Pe vremea fluviului
Amur

de
Andreï Makine

.

Editura Polirom
Anul publicării în limba română: 2017
Titlul original: Au temps du fleuve Amour (1993)
Traducere: Emanoil Marcu
Număr de pagini: 192
Categoria: Literatura universală
volum achiziționabil pe
Libris.ro

.

Romanul Pe vremea fluviului Amur, publicat de Andreï Makine în limba franceză, este o călătorie literară introspectivă ce ne poartă prin lumea misterioasă și nesfârșită a Siberiei, în jurul unui sat izolat, unde tăcerea și zăpada domnesc suverane.
Aici, viața oamenilor se combină cu natura într-un mod profund și complex, iar iubirea devine o experiență revelatoare.

Trei adolescenți aflați la primele lor intuiții amoroase caută semnele frumuseții în imensitatea taigalei siberiene, străbătută de curgerea fluviului Amur.
În lumea lor închisă și sălbatică, idealul feminin se conturează într-o pasageră străină misterioasă, zărită pe fereastra trenului nocturn care traversează acel peisaj de zăpadă și gheață.
Trenul, celebrul Transsiberian, poate că își poartă străina viselor spre o lume de basm…
Magica asemănare a numelui fluviului măreț Amur cu cuvântul francez amour pare să fie cheia unui destin care începe să-i urmărească pe cei trei băieți protagoniști.

Acest roman de inițiere sentimentală este și o oglindire a descoperirii Occidentului, un proces de cunoaștere ce se declanșează în primul rând datorită unui film francez, văzut, revăzut și învățat pe de rost.
Magnifica inutilitate a faptelor de vitejie ale lui Jean-Paul Belmondo, eroul filmului, contrastează cu viziunea rigidă a unui lumi în care totul pare a fi reglementat în avans și unde orice are un scop.

Cartea explorează influența Occidentului într-un mediu atât de izolat.
Prin trecerea misterioasă a trenului Transsiberian și proiecția unui film francez, Occidentul aduce schimbări subtile în viața băștinașilor.
Aceste evenimente aparent banale subliniază contrastul dintre lumea cunoscută și cea necunoscută, între tradiție și modernitate.

Pe vremea fluviului Amur - recenzie

Un element central al narațiunii este dragostea, descrisă în mod senzual și pasional.
Personajele experimentează iubiri înflăcărate, iar descrierile lor detaliate imortalizează trăiri profunde și modalitatea locală prin care pasiunea sentimentală poate deveni o sursă de revelație și transformare.

Vocea autorului exprimă nostalgie pentru Rusia sălbatică, văzută ca o iubită de altădată.
În stilul tipic al literaturii rusești din toate timpurile: prea eseistic, cam delirant, foarte oniric și adesea ilogic… este surprinsă o lume primitivă, izolată, victimă continuă a propagandei, cu o mentalitate colectivă patologică îndreptată programatic spre cultul morții eroice, al glorificării unei false istorii războinice și al realizărilor muncitorești stahanoviste.

Pe vremea fluviului Amur este o carte educativă, înfrumusețată de măreția naturii și de amintiri adolescentine, ce întărește cu sinceritate ideea că poți scoate rusul din Siberia (și să-l transformi într-un scriitor de limbă franceză), dar nu poți scoate Siberia din rus (nici pe cea reală, nici pe cea metaforică – a unei mentalități înghețate).

Romanul glorifică puterea memoriei și legătura profundă a omului cu natura, ce devine chiar mai intensă în vremea transformărilor istorice dramatice.
Makine ne provoacă să reflectăm asupra trecutului și prezentului, printr-un text încărcat de emoție memorialistică.

Andreï Makine (n. 1957, Siberia) se numără printre cei mai apreciaţi scriitori francezi contemporani după succesul răsunător al romanului Testamentul francez (1995; Polirom, 2002, 2013), distins cu Prix Goncourt, Prix Médicis şi Prix Goncourt des Lycéens.
Scrise într-un stil sobru şi evocator inconfundabil, romanele sale au încântat publicul cititor, fiind traduse în peste patruzeci de limbi.
La Editura Polirom au apărut: Crima Olgăi Arbelina (2001, 2015), Pământul şi cerul lui Jacques Dorme (2004, 2014), Femeia care aştepta (2005, 2019), Iubirea omenească (2007, 2017), Recviem pentru Est (2008, 2015), Viaţa unui bărbat necunoscut (2010, 2016), Cartea scurtelor iubiri eterne (2011, 2016), O femeie iubită (2013), Patria locotenentului Schreiber (2015), Pe vremea fluviului Amur (2017), Arhipelagul altei vieţi (2017) şi Dincolo de frontiere (2020).

logo Analogii - Antologii

titlu
disponibil
pe site-ul librăriei online
Libris

libris logo