„Tăișul sabiei însuși incită la acte de violență.”
Homer, Odiseea

.

Tăișul sabiei

partea I din trilogia
Prima Lege

.

de
Joe Abercrombie

.

Editura Nemira
Colecția: Nautilus
Anul apariției: 2017
Titlul Original: The Blade Itself
Traducător: Laura Bocancios
Număr de pagini: 608

.

Tot auzi, de când au început zilele de glorie ale Cântec-ului de gheață și foc martinian, cam despre orice carte fantasy și nu numai, că ar fi Urzeala Tronurilor combinată cu… ceva… sau mutată… undeva… în așa fel încât să te facă să anticipezi că romanul respectiv o să te pasioneze strașnic, deși, desigur, subiectul lui real îl regăsești doar în ceva-ul sau undeva-ul ăla. De fapt, opera lui Martin nu seamănă cu nimic ce era până la el în fantasy și nici cei care au încercat să-i urmeze rețeta nu au prins niciunul combinația la perfecție. Sunt teme, preluări istorice, dualități alb-negru întrepătrunse sau moduri de a-și trata personajele, care le-au ieșit binișor unora și i-au dus pe o cale apropiată, dar nimic care să egaleze pe deplin realismul și vivacitatea universului sau caracterelor din GoT.

Asta până la seria Prima Lege a lui Abercrombie. Nu există cu adevărat alt titlu pe care să îl indici cuiva căruia i-a plăcut Urzeala tronurilor și ar dori să citească ceva în același stil.

Sigur, sunt diferențe. Lumea din A Song of Ice and Fire are mai multă complexitate politică, pentru că este inspirată foarte amplu din istoria europeană, cea din The First Law este mai axată pe trăirile individuale ale personajelor, în cadrul unei tulburări generale de aceeași magnitudine.
La Martin realismul se creionează prin descrieri ale tuturor aspectelor vieții, de la heraldică la felurile de mâncare servite într-un han, la Abercrombie el vine din totalitatea imperfecțiunilor protagoniștilor, în contextul aceluiași soi de momente excepționale în care sunt puși să acționeze. Aș spune, cu riscul blasfemiei, că eroii lui Abercrombie sunt mai amuzanți, în orice alt gen de comparații ieșind la egalitate cu cei ai lui Martin. De exemplu, la importantul criteriu al gradului în care te atașezi de ei, unde ambii scriitori excelează, parcă tocmai pentru a-ți sfâșia inima când ți-i masacrează fără milă, la un moment dat.

Asadar, același dur ev mediu european transmutat în fantasy, cu unele aspecte ceva mai moderne istoric în Prima Lege.
Uniunea este mai dezvoltată ca regatele din jur și are un pic din Imperiul Habsburgic sau Britanic colonial – dacă Abercombie nu ar fi avut grijă ca prin denumirea unei regiuni înapoiate, Englia, dintre asprul Nord și Uniune, să rezerve țării lui un rol insignifiant ca sursă de inspirație. Ba chiar, Englia e un fel de Anglie și Americă la un loc, dublând satira – dacă ai insista neapărat să identifici fiecare regat inventat într-o entitate statală din istoria noastră.
Imperiul Gurkhul ar fi un fel de altoire otomano-persană-arabă sub Mehmet Cuceritorul, Darius sau Saladin.
Vechiul Imperiu, cu gloria lui de altădată, este inspirat de fostul Imperiu Roman.
Uniunea cea avansată reprezintă o variantă medievalo-burgheză a Uniunii Europene.
Nordul poate fi pentru britanici ținutul temuților scoțieni care mereu îi atacau pe la spate, când se prindeau în confruntările din sud, sau al unor vikingi fără talent de navigatori, însă la fel de fioroși, pentru restul omenirii ce nu știe despre scoțieni decât bancuri.

Logen Nouă-Degete sau Sângerosul Nouă este un înfiorător barbar din Nord, călit în cruntele lupte dintre clanuri, expert în supraviețuire, dar lăsat fără familie de invazia monștrilor shanka, porecliți și capete turtite.
Umanoizi în genul orcilor, dar neumani și inumani, apar tot mai mulți cu fiecare an, fără să se știe decât vag de unde năvălesc. Rămășițe nenaturale ale unui vechi conflict între magi, creaturile nu par, deocamdată, suficient de numeroase încât să-i determine pe luptătorii nordului să se mobilizeze în masă împotriva lor.

Despărțit de banda lui sinistră de războinici, toți Oameni Aleși, după o confruntare cu shanka, adunându-și ciolanele de prin prăpastia în care căzuse și din șuvoiul năvalnic de râu ce-l târâse, Logen ajunge să vagabondeze prin smârcuri mlăștinoase, înainte de a afla în jurul unui foc de tabără spiritist că este căutat de Bayaz, Întâiul dintre Magi.
Fără prea multe perspective imediate, barbarul acceptă neinteresat măcar să pună întrebări, călăuzirea unui Ucenic trimis după el, către Biblioteca Nordului, unde Marele Mag reușește să îl impresioneze prin felul cum îl pune la punct pe Bethod, cuceritorul care a îngenuncheat până atunci rând pe rând toate clanurile din Nord. Pe multe, chiar cu ajutorul lui Nouă Degete, care i-a fost Campion până la o separare violentă de drumuri și aspirații.

La fel de lipsit de curiozitate pentru scopurile sale, îl urmează Logen și pe Bayaz, alături de tot mai simpatizatul ucenic Malacus Quai, spre Adua, infloritoarea și civilizată capitală a Uniunii.

Datoria lui Sand dan Glokta, Inchizitor al Maiestății Sale, este aceea de a descoperi trădătorii și a le stoarce mărturisirea faptelor lor ticăloase. Necontând prea mult dacă ei sunt cu adevărat trădători sau nu, atâta vreme cât au fost indicați drept suspecți de superiorul său, Arhilectorul Sult.

