Miraj

de
Camilla Läckberg
&
Henrik Fexeus

.

Editura Trei
Colecția: Fiction Connection. Crime
Titlul original: Mirage
Traducere: Cristina Ekholm
Număr de pagini: 688

.

Al treilea volum din seria
Vincent și Mina

E decembrie și ministrul suedez al justiției este amenințat. În același timp, la metroul din Stockholm este găsită o movilă de oase, iar scheletul pare să-i aparțină unui finanțist de succes. Echipa Minei Dabiri își revine cu greu după evenimentele traumatice care s-au soldat cu moartea unui coleg și apelează la mentalistul Vincent Walder pentru ajutor. Vincent are senzația că lumea se prăbușește peste el. Când este găsită încă o movilă de oase la metrou, anchetatorii sunt puși din nou la încercare — ce se petrece în tunelurile de sub Stockholm? Și cine-l urmărește pe ministru?

Seria scrisă de Läckberg și Fexeus se încheie exploziv!

„Al treilea și ultimul volum din serie, Miraj este un roman polițist cu o construcție impresionantă. Colaborarea dintre Camilla Läckberg și Henrik Fexeus capătă tot mai multă claritate (…) La final, ei scriu că o să le fie dor de Mina Dabiri și Vincent Walder. Și nouă o să ne fie dor de ei.“
Bohusläningen

„Vincent și Mina sunt personaje puternice, ambii cu răni interioare profunde și nu puține secrete.“
La Repubblica

„Traume și nebunie, anchetă socială și studiu psihologic, într-un echilibru tulburător între iluzie și realitate.“
Corriere Della Sera

„Colaborarea dintre Läckberg și Fexeus se dovedește a fi o ocazie de aur.“
VN Detective &Thrillergids

„Un thriller supercaptivant, cu suspans de modă veche.“
De Tellegraaf

CAMILLA LÄCKBERG a debutat în 2003 cu Prinţesa gheţurilor, primul volum al seriei Fjällbacka, primit cu entuziasm de critici și care i-a adus în scurt timp un număr imens de cititori. Consacrarea sa ca autoare de bestsellere a venit odată cu cel de-al treilea roman al seriei, Cioplitorul în piatră, nominalizat pentru „Cel mai bun roman crime al anului“ de Swedish Crime Writers’ Academy. Läckberg este unul dintre cei mai citiți autori suedezi, cu cărți vândute în 39 de milioane de exemplare în peste 60 de țări. A scris 10 volume din seria bestseller internațional Fjällbacka, urmate de două romane din seria Faye Adelheim. La Editura Trei au mai apărut Cioplitorul în piatră, Făuritoarea de îngeri, Sirena, Paznicul farului, Copilul german, Îmblânzitorul de lei, Prințesa ghețurilor, Vrăjitoarea, Colivia de aur, Piază rea, Predicatorul și Aripi de argint.

HENRIK FEXEUS, psiholog de profesie, este unul dintre cei mai apreciați conferențiari suedezi. A realizat experimente psihologice spectaculoase la SVT și TV4 și a debutat în 2007 cu volumul Arta de a citi gândurile (publicat în limba română la Editura Trei). Cărțile lui au fost premiate, s-au vândut în peste un milion de exemplare și au fost traduse în peste 30 de limbi. A debutat în literatură cu romanul The Lost, prima carte a trilogiei Final Illusion. La Editura Trei, au mai apărut Manualul abilităţilor sociale superioare și Reload: Cum să-ți încarci bateriile. Arta recuperării inteligente (împreună cu Catharina Enblad). Tot la Editura Trei au apărut și primele două volume ale seriei Vincent și Mina: Cutia și Cult. Seria stă la baza unui serial cu trei sezoane, realizat de serviciul de streamin norvegian Viaplay, pentru care filmările încep în 2024.

