci când le-a făcut cunoștință cu spiritul himerico-potlogar al orașului. Din păcate, în urma acestei scamatorii de șarlatan, fratele lui Kaz și-a pierdut viața și spectrul răzbunării îl bântuie acum pe băiat, hotărât să-l ducă la faliment pe acela care i-a jefuit și între timp a ajuns o figură marcantă printre infractori și proprietarii de localuri dubioase ale cartierelor rău famate.
Inej visează idealist să echipeze o corabie de război cu care să lupte împotriva piraților vânători de sclavi, până la dispariția acestei plăgi a civilizației umane.
Jesper speră să poată plăti polița pentru casa familială și să se întoarcă la ea împreună cu tatăl său – un personaj savuros, în genul bătrânului de la țară, care are impresia că băiatul lui studios urmează cuminte cursurile universitare, în timp ce acesta le-a abandonat de mult pentru o carieră criminală de pistolar și cartofor înrăit, păstrându-și totuși toată dragostea și respectul pentru părintele lui, ce vine pe nepusă masă să-l viziteze.
Un dor de reîntoarcere pe tărâmuri natale are și Nina, care ar vrea și să salveze, transferând cu ea în Ravka câțiva zeci de Grisha amenințați în Ketterdam de răpitorii mai multor națiuni ce vor să-i folosească pentru a testa noul drog amplificator de puteri sau pur și simplu să-i execute, cum ar face-o fjerdainii.
Într-un fel își dorește un acasă și Matthias, dar pentru el acasă a devenit pasiunea lui spre care și-a îndreptat fanatismul idealizator, chiar frumoasa Nina. Prin ea a renăscut curățat de prejudecăți și supuneri oarbe și cu ea ar vrea să-și înlocuiască vechiul sens existențial.
La fel de neclar rămân conceptele de casă sau familie și pentru bietul Wylan, care nici măcar nu mai arată cum arăta la începutul relației bandei cu comerciantul trișor, neiubitorul lui tată, pentru că a fost trasformat într-o sosie a lui Kuwei, fiul inventatorului shuhan (o populație cu trăsături orientale și ochi galbeni).
Ambiții mărturisite și pasiuni nemărturisite, cei șase protagoniști se transformă mult în al doilea volum și se fixează tot mai magnetizați, în trei cupluri îmbârligate emoțional și afectiv: previzibila pereche Nina – Matthias , mai puțin previzibila Wylan – Jesper și improbabilul cuplu: Kaz – Inej. Fiecare atracție romantică este combinată cu alt fel de legături psihologice, nicio situație nu este simplă și cu atât mai interesante sunt de urmărit cum evoluează.
Dansul răzbunării începe în forme neașteptate, condus magistral și mereu surprinzător de Kaz. Atât partea de urgență, tentativa de eliberare a lui Inej, cât și cea de finețe, stoarcerea de la Van Eck a mai multor bani decât are – pe toți pe care i-a promis, plus o dobândă despăgubitoare – se desfășoară cu lovituri de teatru consecutive și o imaginație infracțională ce atinge arta, ba pe alocuri chiar știința, prin invențiile lui Wylan și Kuwei Yul-Bo, fiul cercetătorului, aflat încă în custodia lor, în timp ce toate națiunile care vor să pună mâna pe drogul produs de tatăl său, îl caută.
Multă acțiune, culoare, panglicării, explozii, cacealmale și înfruntări cu zâmbetul pe buze sau cu scrâșnet de dinți. Un Carnaval letal în care sub orice mască se poate ascunde un potrivnic și în orice aglomerare veselă poate începe o ambuscadă. Uneori amuzant, cu înclinații ale eroilor spre fanfaronadă, alteori grav, cu tensiune a confruntărilor pe muchie de cuțit, Răzbunarea Ciorilor este un roman fantasy excelent, conținând toate ingredientele atât de reușit combinate deja în Banda celor Șase Ciori, ba, chiar, unele delicii suplimentare.
Lansez acest review pentru cel de-al doilea volum al seriei mai mult ca pe un reminder, un semnal că el a apărut și își menține calitatea la același nivel cu primul, știind că toți cei ce l-au terminat pe acela, deja sunt convinși că trebuie să-l continue. Pentru cititorii care nu au parcurs întâiul volum, aș plasa încă o dată link spre recenzia pentru el, unde, sper că am făcut o prezentare suficient de convingătoare a tuturor atracțiilor sale, pentru a-i obține măcar o fărâmă din atenția pe care o merită.