Odată cel mai strălucitor cavaler al Uniunii, câștigător al Turnirului duelistic, cu o carieră fulminantă-n Armată, tânăr dintr-o familie bună, talentat în luptă și curajos, Glokta a fost capturat în război de către inamic. În temnițele Împăratului Gurkian a învățat ce înseamnă durerea, umilința și disperarea. S-a întors acasă după doi ani, ca epavă umană – la numai cei treizeci și ceva de ani ai săi mișcându-se încet, asemeni unui bătrân infirm, șchiopătând, cu oase distruse și dinți sparți, nemaiamintind deloc de tânăra speranță a cavalerismului de odinioară.

Acesta este omul care aplică acum torturi subtile sau mai puțin subtile învinuiților politic, mereu cu amintirea celor suferite de el în prizonierat, dar nu dintr-un imbold meschin de a-i face și pe alții să sufere, ci doar cu  înțelegerea pe care a căpătat-o asupra naturii umane și a felului în care poți destructura orice personalitate, oricât de puternică…
Torționarul Glokta este cel mai complex personaj întâlnit până acum de mine într-un roman fantasy.

Jezal dan Luthar e un tânăr flușturatic cu sânge nobil.
Talentat în artele militare, este selecționat să participe la prestigiosul Turnir anual tradițional pe care îl câștigase odată și Glokta, dar implicarea sa în antrenamente este total lipsită de ambiție. Preferă jocurile de cărți și bețiile în compania prietenilor lui din Garda Regală sau ușuraticele cuceriri sexuale întâmplătoare. O existență vidă și superficială, până când intră sub șocul atracției pasionale, viscerale, față de o fată de clasa inferioară, Ardee West, sora amicului său, căpitanul meritocratic West.

Ferro Maljinn este o sclavă evadată din Imperiul Gurkhul. O luptătoare aproape demonică, al cărui unic gând este răzbunarea. O făptură mârâitoare și sanguinară, care îl face pe Sângerosul Nouă să pară aproape un cățeluș drăgălaș, prin comparație.

 Adua, cu centrul său administrativ intitulat Agriont, devine punctul magnetic spre care traiectorile tuturor acestor personaje se îndreaptă pentru a-și încrucișa destinele și a se implica, voit ori nevoit, în lupta pentru putere ce se conturează… Fiindcă Uniunea este un cuib de intrigi, uneltiri, comploturi, în timp ce din exterior nori negrii se adună. Pe de o parte Bethod, autoproclamat Regele Nordului, atacă recent colonizata Englia, pe de alta, noul Împărat Gurkian vrea să spele rușinea înfrângerii trecute în fața Uniunii și să invadeze teritoriile de graniță. Mai există o amenințare, nu pe deplin conștientizată de către oameni, înmulțirea dincolo de munți a oribililor capete turtite shanka, care funcționează în același rol de pericol monstruos îndreptat împotriva întregii umanități, pe care îl are în Urzeala Tronurilor armata de zombi a Celorlalți.

Schimbările perspectivelor de narare prin alternarea punctelor de vedere ale diferiților protagoniști sunt fluide și bine dozate. Succesiunea lor ajută cititorul să  perceapă profund fibra socială și politică a romanului, lăsând mereu o senzație de mai vreau, pentru că fiecare tronson de intrigă este la fel de interesant și nu ajungi să te saturi de niciunul dintre ele.

Un punct forte al stilului lui Abercrombie este descrierea înfruntărilor armate, ale  luptelor și războaielor. Nu e loc pentru cavalerismele nobililor impopoțonați cu  armuri elegante în ciocnirile din universul Primei Legi. Bătăliile se duc prin noroaie, zăpezi, praf deșertic, păduri și înseamnă valuri de sânge, sudoare, urlete și durere. Onoarea, mila și toate sentimentele generoase sunt sufocate în revărsări de furie, ură, frică și violență oarbă.

Tăișul sabiei, întâiul volum din Prima Lege – această serie care, fără îndoială, este pe drumul spre clasicizare – reprezintă mega-opera heroic fantasy prin excelență.
Deja are o desfășurare scenografică și cinematografică, încă din carte, în clipa când se va ecraniza sau serializa în vreo adaptare filmată, mă aștept la o explozie a pasiunii pentru ea, cel puțin la fel de mare ca pentru GoT.

Nu amânați să ajungeți printre privilegiații care au citit romanele până când va începe isterizarea fanilor ei cinefili!

Primele trei volume ale ciclului, publicate la Editura Nemira, au fost numite în original cu fragmente de fraze preluate din butade semi-celebre. În limba română s-a mers pe titluri ce au păstrat sonoritatea, dar au cam golit-o de orice referință culturală, pentru a deveni mai de impact direct sau, poate, în ideea, altfel corectă, că nu au treabă zicerile terestre cu un univers fantasy.

  Cam așa ar arăta această trilogie enclavizată a Primei Legi, cu trimiteri cu tot:

Prima Lege / The First Law

Tăișul sabiei – The Blade Itself
(2006)
“The blade itself incites to deeds of violence.”  — citat din Odiseea lui Homer

Fără îndurare – Before They Are Hanged
(2007)
“We should forgive our enemies, but not before they are hanged” — citat din Heinrich Heine

Puterea armelor – Last Argument of Kings
(2008)
Inscripția latină de pe tunurile lui Ludovic al XIV-lea: Ultima Ratio Regnum

.

.

Puteți comanda cartea direct pe
site-ul editurii
Nemira

Mulțumim, Editura Nemira, pentru plăcerea fantastică și
științifico-fantastică a lecturii.