Fragment

în
avanpremieră

Mina se uita în oglindă. O privea fix o față palidă pe care nu o recunoștea. Și pe deasupra, avea și ochii umflați. De data asta, ea era cea care avea să întârzie și nu Vincent. Dar nu avea putere să se miște mai repede de‑atât. Fusese o noapte lungă, în care stătuse cu fiica ei și vorbiseră ore întregi despre Walther. Încercaseră să‑și amintească laturile lui bune. Timpul petrecut cu Beata.

Nathalie adormise de vreo oră, iar Mina nu voia să o trezească. Dar era în regulă atunci când adormise. Mina avusese dreptate să spună că era o fată puternică. Va trece peste asta. Și nu avea nevoie de dădacă, acum, după ce trecuse primul șoc.

Mina spera doar că Vincent nu va crede că are o reacție alergică atunci când o va vedea. Puse un bilet pe masa din bucătărie, se furișă în liniște ca să nu o trezească pe Nathalie și conduse cât de repede putu spre Palatul Poliției.

Vincent nu era la intrare, așa cum se așteptase ea. Se uită în jurul recepției, în caz că era pe undeva pe acolo, dar nu era. Oare venise înaintea lui?

Se apropie de bărbatul din spatele geamului.

— Bună dimineața! îl salută ea. L‑ai văzut pe Vincent Walder? Dacă știi cine este?

— Cititorul ăla de minți? răspunse bărbatul care părea să fi dormit aproape la fel de prost ca ea. A venit acum ceva vreme cu Julia Hammarsten. Cred că au urcat.

Mina mulțumi și trecu prin bariera de securitate. Stătea în fața liftului când se deschiseră ușile, iar Vincent ieși în grabă, privind în spate. Se ciocniră frontal, dar el o prinse în brațe înainte să cadă.

— Mina?

— Vincent! Ce… ce faci?

— Eu… ei bine, eu… se bâlbâi el, privind din nou în urmă. Păi, deci vreau… adică… Îți amintești că m‑ai spus să exersez să merg cu liftul? Poate că… exersam puțin.

Mina începu să râdă. El încă nu‑i dăduse drumul.

— Exersezi în Palatul Poliției? întrebă ea.

— Poate că da.

O ținea suficient de aproape ca să‑i simtă parfumul familiar.

— Vincent?

— Da.

— Încă mă ții în brațe.

Tăcere.

— Știu.

Au rămas așa o vreme. Nu era sigură cum să pro­cedeze. Nu voia să‑i dea drumul; căldura lui radia în ea și spera că și el simțea la fel. Dar nu puteau rămâne așa pentru totdeauna.

— O să înceapă să vorbească lumea, șopti ea în cele din urmă. O să fie martori că ai vrut să mă răpești.

Vincent îi dădu drumul încet.

— De ce trebuia să ne întâlnim atât de devreme? întrebă el. Nathalie se descurcă singură?

— Nathalie este la fel de puternică ca mama ei, răspunse ea. Se întâlnește cu niște prieteni azi. O să‑i prindă bine să facă altceva. Iar eu am o idee. Ai adus scrisoarea?

Vincent aprobă din cap.

— Putem să o trimitem la Laboratorul criminalistic din Linköping să verifice amprentele, continuă ea. O trimi­tem anonim, eliminăm orice legătură cu tine din scri­soare înainte să o trimitem.

— Amprente? întrebă Vincent surprins.

Dar scoase scrisoarea și i‑o întinse.

Ea clătină din cap.

— Nu vreau s‑o ating. Este destul de obișnuit ca persoa­nele care trimit scrisori de amenințare să o facă de mai multe ori și chiar să trimită la mai mult de o persoană. Nu doar online există troli profesioniști. După cum ob­servi, din când în când se mai folosesc și scrisori. Dacă a fost trimisă de cineva care are o condamnare, o să‑l găsim. Trebuie doar să‑ți luăm și ție amprentele și să le trimitem împreună cu scrisoarea, astfel încât cei de la LCS să știe pe care să le elimine la analiză.

Vincent ținu hârtia cu grijă între vârfurile degetelor și o puse din nou în buzunar.