Romanul poate fi achiziționat pe site-ul librăriei Libmag și al anticariatului online Târgul Cărții la cel mai bun preț.
Convingatoare recenzie. Esti atent la fiecare detaliu si asta face sa suna atat de bine fiecare prezentare. Felicitari!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc, Vero! 🙂 Daca tu sau Razvi aveti chef de un fantasy mai putin sangeros decat ultima recomandare 😀 , asta ar fi numai bun. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O recomandare bine-venita. Multumim !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O sa faca hernie, saracul Mos Craciun, la cate carti te-ndeamna toata lumea sa-i inghesui in sac. 😀 Bine ca macar mastodonticele trilogii ale lui Ken Follett au ajuns deja. 😛
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ioi doar o serie plus inca trei. Mai am o serie de KF. Dau faliment …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Suna complicat de frumos 🙂 :)! Nu am citit nimic de autoarea aceasta… La cum suna recenzia ta, sigur urmeaza sa fac o achizitie 🙂 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nicole, eventual poti incepe gradat, cu seria ei Grisha, care e mai feminin-adolescentina un pic si sa inchei apoteotic cu asta, ce se duce mai inspre realitate brutala. Se petrec in acelasi univers fantasy, dar nu au neaparat legatura intre ele. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Asa o sa fac :)! Multumesc pentru recomandare!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cu mare drag si responsabilitate! 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nici nu ma asteptam la altceva din partea ta 🙂 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Superba recenzie! Ca de obicei, ne oferi un adevarat festin! Am citit-o cu mare interes. Dar sa stii ca simt o oarecare vina. Pentru ca mi-am cumparat toate cartile autoarei si nici acum nu le-am citit. Sa imi fie rusineeee!!!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Meeerciii, Alina!!! Ah, ce fain ca deja le ai! Chiar daca nu o sa ti se para trilogia Grisha ceva deosebit – e la nivelul altor fantasy bunicele – sa nu renunti pana ajungi la Banda celor Sase Ciori. Mie mi s-a parut ca seria asta a fost atat de buna, incat a facut-o mai interesanta si pe cea dinainte. 😀 Nu stiu daca as recomanda totusi sa incepi cu Ciorile si apoi sa treci la Grisha. Daca nu le-ai avea, as fi de acord ca se poate intelege foarte bine totul si fara Regatele alea, dar daca le ai, ar fi pacat sa nu le iei in ordine. 😛
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O, si pe eroina din Grisha o cheama Alina! Tu esti obligata sa vezi ce e cu tiza ta! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doar seria Grisha am citit-o de Bardugo, dar vine si timpul seriei acesteia…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Geo, tocmai ai ajuns la partea cea mai buna! 😀 Seria asta e in continuare cumva, chiar daca nu au legatura directa. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa am auzit si eu!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Bardugo e, fără îndoială, un scriitor cu o imaginație care pare infinită. Stilul său este unul captivant. Se instalează chiar o frumoasă dependență care te determină să citești tot ceea ce scrie acest maestru al genului fantasy. Am citit trilogia precedentă, însă acum, în urma recenziei tale, voi căuta și cele două titluri din seria „Banda celor șase ciori”.
Pentru că am citit cărți recomandate de tine, am încredere că și aceste titluri vor fi la fel de fascinante precum celelalte pe care le-am citit.
Îmi place foarte mult nota de echilibru din recenziile tale!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc de incredere, Ro! 😀 Cu atat mai interesanta prima trilogie cu cat universul Grisha e inspirat din Imperiul Tarist si stiu ca pe tine te fascineaza perioada aceea si genul ei de civilizatie. 🙂 Ketterdam-ul, orasul in care se petrece acum actiunea, e mai mult un Amsterdam sau o Venetie, personajele Grisha fiind prezente numai ca diaspora. 🙂
ApreciazăApreciază
Bună! 🙂 Ai o provocare de la mine: https://bookysme.wordpress.com/2017/12/21/tag-ul-literar-al-craciunului/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hey! 😀 Merci mult! 🙂 Foaaaartee interesanta! !!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu plăcere! 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Merry Christmas you too! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Leigh Bardugo se numara printre preferatele mele iar seria asta mi-a provocat palpitatii serioase. M-a cam dat peste cap sfarsitul, dar tot mi-a placut. Recenziile tale sunt incantatoare si foarte bine punctate. Felicitari!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc, Claudia! 🙂 Parca si devine tot mai buna Leigh, de la serie la serie. Sunt curios pana ce pe culmi de incantare o sa ne ridice cu urmatoarea. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană