Puiul de cuc

de
Camilla Läckberg

.

Editura Trei
Colecția: Fiction Connection. Crime
Titlul original: Gökungen
Traducere: Cristina Ekholm
Număr de pagini: 456

.

Un nou volum fascinant din seria Fjällbacka, foarte dens și incitant.
ALLAS

Două evenimente cumplite cutremură Fjällbacka. Un fotograf cunoscut e găsit ucis cu brutalitate într-o expoziție. Insulița unde se retrage să scrie Henning Bauer, laureatul premiului Nobel pentru literatură, devine scena unei tragedii sângeroase. Greu de crezut că aceste incidente nu au legătură, mai ales că fotograful și scriitorul erau printre fondatorii misteriosului club exclusivist numit Blanche. Ancheta lui Patrik Hedström pare blocată, în timp ce Erica Falck face cercetări în legătură cu uciderea unui transsexual la Stockholm în anii 1980. Și începe să înțeleagă că umbra păcatelor din trecut ajunge până în prezent.

Seria Fjällbacka este caldă și umană în comparație cu tușele întunecate și crimele sălbatice. Erica Falk este o eroină pe măsura Annikăi Bengtzon, a lui Martin Beck sau Kurt Wallander.
HELSINGBORGS DAGBLAD

Läckberg are un simț de observație deosebit și o pasiune pentru stări sufletești, personaje, dialog, detalii și intrigă captivantă care au făcut-o Regina genului crime. Și confirmă 100%. Iar noua ei carte, Puiul de cuc, din seria Fjällbacka, nu este o excepție.
BTJ

Camilla Läckberg face portretul încă unui sistem patriarhal, folosind ca fundal asocieri cu Academia suedeză, lumea culturală și abuzuri trecute sub tăcere (…) Puiul de cuc este sângeros și înspăimântător, te fascinează fără încetare (…) Categoric una dintre cele mai bune cărți ale lui Läckberg și, deși sinistră, poate e și una dintre cele mai răutăcioase/amuzante cărți de suspans.
SKÅNSKA DAGBL ADET

E clar că Läckberg s-a distrat de minune când s-a întors în Fjällbacka. Ca autor, s-a dezvoltat mult în cele aproape două decenii care au trecut de la debutul ei și face deja parte din istoria genului crime suedez. – T VEDESTRANDSPOSTEN

Läckberg are un stil narativ impecabil, o energie care te împinge să citești mai departe. Și nu în ultimul rând, cititorul ajunge să țină la personajele ei, și la cele care apar cu regularitate, și la cele pe care le întâlnește de la carte la carte.
ADRESSEAVISEN

CAMILLA LÄCKBERG
a debutat în 2003 cu Prinţesa gheţurilor, primul volum al seriei Fjällbacka, care a fost primit cu entuziasm de critici și i-a adus în scurt timp un număr imens de cititori. Consacrarea sa ca autoare de bestsellere a venit odată cu cel de-al treilea roman al seriei, Cioplitorul în piatră, nominalizat pentru „Cel mai bun roman crime al anului“ de Swedish Crime Writers’ Academy. Läckberg este unul dintre cei mai citiți autori suedezi, cu cărți vândute în 35 de milioane de exemplare în peste 60 de țări. A scris 11 volume din seria bestseller internațional Fjällbacka, și două romane din seria Faye Adelheim. La Editura Trei, au mai apărut Prințesa ghețurilor, Predicatorul, Cioplitorul în piatră, Piază rea, Copilul german, Sirena, Paznicul farului, Făuritoarea de îngeri, Îmblânzitorul de lei și Vrăjitoarea (în seria Fjällbacka), precum și Colivia de aur și Aripi de argint (seria Faye Adelheim) și Cutia și Cult, scrise împreună cu Henrik Fexeus.

Fragment
în
avanpremieră

Călătoriile cu trenul aveau ceva relaxant. Nu cât s-o facă să adoarmă. Erica n-avea obiceiul să doarmă în tren sau în avion, spre deosebire de Patrik, care adormea încă înainte de plecare. Dar faptul că putea să călătorească în siguranță către destinație în timp ce se uita la câteva episoade din serialul preferat era fantastic. Acum era fascinată de Real Housewives Beverly Hills și era minunat că putea să se uite liniștită fără să se plângă Patrik întruna de cât de lipsit de sens e să te uiți la o gașcă de femei care țipă una la alta.

Peisajul se derula în viteză și urmele furtunii de aseară se vedeau peste tot. O mulțime de copaci căzuți, unul peste celălalt. Își dădu seama că era norocoasă că trenul nu avea întârzieri din cauza furtunii. Dar nu ajunsese încă și poate era bine să nu cobească. În zilele noastre, să mergi cu trenul și să nu aibă întârziere era ca și cum ai fi câștigat premiul cel mare la loto.

Începu să se simtă rău. Chiar dacă rezervase loc cu fața în sensul de mers al trenului. De obicei i se făcea rău, dar parcă de data asta începuse mai devreme și mai și transpira. Ai naibii hormoni! Poate ar trebui să profite că e la Stockholm și să facă și niște analize. Cu cât mai repede afla un rezultat, cu atât mai repede putea să rezolve problema. Citise într-un ziar de niște plasturi pe care putea săi folosească și un gel pentru pulpe.

Putea să pună pariu că și pentru asta o să i se recomande yoga și meditație. Încercase de vreo două ori, dar nu avea răbdarea necesară. După cinci minute de meditație, creierul ei deja trecuse în revistă ordinea succesiunii la tronul britanic, toți soții lui Elizabeth Taylor și toate felurile de paste Barilla. Deci asta nu era meditație.

Auzise de femei care își scoseseră uterul, ca să nu treacă prin așa ceva, dar parcă era prea drastic. Ea avea atacuri de panică și când își tundea vârfurile, pentru că intra într-o anxietate de separare. Mai bine o cremă, pastile pe care să le roadă sau poate vreun plasture.

O voce din difuzor anunță că se apropiau de Göteborg, iar călătorii care merg la Stockholm trebuie să schimbe trenul. Erica își puse tableta în rucsac. Kyle, Lisa și Denise trebuiau să-și întrerupă cearta până schimba ea trenul.

Ajunsă pe peron, scoase telefonul. În continuare, niciun mesaj de la Louise. Deja o îngrijora tăcerea asta. Dar navea ce face, nu putea decât să aștepte. Intră în lista cu ultimele convorbiri și apăsă pe numele lui Patrik. Sună și sună, dar niciun răspuns. Se uită la ceas — conferința de presă ar fi trebuit să se termine până acum. Scrise repede un mesaj.

Schimb trenul în Göteborg acum. Sună-mă când poți. Te pup.

Vaporul de salvare se îndrepta în viteză către insulă. Personalul medical era deja pe drum.

Farideh Mirza și tehnicienii ei trebuiau să vină cu următorul vapor, aveau mai mult de mers din Uddevalla și încă nu ajunseseră în Fjällbacka.

Gösta se uita la marea cenușie și nu schița niciun gest când apa îl stropea pe față. Avea un nod în gât la gândul nenorocirii pe care trebuiau să o înfrunte. Primiseră niște informații la telefon, dar n-aveau nicio noimă și erau încurcate. Dar ce era important aflaseră.

— Mi-e rău, zise Martin.

Gösta tresări. Cu zgomotul făcut de valuri, nul auzise pe colegul lui apropiindu-se.

— Și mie.

Niciunul dintre ei nu vorbea despre răul de mare.

— Tocmai ce am vorbit cu căpitanul. Echipa tehnică a ajuns în port și o să sosească pe insulă cam la un sfert de oră după noi.

— Bine. Deci sarcina noastră e să păzim locul crimei. Și să audiem martorii.

— Așa a zis și Patrik.

Tăcură și se uitară împreună la mare. După furtună, aerul era mereu curat și marea, liniștită, de parcă se prefăcea că nu avusese niciodată valuri mari. Era liniște pe insulele pe lângă care treceau. Turmele de turiști plecaseră de mult, iar pe stânci nu mai era nimeni la picnic, cu mâncare și bere. Nicio barcă acostată. Cei care se mai aflau pe insule erau puținii oameni care locuiau acolo permanent. Oameni puternici, care puteau să facă față unui mediu pe cât de frumos și fascinant, pe atât de brutal și respingător.

Mai treceau pe lângă câte o barcă de pescari, pe care îi salutau din inerție.

— A început sezonul de homari? întrebă Martin.

Cuvintele păreau banale și fără sens. Dar Gösta profită de ocazie ca să schimbe subiectul.

— A început. De-acum câteva săptămâni.

— Pescuiești?

— Pescuiam înainte. Aveam câteva plase. Dar nu merită. Lumea fură homarii din plase, știai? Până la urmă, mi-am dat seama că e pierdere de timp și de bani.

— Of, la naiba! Lumea nu mai are respect pentru nimic. Nici măcar când e vorba de pescuit homari.

— Mai merg cu frati-miu câteodată și mai prindem macrou.

Amândoi își doreau discuția asta, ca să nu se mai gândească la cei așteaptă.

În curând se ivi la orizont și Skjälerö. Vaporul se îndrepta cu viteză spre destinație și Gösta își dădu seama că se ținea de balustradă atât de strâns, încât începuseră să i se albească încheieturile.

— E timpul.

— Da, încuviință Martin. E timpul.

Patrik păși cu grijă pe stânci; știa cât de înșelătoare pot fi. Îl strigă cineva și se întoarse în direcția din care venise vocea.

Henning Bauer venea spre ei, iar Patrik trase aer în piept când îl văzu. Mai rămăsese doar o umbră din bărbatul cu care vorbise abia ieri. Avea fața palidă și-i clănțăneau dinții, iar când ajunse lângă ei, începu să se bâlbâie.

— Louise… ea ia găsit…

Henning s-a cutremurat și a urlat când Patrik l-a prins, iar polițistul s-a tras repede înapoi. Apoi Henning s-a adunat, și-a dat seama cine era în fața lui și l-a lăsat să-i pună o mână liniștitoare pe braț.

Personalul medical ajunsese deja la fața locului, iar el fusese informat despre cele trei victime pentru care nu se mai putea face nimic. Acum era important să-și facă treaba exemplar, calm și rațional. Chiar dacă nu-și dorea decât să poată face cale întoarsă și să nu vadă ce îi aștepta.

În spatele geamurilor mari, o văzu pe Elisabeth. Stătea nemișcată ca o statuie, ținându-și mâinile încrucișate.

— A doua cameră la stânga, direct din hol.

Cu mâna tremurând, Henning arătă spre casa din stânga.

— Du-te înapoi la ceilalți, îl îndemnă Patrik. Ne ocupăm noi acum.

Îl strânse pe Henning de umăr și le făcu semn colegilor lui să-l urmeze. Când se îndepărtară de el, le aduse aminte polițiștilor care-l însoțeau:

— Din informațiile pe care le avem de la personalul medical, sunt trei decedați. Să fiți atenți la tot ce faceți, în cazul că se dovedește că e vorba de o crimă.

Încuviințară toți resemnați și se grăbiră spre casă.

La intrare era un covoraș pe care scria Bine ați venit, ceea ce lui Patrik i se păru absurd în situația dată și intră fără să calce pe el. Își trase în jos mâneca și apăsă clanța folosind haina. Era important să nu lase amprente, pentru că asta n-ar fi făcut decât să complice ancheta.

Deschise ușa și îi lăsă și pe ceilalți să intre, dar le făcu semn lui Martin, Gösta și Bertil să rămână în hol cu el. Rămaseră acolo câteva secunde și traseră aer în piept. Personalul medical ieși din cameră cu măști parcă împietrite, grăbindu-se să plece din casa care se transformase în iad.