— Nu‑i o idee chiar atât de rea, spuse el. Mai ales că încă nu am niciun alt indiciu despre persoana asta. Asta înseamnă să implic poliția, dar e foarte indirect. Mi‑e greu să cred că Umbra și‑ar putea da seama.

— Putem să‑ți luăm amprentele imediat, zise Mina în­dreptându‑se spre laborator.

*

Christer stătea lângă aparatul de cafea și ofta. Pe ecranul aparatului era afișată data — 27 decembrie. Mai rămăseseră patru zile din anul ăsta.

Nu părea că va putea fi deloc liber în jurul sărbători­lor în acest an. Nu că ar fi contat. Lasse era și el ocupat, cu toate mesele de Crăciun la restaurantul Ulla Winbladh, așa că lucra până târziu în fiecare noapte.

Dar câteva zile acasă, în fața televizorului, poate cu un serial bun cu detectivi, n‑ar fi stricat. De când Lasse intrase în viața lui, nu se uitase prea mult la televizor. Nu se plângea, desigur. Compania lui era mai mult chiar și decât favoritul lui, detectivul Harry Bosch. Și era și mai frumos.

Julia apăru după colț. Ținea în mână o ceașcă goală și privea cu ochi pierduți spre aparatul de cafea.

— Arăți groaznic! remarcă el. N‑ar trebui să te duci acasă la Torkel și Harry?

— La Harry, bineînțeles. Mă simt ca o mamă foarte rea în fiecare secundă în care sunt aici. Mulțumesc că mi‑ai amintit.

— Și Torkel?

— N‑am chiar aceleași remușcări când vine vorba de el. Ești gata sau nu?

Arătă cu capul spre cana lui Christer, care se umpluse de mult, dar era tot în aparat. El o luă, iar Julia împinse cana ei aproape agresiv. La un moment dat, avea s‑o în­trebe ce se întâmplă cu ea. Dar acum nu era momentul potrivit.

— Vii sau…? întrebă Julia. Avem ședință. Și am o sar­cină foarte distractivă pentru tine, de care te vei ocupa tot restul sărbătorilor.

El oftă, vărsă cafeaua în chiuvetă și puse din nou cana în aparatul de cafea. Avea nevoie de o cafea proas­pătă și foarte fierbinte.

*

— Înțeleg că toți sunteți obosiți, dar să știți că apreciez foarte mult efortul fantastic pe care l‑ați depus. Toată lumea e cu ochii pe noi din cauza anchetei asupra mi­nistrului justiției și în contextul ăsta nu‑i un clișeu să spunem că se scurge timpul. Și ceasul ticăie tare.

Julia se uită la echipa ei pestriță și nu putu să nu se simtă mândră de tot ce realizaseră în ultimii câțiva ani în formula asta. Și, mai presus de toate, de ce era sigură că vor realiza în viitor.

— Ruben, poate poți să ne pui la curent cu ce s‑a întâm­plat cu informațiile în legătură cu mafia sârbă?

Era răutăcioasă, dar nu se putea abține. Împrejur se auziră chicote, iar Julia se strădui să nu înceapă să râdă. Poza cu Ruben învelit în pătură și povestea des­pre cum fusese salvat în urmă cu două zile de Sara de la DON se răspândiseră cu viteza luminii în tot Palatul Poliției.

— Foarte amuzant, replică Ruben cu amărăciune. Într‑adevăr. Distracție mare. Dar, ca să răspund la între­bare, Ted Hansson este bine‑mersi acasă și am putut să constatăm că sârbii, în ciuda legăturii cu Peter Kronlund și Gustaf Brons, n‑au nimic de‑a face cu cazul nostru. Pur și simplu e o coincidență nefericită.

— Mulțumesc, Ruben, zise Julia aprobând din cap. Sper că ați avut un moment în care să reflectați cu toții la cât de nepotrivit este să faci excursii singur pentru vreo anchetă a poliției. Este bine să aveți inițiativă, dar trebuie să țineți cont și de rațiune.

— Da, doamnă! spuse Ruben iritat. Nu mai e cazul să vorbim despre asta.

— Atunci haideți să ne concentrăm asupra indiciilor cu care putem să lucrăm. Avem niște lucruri concrete. Datorită lui Vincent, avem un loc concret unde putem să‑l căutăm pe Niklas. S‑ar putea să fie undeva în rețeaua de metrou, de‑a lungul liniei 16.

— Am auzit că e linia care nu există? întrebă Christer.

— Ai dreptate, răspunse Vincent, care stătea lângă Mina. Din ce zice Julia, a fost o linie temporară care mer­gea paralel cu alte două linii. Dar problema este, după cum a subliniat ea, că trecea prin 23 de stații de metrou din Stockholm.

— Cât de siguri suntem că este acolo? întrebă Ruben.

— Nu suntem deloc siguri, răspunse Julia. Dar e singu­rul indiciu. Deci până o să mai avem și altceva, am făcut o cerere să putem începe căutările. Mai mulți polițiști vor inspecta stațiile azi, una câte una. Ruben și Adam, sunteți și voi pe listă.

— Am văzut, replică Adam, confirmând din cap. Ple­căm imediat după ședință.

— Minunat. Apoi avem și legătura între victime pe care am reușit să o găsim, că toți au avut câte o cădere, o de­presie profundă în viața lor, cu aproximativ 20 de ani în urmă. Asta coincide și cu povestea ministrului justiției, potrivit tatălui său. Încă nu am reușit să găsim factorul unificator, dar verificăm, printre altele, dacă au mers la același psiholog și dacă au vreo legătură cu Regele, ale cărui rămășițe bănuim că le‑am avut în posesia noas­tră până când au fost furate. Am dat de psihologul lui Niklas?

— E tot în Rwanda, n‑am reușit să dau de el încă, răs­punse Christer dându‑i pe furiș o bucată de turtă dulce lui Bosse, care o înghiți zgomotos.

— Atunci trebuie să găsim altceva. M‑am săturat să‑l aștept. Dacă toate victimele noastre au mers la un psiho­log acum 20 de ani, ar trebui să vedem asta în istoricul contului lor bancar. Toți ar fi trebuit să facă plăți regulate către aceeași persoană sau aceeași firmă.

Christer tuși, înecându‑se cu o bucată de turtă dulce.

— Deci… începu el încet, vrei să verific ce conturi ban­care aveau victimele acum 20 de ani, să contactez băncile și să le cer să caute extrase de cont vechi? În zilele dintre Crăciun și Revelion? Și fără să știu cui au plătit?

— Da, încuviință Julia. Ți‑am spus că e ceva foarte dis­tractiv.

— Îți dai seama despre câte tranzacții vorbim? Și dacă au avut trimitere la psiholog? Atunci vom vedea doar că au fost la policlinică. Ceea ce poate să însemne la fel de bine că au fost acolo pentru analize de sânge. Lui Sisif i‑a fost ușor în comparație cu asta.

— Știu. Dar avem un ministru al justiției care a dispă­rut. Sunt convinsă că majoritatea oamenilor sunt foarte dornici să ajute. Ca și băncile. Acestea fiind spuse, dacă ai o idee mai bună, mi‑ar plăcea să o aud.

Christer clătină din cap.

— Mă apuc imediat, spuse el.

Julia se uită la lista pe care o făcuse înainte de ședință pentru a se asigura că nu uitase ceva, dar o întrerupse un ciocănit ușor în ușa de sticlă. Atrase atenția tuturor, iar Julia îi făcu semn cu mâna să intre colegei care bătuse.

— Da? Suntem într‑o ședință.

— Trebuie s‑o suni pe Milda.

— Știi despre ce este vorba? Pot să o sun după ședință?

— Mi‑a zis doar că e vorba despre Loke. Că l‑au găsit. Și că este la spital.

Julia se holbă la ea. Apoi scoase telefonul. 14 apeluri ratate de la Milda.